« lidem satiali innoxii sunt. »[1]

Pliniu cel Bătrân, Istoria naturală, cartea a VIII-a, cap. XIX

Partea întâi

Diferite asociații dedicate ecologiei, diferite institute forestiere, departamente universitare specializate în gestiunea spațiilor naturale și, nu în ultimul rând, numeroși oameni politici din partidele verzi din Europa Occidentală, la care se adaugă ONG-uri din Statele Unite, s-au îngrijorat, pe bună dreptate, de libertatea conferită agricultorilor brazilieni de a defrișa mii de hectare din pădurea amazoniană. În felul acesta, ceea ce numim de obicei „plămânii planetei” este redus inexorabil prin tăieri masive de pădure virgină. Cu siguranță că Amazonul nu este deloc singura zonă din lume în care despăduririle sunt în toi. Distrugerea masivă a pădurilor afectează în egală măsură Indonezia, Indochina și Africa ecuatorială.

Mai recent, în Germania, în Italia, în Austria și pe holurile Comisiei Europene a fost exprimată temerea de o dispariție a uneia din ultimele mari păduri virgine temperate din Europa, cea din Carpații românești, ca urmare a tăierilor masive comandate de companiile austriece sau de Ikea. Iată câteva exemple alese la mii de kilometri depărtare unele de altele și care vorbesc despre unul și același proces; vom adăuga la acestea incendiile masive care au devorat fără milă pădurile subtropicale australiene în vara lui 2019, deoarece lipsa de apă nu permitea stingerea masivă și simultană la scara zonelor incendiate. Lipsa apei era foarte acută, și aceasta dintr-un singur motiv: apa fusese vândută unor companii de îmbuteliere precum Coca-Cola! Toate aceste despăduriri antrenează în același timp eliminarea unor specii de animale sălbatice dintre care unele sunt astăzi în pragul extincției, precum urangutanul de Borneo sau de Sumatra, elefanții din Laos, urșii koala din Australia, gorila de câmpie și cea de munte din Africa ecuatorială, bonobo din Republica Congo, etc..

Acest lucru dezvăluie miza provocării cu care avem de a face, căci defrișările nu sunt doar o problemă forestieră, aceea a distrugerii lemnului și a lăstărișului, ci în același timp o problemă zoologică, cea a anihilării faunei sălbatice, dar și una umană: ceea ce a rămas din civilizațiile primitive, precum cele ale pigmeilor din Africa ecuatorială sau ale triburilor indiene din Amazonia centrală, este sortit dispariției[2]. În cursul verii australiene a anului 2019, incendiile gigantice au generat dispariția a peste două miliarde de animale care au ars, inclusiv dintre speciile cele mai amenințate de o dispariție totală, precum urșii koala. Cât despre președintele Braziliei, Bolsonaro, acesta proclamă fără ocolișuri că apariția agriculturii industriale și a creștinării (neo-protestante) îi va transforma pe indieni în oameni în sfârșit civilizați! Ai senzația că am regresat în timp, parcă am fi revenit în Americile secolului al XVIII-lea!

Planeta arde într-un foc infernal, își pierde pădurile, își extinde fără limite populația și megalopolis-urile; planeta a devenit o groapă de gunoi gigantică, s-a transformat în câmp experimental pentru creșterea animalelor și agricultura chimică, și găsim aici, alandala, mercurul căutătorilor de aur, noroiul industrial roșu al Mediteranei occidentale, reziduurile îngrășămintelor chimice de pe coastele bretone, și nu în ultimul rând, acumularea de deșeuri din material plastic care acoperă suprafețe gigantice din Oceanul Pacific, etc.. Planeta este murdărită, maculată, poluată, contaminată, iar animalele sălbatice sunt eliminate.

Toate aceste distrugeri nu se datorează hazardului, vreunui accident neașteptat ; ele își au originea în nevoia de satisfacere a unui apetit capitalist fără limite, dezvoltat grație beneficiilor oferite de agricultura și creșterea animalelor la scară industrială. Suprafețele de exploatare ale acestui capitalism agro-industrial necesită, în numele rentabilității maximale a capitalului, suprafețe gigantice precum cele întâlnite în Brazilia, de exemplu, unde o singură fermă poate avea o suprafață exploatabilă egală sau superioară celei a Luxemburgului sau a jumătății Belgiei; sau, precum în China, unde fermierii cresc 40.000 de curci, 30.000 de porci și 10.000 de vaci! Cu cât exploatarea este mai vastă și mai orientată către monocultură, sau către creșterea unui singur tip de animal, cu atât este mai mare rentabilitatea capitalului investit și necesitatea utilizării masive de îngrășăminte chimice, de pesticide, de antibiotice, de hormoni de creștere, iar toate acestea, împreună, contribuie la creșterea exponențială a poluării legumelor, cărnurilor, apelor din izvoare și, dincolo de asta, a cursurilor mari de apă și a mărilor. Această agricultură nu se îngrijește de mediu, deoarece scopul ei este de cele mai multe ori acela de a hrăni capitaluri speculative care se deplasează către lumea rurală pentru a găsi, astăzi ici, mâine colo, tot atâtea locuri unde producția generează un profit maxim în cel mai scurt timp posibil. Să nu uităm nici degradările ireversibile provocate de fracking-ul gazelor de șist pentru obținerea de petrol, ale căror efecte duc la degradarea totală și ireversibilă a solurilor și subsolului.

Cu siguranță, devastarea pământului de către om nu este deloc ceva nou. Ea a început de îndată ce specia umană s-a cristalizat ca atare, Homo habilis ; în același timp însă, este evident că ceea ce se schimbă în modernitate este nivelul distrugerilor, determinat de „domnia cantitativului”. Avem aici una din trăsăturile specifice ale omului, care îl diferențiază radical de animalele cu care avem astăzi obiceiul de a-l compara în mod sistematic în numele unei teze de-a dreptul stupide, cea a interspeciilor. Desigur că există uneori similitudini între om și animal, mai ales între om și verișorii săi îndepărtați care sunt maimuțele, și mai precis cimpanzeii ; în același timp însă, nimic nu echivalează cu puterea distructivă a lui homo sapiens sapiens în modernitate – o modernitate pe care ar trebui probabil să o considerăm ca începând cu antichitatea târzie. Într-adevăr, ceea ce conferă omului modern trăsătura sa specifică este tocmai calitatea sa distructivă unică în regnul animal. Homo sapiens sapiens modern distruge cu mult dincolo de toate nevoile esențiale pentru propria supraviețuire, cu mult dincolo de nevoile sale alimentare vitale. Spre deosebire de animale, chiar și de cele mai violente, el extermină în masă pentru a domina fără concurenți, iar apoi pentru a profita fără să împartă cu nimeni. Nu am auzit niciodată ca lei sau tigri să fi exterminat turme de ierbivore până la punctul de a duce la dispariție populații întregi de gazele. Oamenii sunt singurii care ucid și, mai mult decât atât, care se ucid între ei cu entuziasm, în ciuda unor șuvoaie de lacrimi, a unor mii de pagini de pocăințe și remușcări post factum.

 

 

– Claude Karnoouh –

 

 

Publicat inițial pe « Argumente&Fapte »

 

(https://www.argumentesifapte.ro/2020/10/24/tehnologie-ecologie-si-istorie-umana-o-ipoteza/?fbclid=IwAR3oP2oBo5syTDKGbsK7zkWR5kuBHJ6izch1BLtRAeU2s4yjQLO8hUF1JPI)

 

 

[1]  « Așezat, leul este inofensiv. »

[2] Indigenii din insulele Andaman nu supraviețuiesc ca popor primitiv decât datorită faptului că guvernul indian a instaurat un cordon sanitar care interzice orice instalație turistică și orice vizită, fie chiar și de o zi.

Articol scris de Claude Karnoouh

Filosof, antropolog

Vizualizari: 907 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *