★ Socialistul.ro

• Tweet

            Am împlinit, de curând, șaptezeci de ani și, spre nemulțumirea mea, nu călcasem încă pe pământul de dincolo de Prut. Nu pentru că n-aș fi dorit. Stând strâmb și judecând drept, n-aș putea spune că vremurile mi-au fost chiar potrivnice. A lipsit însă „acel ceva” care să mă cheme acolo.

            Acum, de curând, Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, ne-a invitat, pe Președintele Partidului Socialist Român (PSR), pe mine și pe soția mea, prin apropiații săi, care sunt, ca și noi, membri în Biroul Executiv al Partidului Stânga Europeană, să sărbătorim, alături de ei, 100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Am răspuns cu plăcere invitației și iată-ne, trei reprezentanți ai Partidului Socialist Român, Președintele Constantin Rotaru și vicepreședinții Lucia Stanciu și Dumitru Stanciu, iată-ne,  zic, ajuși la CHIȘINĂU.

 

 

Reprezentanții PSR împreună cu Elena Bodnarenco, Secretar al PCRM cu munca organizatorică, în timpul Conferinței internaționale: „Centenarul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie – Lecții în contextul viitoarei mișcări de stânga în Europa și în lume”

 

            Într-o zi frumoasă de octombrie, CHIȘINĂUL, frumos ca naturalele blonde basarabence, își trăiește încă o zi din nesfărșita și romantica sa viață. Solemn, ca statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Măreț și Natural, ca neîntreruptul parc silvic în care arhitecții l-au așezat, „pudrat” cu un strat subțire de maron-galbene-bej frunze de toamnă, CHIȘINĂUL ne primește cu dulceața din vestitele bomboane „Bucuria” și cu aroma anotimpului, mai îmbătătoare decât cea a vestitului coniac „Ștefan”. Cum este normal la noi în familie, Doamna Stanciu a făcut o minuțioasă documentare în legătură cu locul  pe care urma să-l vizităm și oamenii pe care aveam să-i întâlnim. Eram impregnați până-n măduva oaselor cu informații pro și contra locului și momentului basarabean. Și, în ciuda așteptărilor pe care le aveam, ne stăpâneau, totuși, un potop de emoții și de întrebări. Cum va fi vremea? Cât de primitori vor fi oamenii când vor afla că suntem români? Vor fi, printre vestitele plăcinte basarabene, și feluri pentru diabetici? Voi avea timp să gust vestitele ciorbe de cocoș, preparate de ruși? Cât vin de Cricova voi putea să-mi administrez fără să-mi dau „echilibrul” natural peste cap? ș.a.m.d.

 

 

 

 

 

 

 

Președintele Constantin Rotaru și Vicepreședintele Dumitru Stanciu împreună cu Președintele Vladimir Voronin

 

 

 

            În ciuda primirii reci, de „peșteră primitivă”, a muierilor de la recepția hotelului, curățel, de altfel, și splendid așezat în mijlocul unei „oaze” silvice virgine, totul a fost perfect. N-am pus ghilimele la perfect deoarece chiar așa a fost. Surprizele plăcute s-au ținut lanț. Asta, poate, pentru că oamenii de acolo, interlocutorii noștri politici, și-au dat seama că noi nu venisem cu intenția „frățească” să le luăm Moldova lor și s-o „valorificăm”, în neaoș stil românesc, cum speră idioții politici din România, cei de teapa șobolanului băsescu, pus la „treabă” de „onorabilul”  Occident. Noi am fost  musafiri în casa lor, Moldova Basarabeană, și venind cu sentimente curate, am înțeles să respectăm această „casă” și pe singurii ei stăpâni, pe moldovenii basarabeni. Nu venisem, exploatând lipsurile materiale ale unora dintre ei, să le dăm lecții despre „unire”, așa cum o vedem noi. Și aceasta pentru că, istoric vorbind, nu avem nici un drept moral să o facem după ce mai mult de o sută de ani i-am abandonat sub „povara” istoriei. De aceea eu cred că numai ei, în virtuea istoriei lor, pot lua hotărâri în ceea ce privește viitorul lor. Așa cred eu. Nu știu dacă e bine sau e rău, vorba poetului, dar aceasta este părerea mea și gata.

            Revin acum la momentul și locul experienței basarabene din viața mea. Primul lucru cu care am venit în contact și l-am analizat, gustându-l din plin, a fost graiul moldovenesc, pe care ei l-au denumit, animați de un patriotism-naționalist, pe care chiar îl înțeleg, când privesc la rechinii politici din România  care vor să își adjudece și această bucată de pământ sfânt. „Limba moldovenească” este, după părerea mea, așa cum am mai arătat, un grai savuros al LIMBII ROMÂNE care utilizează foarte mult cuvinte arhaice. Ascultându-i pe moldoveni ai impresia că parcurgi un text dintr-un letopiseț. Nu numai că nu este nimic rău în asta dar este chiar măreț. Este plăcut și reconfortant dacă ținem seama că în România nu mai ai loc de cei care batjocoresc LIMBA ROMÂNĂ siluind-o cu neologisme care mai de care mai imbecile.  Este o virtuală și sănătoasă reîntoarcere „la rădăcini” când îl aud pe moldoveanul, de azi, vorbindu-mi de „cumpăna” țării,  asaltată de „românii” care vin plini de „expertiză”, nu de experiență, și se spetesc „focusând”, nu focalizând, bunurile din Basarabia care ar putea fi furate.

            „Oh, oh și vai, vai di țară!” spunea odinioară Miron Costin. Așa spun și moldovenii de astăzi. Pentru îndârjirea cu care își apără glia, eu îi iubesc, îi admir și promit să îi apăr cu toate puterile mele. Putorilor politice din România le atrag atenția că moldovenii basarabeni nu vor să ofere țara lor nimănui, vor să o țină pentru ei. De câteva sute de ani așteptă ei momentul acesta și sper, din toată inima, să nu-l rateze. Pentru aceasta eu îi îndemn să adune de prin bătătura lor toți gândacii de tip băsescu și să-i arunce în Prut. Am în vedere că treaba nu-i deloc ecologică dar „scopul scuză mijloacele”.

            Poate, simultan cu limba am venit în contact și cu peisajul basarabean.

Pe vale, pe culme

Stau satele mele

Aproape de codru,

Aproape de stele.

Spunea Vieru al vostru. Ce nume predestinat! Peisajul basarabean este unul de basm, de basm frumos. Satele dintre vii și viile dintre sate reprezintă peisajul basarabean contemporan care trebuie să rămână așa. Să ferească Dumnezeu să ajungă pe aici „specialiștii” români care, cu „expertiza” lor, să se apuce de „sistematizare”.

            Moldoveni, românii –  din România – în marea lor majoritate, covârșitoarea lor majoritate, sunt prietenii voștri. Ei nu vor nimic din ce este al vostru. Ca și mine, ei vă admiră și vă doresc numai bine. Dacă doriți sau nu doriți să fiți rudele noastre este treaba dumneavoastră. Noi dorim, însă, să fim buni vecini și asta în virtutea faptului că trăim pe pământul pe care a călcat și l-a administrat STRĂBUNICUL ȘTEFAN, CEL MARE și SFÂNT. De la EL ne-a rămas un dar sfânt, pe care trebuie să-l onorăm cum se cuvine: LIMBA ROMÂNĂ.

Mi-aș iubi țara

…………………….

Chiar dacă

Singurul lucru bun din ea

Ar fi numai LIMBA ROMÂNĂ. (Vieru)

                                      26. 10. 2017    CHIȘINĂU