David A. Marin

partidul socialist

Acum câteva săptămâni am participat, drept delegat al Uniunii Tineretului Socialist si al Partidului Socialist Roman, la al 43-lea festival al tineretului comunist grec – care, pe lângă natura sa de conferința, unde se țin discursuri, dezbateri, discuții, este și un fel de Woodstock marxist (nu că Woodstock-ul original nu ar fi fost deja destul de marxist), un festival de muzica unde se bate de la Rage Against the Machine la Which Side are You On de Pete Seeger, unde cineva ridica din doua in doua minute pumnul stâng in aer, si un alt grup de oameni cânta internaționala ținându-se de umeri, dar, pe lângă toate aceste lucruri, este, cel mai cu seama, un eveniment ce exprima solidaritate in adevăratul sens al cuvântului, si probabil cel mai mare de acest soi din Europa. Dintre cei 25 de mii de oameni care au participat, majoritatea au dat ceva bani la intrare, deși nu costa absolut nimic – din ce motiv fac oamenii ăștia un asemenea gest? Din mila? Din speranță? O fac din dorința de a schimba ceva. O fac pentru ca au aceste convingeri cu adevărat, sunt mândri de ele, și vor să își împingă cauza, să o susțină prin orice mod pot. Tinerii care au primit delegații internaționali în grija lor au investit timp și efort în a le oferi acestora o experiență cât mai educativă , cât mai motivațională, cât mai puternică. Nu aveau vreun motiv material pentru a face asta – eventual decât unul ‚materialist-dialectic’. Când stai și discuți cu oameni și oameni de pe toate colțurile pământului și afli de toate aceste abuzuri ale orânduirii actuale economice, când afli câtă nedreptate există în lumea asta, vii înapoi cu forță – cu forța necesară pentru a realiza că trebuie făcute schimbări, că trebuie luați pași înainte, că trebuie aprins un foc. Sloganul festivalului, ce a sărbătorit în acest an centenarul revoluției din Octombrie, o spune cât se poate de bine – “viitorul nu va veni singur daca nu luăm măsuri”. Maiakovski a spus-o atunci și a fost valabil – și este valabil și astăzi, în epoca post-ideologiei, în epoca unde ți se spune să nu aderi nicăieri, să stai comod și călduț în scaunul tău, să distribui în continuare nimicuri frumoase pe ecranul tău și să dai din cap cu tristețe când ești neîndreptățit. Este valabil mai cu seama astăzi, când a fi indignat este ceva ridicol – când calea este a te resemna în individualismul burghezilor, deși tu nu ești burghez, a te uita mereu doar la farfuria ta. Daca miile de tovarăși greci făceau ceva extraordinar, era faptul că niciodată nu se uitau doar la farfuria lor. Și la propriu, și la figurat.

_DSC524425 de mii de oameni, toți dansând, fluturând steaguri, toți zâmbind – ei ce au luat decizia că așa nu se mai poate. Că nu datorează nimănui nimic, că nu ei trebuie să plătească pentru greșelile celor ce îi țin la pământ și îi controlează, că nu ei trebuie să sufere pentru jocurile capitaliștilor, că dacă NATO ar lupta in Grecia pentru vreo libertate, aceea ar fi libertatea capitalului înainte de toate și la costul tuturor.

În prima zi a vizitei mele, am fost luat de la aeroport de o reprezentantă KNE ce m-a dus la hotelul unde am fost cazat împreună cu alți tovarăși delegați – printre care un ceh tânăr cu plete ca ale mele și cu un tricou cu Lenin, doi turci roșii, palestinieni joviali, ruși înflăcărați, africani a căror conștiință politică ardea cu sângele colonialismului și neocolonialismului, pakistanezi condamnați la moarte acasă pentru “erezie comunistă”, lista continuă până la 30. Proaspăt ajuns la recepție, am și trecut de la “domnule” și “mister” la “tovarăș” și “comrade”, zburdau prin aer apelativele – “companera”, “camarada”, “tovarshi”, “compana”, etc. Până și personalul hotelului începuse să folosească termenii, oricum altfel nu se întorcea nimeni să răspundă în zona aia a orașului, unde fiecare perete avea graffitti cu secere si ciocane și postere hip ale tinerilor comuniști greci împodobeau fiecare colț de stradă. De altfel, toate cartierele din Atena pe unde m-am plimbat erau îmbrăcate în roșu – dacă cineva dădea jos vreun poster, cineva îl punea la loc, cu vigoare și cu spirit tinerii noștri revoluționari se făceau ascultați prin orice mijloc posibil.

Zilele următoare au fost pe atât de obositoare cât au fost intense – discuții și întâlniri cu uniunea studenților, MAS, o coaliție mare (pentru România, imensă) condusă de studenți marxiști, ce s-au dovedit a fi pur și simplu cei mai organizați și cei mai apți în a aduna și organiza, ce au mișcat masele din ce în ce mai spre stânga cu aptitudini politice extraordinare, și au aliat mișcarea studențească cu cea muncitorească, considerând că ambele grupuri au aceeași inamici. Există comitete de luptă în fiecare liceu, în fiecare facultate, ce au reușit să reducă numărul de studenți dați afară din cămine ca urmare a politicilor de privatizare și austeritate, ce au reușit să ridică calitatea echipamentului din școli și să ridice standardul tehnologiei folosite, adaptându-se astfel circumstanțelor moderne. Aceste comitete funcționează nu antagonic, ci în colaborare cu profesorii – sindicatele profesoarele, și ele mai roșii pe zi ce trece, muncesc împreună cu tinerii studenți, ies împreună la greve, declară împreună momentele de criză și se asigură, prin acțiune populară coerentă, că se fac nu doar auziți, ci ascultați._DSC5603

Întâlnirea cu unul dintre liderii mișcării sindicatelor, PAME, a fost și ea remarcabilă – bătrânul, cu determinare în ochi, discuta doar despre imperialism și abuz capitalist, doar despre lupta de clasă și necesitatea acțiunii populare – nicidecum de reconciliere și colaborare între clase, de reconciliere cu șefii, de GDP-u’ lui Cutare și net worth-ul lui Cutărescu ca la noi, de excursii frumoase și călduroase și bonusuri drăguțe pentru capete ascultătoare ce nu instigă la greve… PAME, în Grecia, ia în jur de 20% de voturi – la noi în țară uneori întreb barmani și ospătari, șoferi și casieri dacă sunt membrii de sindicat, și ajung să fiu nevoit să le explic ce este ăla un sindicat. Iar guvernul vrea ca noi, tinerii, să creștem cu încredere în el și cu încredere în acest sistem – încredere în cine, în cel ce te educă doar în așa fel încât să nu știi cum să lupți când te atacă? Mai cu seamă, să nu știi când și cum ești de fapt atacat? Dacă socialismul este un sistem eșuat, condamnat la a eșua mereu, dacă marxismul este, precum spun ei, o ideologie menită să piară, de ce investesc atât de mult timp și efort într-un război atât de agresiv împotriva lui? În România, se minte direct: manualele din licee vorbesc despre cum Salvador Allende ar fi ajuns la putere fraudulos, despre cum revoluția bolșevică a fost de fapt o lovitură de stat, nu o mișcare populară, și ca asemenea ar fi decurs lucrurile și în Cuba – de mișcări socialiste din Africa, ce se răzvrăteau împotriva abuzului colonizator, nimic… A, da, si imperiul japonez era democratic. Se prezintă o realitate creată și conturată de ei, dar nicidecum adevărata stare a lucrurilor. S-a ajuns la un nivel sub ridicol, sub orice limită, și sunt mândru să spun că nu am absolut niciun respect pentru lacheii ce s-au ocupat de această programă.

_DSC5305Au venit la standul PSR două reprezentante ale WFTU (Federația Globală de Uniuni Muncitorești), cerându-mi contacte pentru sindicate românești. Ce contacte sa le dau? Ce sindicate mai avem noi? Si ce facem noi, socialiștii, despre aceste crunte adevăruri? Unde sunt oamenii pe care îi trimitem în uniuni și sindicate? Unde agităm? Unde educăm? Cum ne organizăm?

Grecii, de decenii, educă oamenii împotriva acestui abuz, împotriva acestei îndoctrinări. Doar prin asemenea solidaritate EFECTIVĂ și CONCRETĂ putem și noi să mișcăm lucrurile aici. De asemenea, grecii realizează că SYRIZIA nu este un partid nicidecum socialist sau comunist – în cadrul întâlnirii bilaterale cu organizația lor de tineret, mi-au spus că li se pare că PSD-ul nostru este un partid similar cu frumoasa coaliție așa zisă socialistă pe care o au la putere, grecii știu însă că în multe țări est-europene precum România, propaganda anticomunistă și schemele burghezimii au făcut în așa fel încât orice partid corupt ce se dă stângist să fie imediat acuzat drept “comunist” – suferă, de fapt, adevăratele mișcări de stânga radicală. SYRIZA a dezamăgit. SYRIZA a mințit. SYRIZA s-a pus in pat cu inamicul și a întors si celălalt obraz. SYRIZA nu le este tovarăș, cum PSD nu ne este nouă. Dreapta o să acuze constant orice miroase a stângism drept baubaul comunist – KKE va ieși pe stradă cu steagurile lor roșii și vor urla împotriva social-democraților, împotriva fasciștilor, împotriva naziștilor, împotriva liberalilor, împotriva tuturor ce reprezintă clasele de sus in loc sa reprezinte sângele si fundația societății, forța ce perpetuează societatea în adevăr, forța maselor conduse, forța maselor furioase. În alte cuvinte, grecii știu ce e roșu si știu ce este roz – dar aparent în Romania pare să ne ia mult mai mult timp să ajungem la aceste realizări.

Corupție, corupție, corupție, se discută la noi. Când se protestează corupția, fiecare în strada are alt slogan, și fiecare în strada luptă pentru altă grădină – la frumoasele noastre acțiuni din Piața Victoriei și Universitate – tinerii frumoși ca mine stau și țipă cot la cot cu mari bancheri și șefi capitaliști. Se identifică cu ei! Ei nu știu că la mâna statului capitalist nu suferă acești indivizi ce înoată în milioane și miliarde, ci măduva societății. Sfatul grecilor este ca noi, socialiștii, marxiștii, comuniștii de pretutindeni, sa le arătam oamenilor cum corupția nu este o boala in sine, ci un simptom, virusul adevărat fiind capitalismul – politicienii nu devin corupți fără bănci si fără corporații care să îi cumpere, corupția nu apare, la această scară, fără educația capitalista ce pregătește fiecare copil să fie pregătit în primul și primul rând să întrebe “dar mie ce îmi iese?”. Rădăcina stă în acest sistem economic hain, ce ne pune din ce în ce mai mult în pământ și ce distruge Pământul – iar instabilitățile cresc din nou către cifre extraordinare, chiar penibile – 8 indivizi privați au astăzi la fel de multă avere cât o jumătate a globului. E timpul să fim și noi conștienți de pericolul ce stă în spatele acestui fapt – de hainul adevăr ce stă în spatele luptei de clasă. Din aceste motive este KKE atât de popular în Grecia.IMG_20170923_202755

Dacă festivalul comunist din Atena ne-a învățat pe noi, delegații tineri internaționali, un important fapt este acela că niciodată nu este vorba doar de odaia și grădina ta, și că niciodată nu e vorba doar de țara ta. Problemele pe care le întâmpinam nu le întâmpinam ca români sau greci prin excelenta – le interpretăm ca proletari de pretutindeni – și cât de mult ar vrea unii sa mă atace pentru folosirea acestui termen învechit, trebuie folosit în continuare întrucât nu am trecut peste condițiile inițiale ce l-a produs. Un proletar este cel ce își vinde munca pe bani și nu colectează averi imense din truda altuia. Fie el programator, fie el scriitor, fie el profesor, fie el gunoier, fie el șantierist, este muncitor și suferă pentru un 1% ce îl privește cu dezgust de sus.

La standul nostru am discutat cu tot felul de oamenii și tot felul de lucruri. Mulți erau greci ce, în anii fascismului, au primit azil politic în RSR, mulți români ce plecaseră in Grecia. Alții din alte colturi –  secretarul general al Partidului Comunist Indonezian (PKI), unde de prin ’60 încoace îi cam tot împușcă (zis și politicidul, între ‘65 si ’66 în Indonezia au fost uciși în jur de 3 milioane de comuniști și simpatizanți comuniști de către guvernul Sukarno, iar politicile acestea încă continuă). Acum, în Indonezia tovarășii noștri au decis că singura opțiune este de a își exercita dreptul existențial de a nu mai înghiți plumb pe gât fără a-l lansa înapoi – deci gherilele comuniste au început să reapară în Indonezia, și de vina este nimeni altul decât statul capitalist.  În România ieșim pe stradă să țipăm “Jos Ponta”, și după țipăm jos următorul și tot așa, și nu înțelegem de ce nu merg lucrurile mai bine – mai țineți minte în Lapușneanu când tot țipau țăranii “capul lui Moțoc”? Țăranii ăia nu înțelegeau că degeaba au primit ei capul lui Moțoc de la voievod, că problema nu era boierul, ci boierimea. Și aceeași țărani nu înțeleg nici astăzi. Datoria noastră este de a educa, de a prezenta situația globală și a le arăta unde stă Romania în jocul acesta macabru care se joaca fără acordul nostru._DSC5994

Toți acești oameni, militanți in diferite sensuri, alții constrânși la lupta de gherilă, alții lucrând în spectrul politic cum pot, discutând și intrând în contact cu oamenii, organizând, agitând si educând, toți acești oameni nu fac nimic altceva decât sa își exercite dreptul moral de a spune adevărul despre cum stau lucrurile. Ceea ce este revoluționar la aceste partide este faptul ca ele îndrăznesc sa spună adevărul. Îndrăznesc sa nu mai mintă oamenii. Când Dimitris Koutsoumpas, secretarul general al KKE, vorbea în fața a 25 de mii de oameni, spunea adevărul – un adevăr ce poate fi articulat doar dintr-o perspectiva marxistă bazată pe realități și condiții materiale, nu pe treburi ezoterice și culturale, nu pe pretexte și teorii fantasmagorice naționaliste, ci pe relațiile sociale și economice dintre oameni. Și de asta Dimitris era aplaudat, și nimeni nu îi cerea capul. Miile de oameni li întrerupeau cu aplauze și steagurile se fluturau din ce în ce mai repede. Un lider ce a câștigat, cu certitudine, respectul oamenilor pe care îi reprezintă, un lider cinstit si sincer, ce nu pălăvrăgește și nu aleargă în jurul cozii despre națiune și drapel, despre mândrie și datorie, ci despre eliberare universală.

Sediul Comitetului Central KKE era imens. 12 etaje, o fortăreața. Partidul este foarte mare si activ – constant se dau apeluri, din fiecare sala se aude ceva, se aude ba de un Marx, ba de un sindicat, ba de un eveniment, ba de o greva, din fiecare colț duhnea dorința de schimbare, cu fiecare țigară aprinsă lângă statuia lui Lenin, cu fiecare cafea băuta pe fugă înainte să intri în lift, sediul era un organism viu ce trăia cu un singur scop – acela de a emancipa oamenii.

Sediul tineretului era incredibil și el – fără vreun interes propriu material, tinerii comuniști greci au scos din paragină o casă în care fac cursuri de muzica și de actorie gratuite, în care aduc alți tineri pentru seminare marxiste, în care înregistrează albume fără sa ceara bani, pentru artiști ce nu au fonduri personale, unde coordonează curentul mișcării.

Monumentele sovietice încă stau falnice pe unele străzi ale Atenei, si unii bătrâni încă ies la geam sa cânte cu tine când începi sa fredonezi lângă vreo statuie, vreun șlagăr frumos al vremurilor de mult trecute.

Delegații turci mi-au vorbit despre abuzurile lui Erdogan, despre cum sunt mai mult sau mai puțin mereu in proces pentru vreo treabă sau alta, că la fel de bine ar putea să stea cu cortul în sala de judecată. În Turcia, pentru o vreme nu au avut voie sa își pună termenul „comunist” în nume – și deci ei și-au schimbat numele din partidul socialist în partidul comunist, și au așteptat să vadă ce se întâmpla. Au început niște conflicte ce au culminat cu câștigul lor – legea a fost eliminata, si titlul lor este acum legal. Sârbii din Noul Partid Comunist al Iugoslaviei mi-au spus ca ei arunca cu torturi în politicieni de extrema dreaptă și așteaptă amenzile sau chemările la poliție acasă – dar merită, pentru că primesc atenție în presă. Pakistanezii sunt pur și simplu condamnați la moarte. În Pakistan, se resimte o teocrație fascista, unde în manualele de chimie se vorbește despre cum oxigenul și hidrogenul se unesc „prin voința lui Allah”. Guvernul SUA a finanțat în jur de 80 de mii de scoli extremiste-religioase islamice în speranța de a contracara mișcările de stânga radicală, seculare, și în ultimele decenii pare să fi câștigat.

A intra în detalii ar fi imposibil, ar trebui să vorbesc de toată lumea și de toți tovarășii ce și-au împărțit experiențele și sfaturile cu mine, dar aș vrea să termin cu sfatul lui Asim Ali Shah, delegatul din Pakistan, ce, adresându-se mie, si prin mine, tinerilor marxiști din România și Partidului Socialist Român, ne-a spus să nu uităm un lucru: o mișcare de avangarda politica, o mișcare radicala de stânga, o mișcare marxista trebuie sa fie mereu în fața maselor, însă cu câțiva metri în față, nu cu mile, nu cu kilometri, căci atunci, când se va uita în urma, nu va mai vedea pe nimeni. Clasele există și fără conștiința de clasa – si când aceasta conștiința a început sa ne piară, conflictul si durerea din societate exista. Dur, dur este faptul că in Romania, în comparație cu Grecia, exploatatul se aliniază de atâtea ori lângă exploatator. Datoria cea mai complicată și cea mai importantă a oricărui comunist de oriunde este să trezească indignare în acel om, o indignare justificată moral în tot sensul cuvântului, căci este bazată pe condiții asupritoare existente și analizabile…  Am dat și eu un discurs, în Atena, în fața delegaților, despre situația și experiența socialistă din România. Printre altele, am strecurat și un element mai filozofic – când Spartacus s-a răzvrătit împotriva stăpânilor de sclavi acum mii de ani, a fost o răzvrătire total justificata… în același fel fundamental s-a răzvrătit Lenin împotriva burghezimii si țarului, acum o sută de ani, și a fost o răzvrătire total justificată. O să încerce să ne prezinte prima revoltă drept diferită de a doua, însă exploatarea are o valoare ontologică constantă – și este datoria noastră să spargem lanțul. Sclavii și stăpânii, țăranii și boierii, muncitorii și burghezii.

Continui să vă spun și vouă ce le-am spus grecilor. Solidaritatea nu este doar dragoste, nu este doar empatie, nu este doar susținere reciprocă, nu este doar loialitate, este toate aceste lucruri și mai mult. Este capacitatea de a te uita la suferința altora și a o pune în perspectivă cu suferința ta – a identifica focarul comun, și a te aprinde din aceeași flacără din care ard și ei. Tinerilor, festivalul le-a spus un lucru: simțiți focul cum arde, simțiți cum crește, și cum vă leagă pe toți în lupta împotriva acestei macabre mașini a banului.

Articol scris de David A. Marin

Vizualizari: 2351 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *