Ultimii 15 ani au excelat, pentru cursul vieții politice românești, practicile prin intermediul cărora Constituția a fost insistent ignorată dar, mai ales, a și fost încălcată cu o frecvență din ce în ce mai accentuată. S-a recurs, inițial, la practica adoptării de către guverne a unui număr din ce în ce mai mare de ordonanțe de urgență nu numai între sesiunile parlamentare dar îndeosebi în timpul activității forului legislativ suprem. A excelat, din acest punct de vedere, guvernul Emil Boc, un punct culminant în activitatea acestuia fiind modificarea codurilor prin asumarea răspunderii și evitarea astfel a dezbaterilor parlamentare. Practica încălcărilor Constituției a fost și un atribut personal al președintelui Traian Băsescu acesta ignorând, de pildă, maniera remanierilor guvernamentale prin care și-a asigurat în cele din urmă o veritabilă succesiune de guverne conduse de Emil Boc (I,II,III).

Nici președintele Klaus Werner Iohannis n-a excelat printr-o activitate desfășurată sub semnul respectării riguroase a prevederilor constituționale. Ba, dimpotrivă, s-ar putea spune, că sub regimul Iohannis practica încălcărilor Constituției a fost ridicată pe un plan superior. Președintele Iohannis a urmărit cu o obstinență ieșită din comun și, ca atare, demnă de o cauză mai bună, demisia diverselor guverne dar mai ales a celor conduse de Victor Ponta și Viorica Dăncilă în condițiile în care acest atribut, constituțional, revine Parlamentului prin retragerea încrederii acordate la investire. Când s-a produs demisia Guvernului Ponta, rezolvarea crizei politice intervenite a fost realizată prin respingerea propunerii de prim-ministru făcută de majoritatea parlamentară existentă și desemnarea ca prim-ministru a unui consilier al Comisiei Europene în persoana lui Dacian Cioloș. La această încălcare brutală a Constituției pe care a comis-o președintele Klaus Iohannis s-a adăugat, din nefericire, consimțământul tuturor forțelor politice parlamentare care, în unanimitate, au votat Guvernul încropit pe genunchi de către Dacian Cioloș și care s-a dovedit a fi o veritabilă catastrofă politico-guvernamentală. După alegerile parlamentare din decembrie 2016, soldate cu înfrângerea forțelor politice de dreapta, iar președintele Iohannis n-a putut să-și încropească un nou „guvern al meu”, s-a transformat într-un reper fundamental al opoziției față de regimul PSD-ALDE. O opoziție pe care o exercită recurgând la tot soiul de mijloace constituționale dar mai ales anticonstituționale. Ultima perioadă a desfășurării vieții noastre politice este evident marcată de încălcări grave ale Constituției la care a recurs președintele țării refuzând să contrasemneze inițiativele vizând finalizarea ultimului proces de remaniere guvernamentală prelungit abuziv timp de aproape 3 luni de zile.

Este adevărat că nici forțele coaliției politice aflate la guvernare n-au găsit soluțiile alternative de rezolvare a crizei politice la care ne referim, de unde noi, socialiștii, putem acuza o posibilă conivență subterană între președintele României și un lider sau altul al coaliției. Adică în disprețul intereselor reale ale țării.

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 2486 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]