De aproape trei luni România se află sub un regim politic de dreapta la care s-a ajuns nu ca urmare a unui vot popular și desemnat, ca atare, în urma…
N-au trecut nici trei zile de la realegerea lui Klaus Werner Iohannis ca președinte al României și Guvernul domniei sale a început deja pregătirea asaltului împotriva pensionarilor. Prin intermediul BNR…
Alegerile prezidentiale au trecut. Victoria forțelor politice de dreapta este una foarte concludentă după o campanie electorală în care non-combat-ul a fost una din trăsăturile caracteristice dominante devreme ce candidații…
Membrii și simpatizanții Partidului Socialist Român, în turul doi al alegerilor prezidențiale, o vor vota pe Doamna Viorica DĂNCILĂ. Doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a reușit, în cei aproape doi ani,…
Republica Bolivariană Venezuela repudiază și denunță categoric în fața Comunității Internaționale grotesca Lovitură de Stat care a avut loc în Statul Plurinațional Bolivia împotriva președintelui său constituțional, Evo Morales Ayma,…
COMUNICAT În semn de protest față de prevederile DISCRIMINATORII, NEDEMOCRATICE și NECONSTITUȚIONALE prevăzute și de Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, dar și față de MODUL FRAUDULOS în…
In memoriam: Viorel ȘTIRBU Îți amintești, bre Viorele, când dezbăteam noi, vârtos, subiectul? Cum care subiect? Cel referitor la singurătatea omului înconjurat de multă lume, neostilă dar…
STRĂIN Îți amintești, bre Viorele, când dezbăteam noi, vârtos, subiectul? Cum care subiect? Cel referitor la singurătatea omului înconjurat de multă lume, neostilă dar indiferentă? Vorbeam atunci și de empatie. …
Cu ocazia zilei de 23 August-Ziua Eliberării, Comitetul Judeţean Dolj al Partidului Socialist Român şi Comitetul Judeţean Dolj al Uniunii Tineretului Socialist au desfăşurat o serie de activităţi dedicate aniversării…
Guvernul Republicii Bolivariene Venezuela denunță în fața comunității internaționale o nouă și gravă agresiune a administrației Trump prin acțiuni arbitrare de terorism economic împotriva poporului din Venezuela. Washingtonul a emis…