Am mai scris despre manifestația de la 13 decembrie aici (http://www.socialistul.ro/articole/13-decembrie-1918-lasitatea-sindicatelor/). Acum aș vrea să pun evenimentul în context național și internațional și să dau două exemple despre cum același eveniment se poate vedea din perspective diferite, în funcție de interese de clasă sau personale. Studii de caz: Alexandru Marghiloman și Nicolae Iorga

La mijlocul lunii noiembrie 1918 a început în Regat o iarnă năprasnică. A nins, a viscolit și oamenii – nu numai bucureștenii –  sufereau de foame și frig. Marghiloman, aflat la Iași scrie (Note Politice vol 4,pg 139) :  ”3 /15 noiembrie: Electricitatea a fost tăiată la 10 seara. Lumânările sunt 13 lei una, si ce lumânari! Zăpada a început să cadă. De la 3 nu  mai circulă trăsurile…. La 2 ore primesc o scrisoare oficială : «M. S. Dorind a vă vedea, sunteți rugat a veni azi Sâmbata 3 Nov. la orele 6…» … Dar chestiunea putinței de a merge la palat e gravă. Zăpada e enorma iar automobilele, al meu cel putin, nu circulă si politia îmi procură o trasura.

În est, în Ucraina bîntuia războiul civil în care erau amestecate și trupe române; împreună cu francezii voiau să curețe zona de ”bolșevici” (pînă și naționalistul Petliura era considerat pe atunci bolșevic). După o lună în care prim ministru a fost generalul Coandă (23 octombrie – 29 noiembrie 1918, stil vechi) , regele l-a chemat pe I.C. Brătianu să conducă guvernul ( 29 noiembrie  1918 – 26 septembrie 1919) . Groaza lui de bolșevici era la fel de mare ca și a tuturor celor din clasele privilgiate. În orice revendicare a sărăcimii vedea bolșevism.

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și „Minerva” au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore, lemne de foc). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat grevă, care a fost stabilită la interval de o săptămână, la data de 13/26 decembrie 1918. Organizatori: Sami Steinberg, Marcus Iancu, Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alți lideri sindicali.

În acea zi muncitorii tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. Cu muncitorii tipografi, s-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. De la Marea Unire (nimeni nu îi spunea pe atunci așa) trecuseră deabia trei săptămîni.

În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de poliție și armată. (https://evz.ro/macelul-bucuresti-13-decembrie.html). Au fost aduse trei regimente: Regimentul 9 Vânători  ”Principele Carol” sub comanda colonelului Racoviceanu, Regimentul 4 Roşiori sub comanda colonelului Moruzi şi Regimentul 1 Grăniceri sub comanda colonelului Stănescu.Regele Ferdinand, la fel de obsedat de bolșevici voia să aibă trupe de încredere – în regimentul ”Principele Carol” avea cea mai multă. De unele trupe se spunea că sunt deja bolșevizate. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, de unde generalul Mărgineanu a telefonat primului ministru Ion I.C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând zeci de morți și sute de răniți. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost bătuți și torturați. Cinic, guvernul a găsit și o scuză: tipografii ar fi atacat primii și au ucis un soldat.

Ion Gh. Duca, care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite” [2].

Personalități umaniste ale vremii ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat actul represiv al guvernului. Ba chiar și Alexandru Marghiloman, fost prim ministru în perioada mai – octombrie 1918 era indignat de tratamentul inuman și de minciunile guvernului. Era și el temător de bolșevism, dar, fiind în opoziție și amenințat cu pușcăria pentru colaboraționism, își putea permite și puțină omenie.

Iată ce menționează el despre această tragedie în Note Politice, vol. 4:

10/23 decembrie

Averescu a fost chemat de Rege (el a spus-o). Din cele ce a spus D-nei Didina Cantacuzino : ar fi declarat Regelui ed așa cum meerg lucrurile, o revoluție e sigură; că n’avea nici un sfat de dat; că niciodatä, n’ar primi sd intre intr-un guvern cu Brătianu. Regele, foarte mișcat de incidentul de dimineață, : M. S. s’a pomenit, fiind in automobil, in toiul procesiunei sindicaliștilor cari mergeau Stibey-Vodă-Piața Teatrului. Ei nu s’au descoperit și au inceput să strige: «Trăiascä Republica!» De altfel sindicaliștii nu se sfiesc de loc. In piața Moșilor a fost intrunire si discursuri sub cerul liber.

12/25 decembrie

Se manifestează  zdravăn. Am intâlnit la amiazi pe Calea Victoriei o manifestație cu pancarte și drapele roșii. Se striga: «Trăiască revoluția ruseascá». Și manifestanții strigau ura! Se pare că s’au dus la ministerul de domenii. Seara o nouă manifestație de aproape 500 oameni, cari s’au dus la casa lui Constantineseu, absent. Pe stradä la 9 seara, s’a ținut intrunirea, s’a vorbit contra unor patroni, s’a descris mizeria poporului; s’a tinut chiar un discurs in franțuzeste : «Nu strigăm traiască, Franța, nici traiască America: strigam träiască Internationala». Urlete.

13/26 decembrie

Lucram cu secretarul meu când sosește in goană Kiriacescu. S’a tras asupra lucrătorilor tipografi; au fost morti și răniți: se vorbește de 20 morti și de două ori pe atâția răniți.

Ciocnirea a avut loc la capul stradei Câmpineanu spre piata Teatrului. Lucrătorii strigau: jos cenzura»! Din ce motiv a tras trupa nu se știe. Dealtfel pretutindeni erau mitraliere, la ministerul de räzboi, pe ruinele din față, pe balcon la Universul». Singur «Viitorul» a fost tipărit sub paza unei companii de infanterie. S’a dat regimentul 9 vânători Principele Carol, pe credinta căruia Regele imi spunea la Iași că se bizue cu tărie. D-rul Dinu Brătianu a asistat la un alt conflict chiar in fata Palatului; jandarmii din Bucuresti, apoi vânătorii d’abia au putut cu greu stăpâni multimea care nu s’a mișcat nici in fata baionetelor nici a focurilor trase in aer. Dar când trupa a fost in număr, oameni și femei au fost loviți fără cruțare. Oricari ar fi motivele, trebue retinut un lucru: de o săptămână a fost atâta toleranță, s’a manifestat mereu cu atâta libertate incât nu trebuia in nici un caz să se treacă la măsuri represive înainte de a se fi vestit publicul printr’o ordonanță. Pentru mulțime era un fel de drept câștigat.

14/27 decembrie.

Guvernul marturiseste 6 morti si 15 răniti. Se poate socoti care e realitatea. Comunicatul oficial pretinde că nanifestantii «au tras in trupe fără provocare si au rănit grav mai multi soldati», al căror nume nu se dă și nici numele regimentului, «trupa in legitima apărare a făcut atunci uz de armă».

Dinu Bratianu (Dr.) care a vazut cealalta ciocnire, de la Sf. lonicá, afirma că atunci când trupele s’au făcut ca incarcă, precum și când au tras in aer, din rândul manifestantilor nu s’a produs nici măcar o amenințare, necum o agresiune.

15/28 decembrie.

Manifestantii sunt bätuti de moarte in celulele poliției. Drossu a spus’o in gura mare la Hotel Boulevard. Magistratii o știu și vorbesc. Theodorian a auzit aceasta dela un ofiter, care se lăuda cu ce fácuse.

19 decembrie/1 ianuarie

In asteptare, numărul celor morti in invălmășeala dela 13 Dec. se cifrează la 70; ei sunt ingropați noaptea fără a se preveni familiile. Ziariștii imi spuneau, ceea ce e grozav, că odată trimis cineva in fata Curtei Martiale, Hotel Astoria, orice urmă dispare.

Ucraina dă din mâini din picioare sä fie recunoscută si se obligă in schimb să combată bolsevismul. Trupele franceze din Ucraina s’au infectat complect de bolsevism; ele trec și  vin la noi si intretin un spirit foarte periculos.

23 Ianuarie (5 Februarie).

Un procuror, Radulescu-Joldea imi spline din izvor sigur că d-rul Gomoiu, insarcinat cu constatarile legale, a stabilit că toti lucrătorii impuscati pe piata Teatrului erau loviți in spate, deci când fugeau. Singurul soldat căzut e deasemenea impușcat in spate si ucis de un glonț asemenea celor găsite in corpul rnanifestantilor, omorât din gresealä, desigur, de camarazii lui. … Jandarmii dati judecății pentru schingiuirea lucrătorilor la poliție s’au apărat pretextând că prizonierii nu voiau să faca corvezile. Au fost achitati. Dimpotrivă se trimit în fața Curtei Martiale cateva duzini de manifestanti pentru rebeliune si insulte aduse Regelui! Iată o greșală pe care Regele Carol n’ar fi lăsat să se comità.

7/20 februarie

Lucrătorii au trimis din nou la mine pe Basarab. Este sau nu imputernicitul? Aflu prin el de I C Frimu, a cărui grea boalä, la Văcăresti a fost anunțată, are coloana vertebralä, ruptà din cauza maltratärilor de la poliție. Lucrătorii vor greva generală  la C. F. R. și la postă, neincetînd decât in ziua când Brătianu va părăsi puterea. Sant preocupati de chestiunea fondurilor pentru sprijinirea grevei. Daca ei nu pot organiza aceasta luptä legală, vor comite fapte neplăcute…Se afla de moartea lui Frimu, in Spitalul dela Colentina unde fusese transportat in ultimul moment. Frimu nu a murit de tifos exantematic, cum zice administratia, ci în urma relelor tratamente, cum sustin lucrătorii. Ce e sigur e că era un om cinstit, activ și cumpătat.

Am citit pentru comparație și memoriile lui Nicolae Iorga și am avut un șoc: Iorga era în tabăra cealaltă. A anticomuniștilor. A apărătorilor  cinici ai criminalilor., a celor care apără și justifică măcelul. În volumul 2 al memoriilor sale prezintă o altă versiune decît Marghiloman, scandaloasă (pg 134-136). El era în tabăra celor care benchetuiau, nu a flămînzilor.

14/27 Decembre.

La București manifestație socialistă cu copii si femei in jurul steagului rosu. I se strigă Regelui, intâlnit in cale, ”Traiasca Republica”. Banchetele stârnesc invidia, firească, a flamânzilor.

15/28 decembrie

Contra uneia din aceste manifestații comunicatul oficial  arată că trupa atacată a tras, și că sunt cinci morti și cincisprezece răniți.

16 Decembre.

Ar fi mai grav decât atâta. Și aici s’au răspândit manifeste incendiare. Francezii patrulează, sub comanda unui ofițer. Cazuri de indisciplină se ivesc între ai lor. Intr’o cârciumă din Păcurari soldati beti au tras asupra patrulei.

17 Decembre.

Petala (comandantul corpului 4 de armată, prieten cu Iorga) a văzut pe Rege cu un ceas inainte de ciocnirea manifestanților cu trupa. El părea foarte ingrijorat. Din mulțime s’a desfăcut unul care a indreptat revolverul către ofițerul din Vânătorii de munte. Un soldat și-a pus pieptul in fata acestuia și a fost ucis. A mai căzut un soldat. Atunci trupa de la sine a tras și a inaintat cu baioneta. Sunt cincisprezece morti.

Aici Petala tine o intrunire la Universității cu profesorii , invățătorii, preoții, ca să-i indemne la propagandă contra bolșevismu1ui. … Un muncitor declară că se bucură de mărirea țerii, dar că n’au hrană. In stradă văd un soldat explicând altuia ce legatură este intre mizerie „și datoria socialistă a ostașului”. Îl semnalez colonelului Ghenovici. Mi se spune ca și aiurea s’au vazut asemenea lecții in aier liber. Soldatii iau manifestele de la brutarii pentru a le raspândi. La București se cauta a se atrage in sindicate sergenții de oraș și jandarmii pedeștri.

 

18/31  decembrie.

Am vazut manifestul secret. E un strigat desperat de durere al bolșevismului amenintat, care cere sa nu fie atacată libertatea și fericirile lui.

Cineva venit din Bucuresti spune ca manifestantii opriseră cu câteva momente inainte de conflict pe Princesa Maria. Cel care a tras asupra soldatului, un caporal, țintind pe căpitanul de Vânatori, ar fi fost un Ungur. Mulțimea ar fi ingenunchiat, mărturisind pe instigatori.

 

31 decembrie/12 ianuarie

Un  soldat de la 9 de Vânatori imi aratä ca la manifestația din ziua de 13 erau barbați, iar nu femei si copii. S’a tras dupa ce unul din manifestanți ochise pe capitanul Vasiliu. Era o companie de la 9 si alta de la Vânatorii de munte. De atunci e liniste.

 

3/16 lanuar.

Vine Gh. Pop. Se teme de bolșevism, pe care 1-a cunoscut la Moscova, unde, in desperare de cauza, a luat parte la sovietele lor. Acesti oameni sunt dispuși sa distrugă lumea intreagă, dar nu se lasä. Arhitectul Iotu spune ce era inainte de ciocnirea de la 13. La Ministeriul de Industrie, inaintea oficialilor, sefii muncitorilor din industria lemnului amenintau pe patroni ca li crapa capul si nu-i lasa sä iasă vii daca nu li acorda salariul de douăzeci si cinci de lei pe zi. Acum , fabricile s’au inchis. Rezultatul? Va naväli marfa străina, in mare parte din masinä. Seara, in curtea, vecind cu mine, a librarului Suru se arunca un numär din foaia clandestina a socialistilor, cari cer revolutia socialä internationala.

Concluzie: mama lor de bolșevici. Trebuie omorâți.

Procesul și moartea lui I.C. Frimu

Pe atunci era ministru de Interne, George G. Mârzescu, cel care avea să interzică PCR în 1924. A justificat ordinul dat de el forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Au ajuns la proces 52 de persoane sub învinuirea de … „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui”, printre care și viitori activiști ai PCR ca Alecu Constantinescu (condamnat la moarte în contumacie), Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

Comisarul regal, fălos că a salvat patria: cică manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Care comuniști nu prea existau pe atunci! Avocații apărării, printre care erau, spre cinstea lor, Constantin Titel Petrescu, și N.D. Cocea au reușit să obțină mai multe achitări. I. C. Frimu, care fusese învinuit de instigare, a murit în Închisoarea Văcărești la data de 6/19 februarie 1919 în urma bătăilor și schingiuirilor poliției. Mii de muncitori au participat la înmormântarea sa, cerând pedepsirea asasinilor lui Frimu, a „acelui  admirabil exemplar omenesc de onestitate, bunătate, omenie” , cum îl caracterizase Titel Petrescu.

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Române, rămășițele pământești ale lui I. C. Frimu au fost mutate în Mausoleul din Parcul Libertății, în semicercul din jurul monumentului. Frimu a fost considerat erou al mișcării muncitorești din România. Numele său a fost dat uzinelor din Sinaia și mai multor străzi din principalele orașe ale României. Acum ele nu mai există. În demența anticomunistă de după contrarevoluție, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele lui I. C. Frimu au fost mutate în Cimitirul „Sf. Vineri” .

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 8579 ,

Un răspuns la 13 decembrie 1918. Marghiloman vs Iorga. Groaza de bolșevism, procesul și moartea lui I.C. Frimu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *