• sâm. mai 18th, 2024

SOCIALISTUL.RO

Schimbarea e tot mai aproape!

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN votează VIORICA DĂNCILĂ

ByRedactia

nov. 13, 2019

Membrii și simpatizanții Partidului Socialist Român, în turul doi al alegerilor prezidențiale, o vor vota pe Doamna Viorica DĂNCILĂ.

Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a reușit, în cei aproape doi ani, să-și demonstreze forța, chiar și în aceste condiții extrem de vitrege, în care, pe lângă eforturile foarte mari ce se impun pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, a fost obligată să consume foarte multă energie în lupta cu adversarii politici – liberali, useriști și Klaus Iohannis – care, fără niciun argument, au jucat foarte bine rolul de gică contra la tot ce a fost în favoarea românilor și a României.

Partidul Socialist Român a apreciat în mod deosebit mărirea salariului minim pe economie, mărirea pensiilor, eliminarea posibilității încadrării part-time, eliminarea plafonului la CAS și CASS prin care au fost obligați să plătească aceste impozite și cei care aveau venituri mai mari de cinci salarii medii brute pe economie etc.

De ce nu votăm Klaus Iohannis?

Klaus Iohannis, în acești cinci ani, nu a fost nicio clipă Președintele României și al tuturor românilor.

Klaus Iohannis a fost numai președintele „partidului meu” și al „guvernului meu”.

Klaus Iohannis, timp de cinci ani, în afară de a sabota guvernul, nu a făcut nimic.

Klaus Iohannis a încălcat în mod conștient și repetat CONSTITUȚIA ROMÂNIEI.

Klaus Iohannis nu a înțeles că un Președinte nu are voie să iasă în stradă și să protesteze, EL are obligația ca împreună cu celelalte puteri ale statului să rezolve nemulțumirile oamenilor.

Klaus Iohannis, timp de cinci ani, a ieșit în evidență numai prin excursiile sale, prin nesfârșitele zile petrecute la schi, la plimbările prin munți și prin NAVETA București- Sibiu și retur.

România nu are nevoie de un Președinte care se află în război cu cea mai mare parte a românilor.

Și numai pentru aceste motive,

membrii și simpatizanții Partidului Socialist Român VOTEAZĂ VIORICA DĂNCILĂ!

 

 

 

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

al PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.