VORONIN

            Mărturisesc, cu mâna pe inimă, că mi-am dorit cu patimă să-l cunosc pe acest om, personaj istoric monumental și, mai ales, providențial pentru Republica Moldova. Am fost întotdeauna contrariat dar și întărâtat de „aprecierile” „specialiștilor” români în Voronin. Sârgul cu care era satanizat acest personaj istoric aducea uluitor de bine cu propaganda capitalistă care îl deforma caricaturizându-l pe Ceaușescu. N-am să pierd vremea încercând să  vi-i prezint pe ipochimenii care au realizat și realizează punerea în operă a deformării imaginii lui Voronin.

N-am să neg, însă, că, muritor fiind, am avut îndoielile mele cu privire la realitatea în ceea ce o privește pe „Sfânta Basarabia”, având în vedere martiriul istoric al acestui Pământ  și al locuitorilor lui nu am folosit o figură de stil când l-am numit Sfânt. N-am să neg, de asemenea, nici dezorientarea mea „patriotică” pe care mi-a provocat-o propaganda antivoronin prezentându-mi, cât mai artistic, „apetitul” lui pentru ruși și pentru limba lor, pe care, între noi fie zis, și eu îi prețuiesc foarte mult. I-am cunoscut pe Vieru și Matcovschi, pe ultimul chiar personal, și am rămas impresionat în fața trăirilor lor din TEMPLUL LIMBII ROMÂNE. Mărturisesc că mă aflam într-o situație greu de înțeles dar și mai greu de abordat din postura mea de om de stânga care, ideologic, este alături de Voronin dar, sentimental și patriotic, „plânge”, cu Vieru și Matcovschi, avatarurile Moldovei de dincolo de Prut. Din această perspectivă, atunci când Voronin mi-a oferit posibilitatea să vizitez Republica Moldova, m-am hotărât să merg și să văd, la fața locului, cum stau lucrurile acolo și, numai după aceea, să încerc să analizez și să înțeleg. Zis și făcut.

Într-o zi frumoasă de octombrie, ziua de Sfântul Dumitru, am ajuns, când tocmai împlinisem și venerabila vârstă de șaptezeci de ani, în Sfânta Basarabie. Când am coborât din mașină am făcut-o cu emoție și sfială. Am atins Pământul Moldav cu teamă , smerenie și respect. Nu m-a uimit „răceala” frumoaselor de la Recepția hotelului, accentuată de faptul că noi vorbeam limba română care,„întâmplător”, semăna perfect cu limba lor. Când s-a aflat cu ce treburi venisem noi pe acolo au apărut și zâmbetele ba, chiar, pe ici pe colo, s-a lăsat și cu îmbrățișări. Între timp, venind în contact cu televiziunile lor și văzând, cu proprii mei ochi, cum se plimbă idioții politici ai României, „ca vodă prin lobodă”, prin Moldova, devenită prin voința istoriei, liberă și cum visează ei să pună labele lor jegoase pe ce s-ar mai putea fura și de pe aici, am înțeles, pe deplin, „greața” moldovenilor pentru români și pentru „bunele lor intenții”. Am mai constatat că, indiferent de părerile lui Voronin, poporul moldovean vorbește acasă, pe stradă, la piață sau în instituțiile publice, vorbește, zic, limba rusă. În legătură cu această problemă numai istoria, cred eu, că mai poate da socoteală. În condițiile capitalismului sălbatic, „de cumetrie”, din România, din păcate, țara noastră și, mai ales, SUPERBA NOASTRĂ LIMBĂ ROMÂNĂ, nu se pot impune în mod firesc și dorit de ei la „vecinii” noștri. LA CARE DINTRE NOI S-O FI FĂCUT SÂNGELE APĂ?

                                                                                                            30. 10. 2017, Chișinău