Să tot fie vreo trei ani de atunci, de cînd NATO s-a amestecat cu neruşinare în problemele interne din Libia, provocînd un război civil soldat cu mii de morţi şi cu asasinarea bestială a lui Moammar al Gaddafi. Şi ajutînd cu arme şi bombardamente pe marionetele sale – aşa cum ar vrea să facă şi în Siria. Şi cum au făcut în Iugoslavia. Şi cum fac în Ucraina (mai puţin bombardamentele).

Şi-au pus oamenii lor la putere, dar ţara a ajuns o glumă – sfîşiată între diverşi seniori ai războiului, foşti „revoluţionari”.

Pînă mai ieri, adică mai precis pînă marţi 11 martie 2014 , primul ministru agreat de NATO era Ali Zeidan. Deşi iubit de diplomați occidentali, el a fost demis de parlamentul Libiei pentru că nu a reuşit să prevină încărcarea cu ţiţei a unui tanc petrolier nord coreean – şi nici nu avea cum, fiindcă zona e controlată de rebelii din regiunea de est a Cyrenaicăi.

Temându-se de arestare ca Zeidan a fugit miercuri din ţară cu un avion privat, nu se ştie unde. A lăsat în urmă o țară în criză, în care diverşi hoitari luptă pentru resursele sale bogate de petrol – cele mai mari Africa. Producția a scăzut cînd în Cirenaica s-a autoproclamat un guvern rebel secesionist care a blocat producţia.

Argumentul rebelilor este că deşi petrolul este produs în partea de est – Cirenaica – zona nu beneficiază destul de pe urma bogăţiei produse. Veniturile obţinute din ţiţei reprezintă aproape singura sursă de venit pentru o țară caracterizată de violență, miliţii concurente, o economie muribundă și radicalism islamist. A doua zi după îndepărtarea lui Zeidan, puternica miliție Misrata, care domină Parlamentul a lansat o ofensivă pentru a relua terminalele petroliere. Deja sunt zeci de morţi la Sirta.

Liderul de facto este acum Nuri Abu Sahmain care i-a denunţat pe secesionişti ca infractori și le-a stabilit un termen de două săptămâni pentru a depune armele.

Cei din capitala de est – Benghazi – se pregătesc de război. Analiştii cred că eliminarea lui Zeidan ar face compromisul imposibil. Estul Libiei îşi va proclama independenţa. Marea Britanie și Statele Unite se spală pe mîini. Cirenaica nu e Crimeea.

E preferabilă o halcă slabă de Libie decăt o Libie întreagă şi independentă – cum era pe vremea dictatorului cel odios…

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 739 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]