Vara trecută, Facultatea de Istorie a Universitații București inaugura o serie de picturi murale, cu și despre „Mineri”. Desigur nu despre viața lor din mină și nici despre rolul minerilor în lupta pentru drepturi sociale în interbelic. Proiectul initiat de „Miliția Spirituală” și realizat de grupul ELANN, este despre protestele din anii `90 și intervenția minerilor.

Urmând ascensiunea treptelor din facultate, muralul pare că incearca să reproducă, într-o interpretare modernă, „Columna lui Traian” atât de familiară publicului român. Luptele încep cu momentul „Cehoslovacia 1968” și urcă prin „Mineriada” până la triumful „Libertății și Democrației”… Dreptei. Pentru a fundamenta această victorie a istoriei, la baza coloanei stă semnatura Decanului (fost ministru Liberal) si semnătura unui Ambasador străin, garant al victoriei de partea „corectă” a istoriei.

De când regii și principii ridică monumente și statui, descrierea evenimentelor servește clamării „adevărului” istoric… al învingătorilor. Învinșii apar miniaturali, urâți, încovoiați, aplecați în fața învingătorilor. Rolul monumentului este de a afirma superioritatea învingătorului, grația divină și voința celestă care le încoronează victoria. Și… tot ceea ce va urma pentru învinși.

„The strong do what they can and the weak suffer what they must”

După momentul acestei afirmări, noua societate care se construiește pe oasele celor învinși, se ridică fundamentată tocmai pe acest moment istoric care justifică, întărește și menține noile relații dintre învingători și învinși. Este gramatica care conferă ordine și logică noului sistem de putere și afluenților săi.

Așezat la loc de vază în chiar mijlocul Facultății de Istorie, acest mural despre mineri nu este doar o opinie artistică, o interpretare subiectivă, ci chiar fața discursului hegemon al noii elite și aristocrații a puterii, reprodusă după modelul feudal în toate instanțele puterii. Clerul bisericii medievale este astăzi alaiul de stipendenți din toate instituțiile puterii, mai ales din media, cultură și educație, unde trâmbițează saga noilor învingători și fatalitatea celor învinși.

Corectitudinea politică, higiena și norma intelectuală în acest nou relief al puterii presupune așezarea minerilor la locul lor, de învinși, sub semnatura gravă a decanilor, somităților academice și ambasadorilor străini.

În vârful „columnei” – protestatarii Pieței Universității și liderii lor, ascendentul de unde-și caută legitimitatea noua aristocrație politică de azi – revoluția „societății civile” învinsă de masele de mineri, de gloata provincială a susținătorilor regimului social-democrat al lui Iliescu. În josul scărilor, cu spatele, îngrămădiți într-un colț stau minerii. Cu fete crispate, tușe îngroșate, brutale, grobiene. Unul dintre ei cu o mână în buzunar în timp ce cu cealaltă flutura o bâtă. Separația dintre cele două tabere este evidentă și marcată simbolic de o bornă – „Libertate și Democrație”. Nu se știe clar dacă câștigarea acestei borne de către unii a însemnat pierderea ei de către ceilalți, însă în peisajul de azi, se pare că așa și este.

Pentru a marca fără dubii și declasarea învinșilor, apartenența lor inferioară și `Vina` ce le justifica soarta – între cele două tabere apare și conflictul – minerii agresând o femeie și un bărbat. Lipsește scena violului din `Rascoala` lui Rebreanu, însă probabil ar fi fost prea mult pentru pudismul unui istoric de dreapta. Victoria fără justificare morală nu este niciodata întreagă, legitimă și argument infailibil al noii ordini, impunerii si punității în numele său. Până și Nazismul, în absurdul său, imaginase o vină pentru victimele sale neputincioase. Uneori chiar să exiști poate fi închipuit drept vina.

„This infinitely proceeding division of society into the most manifold races opposed to one another by petty antipathies, uneasy consciences, and brutal mediocrity, and which, precisely because of their reciprocal ambiguous and distrustful attitude, are all, without exception although with various formalities, treated by their rulers as conceded existences. And they must recognize and acknowledge as a concession of heaven the very fact that they are mastered, ruled, possessed! And, on the other side, are the rulers themselves, whose greatness is in inverse proportion to their number!”

Rămas însă la nivelul puterii vizibile, acest discurs riscă să apară drept ceea ce și este – discursul puterii. Pentru a căpata însă adevarata sa putere de discurs hegemon, această narațiune trebuie să fie preluată chiar de cei ce în aparență își adjudecă dizidența puterii. Acești „sanitari” ai puterii preiau și diseminează discursul puterii din afara sa, convertindu-l și mascându-l. Din naivitate, ignoranță sau simplu pentru mici avantaje. În teoria „fabricării consimțămantului”, Noam Chomsky menționa acest procedeu drept simularea de către putere a propriei critici. Protestatari de serviciu, ONG-uri, „societate civilă” – sanitarii puterii propagă mai departe „vina” de a fi miner și locul lor fatalist între învinșii noii ordini.

Pană la urmă nu oricine poate intra în Facultatea de Istorie și picta propria sa opinie pe pereții acestui edificiu al „adevărului istoric”… cu girul și semnatura potentaților zilei.

Articol scris de Platon Florin

Vizualizari: 3704 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *