Alegerile prezidentiale au trecut. Victoria forțelor politice de dreapta este una foarte concludentă după o campanie electorală în care non-combat-ul a fost una din trăsăturile caracteristice dominante devreme ce candidații considerați cei mai proeminenți nu s-au putut întâlni pentru o dezbatere de idei nici în turul unu, nici în cel de-al doilea. Ca atare, se poate spune cu deplin temei că marea majoritate a alegătorilor au votat în orb. Unii, cei cu afinități de dreapta, au votat în solidar cu ceea ce le-a dictat mașinăria de partid (liberali, useriști, pemepiști, udemeriști etc.); alții au pus în evidență o stare de narcotizare politică inoculată de oportunismul care a pus stăpânire pe liderii ProRomânia sau ai ALDE. Am asistat astfel la o amplă coaliție electorală de dreapta, de altfel, previzibilă, căreia, dinspre partea opusă a eșichierului nostru politic, nici măcar nu s-a încercat să i se opună vreo construcție cât de de cât similară dacă nu una proprie, cu elemente cel puțin din inspirația oferită de zestrea istorică a stângii românești. Cauzele sunt mai multe.
1) PSD, ca unul dintre partidele politice importante (supermulțumit că are statura de cel mai mare partid politic) a preferat practica, nu totdeauna aducătoare de câștig mai ales pe termen lung, a coalițiilor politice cu partide de dreapta ca PNL și ALDE iar mai recent cu PNȚCD respingând, chiar și pe ultimii metri ai campaniei electorale, orice alianțe cu partide politice de stânga, fie ele și mai mici sau chiar foarte mici.
2) PSD, sub povara „efectului Dragnea”, a pus în evidență un tot mai accentuat imobilism politic, ezitând, până la a deveni pradă inertă, să supună analizei riguroase cauzele pierderii alegerilor europarlamentare și de fapt cauzele prăbușirii electorale de la 47% în decembrie 2016 la 22% în mai 2019. Iar acest imobilism continuă să aibă efecte paralizante asupra capacității de inițiativă a partidului și a forțelor politice de stânga, de vreme ce lideri politici ca Mihai Fifor, imediat după anunțarea rezultatelor Exit-Pol, își făcea un titlu de mândrie că social-democrații au recuperat 10-12% din pierderile de electorat înregistrate în mai 2019.
3) În sfârșit, trebuie doar să semnalăm, în acest moment, că prăbușirea politică a stângii românești are printre vectorii săi și diminuarea sensibilă a elitei politice proprii, a staturii celor care se exprimă ca lideri, a mijloacelor de diseminare în societate a ideilor cu adevărat de stânga. Cât despre dezbaterile de această factură ce să mai spunem? În opinia noastră, ar trebui ca, în regim de extremă urgență, să acționăm umăr la umăr pentru a împiedica, întâi de toate, ca și spiritul politico-ideologic de stânga să alunece pe tobogabul prăbușirii; să se recurgă fără panică sau cu măsuri pompieristice la regruparea tuturor celor în măsură a acționa de pe poziții autentice de stânga; să facem front comun împotriva forțelor de dreapta dar și a oportuniștilor care se declară de stânga dar practic fac jocurile celor de dreapta și aceasta cât mai repede ca să fie cu atât mai bine.
P.S. Pentru mine ca istoric îndemnul președintelui ales de a anihila PSD ca partid politic mi-aduce aminte de opera represivă a lui Aolf Hitler sau de instituirea de către Carol al II-lea a dictaturii sale în februarie 1938.