Articole recente

38AAE3C4-A4DA-4260-B7CA-EB7C9243D9F0_mw1024_n_s[1]

Un articol foarte bun pe tema protestelor din Venezuela începute la Caracas pe 12 februarie, în plină ofensivă a Euromaidanului de la Kiev a fost deja scris de George Ciccariello-Maher şi tradus în revista electronica Critic Atac aici (http://www.criticatac.ro/24960/lasalida-venezuela-la-rspintie/ ). EL se adresează însă unui public deja avizat. Cum majoritatea cititorilor români nu sunt la curent cu istoricul situaţiei complicate din Venezuela mi-am permis să încerc o explicaţie a evoluţiei evenimentelor de acolo. Ne interesează ca socialişti, cred eu, fiindcă Venezuela ne propune socialismul secolului XXI.

Inegalitatea în Venezuela

inegalitate-vnz

Venezuela nu este o ţară mică (916 mii km2, 29 mil locuitori). Suprafaţa este de patru ori mai mare ca a României iar populaţia este cu 50% mai mare ca a noastră. 55% dintre locuitori sunt indoamericani sau metişi, 42% sunt creoli (adică europeni) În plus, are petrol. De care nu se bucurau majoritatea cetăţenilor, ci o elită subţire – burghezia compradoră. În 1997 indicele Gini ajunsese la 0,52, ceea ce arăta o mare polarizare socială. Vezi figura de mai sus care arată evoluţia

În anii ’80 situaţia populaţiei – niciodată prea bună – a început să se deterioreze, datorită ofensivei neoliberale lansată de figurile de tristă amintire Ronald Reagan şi Margareth Thatcher. Criza a dus la marile proteste din februarie 1989, numite Caracazo , soldate cu sute de morţi (după alte surse numărul persoanelor ucise ar fi fost cam 2000).

Ca urmare a indignării populaţiei faţă de slugărnicia guvernelor în faţa FMI, a “reformelor” cerute de acesta (aceleaşi ca la noi – privatizare şi austeritate) în 1998 a avut loc un eveniment major: Hugo Chavez (1954 – 2013) a fost ales preşedinte cu 56% din voturi.

În primul mandat (1998 – 2001) parlamentul a modificat constituţia în favoarea populaţiei indigene şi a schimbat denumirea ţării în Republica Bolivariană a Venezuelei. Revoluţia bolivariană a început cu adevărat în al doilea mandat al său (2001 – 2007), cîştigat cu 60%.

Chavez era sprijinit de masele defavorizate, dar burghezia îl detesta. Reformele iniţiate de el atentau la privilegiile latifundiarilor. Opoziţia era formată din elemente ale „clasei de mijloc”; împreună cu partidele centriste şi de dreapta şi, beneficiind de sprijinul SUA (pe atunci condusă de Bush junior, cel mai inept preşedinte american) ei au pus la cale…

Lovitura de stat eşuată

La data de 11 aprilie 2002 au izbucnit proteste la Caracas împotriva regimului care încă nu se numea Bolivarian. S-au folosit arme de foc, au fost lupte între grupurile progresiste (adică pro-Chavez) şi cele reacţionare. Au fost peste 20 e morţi şi sute e răniţi. Un grup de ofiţeri sprijiniţi de personaje politice, milionari şi presa aservită au lansat o lovitură de stat sub pretextul salvării ţării de la anarhia (ca în Spania 1936 su Chile 1973). Pentru a se evita vărsarea de sînge, Chavez s-a lăsat arestat dar a refuzat să îşi dea demisia. Un miliardar, Pedro Carmona s-a proclamat preşedinte şi a anulat constituţia din 1999, votată de popor prin referendum. Asta i-a fost fatal: au izbucnit proteste uriaşe, armata (formată majoritar din metişi susţinători ai lui Chavez) l-a părăsit, Carmona a demisionat şi Chávez a revenit la putere după trei zile, pe 14 aprilie. Cam la fel ca puciul eşuat de la Moscova din 1991…

Nu a fost singura încercare de demitere a lui Chavez: în 2004 opoziţia a organizat un referendum pe care l-a pierdut datorită maselor dezavantajate care au votat cu preşedintele. Puciul şi referendumul l-au radicalizat pe preşedinte şi el a lansat…

Revoluţia Bolivariană şi Socialismul secolului XXI

In ianuarie 2005 Chavez a proclamat deschis „Socialismul secolului 21”, o formă radicalizată de Bolivarianism. A folosit acest termen pentru a se deosebi de socialismul leninist din fostele state socialiste care, arăta Chavez, nu era suficient de democratic şi suferea de o lipsă de democraţie participativă – lipsă care, de altfel, i-a şi fost fatală. Termenul a fost creat de ideologul german Heinz Dieterich în 1996.
Dieterich sugerează patru principii ale viitoarei societăţi post capitaliste:

1. Economia echivalenţei – adică bazată pe teoria marxistă a valorii. Înlocuirea principiilor de piaţă cu preţuri corecte; scopul economiei nu este profitul, ci creşterea durabilă.
2. Democraţie participativă: tot ce este important se hotărăşte prin referendum;
3. Democraţie la bază: instituţii democratice şi legitime, protecţia minorităţilor;
4. Crearea cetăţeanului responsabil, rational şi etic.

Altfel spus,valorile pe care socialismul bolivarian are a le apăra sunt solidaritatea, fraternitatea, dreptatea, libertatea şi egalitatea şi obiectivele pe care le are în vedere sunt transformarea modelului capitalist de producţie, încurajarea colectivismului în dauna individualismului, accentul pus pe proprietatea colectivă şi, mai ales, supunerea proprietăţii private interesului social şi interesului general. E greu, sunt obiective pentru care trebuie luptat fără întrerupere, ele nu vin de la sine.

A fost acceptat ca ideologie oficială şi de Evo Morales în Bolivia, Rafael Correa în Ecuador şi Daniel Ortega în Nicaragua. Problemele pe care societatea trebuia să le rezolve simultan erau sărăcia, foamea, exploatarea, oprimarea economică, sexismul, rasismul şi distrugerea mediului. SUA a perceput corect ideologia aceasta ca fiind o provocare la adresa hegemoniei americane şi a trecut la conraofensivă ideologică. Cine îndrăzneşte să pună sub îndoială sanctitatea proprietăţii private şi a individualismului devine automat duşman pentru actuala nomenclatură de miliardari şi oligarhi – îmi place cuvîntul ăsta.

Duşmanii revoluţiei

Sunt mulţi şi puternici. Sprijiniţi cam de toate mass media occidentale şi de la noi. Chavez a fost reales în 2007 cu 64% şi apoi încă o dată, cu scor mai mic în 2013. Din nefericire el a murit la 5 martie 2013 (coincidenţă, exact la 60 de ani după Stalin). Urmaşul lui este Nicolas Maduro, a fost ales cu o majoritate mică de 51%. După alegeri au fost violenţe provocate de contracandidatul său de dreapta, Capriles, care a acuzat fraude, fără a fi capabil să aducă nici o dovadă în acest sens. Au avut loc manifestaţii violente soldate cu morţi. Capriles a fost acuzat de instigare şi judecat.

Alegerile locale din 2013

Distribuția mandatelor putere (roșu) vs. opoziție (albastru) la localele din 2013

Distribuția mandatelor putere (roșu) vs. opoziție (albastru) la localele din 2013

Au avut loc pe 8 decembrie 2013. S-au ales primarii municipiilor şi consiliile municipale pentru perioada 2013 – 2017. Blocul socialist, cu numele de „Marele front patriotic” compus din partidul lui Chavez ( Partidul Socialist Unit din Venezuela PSUV) şi aliaţii săi, printre care şi Partidul Comunist din Venezuela a obţinut o victorie zdrobitoare : 240 din cele 337 posturi de primar puse în competiţie şi 49% din consiliile municipale. Opoziţia a obţinut 75 de primari (zonele colorate cu albastru din figura de mai sus). În alegerile precedente, cînd Chavez era în viaţă, avuseseră 56. Dreapta a cîştigat în zonele bogate: capitala Caracas, Maracaibo, Valencia.

Moartea lui Chavez, alegerile, alegerile municipale, frustrarea opoziţiei de dreapta şi – de ce nu am crede? – sabotajele au dus însă la mari…

Probleme economice

Inflaţia : a ajuns la 56% , cum era şi la noi în anii ’90. Unele produse de bază (laptele, zahărul, unele medicamente şi hîrtia igienică, de exemplu) au ajuns deficitare. Au apărut cozi, cum era la noi în anii ’80. Criminalitatea a crescut pînă la cote halucinante – se vorbeşte de 100 de mii de crime la 30 milioane de locuitori. Există un curs oficial al dolarului şi mai există şi specularea lui la bursa neagră. Cursul la negru al dolarului (cei săriţi de 40 de ani mai ştiu ce înseamnă asta) este triplu faţă de cel oficial. (După mine este o greşeală: dolarul se poate primi la rata oficială de chimb doar în scopuri de import sau călătorii, după ce se face o cerere la o agenţie guvernamentală. Este o mană cerească pentru bişniţari. Mai rău, cetăţenii care sunt plătiţi în dolari – sau au acces uşor la ei – devin o castă privilegiată ). Salariul minim pe economie a crescut, dar nu în pas cu inflaţia.

Piaţa neagră a dolarului este rea pentru economie. Venezuela importă multe produse de bază. Dacă firma nu are acces rapid la dolari, importul se îngreunează. Banca central a Venezuelei a calculate un “indice de deficit” (scarcity index) de 20% – adică 20% din mărfuri sunt insuficiente. O altă mană cerească pentru bişniţari.

Guvernul a reacţionat impunînd preţuri maximale şi făcînd înţelegeri cu diferite firme (de exemplu Samsung) asupra preţurilor şi cantităţilor de bunuri de pe piaţă. Opoziţia l-a atacat argumentînd că asemenea măsuri nu fac decît să favorizeze bişniţarii.

Preludii la răzmeriţă

Pentru mai multe amănunte, cititorul poate găsi o cronologie a evenimentelor aici: http://en.wikipedia.org/wiki/2014_Venezuelan_protests . S-a început în ianuarie cu proteste contra criminalităţii, după ce o fostă miss Venezuela a fost ucisă împreună cu soţul ei şi apoi, după o încercare de viol asupra unei studente. Au izbucnit proteste studenţeşti în majoritatea univerităţilor din ţară. Protestele au fost imediat utilizate cu cinism de opoziţia de dreapta. Faptul că fostul contracandidat al lui Maduro, Capriles a dat mîna cu el a fost folosit de un dreptaci mai radical ca el, Leopoldo Lopez Mendoza pentru a prelua controlul protestelor. Lopez este o figură cunoscută a dreptei semifasciste: în 2002 el a orchestrat protetele care au dus la lovitura de stat. După întoarcerecea la putere a lui Chavez, i s-au retras drepturile politice. Curtea americană a drepturilor omului a declarat hotărîrea ilegală şi tipul este foarte respectat de diplomaţii americani.

Pe 12 februarie studenţii au organizat o mare manifestaţie nu numai la Caracas, ci şi în alte 37 oraşe cu ocazia zilei naţionale a tineretului (aniversarea a 200 de ani de la bătăliei de la Victoria, la care tineretul studios s-a înarmat şi a participat la lupta contra spaniolilor). Interesant: studenţii erau conduşi de lideri ai opoziţiei. Protestau împotriva criminalităţii, a inflaţiei şi împotriva represiunilor poliţieneşti. Cereau eliberarea a 13 studenţi închişi pentru prticiparea la alte proteste din ianuarie. La marşuri au participat zeci de mii de persoane, zece mii doar în Caracas. După încheierea marşului s-a ajuns la…

Violenţe

Conform BBC (http://www.bbc.com/news/world-latin-america-26166094 ) lucrurile au stat aşa: pe 12 februarie, după ce protestatarii paşnici au început să se retragă, un mic grup mai „hotărît” a atacat forţele de ordine cu pietre. Au apărut nu se ştie de unde nişte motociclişti mascaţi înarmaţi care au tras la întîmplare în mulţime. În haosul care a urmat trei persoane: două cu această ocazie (un protestatar şi un activist socialist, Montoya) iar al treilea mai tîrziu, în violenţe săvîrşite în altă parte a oraşului. Nu este clar în ce condiţii. Preşedintele Parlamentului a condamnat uciderea lui socialistului Montoya de fascişti iar preşedintele Nicolas Maduro a declarat că asemenea fapte nu pot rămîne nepedepsite. „Nu va fi nici o lovitură de stat în Venezuela, puteţi fi siguri” – a declarat el.

A fost momentul aşteptat de radicalii anti-socialişti (aşa zişii „democraţi” dacă e să ne luăm după mass-media noastră). Aliatul lui Lopez – primarul capitalei Caracas – a chemat la noi proteste: „Să ştiţi, domnule Maduro că indiferent ce veţi face, ceea ce a început azi nu se va opri pînă cînd nu se va face schimbarea şi va fi democraţie pentru toţi cetăţenii Venezuelei” – adică pînă cînd Maduro îşi va da demisia.

Pînă azi (2 martie 2014) au murit deja 20 de persoane în încăierări:

– 13 februarie: o manifestaţie a bolivarienilor în faţa Parchetului general, atacat cu o zi înainte de manifestanţii „paşnici”.
– 14 februarie: manifestaţie a studenţilor şi dreptacilor în faţa sediului Organizaţiei Statelor Americane cu blocarea bulevardului principal din capitală. Garda Naţională i-a dispersat cu gaze lacrimogene. Arestarea lui Lopez.
– 15 februarie: contramanifestaţie a stîngii bolivariene la Caracas
– 18 februarie: manifestaţie a opoziţiei în sprijinul lui Lopez, atacată de contramanifestanţi. Amnesty International cere eliberarea lui Lopez, la fel ca şi Human Rights Watch.
– 19 februarie: miss Venezuela moare după ce a fost împuşcată de chavişti – aşa pretinde opoziţia. Ea ar fi participat la un protest paşnic contra lui Maduro. Incidente violente între chavişti şi antichavişti în mai multe oraşe.
– 20 februarie: unii manifestanţi denunţă o „invazie cubaneză”. Ar fi văzut ei militari cubanezi.
– 21 februarie: Maduro acuză SUA şi NATO că încearcă să sprijine o lovitură de stat şi cere ajutorul lui Obama pentru negocieri cu opoziţia. Anunţă că aceia din Garda Naţională vinovaţi de a fi tras în manifestanţi au fost arestaţi şi vor fi judecaţi.
– 23 februarie: demonstraţii şi contramanifestaţii mamut cu sute de mii de persoane la Caracas. Ciocniri violente.
– 24 februarie : capitala statului Tachira, de la frontiera cu Columbia este martora celor mai rele violenţe între opoziţie şi garda Naţională. Se pare că de partea dreptacilor au venit întăriri din Columbia.
– 26 februarie: soţia lui Leonardo Lopez conduce un grup de femei care protestează şi cer demisia lui Maduro. La Tachira alţii foarte paşnici decapitează statuia lui Chavez.
– 28 februarie: un grup de protestatari şi mai paşnici prind într-o ambuscadă un ofiţer din Garda Naţională. Din fericire omul scapă cu fuga – protestatarii paşnici se mulţumesc să îi fure coiful şi vesta antiglonţ.
– 1 martie: Carnavalul primăverii.

Un total de 20 de morţi şi peste 100 de răniţi.

Ecou internaţional: cine şi de partea cui este

De partea guvernului bolivarian:
– ALBA (Organism de cooperare inter-regională creat de Chavez care cuprinde Antigua and Barbuda, Bolivia, Cuba, Dominica, Ecuador, Nicaragua, Saint Vincent and the Grenadines, Venezuela), CARICOM (Comunitatea Statelor din Caraibe), UNSAR (Uniunea Statelor din Sudul Americii)
– Argentina, Bolivia, Brazilia, Cuba, Ecuador, Guyana, Nicaragua, Africa de Sud, Rusia

Contra guvernului şi de partea manifestanţilor
Columbia şi SUA. John Kerry (parcă ăsta a fost şi prin Euromaidan, nu?) este ”foarte alarmat de situaţie şi de faptul că guvernul a arestat demonstranţi paşnici şi pe Leopoldo Lopez”. Mai mult, “folosirea forţei de către guvern împotriva cetăţenilor şi politicienilor care îşi exercită drepturile pe deplin legitime de protest este de neacceptat”. Păi dacă e de necceptat, pe 17 februarie guvernul Venezuelei a expulzat trei diplomaţi americani care se ocupau cu organizarea de manifestaţii. Ahaaa, păi atunci şi SUA a expulzat 3 diplomaţi venezueleni (25 februarie) iar preşedintele Obama a declarat „În loc să dea vina pe SUA, guvernul Venezuelei ar face bine să dialogheze cu poporul revoltat” şi să elibereze pe cei arestaţi. Mai mult, deputaţii cubano-americani din Congresul SUA – anticastrişti, aşa numiţii “gusanos” – nu ştiu multe: cer lui Obama să aplice sancţiuni Venezuelei. Noroc cu ăla că e mai cu cap: SUA are interese în Venezuela.
UE – este preocupată şi cheamă pe toată lumea la dialog, dar şi guvernul să elibereze pe cei arestaţi.
Conferinţa episcopilor catolici: de vină e guvernul. DA, au fost ceva vandalism din partea manifestanţilor, dar tot guvernul e de vină.
Noua Ucraină rezultată din Euromaidan.

Indecişi, deziderate pioase, neamestec în treburile interne:
Parlamentul UE, Mercosur, OAS, ONU
Chile, China (Ministrul de externe Hua Chunying : „Credem că poporul Venezuelei are capacitatea de a-şi rezolva problemele fără amestec dinafară” şi a rugat SUA şi Venezuela să îşi îmbunătăţească relaţiile bazaţi fiind ei pe egalitate, respect reciproc şi neamestec – adică Venezuela să nu se mai amestece în treburile interne ale SUA?), Iran (condamnă violenţele, asigură poporul Venezuelei că poporul iranian e de partea lui), Panama, Peru, Uruguay (Jose Mujica, un lider respectat, arată că demonstraţiile au la bază criza economică şi îşi propune să se întîlnească cu Maduro la depunerea jurămîntului de preşedinta aleasă în Chile Michelle Bachelet), Papa Francisc: “Sper că violenţele se vor sfîrşi repede şi se va ajunge la reconciliere naţionalăşi dialog sincer”.

Poziţia Partidului Comunist din Venezuela

Partidul Comunist a fost de la început un partizan al revoluţiei bolivariene. Iată ultimul său comunicat pe tema încerării de lovitură de stat din saitul oficial http://prensapcv.wordpress.com cu titlul „Să respingem manipularea mediatică şi folosirea internetului pentru a teroriza Venezuela” (http://prensapcv.wordpress.com/2014/02/28/)

Caracas, 28 feb. 2014, Episoadele de violenţă fascistă de după 12 februarie precum şi tentativa de lovitură e stat orchestrată de drepta ultraconservatoare au provocatg condamnare internaţională.

Consiliul mondial al păcii (CMP) cu sediul la Atena a denunţat planurile şi acţiunile de destabilizare a patriei noastre de grupuri reacţionare cu ajutorul forţelor imperialiste. Episoadele de violenţă pornesc de la nostalgia vechii oligarhii care îşi pierde puterea şi privilegiile. CMP îşi manifestă încrederea că poporul Venezuelei „va cîştiga această bătălie pentru suveranitate şi demnitate”.

De asemenea, Federaţia Sindicală Mondială cu sediul la Roma şi-a declarat sprijinul pentru clasa muncitoare din Venezuela şi pentru organizaţiile sale sindicale care luptă cu tentativele de destabilizare. Ea a denunţat strategiile antimuncitoreşti ale capitaliştilor care se folosesc de dreapta ultrareacţionară pentru a face jocul imperialiştilor.

[…]

Partidul Comunist din Venezuela a primit deja scrisori de solidaritate din partea a peste 40 de partide comuniste şi muncitoreşti carte denunţă încercările de destabilizare şi înăbuşire a revoluţiei bolivariene.

Concluzii

Pornind de la dificultăţi economice reale, dreapta ultrareacţionară încearcă o lovitură de stat antipopulară în Venezuela. După victoria Euromaidanului din Ucraina demonstraţiile au devenit din ce în ce mai violente. Nu numai că protestatarii „paşnici” au învăţat tehnici noi de la euromaidanezi – cum să facă coctailuri Molotov, cum să se protejeze contra forţelor de ordine, cum să le atace, cum să le terorizeze – dar au trecut la sabotarea economiei naţionale. De exemplu, blochează căile rutiere (http://uk.reuters.com/article/2014/02/28/uk-venezuela-protests-economy-idUKBREA1R1XY20140228) în aşa fel încît mii de camioane nu îşi mai pot transporta marfurile perisabile sperînd să mărească astfel presiunea contra guvernului bolivarian. Nu putem să nu ne aducem aminte de strategia CIA contra guvernului progresist al lui Salvador Allende. Şi atunci reformele lui au fost sabotate de vechea nomenclatură cu sprijinul activ al SUA astfel încît populaţia nu a mai putut să îşi apere revoluţia. Sperăm că lecţia lui 09/11 din Chile a fost învăţată de actualii guvernanţi din Venezuela şi că Spania 1936 şi Chile 1973 nu se vor repeta. Dragi tovarăşi din Venezuela, credem cu tărie că de data asta ticăloşii…

NO PASARAN!

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 1381 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *