Despre subiectul celei de a doua încercări de stat socialist se știe foarte puțin în România. Este adevărat că numărul doi al colecției ”Ziarele României Mari” este dedicat evenimentului, dar comentariile sunt atât de impregnate de propaganda anticomunistă actuală încât nu ajută la restabilirea faptelor. Un exemplu este citarea admirativă a declarației hilare din jurnalul reginei Maria ”Militarii erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa, să îi alunge pe bolșevici și să ajungă la Budapesta”.

Despre ce era vorba? Cum au decurs evevnimentele?

Propun un scurt rezumat.

 

1.Republica Populară Maghiară(3 nov 1918 – 23 martie 1919)

31 octombrie 1918

Austro-Ungaria dispare în urma unei lovitură de stat numită ”Revoluția Crizantemelor”: un fel de ”Revoluție din Februarie” maghiară. Contele Karolyi constituise Consiliul Național Maghiar. Dimineața au apărut protestatari care, cu ajutorul soldaților din Budapesta au ocupat clădirile publice. Primul ministru Sándor Wekerle și-a dat demisia iar fostul prim ministru István Tisza a fost asasinat. Era foarte urît și de stînga (pentru că sprijise atacarea Serbiei) și de dreapta naționalistă și antisemită (pentru că a dat titluri nobiliare familiilor evreiești bogate, și-a pus evrei în guvern, și a cîștigat alegerile cu ajutorul minorităților; la recensămîntul din  1910 54,5% dintre respondenți s-au declarat maghiari, cifră umflată). Împăratul Austriac și Regele Ungariei Carol IV a recunoscut imediat lovitura de stat. Primul lucru făcut de Karolyi a fost să denunțe uniunea personală cu Austria; împăratul Carol a acceptat – nu mai avea ce face – și a dat o proclamație pe 13 noiembrie (la două zile după revoluția germană și semnarea armistițiului) prin care declara că se retrage din politica maghiară și lasă deplină libertate poporului maghiar să își aleagă forma de guvernămînt. Avea probleme mult mai mari la el acasă la Viena: pe 12 noiembrie austriecii proclamaseră și ei Republica Austria Germană (https://en.wikipedia.org/wiki/Republic_of_German-Austria)

16 noiembrie 1918

Karolyi a proclamat Republica Populară Maghiară.

Se punea problema frontierelor. Și ungurii și austriecii luaseră de bune cele 14 puncte ale lui Wilson (https://en.wikipedia.org/wiki/Fourteen_Points); punctul 10 spunea ”popoarele din Austro-Ungaria … trebuie să beneficieze de cea mai largă dezvoltare autonomă”. Ușor de zis, dar iadul este pavat cu intenții bune.

Diavolul s-a numit Antanta. Aliații nu aveau de gînd să renunțe la pedepsirea și umilirea celor pe care îi considerau vinovați de război. Karolyi era social democrat și conta pe sprijinul social democraților din Franța, Italia pentru a obține frontiere mai bune pentru embrionul de stat pe care îl conducea; credea că, dat fiind că avea relații bune cu Franța și că se despărțise de Austria și Germania – pe care îi credea principalii vinovați de război va putea găsi înțelegere la învingători.

Nu a fost așa. Învingătorii au început să împartă teritorii pe care poporul le credea majoritare maghiare României, Iugoslaviei și Cehoslovaciei. Antanta, departe de a ierta Ungaria, a considerat-o țară învinsă.

26 februarie 1919. Consiliul aliat de la Paris a decis să miște linia de separație dintre armata română și cea maghiară pe o linie (linia Vix) în care Satu Mare, Carei, Oradea și Arad ar fi revenit României. Karolyi, social democratul, a primit un ultimatum ca în maximum 10 zile să își retragă trupele pe aliniamentul ordonat. În jurul aliniamentului trebuia stabilită o zonă demilitarizată. Ideea era a lui Foch, șef  militar (militarist!) francez: voia să creeze un front antisovietic și să controleze linia ferată care unea Arad de Satu Mare. Nu îi păsa nici de români nici de unguri: la ordinea zilei era stîrpirea bolșevismului care începuse să ”infecteze” și trupele franceze.

20 martie 1919. Reprezentantul Franței, Vix a transmis lui Karolyi o notă privind viitoarele frontiere. Ungurii speraseră pînă atunci că linia Vix va fi ceva temporar; acum a urmat depresia. Karolyi a fost pus în fața unei situații imposibile. Acceptarea notei Vix însemna ciuntirea Ungariei, neacceptarea însemna reluarea războiului de care nimeni nu mai avea chef.  Primul ministru, Denes Berinkey își dă demisia. Karolyi încearcă să facă un nou guvern numai cu social democrații, dar deja partidul se unise cu comuniștii și se numea Partidul Socialist Maghiar. Karolyi și-a dat și el demisia, sperînd că socialiștii vor putea salva ungaria cu ajutorul Rusiei Sovietice. Printre socialiști era un personaj care se lăuda că e prieten cu ditamai Lenin. Se numea Bela Kuhn și era din Ardeal

 2.       Republica Sovietică maghiară (Magyarországi Tanácsköztársaság 21 martie 1919 – 1 August 1919)

La data constituirii Republica controla doar un sfert din teritoriul Ungariei istorice. Deși președintele de jure  al republicii era președintele  Sándor Garbai, puterea era în mîinile lui Béla Kun, ministrul de externe care se lăuda cum comunică în direct cu Lenin prin radio. Republica Sfaturilor ar fi fost al doilea stat socialist. Problema era că a apărut într-un moment prost pentru bolșevicii ruși.Iată cum era situația în 1919 în Rusia

(https://en.wikipedia.org/wiki/Allied_intervention_in_the_Russian_Civil_War)

Martie : aliații refuză propunerile de pace de la Moscova și mai mult, sprijină cu bani și armament armata albă a lui Denikin, Kolchak și Iudenici. Multe milioane de franci, lire, dolari, puști și  uniforme.

 Aprilie. Aliații evacuează Odesa, se proclamă Republica Sovietică din Ucraina. În Letonia generalul von der Gotz dă o lovitură de stat antibolșevică.  Polonia ocupă Vilnius. Armata Roșie începe ofensiva contra lui Denikin.

Mai.  Rusia Sovietică declară război României.  Ofensiva lui Kolchak e oprită. Germanii ocupă Riga. Armenii își declară independența. Grosul Armatei Roșii luptă cu Kolchak și reocupă Ufa.

Iunie . Americanii își retrag trupele din Murmansk. Finlanda declară război Rusiei și ocupă Karelia. Războiul continuă pînă pe 14 octombrie 1920.

August . Englezii se retrag de la Murmansk și Arhangelsk. Denikin capturează Odesa. Toată Ucraina este în mîinile Albilor.

Eforturile Antantei se îndreaptă spre întărirea ”cordonului sanitar” antibolșevic România – Polonia. Economie de oameni; de ce să moară ai lor?

Cine era Bela Kun?

Născut în 20 februarie 1886 în satul Lelei, comuna Hodod, jud Satu Mare. Tatăl, notar evreu, mama – maghiară. Educat la școala generală din Zalău și apoi la liceul reformat din Cluj. Jurnalist de investigații la mai multe gazete din Cluj și Budapesta. Prieten cu Ady Endre, care îl introduce în cercurile stîngiștilor din Budapesta. Locotenent în 1914, trimis pe front, luat prizonier de ruși în 1916, entuziasmat de revoluția rusă. Fluent în germană, rusă, engleză.  Eliberat din prizonierat în 1917, cofondator al Grupului Maghiar din PC(b) Rus. Opoziția de stînga față de Lenin, prieten cu Radek și Zinoviev. În loc de pragmatismul lui Lenin voia avînt revoluționar; Lenin îi numea pe stîngiștii lui Kuneriști. Luptător în 1918 în războiul civil rus, multe articole de propagandă (https://www.marxists.org/archive/kun-bela/index.htm)

In noiembrie 1918 s-a întors în Ungaria împreună cu cîteva sute de comuniști maghiari și a început organizarea comuniștilor în țară. Pe 4 noiembrie 1918 fondează Partidul Comunist Maghiar. Situația era catastrofală: refugiați din zonele ocupate de Antanta, inflație, șomaj, lipsă de alimente, de combustibil. Imediat începe opoziția față de guvernul social democrat al lui Mihaly Karolyi. Mare orator. Scopul: o revoluție socialistă în Ungaria.  Mulți adepți cuceriți de idee: marșuri, greve, proteste, demonstrații.

În februarie Bela Kun este arestat de guvernul lui Mihály Károlyi dar, ciudat, i se permite să continue să conducă partidul din închisoare.  Social democrații i-au propus mai întîi să intre într-un guvern de coaliție. Sperau așa de mult într-un ajutor bolșevic încît au acceptat ca prizonierul, Bela Kun, să pună condițiile pentru alianță. Probabil nu erau la curent cu situația din Rusia. Ultimatumul lui Fernand Vix provoacă un val uriaș de  indignare. Nu ai ce vorbi cu Antanta, ungurii preferă să ducă un război fără șanse cu ea decît să cedeze. Kun a propus fuziunea dintre Partidul Comunist și Partidul Social Democrat, care s-a realizat imediat, pe 21 martie. Din unirea lor a rezultat Partidul Socialist Maghiar iar Bela Kun a fost scos din închisoare. În aceeași zi s-a proclamat Republica Sovietică Maghiară   (Magyarországi Tanácsköztársaság) . În noul govern social democrații aveau 17 portofolii, comuniștii aveau 14 iar două erau pentru independenți.

Situația era disperată.

Bela Kun a fost numit ministrul de externe fiindcă comunica în fiacare zi cu Lenin, care îl simpatiza. De aceea avea și cea mai mare influență în guvern. Într-o scrisoare adresată lui Lenin scria „Influența mea în Consiliul Revoluționar de Miniștri face ferm stabilită dictatura proletariatului, masele mă sprijină”

Ce a făcut Revoluția Maghiară?

Prima acțiune a fost naționalizarea principalelor mijloace de producție: bănci și mari întreprinderi. Din nefericire pămîntul grofilor a fost naționalizat și transformat în ferme de stat, în ciuda sfatului lui Lenin de a fi împărțit la țărani. Așa a pierdut susținerea unui procent mare al țăranilor.  A anulat impozitele pentru țăranii săraci; dar era război și a trebuit să recurgă la rechiziții pentru a putea asigura hrana orașelor. Cei care se ocupau cu rechiziția se numeau ”Băieții lui Lenin” și au devenit repede detestați de țăranii mai înstăriți.

În plus, revoluționarii aveau disensiuni legate de numele definitiv al partidului: foștii social democrați voiau să fie ”Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar” iar foștii comuniști ”Partidul Socialist Comunist Muncitoresc Maghiar”. Chiar în rîndul comuniștilor era o ruptură între comuniștii de la oraș și cei de la sate.

Lipsa de experiență, sabotajul burgheziei, ostilitatea Antantei, slăbicunea lui Lenin și propriile greșeli au dus la haos economic și inflație descris (de pe poziții evident ostile) în presa vremii – de exemplu de Leonard Paukerow aici.

https://www.scribd.com/document/370259261/L2V4bGlicmlzL2R0bC9kM18xL2FwYWNoZV9tZWRpYS85MDU3NDM-pdf

4 aprilie. Ultimatumul lui Smuts.

Republica sovietică a fost creată pentru a rezista notei Vix. Pentru aceasta s-a creat Armata Roșie. Dar Ungaria nu era Rusia: discrepanța între ea și Antanta era uriașă. Pentru a cîștiga timp Bela Kun a încercat să negocieze cu generalul britanic Jan Smuts la Budapesta cu un tren aliat. Ningea, atmosfera era sumbră. Oferta lui era un ultimatum: Ungaria trebuia să își retragă forțele pînă la linia Vix, care ar fi separat trupele române de cele maghiare pînă la trasarea noii frontiere; de fapt se cam știa că linia Vix era chiar noua frontieră, cea care făcuse să cadă  Republica Populară Maghiară a social democratului Karoly. Smuts nu avea nici o intenție să negocieze: nici nu s-a dat jos din tren, deși i se pregătise o reședință luxoasă – atît cît se putea în Ungaria înfometată. Kun a încercat să negocieze o înțelegere prin care armata maghiară se retrăgea, dar și trupele române să se retragă la aliniamentul din noiembrie 1918, desemnat prin Convenția Militară de la Belgrad.

Delegația lui Smuts a plecat imediat înapoi, considerînd că nu au ce negocia cu bolșevicii, cărora li se prevedea un sfîrșit grabnic. Se așteptau ca Denikin plus Kolceak să termine în cîteva săptămîni cu Lenin – singurul aliat al Ungariei Sovietice.

Mai 1919. O delegație maghiară condusă de Szamuely a ajuns la Moscova, să ceară ajutor. Lenin le-a tăiat avîntul: chiar situația lui era disperată, nu avea trupe de reservă cu care să atace România pentru a ajuta republica sovietică maghiară. Tot ce putea face – și a făcut – era să declare război României, în speranța că românii vor slăbi presiunea antimaghiară. Lucru care nu s-a întîmplat: Ucraina era pe atunci antibolșevică.

23 iunie. Proclamarea Constituției Republicii Sovietice Maghiare

24 iunie 1919  social democrații încearcă o lovitură de stat. Comuniștii au ripostat cu ”Teroarea Roșie”: tribunale revoluționare, arestări și execuții. Numărul celor executați diferă de la sursă la sursă: între 370 și 590. Cel care a condus teroarea roșie dintr-un tren blindat (ca Troțki)  era Tibor Szamuely, ministrul de război (Comisarul Poporului pentru Apărare) , cu ajutorul băieților lui Lenin. Ca și Bela Kun, era tot evreu; lucru care a contribuit la antisemitismul maselor. După ocuparea Budapestei de trupele române a reușit să fugă în Austria unde s-a sinucis sau a fost ucis de grăniceri; soarta ajutorului lui, Jozef Czerni a fost și mai tragică: a fost prins în decembrie 1919 de contrarevoluționari, torturat și executat.

(https://es.wikipedia.org/wiki/Rep%C3%BAblica_Sovi%C3%A9tica_H%C3%BAngara)

Războiul cu România și Cehoslovacia

Republica sovietică maghiară nu a avut parte de pace. Din aprilie pînă la căderea sa, în primele zile din august 1919 ea a avut de luptat cu o coaliție antibolșevică compusă în principal din trupe române, cehoslovace, franceze și din guvernul contrarevoluționar de la Szeged condus formal de Gyula Peidl dar al cărei adevărată căîetenie era amiralul Miklós Horthy. În afară de Rusia lui Lenin, Bela Kuhn a mai avut un singur aliat –Republica Austria Germană condusă de marxistul Karl Renner, care a durat 10 luni: pînă la 10 septembrie 1919. După respimgerea ultimatumului lui Smuts republica s-a aflat în stare de război cu Cehoslovacia și România, ambele ajutate cu bani și arme de Franța, care era pornită pe răzbunare. Cu Cehoslovacia au existat ceva succese – de exemplu a fost proclamată Republica Sovietică Slovacă – dar în fața României nu a avut nici o șansă.

La sfîrșitul lui mai, după ce Antanta a cerut noi cedări teritoriale din partea Ungariei Bela Kun a considerat că deja este prea mult. Reușise să creeze o armată roșie din voluntari, recrutați în primul rind din rîndurile proletariatului din Budapesta. Cu ajutorul ei a reușit să elibereze o zonă din Slovacia, populată de maghiari. Armata era comandată de colonelul Aurel Stromfeld. După succesul din Slovacia planifica să meargă apoi împotriva românilor, care ocupaseră țara pînă la Tisa.

A apărut ruptura dintre naționaliști și internationalist. În loc să refacă vechile granite maghiare (toată Slovacia) comuniștii au proclamat în zonele ocupate de ei Republica Sovietică Slovacă pe 16 iunie. Naționaliștii au văzut aici o trădare a cauzei maghiare. Bolșevicii nu voiau restabilirea granițelor ci doar răspîndirea ideologiei leniniste. Trădare a intereselor maghiare! Armata roșie din Slovacia a început să se dezintegreze: dacă era să lupte, soldații voiau să o facă pentru Ungaria, nu pentru proletariatul international!

Conducătorul armatei, Stromfeld și-a dat demisia.

 

Războiul cu România a avut trei faze:

Preambulul(decembrie 1918 – aprilie 1919). Faza nedeclarată. Armata română ocupă, după adunarea de la Alba Iulia, poziții pînă la linia Vyx, pe care o depășește în unele locuri.

Faza a doua (aprilie – iulie). Armata roșie încearcă să recupereze din teritorii dar este respinsă.  Armata română înaintează pînă la Tisa, mult la vest de linia Vyx.  Bolșevicii maghiari au unele succese în Slovacia, unde proclamă Republica Populară Slovacă cu capitala la Preșov. Efemeră (16 iunie – 7 iulie) . În contextul războiului nedeclarat și al avansării armatei române a avut loc și masacrul din Tărcaia din aprilie 1919, înainte de trecerea Tisei de armata regală. Victime ”colaterale”: civili maghiari, ba chiar și români ”bolșeviști” https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrele_de_la_T%C4%83rcaia_%C8%99i_Gr%C4%83dinari_(1919).

Francezii au promis guvernului maghiar că armata română se va retrage de la Tisa. Bela Kun și-a retras și el forțele care rămăseseră loiale după eșecul politic din Ungaria de Nord – așa numeau naționaliștii Slovacia. Românii nu s-au retras. Sprijinul pentru comuniști s-a diminuat. Doar cei mai credincioși comuniști au rămas să lupte cu ocupantul roman.

Faza a treia. (iulie – 4 august).

Pe 30 iulie armata română a trecut la ofensivă și pe 1 august a ajuns la porțile Budapestei. Pe 1 augusrt ocupă Budapesta și înăbușă Republica sfaturilor.

Era sfîrșitul revoluției maghiare.

Urmează imediat Teroarea Albă – pentru început cu masacrul din Hodmezovasarhely cu 56 de civili uciși. ”Bolșeviști!”

http://fereastramicalei.blogspot.com/2013/12/eroi-victime-si-impostori-in-ungaria.html

Istoriografia naționalistă maghiară reduce perioada republicii sovietice la cea a unui război național de apărare și consideră Transilvania ca fiibnd un teritoriu maghiar sub ocupație militară română. Cea română crede că perioada dintre 1919 și tratatul de la Trianon din 1920 a fost una de colaborare ungaro-română pentru că teritoriul a fost administrat de o ”comisie mixtă ungaro-română” prezidată de ministrul maghiar Ozkar Jaszi și generalul Averescu. Mai mult, se așteaptă ca ungurii să ne fie recunoscători fiindcă ”i-am salvat de bolșevism”.

Epilog. Încă două republici maghiare și un regat

Bela Kun a fugit la Viena pe 1 august. Unii comuniști – inclusiv celebrul filosof György Lukács, fostul ministru al culturii – au rămas la Budapesta în scopul de a organiza partidul comunist în ilegalitate. Sovietul din Budapesta a ales un nou guvern condus de Gyula Peidl, care a rezistat câteva zile pînă cînd Budapesta a fost ocupată oficial de trupele româna: 6 August 1919.

Noul guvern a schimbat din nou numele statului în Republica Populară Maghiară, și a anulat tot felul de decrete de ale comuniștilor, dar degeaba. Sub tutela ocupantului român puterea a fost luată pe 6 august de o grupare contrarevoluționară condusă de István Friedrich; a urmat un haos. Pe 7 august Joseph August s-a declarant regentul Ungariei iar pe 8 august statul a fost dizolvat în mod oficial.

A urmat Republica Maghiară (8 august 1919 – 29 februarie 1920) și Teroarea Albă.

În vidul de putere creat de căderea republicii sovietice și de ocupația română au apărut detașamente semiregulate (tehnic sub comanda lui Horthy) care au început o campanie de teroare împotriva comuniștilor, socialiștilor, evreilor. Mulți suporteri ai sovietelor au fost uciși fără judecată. Alții arestați și judecați.

Contrarevoluția a început în zona orașului Szeged în jurul amiralului Horthy care a format o Armată Națională împotriva guvernului așteptînd ordinele Antantei. La 30 Mai 1919, un grup de politicieni anticomuniști au format un guvern acolo, profitînd de faptul că orașul era ocupat de francezi. Și-au găsit și un prim ministru Gyula Károlyi, care i-a cerut lui Horthy să binevoiască a lua comanda unei forțe militare numită Armata Națională, sub protecție franceză. Armata lui a intrat în Budapesta cu arme date de Antanta (inclusiv de România) deabia după ce trupele române s-au retras, în februarie 1920 – la ordinul aceleiași Antante – lăsînd populația la mila Terorii Albe, de zece ori mai sălbatică decît teroarea roșie: zeci de mii au fost arestați fără judecată și torturați iar peste 5000 au fost uciși.

Horthy însuși a intrat în Budapesta pe 16 noiembrie 1919 pe un cal alb, în uralele mulțimii. Sub protecția armatei române. Teroarea albă a bîntuit incă doi ani. Nu numai comuniștii și stîngiștii au avut de suferit (75000 de arestări) ci oricine era văzut – sau pîrît – că e progresist. În jur de 100 000 au reușit să fugă din țară: socialiști, intelectuali și evrei. Vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Mikl%C3%B3s_Horthy#Commander_of_the_National_Army

Pe 29 februarie 1920 au fost alegeri care au anulat republica maghiară cu sau fără alte epitete. Ungaria a fost proclamată regat, regent a fost Horthy 24 de ani. Amiral fără flotă într-un regat fără rege.

Kun a fugit la Viena, apoi la Moscova. A participat la războiul civil în faza terminală, soldată cu ocuparea Crimeei și alungarea resturilor armetei lui Vranghel. În timpul marilor lupte ideologice din anii 20 a fost mai mult de partea lui Troțki. În 1937 a fost arestat de NKVD și în 1938 a fost executat ca troțkist și dușman al poporului. Alții au fost mai norocoși: Rakosi și Lukacs.

Concluzie

Armata română l-a adus pe Horthy la putere, fiind așadar complice cu crimele care au urmat, inclusiv cu pierderea Ardealului de Nord și masacrele de la Ip și Trăznea.  Cei care se simt făloși că un român a pus o opincă undeva pe steagul Parlamentului ar trebui să  mai reflecteze. La fel ca și polonezii care se simt făloși că au oprit ”bolșevismul” la Varșovia, peste un an.

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 4460 ,

Un răspuns la 100 de ani de la proclamarea Republicii Sovietice Maghiare (Magyarországi Tanácsköztársaság,21 martie 1919 – 1 August 1919

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook