Românii înțeleg prin a se cruci, a-și face cruce în sensul mirării extreme și a exclama „ferească Dumnezeu!” față de lucruri sau evenimente anapoda, împotriva sensului firii adică. Am precizat acest lucru pentru a face legătura între sensul, oarecum metaforic, al titlului acestei scrieri și ceea ce am să expun în ea.
Prin jocul întâmplării, în a doua Duminecă a lunii Ianuarie, merg la Berlin unde, împreună cu comuniști sau alți oameni de stânga din Europa sau din lume, comemorăm pe Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht, doi combatanți comuniști germani, remarcabili oameni de stânga uciși de compatrioții lor, autoproclamați democrați, pentru că se „zbăteau” pentru cei desemnați pe Pământ de simbolul „SECERA șI CIOCANUL”.
Astăzi, mare parte dintre nemți, cei care se apelează numai cu „tovarășe” și „tovarășă”, aș dori să accentuez că sunt foarte mulți, în semn de solidaritate cu marii dispăruți și rușinați de imbecilitatea gestului comis de înaintașii lor, îi comemorează an de an, indiferent de starea vremii de afară, într-un număr asemănător celui care se întâlnea la sărbătoarea zilei de 1 Mai, înainte de 1989, în București.
Strada dintre stațiile liniilor de transport în comun și locația „Monumentului Eroilor”, lungă cam de un kilometru, se transformă, ad-hoc, într-un „muzeu” comunist, în aer liber, al luptei împotriva imperialismului. Întâlnești acolo standuri cu literatură politică de stânga, standuri cu afișe ale tuturor partidelor de stânga, standuri cu articole de propagandă – insigne, șepci, fesuri, tricouri – de stânga, standuri cu presă de stânga, standuri cu flori – numai roșii – de stânga. Alături cântă fanfare de stânga marșuri funebre sau altă muzică adecvată momentului. Mai sunt acolo zeci de protestatari care poartă pancarte cu sloganuri anticapitaliste și antiimperialiste. Locul este împănat cu tineri, foarte mulți tineri, purtând traiste roșii pe care stă scris citeț „Anticapitalist”.
Totul, dar absolut totul, se desfășoară sub „MARELE PATRONAJ” al unicului simbol al oropsiților de pe Pământ: SECERA și CIOCANUL.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu ia în derâdere și nu se simte deranjat, în niciun fel, de proletarul simbol, respectat cu sfințenie de toți cei aflați acolo. Așa este an de an acolo, la Berlin.
La București, la o aruncătură de băț de Berlin, o localitate tot din Europa începutului de mileniu trei, o codobatură politică, luând ea seama că a trăit de pomană o bună bucată din viața sa, a chibzuit, cu mintea ei de codobatură, puțintică cei drept, și a propus o lege care să interzică, în România, fundamentalul simbol proletar, SECERA și CIOCANUL, ACCEPTAT PE TOT PĂMÂNTUL FĂRĂ COMENTARII.
Un pic mai lângă Berlin, dar mai departe de târgul mioritic, la Londra, o altă capitală cu pedigreu de pe bătrânul continent, în centrul orașului, în spatele statuii Reginei Victoria și în fața Palatului Buckingham, pe promontoriul cu augustul monument, veți întâlni o țărancă cu secera și un tânăr muncitor cu ciocanul. Este adevărat că ăștia doi sunt despărțiți de deschiderea de acces pe promontoriu, o greșeală a artistului reparată de istorie.
Zilele acestea eu, cu ai mei, am sărbătorit ziua de naștere a lui Bădia Eminescu. Mi-am amintit, cu destul amar, că, după instaurarea „democrației” în România, niște „neica-nimeni”, care primiseră diplome de studii superioare numai ei știu cum, l-au atacat pe Titanul românilor cu gândul „curat” să-l desființeze. Alte codobaturi, de data aceaste literare, încercau să-și facă simțită prezența pe „bătătura” țării.
De ce or fi crezând, oare, idioții neamului că dacă atacă valorile fundamentale ale poporului român sau ale omenirii pot conta și ei !? Nu, eu nu cred că aceștia sunt reprezentativi pentru poporul român. Eu îi consider numai aberații genetice ale naturii. Dar, ca și virușii, ei pot provoca mult rău dacă nu sunt băgați în seamă.
ATENȚIE, POPOR ROMÂN!
