Victoria în alegerile parlamentare din Grecia desfăşurate la data de 25 ianuarie 2015 a formaţiunii SYRIZA a produs, după cum era de aşteptat, entuziasm în toată stînga europeană – şi, probabil, mondială.  Noi, în România, unde Stînga este slabă (din motive obiective şi subiective) am salutat cu speranţă acest eveniment pe care îl considerăm istoric.  Pentru prima oară după contrarevoluţiile din 1989 avem senzaţia că este posibil ca roata să se întoarcă în favoarea popoarelor, şi nu a corporaţiilor. Evoluţia ulterioară a lucrurilor, după prima lună de guvernare a guvernului Tsipras ne îndeamnă dă fim de un optimism ponderat.

Mass media românească, după cum era şi de aşteptat, fiind ea controlată de corporaţii a primit cu ostilitate vestea şi aşteaptă ca grecii să primească o lecţie binemeritată de la Zeul Piaţă. Cine sunt ei, aceşti greci leneşi, ca să îşi permită să se îndoiască de înţelepciunea Lui? Cum adică să faci datorii, să huzureşti şi apoi să nu vrei să le mai plăteşti? Se sparie gîndul. Ce ar fi dacă toţi ar face la fel? Cum adică să te îndoieşti de înţelepciunea şi de bunăvoinţa Comisiei Europene? Sau a Fondului care, iată, a venit şi în România să o ajute să facă o datorie de 76 + 18 = 94 miliarde de Euro la 31 decembrie 2014 (cine nu crede să se uite aici: Banca Nationala a Romaniei ,Balanta de plati si datoria externa – decembrie 2014). Preţul? Un mizilic. Să facem statul de drept să funcţioneze, să stîrpim corupţii dar,mai ales, să flexibilizăm piaţa muncii, să încurajăm „investitorii” prin taxe mici (dar să punem taxe mari la amărăşteni prin monstruozittea care se numeşte cota unică de 16%). Oare nu  „investitorii” sunt binefăcătorii noştri? Cum să îi atragem dacă avem pretenţii la salarii mari, aşa ca grecii cei nechibzuiţi? Doar se ştie că zeul Capital ne este favorabil doar dacă suntem competitivi.

Există, desigur, şi publicaţii online de stînga (culturală) care nu se alătură corului de bocitori de grija „pieţelor” afectate de Syriza : CriticAtac, Argumente şi Fapte sau SocialEast.  Propunem aici un minidocumentar: cum se vede din stînga fenomenul Syriza.
A. Evoluţia stîngii radicale din Grecia
B. Punct de cotitură în Grecia – spre mai bine sau mai rău (Takis Fotopoulos)
C. Pasul înapoi făcut de Syriza sau sfîrşitul visului Stîngii (Takis Fotopoulos)
D. Grecia: Syriza să adopte măsuri radical socialiste! (Tendinţa Comunistă din Syriza)
E. Cuvîntarea lui Tsipras în faţa Parlamentului Elen 8 februarie 2015 (rezumat după stenogramă)

Guvernul lui Tsipras se află într-o situaţie foarte dificilă. Este criticat şi dinspre stînga radicală iar din partea establishmentului, ce să mai vorbim, neoliberalii aşteaptă cu nerăbdare să îşi rupă gîtul ca să poată apoi să spună: v-am zis noi? Ana Bazac deplînge şi ea aici în revista CriticAtac (http://www.criticatac.ro/27250/moment-de-strategie-politic-ce-inseamn-munc-pentru-toi/) pasul înapoi pe care pare să îl fi făcut Tsipras.

Să nu tragem concluzii pripite. Fotopulos crede că deja Syriza a capitulat, tendinţa comunistă îndeamnă la revoluţie (cu riscul ororilor unui război civil care ar fi mai hidos decît în Ucraina). În cuvîntarea sa Tsipras nu ne lămureşte cum o să găsească bani pentru proiectele generoase ale guvernului. Sperăm să aibă o strategie prin care să înfrîngă pe cămătarii care se joacă cu vieţile popoarelor; este evident că aceşti cămătari din asta trăiesc, din subjugarea ţărilor.

La momentul scrierii acestui text (17.02.2015) negocierile dintre Troică (Comisia Europeană + FMI + BCE) şi Guvernul Elen continuă. Troica vrea o capitulare necondiţionată. A dat un ultimatum: 28 februarie 2015.

A.Evoluţia stîngii radicale greceşti

Tradus din (http://www.leninology.co.uk/2015/02/map-of-greek-radical-left.html)

1.         SYRIZA (Coaliţia Stîngii radicale) Este o alianţă de partide de stînga apărută în 2004 pe baza partidului Synaspismos, componenta sa cea mai consistentă. Synaspismos a debutat ca o coaliţie electorală dintre KKE şi Stînga Greciei (EAR) pentru alegerile parlamentare din 1989. După ce a participat la o coaliţie guvernamentală cu Nea Demokratia (partid de dreapta) în iunie 1989 şi la una cu Nea Demokratia şi PASOK în noiembrie 1989, KKE s-a scindat în  1991 cînd o minoritate semnificativă a părăsit partidul şi a trecut la Synaspismos, care a devenit partid iar EAR a fost absorbit în el. Synaspismós este o prescurtare de la Συνασπισμός της Αριστεράς, των Κινημάτων και της Οικολογίας, adică Coaliţia mişcărilor de stînga şi ecologiste.

Noul partid a obţinut 2.94% la alegerile din 1993 şi nu a intrat în Parlament. În 1994 a reuşit să depăşească pragul electoral cu 6,26% iar în 1996 a obţinut 5.1%. La alegerile in 2000  a suferit o sciziune: un grup important de activişti a acuzat conducerea de „viraj spre comunism”, au rupt partidul şi au format o altă formaţiune politică, AEKA care a fost absorbită mai apoi de PASOK – partidul socialist, unul din partidele care efectuat „rotativa puterii” şi care este şi răspunzător pentru acumularea monstruoasă a datoriei Greciei (180% din PIB).

La alegerile din 2004, Synaspismós  a format o alianţă cu mai multe partide de stînga şi a reuşit să aibă 6 deputaţi. În februarie 2008 coaliţia l-a ales ca preşedinte pe tînărul Alexis Tsipras.

Din iulie 2013, alianţa s-a transformat într-un partid unitar. În el există mai multe tendinţe, două fiind majore: „Unitatea Stîngii” – condusă de Tsipras şi „Platforma Stîngii” condusă de Panagiotis Lafazanis şi Antonis Davanellos (moţiunea lor a obţinut 30% din voturi la congresul de unificare din 2013). Platforma Stîngii are ca punct de plecare curentul de stînga din Synaspismos, bazat pe activiştii care au părăsit KKE în 1991. Creşterea incredibilă în popularitate a alianţei a început în 2012 (16,8% la alegerile din mai, , 26,9% în iunie). La alegerile precedente Syriza oscila în jurul a 5%: 5.7% în 2007 şi 4.6% în 2009.

2.         KKE (Partidul Comunist din Grecia) este partidul istoric al Stîngii. Apărut în 1918, ajunsese să aibă sute de mii de membri în timpul ocupaţiei naziste (1941-1944). A condus Frontul de Eliberare Naţională (EAM). Interzis după războiul civil (1946 – 1949), a fost legalizat deabia în 1974, după dictatura coloneilor. A urmt o linie leninistă clasică pînă la prăbuşirea URSS. În 1989 a suferit o mare hemoragie de cadre tinere, care au migrat la Synapsimos în urma coaliţiei nefericite dintre KKE şi Nea Demokratia. Şi-a revenit datorită participării active în sindicate şi la protestele contra agresiunii NATO din Iugoslavia. La alegerile din 2004 a obţinut 9,5% iar la cele din Mai 2012 a obţinut 8,5%. Deşi coordonează mişcări de masă, are o atitudine rigidă în privinţa altor componente ale Stîngii, care îl consideră sectar.

3.         KKE (interior) a rezultat în urma unei sciziuni majore în KKE imediat după dictatura coloneilor (1967 – 1974). A fost adept al eurocomunismului gîndit de Partidul Comunist Italian (PCI) al lui Berlinguer. Din el s-a desprins în  1987 EAR şi AKOA.

4.         EAR (Stînga Greciei) s-a format în 1987 în urma unei sciziuni din KKE formată din facţiunea de dreapta a partidului, bazată pe o linie eurocomunistă.  A fost condus de Leonidas Kyrkos din 1987 pînă în 1989 iar apoi, pînă la dizolvarea sa în Synaspismos de Fotis Kouvelis. Mulţi dintre dizidenţi au părăsit Synaspismos in 2010 şi au creat formaţiunea DIMAR condusă de Kouvelis şi adepţii săi. DIMAR însemnă Stînga Democratică; originile noului partid sunt în “Aripa Reformistă” din Synaspismos, bazată pe cadre din EAR. DIMAR a reuşit la alegerile din iunie 2012 un scor de 6,3% şi s-a alăturat coaliţiei Noua Democraţie – PASOK din care a ieşit în 2011 după închiderea televiziunii de stat (ERT).

5.         AKOA (Noua Stîngă Ecologică Comunistă) este una din fostele constituente ale SYRIZA. Originile grupării sunt în fracţiunea de stînga din KKE (interior). După sciziunea dinb 1987 s-a numit o vreme Partidul Comunist Grec al Stîngii Interioare Reînnoite iar din 1991 s-a numit AKOA. Legături strînse cu revista săptămînală Epohi (Era).

6.         KOE (Organizaţia Comunistă a Greciei): una din cele  mai semnificative organizaţii de origine maoistă, apărut dintr-o sciziune în KKE (M-L) produsă in 1982. Adept al unei linii de eliberare naţională, aliniat acum curentului majoritar din SYRIZA.

7.         ANTARSYA ( Alianţa de stînga pentru răsturnarea capitalismului). Cel mai important front al stîngii radicale din Greci. Formată prin contopirea a două coaliţii de stînga mai mici, după decembrie 2008. ANTARSYA are o prezenţă majoră în mişcările sociale la care participă. Mai ales în mişcarea studenţească şi în sindicate. A participat la alegeri, fără a depăşi pragul. Are consilieri municipali. La alegerile europene din 2014 a obţinut 0,72%. Poziţia sa este că nu se poate ieşi din criză fără ieşirea din Eurozonă şi apoi din UE urmată de naţionalizrea băncilor şi a industriilor strategice. La alegerile din 2015 a format o coaliţie electorală (ANTARSYA-MARS) cu alte grupuri de tînga radicală şi anti UE.

8.         NAR (Noul curent se Stînga). Este cel mai mare constituent al coaliţiei ANTARSYA, format din tînăra generaţie ieşită din KKE în 1989, datorită alianţei KKE – Nea Demokratia. Cu o ideologie eclectică, a jucat un rol major în regruparea stîngii revoluţionare, a mişcărilor studenţeşti şi are o reţea de activişti în sindicate.

9.         SEK (Partidul Socialist Muncitoresc): fondat în 1974 cu numele iniţial de “Organizaţia pentru Revoluţia Socialistă” a apărut după prăbuşirea dictaturii coloneilor în1974. Aparţine „Tendinţei Internaţionale Socialiste” . Publică săptămînalul Ergatiki Allileggyi (Solidaritea muncitorească). Este al doilea constituent al coaliţiei ANTARSYA. Are un rol proeminent în mişcarea antifascistă, anti­rasistă şi influenţează unele sindicate.

10.       ARAN (Renaşterea Stîngii) ete al treilea constiruent major al coaliţiei ANTARSYA. Ideologic este legat de Althusser, Poulantzas and Gramsci. Insistă pe nevoia de noi fronturi politice care să fie laboratoare politice pentru o nouă stîngă radicală. Reprezentat în mişcarea studenţească, mişcări locale şi sindicate.

11.       ARAS (Grupul Anti-Capitalist e Stîngii) şi Aristeri Syspeirosi (Regruparea Stîngii). Mici grupuri în ANTARSYA. Aceleaşi origini cu ARAN şi cu ideologie Althusseriană.

12.       DEA (Stînga Internaţionalistă Muncitorească). Provine dintr-o sciziune a SEK din 2001 şi este parte din Syriza. Din 2012 colaborează cu Curentul de Stînga pentru a construi Platforma Stîngii. Are un statut de observator în Internaţionala a patra.

13.       Platfoma Comunistă, secţia Grecia – este parte a Tendinţei Marxiste Internţionale a lui Alan Woods. Nu face parte din Platforma Stîngii.

14.       OKDE-Spartakos (Organizaţia internaţionaliştilor comunişti–Spartacus).  Secţie a Internaţionalei a patra, una din organizaţiile istorice al stîngii revoluţionare din Grecia.

15.       EKKE (Mişcarea Comunistă Revoluţionară din Grecia). O organizaţie mică cu o lungă tradiţie de origine Maoistă şi Guevaristă. După căderea dictaturii a avut o mare influenţă în mişcarea studenţească.

16.       Planul B este un think tank de militanţi care insistă pe ruptura cu UE şi studiază diferitele opţiuni care rămîn Greciei. O figură centrală este un fost lider al Syriza, Alekos Alavanos..

17.       Xekinima – Organizaţia Socialistă Internaţionalistă – este secţiunea greacă a Comitetului pentru o Internaţională Muncitorească. La origine un grup de stînga din PASOK, exclus din partid în 1980. Între 2007 şi 2011 a fost un component al SYRIZA, de extremă stîngă. Continuă să ajute Syriza logistic. Este  mai bine cunoscută pentru activitatea umanitară desfăşurată în rîndul refugiaţilor şi emigranţilor, dar are influenţă şi în sindicate sau universităţi.

18.       OKDE (Organizaţia Comuniştilor Internaţionalşti din Grecia). O dizidenţă din OKDE-Spartakos produsă în 1980. Fidelă troţkismului clasic, centrat pe emanciparea clasei muncitoare.

19.       EEK (Partidul Muncitoresc Revoluţionar).Organizaţie troţkistă, aliată în anii ’70 şi ’80, cu Partidul Revoluţionr Muncitoresc al lui Gerry Healy. Participă în Comitetul de coordonare pentru refondarea Internaţionalei a patre (CRFI).

20.       M-L KKE (Partidul Comunist Marxist Leninist din Grecia). Organizaţie maoistă cu rădăcini în mişcarea maoistă a anilor ’70. Relevantă încă prin prezenţa sa în sindicatele din învăţămînt. De obicei participă la alegeri în alianţă cu KKEm-l).

21.       KKE (m-l) (Partidul Comunist Grec ((Marxist-Leninist)). Similar cu cel dinainte, dar cu influenţă în mişcările studenţeşti şi comunitare.

22.       OAKKE: Organizaţia pentru Reconstrucţia Partidului Comunist Grec s-a format în 1985 în medii maoiste de foşti membri din EKKE şi M-L KKE. Poziţie maoistă după ruptura cu URSS: Moscova este o forţă imperialistă, a rămas în continuare o forţă imperialistă şi este vinovată de înapoierea Greciei. Modernizarea Greciei se face prin rupere de Moscova şi, mai ales, de Biserica Ortodoxă. Şi-a îndemnat suporterii să nu voteze cu Syriza şi nici cu Zorii Aurii.

23.       Partidul Comunist Revoluţionar (Posadist): secţia grecească a Internaţionalei Posadiste. Publică săptămînalul “Kommounistiki Εnotita – Unitatea Comunistă”.  Sprijinitor al KKE, dar şi al Syrizei – o vreme a făcut parte din alianţă.

24.       Partidul Comunist Revoluţionar: fondat în 2008 de foşti membri din “Xekinima”, EEK şi din fosta mişcare dispărută “Putere Muncitorilor” . În alegeri sprijină Antarsya.

25.       KED (Acţiunea Comunistă Revoluţionră)  formată în 2013. Foşti membri Syriza aliaţi cu troţkişti de sorginte morenoită. Au votat cu Syriza.

26.       KTU (Uniunea Comuniştilor Troţkişti:  troţkişti Morenoiţi. Formată de Yanis Veruchis (1931-2010), o figură istorică a troţkismului grec. Publică “Sosialistiki Prooptiki – Perpective Socialiste”.

Iată şi o schiţă a  evoluţiei stîngii radicale în Grecia din 1946 pînă în prezent creată de Martin Laurent , Stathis Kouvelakis, Nikos Loudos şi Panagiotis Sotiris

Un punct de vedere de un optimism moderat, scris imediat după victoria în alegeri (click pentru mărire).

Takis Fotopoulos

Takis Fotopoulos este un filosof politic, editor al revistelor Society & Nature/ Democracy and Nature/The International Journal of Inclusive Democracy (http://www.inclusivedemocracy.org/journal/)  Columnist la revista Athens Daily Eleftherotypia din 1990. În perioada 1969 – 1989 a fost  Senior Lecturer University of North London (fosta Polytechnic of North London).Autor al 25 de cărţi şi peste 1,000 de articole,  multe  traduse in mai multe  limbi.

B.Punct de cotitură în Grecia – spre mai bine sau spre mai rău

, 29.01.2015  de  Takis Fotopoulos

Nimeni nu se îndoieşte că victoria poporului grec la alegerile de duminică 25 ianuarie 2015 a însemnat o palmă grea pentru Elita Transnaţională  bazată pe grupul G7 (prescurtat ET) şi mai ales, pentru infama Troică (UE, FMI, BCE) şi pentru elitele locale. Eforturile acestor elite de a “salva” Grecia de faliment au distrus vieţile majorităţii grecilor. Dar capcana datoriilor în care a intrat Grecia începînd cu anii ’80 a fost un efect al integrării Greciei în UE şi, mai ales, în Eurozonă (vezi [1]) . Prin procesul de integrare Grecia a pierdut autonomia economică pe care o cîştigase după al doilea război mondial şi şi-a dezvoltat o structură economică parazitară în care, în afară de turism şi transport maritime nu prea mai avea alte resurse de venit pentru a-şi onora importurile impuse de pieţele liberalizate impuse de tratatul de aderare.

Era inevitabil să apară un deficit uriaş finanţat de împrumuturi externe – mai ales că elitele locale doreau să construiască şi un stat al bunăstării. Cînd aceleaşi elite au decis să integreze Grecia în Eurozonă, ţara şi-a pierdut nu numai suveranitatea, dar şi posibilitatea de control asupra fluxului monetar. Datoria externă – şi aşa uriaşă – a devenit imposibil de rambursat după criza financiară din 2008 – 2010. Aşa Grecia a devenit un protectorat al ET.[2]

Concluzie: austeritatea este un simptom al crizei, nu cauza ei. Şi chiar dacă se renunţă la ea, criza generată de globalizarea neoliberală îm folosul companiilor transnaţionale va continua. Deci rezultatul alegerilor de duminică, deşi poate fi interpretat ca o palmă data politicilor de austeritate impuse de ET prin Troică, este mai degrabă o palmă indirectă data ET şi chiar UE. Indirectă, deoarece Syriza a cîştigat pe baza unei platforme politice conform căreia cauzele crizei ar fi politici proaste impuse Greciei de politicieni proşti pe care, dacă i-am îndepărta de la putere lucrurile s-ar rezolva.

Ţinînd seama de rata de absenteism de 25-30% vedem că în societatea greacă cam o treime ar dori să stea în UE indiferent de preţul plătit, o altă treime ar rămîne în UE dar cu anumite condiţii iar ultima treime nu mai crede că rămînerea în UE este o soluţie. Simplificînd, prima treime reprezintă beneficiarii globalizării, a doua treime încă se descurcă iar ultima treime este format din excluşii complet sărăciţi.

Syriza şi-a propus să atragă a doua treime – clasa de mijloc şi mica burghezie. Statistica arată că şomerii şi majoritatea clasei muncitoare care a participat la vot a votat pentru KKE sau pentru fasciştii de la Zori Aurii. Cele două partide au în comun propunerea de naţionalizare a băncilor şi a industriilor principale. Doar acele schimbări economice ar putea elibera Grecia.

Faptul că numai cele două partide radicale sunt capabile să dea soluţii corecte şi cinstite reprezintă o problemă. Toynbee crede că civilizaţiile trec prin stadii de dezvoltare şi dezintegrare; dezintegrarea se manifestă ideologic atunci cînd soluţiile cele mai corecte sunt marginalizate şi sunt susţinute doar de minorităţi radicale.[3]

Poate că aşa e şi acum. Partidul comunist grec a fost marginalizat pînă nu demult, a fost interzis pînă în 1974 cînd a fost legalizat cu condiţia să renunţe la crezul său revoluţionar iar Zorii Aurii sunt interzişi de facto – mulţi dintre conducătorii săi sunt la închisoare fără judecată şi fără acces la mass media, deşi formal el este încă legal!

În acest sens Syriza a reuşit să facă o breşă în establishment-ul UE. Chiar dacă programul său nu pune în discuţie apartenenţa Greciei la Eurozonă şi a renunţat la măsurile radicale de naţionalizare a băncilor, a industriilor strategice şi de control asupra pieţelor de capital, mărfuri şi muncă. De altfel un asemenea control este imposibil acum datorită Tratatului de la Lisabona şi de aceea orice schimbare radical devine imposibilă.Chiar aşa, chiar acest prim pas făcut de greci de a-şi pedepsi clasa politică tradiţională este o victorie. Nu chiar “o victorie istorică a stîngii” în Grecia, cu atît mai puţin “o victorie istorică a Stîngii Europene”, dar este o victorie în sensul că marchează un punct de cotitură în supunerea necondiţionată a popoarelor europene în faţa elitelor. E un punct de cotitură care ar putea duce la schimbări radicale în viitor – cu condiţia de a depăşi teoriile contradictorii propuse de aşa zisa Stîngă Liberală.

Punem această condiţie deoarece mai devreme sau mai tîrziu popoarele vor înţelege că mixtura stranie de Keynesism şi Marxism propusă de economiştii de stînga actuali este de fapt o cuadratură a cercului. Keynesismul se bazeză pe ţări suverane care îşi pot controla valuta. El a murit în UE o data cu introducerea euro şi cu limitarea suveranităţii. Partide ca Syriza sau Podemos pot pune cel mult nişte plasturi pe rănile mortale create de dispariţia suveranităţii, sub forma cîtorva miliarde de Euro cu scopul de a mai alina durerea şomerilor sau de acoperi nevoile de bază ale celor excluşi.[4] Dar toate “reformele” cerute de Troică în scopul de a face piaţa muncii “mai flexibilă” şi a uşura mişcarea capitalului şi a dereglementa circulaţia mărfurilor vor rămîne aceleaşi.

Totuşi, Syriza are o şansă. Lucrurile pot evolua în două direcţii.

La nivel de guvernare, Syriza poate  să facă fie o coaliţie cu un partid al elitelor (Potami) care a pus condiţia ca să nu fie pusă în discuţie apartenenţa Greciei la eurozonă, fie una cu partidul nationalist al Grecilor independenţi care este un duşman al austerităţii şi care nu are probleme în a pune condiţii Troicii, condiţii care ar putea duce la o ruptură.  Syriza a ales deja a doua variantă şi, fireşte, a fost condamnată de ET şi de unii renegaţi stîngişti (vezi de exemplu atacul fostului “Danny cel roşu” – Daniel Cohn-Bendit la adresa Syrizei în Parlamentul European, Danny care şi-a oferit sprijinul pentru TE la toate războaiele criminale ale NATO) şi de majoritatea mass media. Probabil că Syriza a vrut să arate că nu vrea să îşi piardă credibilitatea aliindu-se cu un membru al ET sau că există în interiorul ei forţe care sunt pregătite pentru un conflict cu Troica şi ET.

La nivel de politică internaţională Syriza a dat dovadă de demnitate în protestul adresat UE care a decis să o ignore cînd a luat decizia de a blama rebelii pro-ruşi (şi indirect Rusia) pentru atacul de la Mariupol şi să ceară, sub acest pretext, noi sancţiuni împotriva Rusiei. Dacă va fi consecventă în această direcţie la viitoarele întîlniri ale UE opunîndu-se efectiv, prin veto la pretenţia regimului marionetă de la Kiev ca ONU şi NATO să declare Rusia “stat agresor”, aceasta va fi încă o palmă la adresa ET [5]. Evident atacurile ET împotriva Rusiei – vezi articolul din oficiosul britanic The Times care pretinde în prima pagină că Putin „nu este decît un criminal de drept comun pe post de şef de stat „[6], împreună cu afirmaţia că postul de radio Rusia Today este echivelentul statului Islamic ISIS,[7] dovedesc intenţia evidentă a ET de a demonize Rusia la fel cum a făcut cu Irakul sau cu Libia înainte de a fi lansate atacurile contra acestor state. S-ar putea să fie doar o mişcare tactică făcută de Syriza pentru a obţine noi credite de la Troică [8]. Sau poate că anumite forte din Syriza îşi pun problema crucială a unor noi relaţii geopolitice în eventualitatea ruperii de UE.

CONCLUZIE. Noul guvern grec are două opţiuni:

a)    fie capitulează în faţa ET şi a Troicii în schimbul unor concesii minore privind reeşalonarea datoriei (poate, dacă au noroc, chiar cu o reducere nesemnificativă a ei), concesii care nu vor afecta “reformele” cerute de FMI: liberalizarea pieţelor şi privarea completă a Greciei de capacitatea de a mai cîştiga vreodată suveranitatea economică în viitor (de la politica monetară la cea fiscal).  Rezultatul inevitabil va fi perpetuarea actualei catastrofe sociale şi economice şi, mai grav, moartea Stîngii în Grecia şi moartea ei în restul Europei. Inevitabil, vidul va fi umplut de partide naţionaliste anti-UE sau de guverne de tip Front Popular [9]

b)    sau alege calea rezistenţei: ieşirea din Eurozonă urmată de ieşirea din UE, care va permite introducerea monedei naţionale, a controlului asupra circulaţiei capitalurilor, naţionalizarea tuturor băncilor, socializarea industriilor strategice şi a resurselor. Schimbarea orientării geopolitice a Greciei prin intrarea ca stat suveran în Uniunea Eurasiatică – probabil împreună cu Cipru şi Turcia. Astfel s-ar putea pune bazele unei comunităţi cu adevărat democratice de state care să înlocuiască actuala Nouă Ordine criminală.

REFERINŢE

[1] „The real causes of the catastrophic crisis in Greece and the ‘Left„‘, Global Research, 16/1/2014;

[2] Takis Fotopoulos, Greece as a Protectorate of the Transnational Elite, Gordios (Athens, 2010)

[3] Joaquin Flores, „Meaningful Economic Reforms Could Come Through BRICS and Russia?„, Global Research, 27/1/2015

[4] „Left mythology and neoliberal globalization: Syriza and Podemos„, The International Journal of Inclusive Democracy, Vol. 11, Nos. 1/2 (Winter-Summer 2015),

[5] „Ukrainian MPs call on UN, NATO & PACE to recognize Russia as ‘aggressor state'”, RT, 27/1/2015

[6] Deborah Haynes, ‘Litvinenko was to expose ‘criminal’ Putin, The Times, 28/1/2015

[7] „Head of US state media put RT on same challenge list as ISIS, Boko Haram”, RT, 23/1/2015

[8] Joaquin Flores, „Meaningful Economic Reforms Could Come Through BRICS and Russia?”

[9] „The imperative need for popular fronts of national and social liberation in the globalization era„, The International Journal of INCLUSIVE DEMOCRACY, Vol. 10, Nos. 1/2 (Winter-Summer 2014)

Peste o săptămînă Fozopoulos era deja dezamăgit

C.Pasul înapoi făcut de Syriza sau sfârşitul visului Stîngii

04.02.2015 ,  Takis Fotopoulos

In articolul precedent conchideam că noul guvern Syriza are două opţiuni: a) capitularea în faţa elitei transnaţionale (ET) în schimbul unor concesii minore şi b) calea rezistenţei, care ar însemna retragerea din Eurozonă  şi eventual din UE, ceea ce ar duce la introducerea controlului asupra circulaţiei capitalurilor, naţionalizarea băncilor şi obţinerea suveranităţii economice.

După doar o săptămînă se poate trage concluzia că stînga reformistă grecească a ales prima variantă. Consecinţa inevitabilă este că niciuna dintre promisiunile electorale nu va putea fi satisfăcută. Înainte de alegeri Tsipras a promis patru schimbări importante:

1. Abrogarea “memorandumului” – aşa se numeşte în Grecia acordul de bail out (acordarea de sprijin financiar unei ţări ameninţate de faliment)
2. Alungarea din ţară troicii reprezentată de FMI, UE, BCE
3. Ştergerea datoriei – sau măcar a unei părţi semnificative din ea
4. Înlocuirea austerităţii – considerate cauza catastrofei sociale din Grecia –  cu creşterea economică.

La două zile după victorie viceprim ministrul Giannis Dragasakis [1] a declarat că “memorandumul este deja istorie. Le vom prezenta programul nostru ”. Adică Guvernul va renegocia condiţiile de bail out. Se discuta despre posibilitatea de a înlocui Troica cu altceva. După încă două zile, noul ministru de finanţe Yanis Varoufakis a făcut pasul înapoi declarînd „Nu vrem război economic cu Europa. Nici măcar să negociem cu creditorii noştri. Vrem doar să deliberăm „.[2]

Ce înţelegea Varoufakis prin deliberare a devenit clar după încă două zile cînd el a anunţat un “plan inteligent de rambursare a datoriilor” care nu implica nici o confruntare cu nimeni, în schimb implica o dependenţă permanentă a Greciei de creditorii săi din ET. Se abandona ideea anulării vreunui procent din datorie şi se propunea în schimb înlocuirea ei cu titluri perpetue de stat (adică obligaţii de stat cu termen de maturitate nelimitat) sau cu titluri a căror plată se va face doar dacă PIB-ul creşte peste un anumit nivel de exemplu 2% [3]

Adică Syriza a făcut un pas înapoi şi acum singura problemă este dacă ET va accepta noile propuneri sau dacă, dimpotrivă, vor face presiuni pentru o predare necondiţionată a guvernului de stînga, pentru a da o lecţie altora, cum ar fi Podemos din Spania sau altor doritori de relaxare a datoriilor. Entuziasmul cu care “Pieţele financiare” au acceptat acest pas înapoi [4] ne face să credem că planul grecilor va fi în cele din urmă acceptat – lucru care va duce la dependenţa pe vecie a Greciei de ET şi de elitele UE.

Scopul ET şi al UE este de a păstra Grecia în Eurozonă. Ele nu se tem de pagubele strict economice pe care le-ar avea datorită unui Grexit (să fim serioşi, ele nu reprezintă mai nimc din PIB-ul UE) ci de faptul că precedentul Greciei ar putea fi un exemplu pentru alte naţiuni care suferă din cauza globalizării. Nu e de mirare că deja guvernul pare să accepte “reformele structurale” care i se cer de ET: reforme în vederea măririi rolului sectorului privat şi micşorării controlului social menit să protejeze societate de rapacitatea pieţei, aşa cum a scris mai demult Polanyi [5] precum şi principiul bugetului echilibrat cu un mic surplus, necesar plăţii datoriei. Adică reformele începute de fostul govern de dreapta vor fi continuate de cel de stînga, cu costuri sociale mai mici.

Stînga reformistă (Syriza, Podemos şi altele) nu pune problema defectului de construcţie al UE; e crede că de vină pentru criza economică este politica de austeritate. Totuşi, politica de austeritate nu este cauza crizei, ci doar un efect al globalizării. Motivul adevărat este lipsa controlului social asupra pieţelor: nu societatea decide ce, pentru cine şi cît să producă, ci pieţele. Iar pieţele, într-o lume globalizată sunt controlate de cîteva sute de corporaţii transnaţionale. Aşadar, în cazul unei uniuni conomice cum este UE, care nu este formată din state suverane apte să îşi controleze politicile economice ci din state inegale ca forţă economică, cu cît mai  mai  mare va fi această inegalitate economică, cu atît mai mari vor fi problemele puse de competitivitatea lor. De fapt, s-a şi spus că  „atît de diferite sunt economiile UE încît era mai logic să se facă o monedă comună tuturor statelor care încep cu litera ’M’ decît o  monedă comună tuturor„[6] . Problemele de competitivitate nu sunt numai cele cauzate de diferenţele dintre preţuri – în care caz s-ar putea rezolva prin impunerea unui salariu minim sau prin oarece politici de austeritate. Ele însă reflectă diferenţe uriaşe de productivitate, de cercetare şi dezvoltare şi de posibilitate de investiţii. Problemele acestea nu pot decît să se agraveze prin politici de austeritate deoarece austeritate descurajează investiţiile, cercetarea şi educaţia. Şi totuşi, în Eurozonă aceste politici se predică cu ardoare de ET. Ele favorizează metropola şi sunt un blestem pentru periferie. Statele periferice sunt condamnate să sufere pentru prosperitatea altora.

Este vădit acum că guvernul grec va fi obligat să lanseze o campanie propagandistică în asociaţie cu ET şi elitele UE pentru a justifica pasul înapoi făcut. Ideea este să se pretindă că s-a ajuns la un compromise favorabil ambelor părţi, compromis care ar include „refinanţarea sistemului bancar elen, punînd capăt austerităţii şi concentrîndu-se pe creştere „.[7]  Cum orice compromis acceptat de ET, de la elitele UE şi pînă la Obama cere implementarea “reformelor structurale”, concluzia logică este că guvernul “rebel” grec va continua cu privatizările cerute şi începute de predecesorii săi, eventual într-o formă mai blîndă. În loc de Troică va fi poate un alt organism al aceloraşi FMI, UE şi BCE cu scopul declarant de a produce creştere economică. Or, ca să ai creştere economică într-o ţară care îşi minimizează sectorul public, va trebui să apelezi la investitori privaţi care să îţi facă economia mai competitivă. Prin urmare statul va trebui să îi ajute pe aceşti “salvatori” prin reforme structurale care să facă munca mai productivă. Adică să micşoreze taxele pentru corporaţii şi să obţină totuşi un mic surplus cu care să îşi plătească din datorii. Probabil mai multă pivatizare şi tăieri din sectorul public.

Cu alte cuvinte tot tămbălăul a fost pentru a-i prosti pe greci să accepte aceleaşi măsuri luate de guvernele anterioare, de dreapta, vîndute acum sub alt nume! Devine obligatorie formarea unui Front Naţional de Eliberare  care să lupte pentru o nouă ordine mondială democratică, compusă din state suverane democrate care să înlocuiască actual Nouă Ordine neoliberală[8]

[1] Kerin Hope et.al „Alexis Tsipras to hold talks in Athens with eurogroup chairman”, Financial Times, 29/1/2015

[2] Anthee Carassava, „We don’t want tug-of-war over debt, Greeks tell EU”, The Times, 30/1/2015

[3] Tony Barber, Greece finance minister unveils plan to end debt stand-off, Financial Times, 2/2/2015

[4] Philip Aldrick et.al. „Markets rebound as Greek fears subside”, The Times, 4/2/2015

[5] Karl Polanyi, The Great Transformation, (Beacon Press, 1944)

[6] Camilla Cavendish, „Have a heart Mrs Merkel. After all, Berlin helped write this Greek tragedy„, Sunday Times, 1/2/2015

[7] Wolfgang Münchau, „Grexit is an avoidable catastrophe for the Eurozone”, Financial Times, 1/2/2015

D.Grecia: Syriza să adopte măsuri radical socialiste!

Tendinţa Comunistă din Syriza, Joi 05 February 2015

Din nefericire azi (4 februarie 2015) evenimentele au confirmat avertismentele date către conducerea partidului de către tendinţa comunistă. “Prietenii binevoitori” ai Greciei au fost demascaţi ca  „parteneri rău intenţionaţi”, dovedind astfel că negocierile nu pot avea rezultate favorabile pentru poporul grec.

După primirea extrem de rece pe care avut-o Primul Ministru din partea „prietenului nostru” italian, Matteo Renzi la întîlnirea de ieri, Tsipras a mai avut parte de două dezamăgiri. Prima a fost din partea preşedintelui francez Francois Hollande care i-a cerut să „respecte regulile”, arătînd clar că nu vrea să fie aliatul Greciei contra Germaniei iar alt „prieten” al nostru ministrul de finanţe Sapen, a cerut guvernului grec să nu îl pună în situaţia imposibilă de a supăra Germania.

A doua a venit de la preşedintele Comisiei Europene Juncker, care în întîlnirea de astăzi s-a limitat la platitudini diplomatice pentru a încuraja Grecia să aplice ceea ce s-a „stabilit” deja.

Şi mai dezamăgitoare au fost rezultatele convorbirilor dintre ministrul nostru de finanţe G. Varoufakis şi tehnocratul FMI  P. Thomsen precum şi cele cu preşedintele BCE Mario Draghi ţinute la Frankfurt. Birocratul FMI a arătat clar că nu doreşte să discute propunerile Greciei asupra datoriilor şi a cerut „respectarea strictă” a programului FMI. Din partea lui, Draghi i-a explicat că BCE nu poate schimba actualele acorduri sau să accepte titluri de stat cu durată nelimitată fără aprobarea Berlinului, legînd orice posibilitate de a sigura lichidităţile băncilor din Grecia de o cerere din partea guvernului elen de a extinde actualele acorduri cu Troica (CE, FMI, BCE) după 28 februarie 2015 şi tot el, Draghi a refuzat să ridice pragul convenit de acordare de lichidităţi cerut de statul grec. Mai mult, BCE şi-a anunţt apoi decizia de a nu accepta titluri de stat greceşti pentru a finanţa băncile greceşti.

Apoi a venit cireaşa de pe tort: ministrul de finanţe german a emis un document care arată că Germania se opune tuturor cererilor guvernului Greciei, inclusiv cerinţelor pur cosmetice de a se reconfigura Troica. Mai mult, guvernul german contraatacă, cerînd cu aroganţă guvernului să renunţe la toate promisiunile electorale. Să renunţe la creşterea salariului minim, la creşterea pensiilor , să continue cu privatizările ameninţînd că în caz contrar Grecia va pierde toate lichidităţile garantate de Troică dacă nu capitulează pînă pe 28 februarie 2015.

Toate acestea, împreună cu întîlnirea cu ministrul de finanţe greman Schauble arată că pentru Grecia este mai periculos să dea înapoi decît să continue fronda. Este clar că renunţarea la ideea de a se şterge o parte din datorie, reconcilierea cu sistemul actual deţinut de cîţiva speculatori internaţionali, renunţarea la renaţionalizarea întreprinderilor privatizate de guvernele de dreapta şi la promisiunea de a creşte salariul minim nu numai că nu întăreşte forţa de negociere a Syrizei ci, dimpotrivă, o slăbeşte.

În plus, se pare că ideea de a crea un front cu alte guverne burgheze cu scopul de a izola Germania nu a dat roade. Nici un „prieten”  burghez al Greciei nu va avea curaj să intre în conflict cu prea puternica Germanie sau să sprijine un guvern de stînga adevărată în Grecia al cărui eventual succes ar fi un dezastru pentru ei, generînd un efect de domino.

Să privim realitatea aşa cum este: un conflict cu Troica este inevitabil. Nu vom găsi aliaţi în guvernele burgheze. Hotărîrea de a o rupe cu austeritatea şi de a implementa programul de la Salonic  (vezi, de exemplu aici http://en.wikipedia.org/wiki/Thessaloniki_Programme) ar trebui să fie ghidul nostru de acţiune. Paşii înapoi făcuţi recent nu fac decît să semene confuzie în rîndul votanţilor noştri, ai clasei muncitoare şi a sărăcimii.

Avem de spus următoarele guvernului şi tovarăşilor noştri din Syriza

• Ignoraţi ultimatumurile! Nu vă retrageţi, fiindcă orice pas înapoi dă aripi duşmanilor noştri dinăuntru sau dinafara Greciei! Rămîneţi credincioşi promisiunilor! Fără iluzii privind negocierile! O singură soluţie: lupta şi măsurile radicale! Apelaţi la adevăraţii noştri prieteni – la muncitorimea din UE şi din afara ei!
• Suntem în stare de război cu Troica şi cu marele Capital şi trebuie să învingem! Să declarăm că nu plătim nimic şi să luăm dreptul Troicii de a ne şantaja! Să luăm imediat dreptul speculatorilor de a ne controla depozitele, casele şi datoriile! Nationalizaţi băncile! Să existe o singură bancă de stat care va garanta depozitele şi va deveni finanţatorul dezvoltării Greciei în beneficiul societăţii!
• Introduceţi controlul muncitoresc în toate sectoarele pentru a se demasca evaziunea fiscală şi celelalte fraude ale capitalismului!
• Luaţi companiile de mass media de la mogulii neruşinaţi şi daţi-le poporului!
• Naţionalizaţi fără nici o compensaţie toate întreprinderile care au fost privatizate în ultima vreme! Naţionalizaţi orice companie care refuză să se supună noului cod al muncii sau care şi-a abandonat întreprinderile, pentru a ne sabota!
• Schimbaţi aparatul de stat! Nici o încredere în vechiul aparat corupt, autoritar şi ostil. Să prevenim sabotajul intern. Reformare poliţiei şi armatei eliminînd fasciştii. Ieşiţi din NATO şi creaţi armata populară!
• Renunţaţi la aliaţii şovăielnici care vor ceda imediat! Renunţaţi la Grecii Independenţi! Renunţaţi la toţi cei dispuşi să pactizeze cu inamicul – cu Troica!
• SYRIZA să organizeze un program de acţiune în masă la nivel european, cu demonstraţii în toate capitalele UE, mai ales în zilele întîlnirilor UE şi ale Eurogrupului ! Să creeze Comitete de Acţiune contra Troicii şi oligarhiei greceşti în cartiere,  şcoli şi universităţi!
• Să organizeze o conferinţă internaţională la Atena a reprezentanţilor clasei muncitoare şi a tineretului anticapitalist!
• Nici o iluzie faţă de aliaţii burghezi din UE şi Eurozonă! Să luptăm pentru USSE – Uniunea Statelor Socialiste Europene!

E. Cuvîntarea lui Tsipras în faţa Parlamentului Elen

8 februarie 2015

(Rezumat tradus din http://www.keeptalkinggreece.com/author/keeptalkinggreece/)

Doamnelor şi domnilor

Problemele noastre sunt: recîştigarea suveranităţii Greciei, restaurarea egalităţii tuturor membrilor UE şi rezolvarea crizei umanitare de la noi. Noi suntem un guvern de salvare naţională. Avem de luptat pentru interesul naţional, pentru interesele poporului nostru. Şi o vom face. Vreau să asigur parlamentul şi concetăţenii noştri că vrem să ne îndeplinim toate promisiunile electorale. Este o probemă de onoare.

Politicile de austeritate au dus ţara în impas economic şi politic. Noi avem o datorie în primul rînd în faţa poporului grec. Pentru prima oară Grecia este pe prima pagină în mass media mondială, de data asta într-o lumină pozitivă. Pentru că Grecia nu mai acceptă ordine prin e-mail de la Troică.

Lucrurile se schimbă, au început negocierile iar SYRIZA prezintă propunerile sale. Acum chiar sunt două părţi care negociază: tehnocraţii din Troică şi poporul grec. Dar şi celelalte popoare europene care nu mai acceptă austeritatea.

Guvernul precedent a impus intenţionat  o perioadă foarte scurtă de negocieri cerînd o prelungire de două luni. El a acceptat o combinaţie de politici economice falimentare impuse de Troică şi ne-a lăsat cu mîinile legate.  Repetăm în toate formele că Grecia vrea să îşi plătească datoria. Le spunem asta tuturor partenerilor noştri de enegocieri. După ce ajungem de comun acord la concluzia că austeritatea este o catastrofă prezentăm propunerile noastre tehnice.

Poporul a decis să abroge infamul Memorandum al austerităţii. Poporul grec este suveran,  de aceea guvernul nu are dreptul să ceară extensia programului de bailout. Guvernul a pregătit propuneri de negociere care au şanse să fie acceptate. Aşa cum stau lucurile acum, am căzut deja de acord că Grecia nu îşi poate permite să plătească serviciul datoriei – adică dobînzile. Cerem o perioadă de perioadă de relaxare măcar pînă în iunie. Este posibil. Ieri, duminică 7 februarie datoria Greciei a ajuns la 180% din PIB.

De miercuri, 10 februarie începe programul nostru social: mese gratuite, cazare, electricitate, asistenţă medicală pentru gospodăriile vulnerabile afectate de austeritate. Reangajarea lucrătorilor din serviciile publice care au fost daţi afară pe nedrept, aşa cum ar fi oamenii de serviciu din ministere, portarii de la şcoli şi grădiniţe. Acestea nu vor afecta bugetul.

În contrapartidă se vor face economii micşorînd beneficiile de care se bucură parlamentarii şi membrii guvernului: maşini, bodyguarzi, consilieri, vînzarea unuia din cele 3 avioane ale parlamentului; se vor reduce cu 30% costurile parlamentului. Va scăde birocraţia, deoarece nu se vor mai cere de la cetăţeni documente care deja există la alte instituţii. Guvernul este pregătit de lupta cu evaziunea fiscală şi cu corupţia. Va anunţa măsuri de combatere a comerţului ilegal cu tutun şi combustibil.  Am constituit un comitet de investigare a memorandumului cu troica (http://peter.fleissner.org/Transform/MoU.pdf). Vom sparge „triunghiul puterii” : bănci, politicieni, mass media. Vom redeschide radioteleviziunea greacă ERT. Costurile vor fi acoperite de taxele pentru radiodifuziune. Vom vota legea privind acordarea cetăţeniei greceşti copiilor imigranţilor de a doua generaţie.

În Grecia conceptul de dreptate în taxare este necunocut. Vom pune capăt acestei situaţii ilogice. Datoria noastră a ajuns aşa cum a ajuns NU din cauza salariaţilor şi pensionarilor, ci din cauza evaziunii fiscale a marilor corporaţii. Fiecare va trebui taxat corect. Venitul minim de la care se începe taxarea va fi de 12000 de euro. Vom aboli ENFIA (taxa unificată pe proprietate) şi o vom înloui cu Taxa pe posesia de mari proprietăţi. Totuşi, rugăm cetăţenii să meargă la fisc şi să îşi achite taxele aşa cum sunt pe 2014. Modificarea se va face în 2015.

Vom introduce mecanisme de control al staţiilor de Radio şi TV care operează fără licenţă.

Vom reintroduce negocierea colectivă a salariilor în întreprinderi cu ajutorul ILO (Organizaţia Internaţională a Muncii). Vom aboli diferenţierea salariilor pe bază de vîrstă: cei sub 25 de ani NU vor mai avea salariile diminuate. Vom mări salariul minim brut pe economie la 751 euro/lună . Competitivitatea nu pote fi obţinută prin muncă ieftină şi nereglementtă.

Negocierile cu partenerii noştri din UE  trebuie să se încheie cu un acord fiindcă ţintele fiscale din vechiul acord duc la deflaţie şi recesiune. Vom combate şomajul imaginînd facilităţi noi în domeniul turismului şi navigaţiei.

Privatizarea: vinderea resurselor pentru a acoperi o datorie nesustenabilă este o crimă. Nu o să ne vindem nici resursele şi nici reţelele de distribuţie a lor şi nici infrastructur lor. Vom pune capăt privatizării resurelor.

Toate propunerile vor fi examinte în primul rînd în funcţie de măsura în care ele contribuie la interesul public. Partenerii noştri italieni şi francezi sunt de acord că programul nostru economic nu trebuie să aibă ca ţintă principală deficitul. Va trebui să reproiectăm sistemul bancar. Să interzicem vînzarea drepturilor la Prima Casă din motive de datorie. Vom investiga răspunderea Fondurilor de Asigurare Socială. Ca să capitalizăm mai bine aceste fonduri, vom eplota rezervele noastre naturale. Va exista un fond al Resurselor Naturale şi Asigurărilor Sociale. Vom anula promisiunea făcută de vechiul guvern către Troică de a creşte vîrsta de pensionare şi a renunţa la pensia suplimentară. Vom restaura bonusurile de Crăciun oentru pensii mai mici de 700 de euro.

Politica externă

Scopul nostru ete asigurarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii în relaţiile internaţionale şi bilaterale. Vom promova Grecia ca o insulă stabilă în mijlocul unei regiuni instabile. Salutăm sprijinul acordat nouă de guvernul Ciprului.

Vom discuta răspundere istorică privind ocuparea ţării de Germania Nazistă precum şi despăgubirile necesare. Chemăm toate naţiunile să ne sprijine în negocierile cu Troica, deoarece ele sunt şi în folosul lor. Numai demnitatea, mîndria şi istoria noastră sunt nenegociabile. Celelalte lucruri se pot negocia. Noi nu vom negocia niciodată istoria, mîndria şi demnitatea poporului. Vom servi constituţia noastră în spiritul şi litera ei, nu ne vom bate joc niciodată de sacrificiile poporului grec.

De aceea vă rog să daţi un vot de încredere acestui guvern de salvare socială, să votaţi pentru generaţiile viitoare, pentru recîştigarea demnităţii pierdute a Greciei. Vom lupta atunci împreună.

LA susţinerea discursului majoritatea parlamentarilor Noii Democraţii au fost absenţi. Toruşi, la discurs a asistat veteranul Konstantin Mitzotakis (96 ani), fost prim ministru de dreapta. Prezenţa lui a fost surprinzătoare deoarece el a lipsit la discursul similar al lui Samaras în 2012.