România s-a făcut de râs

Da, România s-a făcut de râs. Din 22 decembrie 1989 România s-a făcut de râs. Din 22 decembrie 1989 România îşi caută cadenţa, încearcă să „intre în normalitate” dar nu reuşeşte. România plăteşte scump surogatul de libertate cu care este ameţită şi în care, chipurile, trăieşte. A lipsit PALESTINIANUL ARAFAT din ţară şi „Ţara lui Andrei” a intrat în haos. Un strop din crema medicinei româneşti, aflat în exerciţiul funcţiunii, a picat, prin voinţa hazardului, cu avionul în care specialiştii de primă mărime ai medicinei româneşti proiectau salvarea de vieţi omeneşti. Un pilot de aur a reuşit să-i pună pe toţi, mai mult sau mai puţun întregi, cu piciorele pe pământ. De aici trebuiau preluaţi de „Ţara lui Andrei” şi trataţi cu părintească grijă, izvorâtă din recunoştinţa pentru ceea ce au făcut şi pentru ceea ce vor face încă. „Ţara lui Andrei” a fost, ca întotdeauna după 1989, buimacă, confuză şi lipsită de recunoştinţă. A lipsit PALESTINIANUL ARAFAT câteva clipe şi ireparabilul s-a produs. Toate organizaţiile româneşti responsabile cu securitatea statului s-au spetit lovindu-se una de alta, întocmai ca racul, broasca şi ştiuca din faimoasa fabulă, fără să fie în stare să localizeze epava. A fost ceaţă au motivat. Aşa este. Este multă ceaţă în căpăţânile care s-au cocoţat in funcţiile de decizie din această ţară. Ceea ce nu înţeleg este toleranţa poporului român pentru aceste căpăţâni.