cuba_flag_heart_sticker-r6ffcf69e71d04761b302347402c13598_v9w0n_8byvr_324[1]

De fapt este vorba de fascinaţia exercitată asupra mea de Liderul Cubei, Fidel Castro. În deceniul al şaptelea al secolului trecut eram student la Facultatea de Electrotehnică din Institutul Politehnic Bucureşti şi conduceam, împreună cu alţi colegi şi prieteni, Asociaţia Studenţilor Comunişti din această facultate. Eram membru al PCR şi afirm, cu toată mândria, că am acceptat să devin membru al acestui partid, la îndemnul iluştrilor mei profesori, fără să urmăresc interese meschine sau să fiu forţat de cineva. În acea perioadă, magnifică sub toate aspectele, eram interesat de evenimentele care se petreceau în lume sau în România. Ca urmare am aflat că România urma să-l primească în vizită pe Fidel Castro, Liderul Cubei şi am urmărit îndeaproape evenimentul. Pe lângă interesul uşor de înţeles mă mai bântuia şi un amuzament, explicabil pentru tinereţea mea, provocat de faptul că Marele Lider, era Mare şi la propriu şi la figurat, era un nonconformist total. Asemenea Ţarului rus Petru cel Mare care, în vizita sa oficială la Paris, în fiecare zi făcea tot ce îi trecea prin minte mai puţin ceea ce era trecut în protocolul vizitei şi Fidel crea tot felul de situaţii hilare pentru că provoca „grave” abateri de la protocol. Îmbrăcămintea Liderului şi modul său de a rezolva problemele vieţii erau încă două motive care mă fascinau fără leac. Ştiam, de asemenea, că Marele Lider din mica ţară Cuba avusese curajul să „bată obrazul” americanilor şi apoi să-i ameninţe cu degetul să nu mai calce prin „RAIUL” lui. Au trecut anii iar evenimentele istorice au presărat peste prietenia româno-cubaneză un „praf” capitalist coroziv care i-a provocat o mare degradare. Credincios convingerilor mele comuniste, din tinereţe, nu m-am numărat printre cei foarte mulţi care „au lins unde au scuipat” şi care acum, drept răsplată, ciugulesc firimiturile din mâinile odioase care au distrus ceea ce noi, cu mândrie şi cu un efort inimaginabil, am construit în România. După lovitura de stat din decembrie 1989, locuitorii României, nu toţi dar o bună parte dintre ei, se speteau înjurând China şi deopotrivă Cuba, cele două ţări în care loviturile contrarevoluţionare, anticomuniste nu au dat rezultatele scontate. După mai bine de douăzeci de ani, când capitalismul „eliberator” şi-a dat arama pe faţă, România s-a întors „cu coada între picioare” şi bate, cu căciula în mână, la porţile Chinei comuniste afişând neîntemeiate speranţe economice. Mă doare să o spun dar cred că milogii capitalişti ai României vor primi ceea ce merită. Faţă de Cuba atitudinea agresivă a României, mă refer aici la cei care reprezintă administraţia românească şi nu la poporul român, s-a inmuiat în special după ce Papa Ioan Paul al II-lea a făcut vizita sa istorică în această ţară, vizită din care toate televiziunile de pe Pământ, mai puţin cea din România, au transmis plimbarea lui Fidel la braţ cu Papa Ioan Paul al II-lea, prin mulţimea din Havana, fără niciun fel de gărzi de corp. Au încetat imprecaţiile şi înjurăturile la adresa lui Fidel dar nu şi acţiunile duşmănoase. Idioţii politici ai României uită, de fapt nici nu cred că au ştiut vreodată, că mari oameni de cultură, aş aminti aici pe Gabriel Garcia Marquez (laureat Nobel), pe Mario Vargas Llosa, pe Ernest Hemingway (laureat Nobel), mari sportivi precum fotbalistul Maradona, mari medici ş.a.m.d. sunt prietenii de suflet ai Liderului cubanez. Dată fiind obedienţa lor politică pentru marele licurici, pigmeii politici din România se fac că nu au văzut şi nu îşi mai amintesc că pretutindeni, la întâlnirile internaţionale, unde apărea „El Lider Maximo” era primit cu ovaţii şi cu aplauze în vreme ce reprezentanţii marelui licurici nu erau trataţi nici măcar cu un căscat plin de indiferenţă; se fac că uită zecile de încercări americane nereuşite de asasinare a lui Castro; se fac că nu îşi aduc aminte că la vizitele sale în Europa Castro a fost primit cu braţele deschise prieteneşte în ţări precum Franţa, Spania etc. Nu, nu şi în România, care nu este capabilă, astăzi, decât de fapte reprobabile. Aş aminti în acest sens fapta jegoasă a unei televiziuni de doi bani, a unui fost mare securist, care l-a prezentat cu surle şi trâmbiţe pe securistul american care l-a împuşcat, în cel mai criminal sens, pe Che Guevara, vândut de cei pentru libertatea cărora lupta. Dar despre acest lucru abject am să vorbesc în altă intervenţie a mea. Până atunci însă, înainte de a incheia, aş vrea să aduc la cunoştinţa tineretului din România că într-un sondaj efectuat pe plan mondial, referitor la modelul uman demn de urmat, pe primele trei locuri s-au situat: Mântuitorul Iisus Cristos, Papa Ioan Paul al II-lea, Ernesto Che Guevara.

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 1142 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]