Am puțin timp de când am luat decizia de a mă implica, reacționa și de a combate RĂUL, dacă pot să îi spun doar atât, ce a cuprins întreaga noastră țară. Recunosc că, până să iau această decizie, am crezut că situația, în general din România, se poate schimba în bine fără implicarea celorlalți, ce participăm doar ca simplii spectatori.
Am să descriu în câteva propoziții povestea vieții mele. Am plecat din țară datorită spiritului meu aventurier, după care am avut o perioadă scurtă când m-am întors cu familia în dorința de a rămâne definitiv. Am găsit o țară în care nu mai există RESPECT, BUN SIMŢ, EGALITATE SOCIALĂ. Am văzut un popor cu adevărat sărac și nu pentru că nu și-ar dori să iasă din sărăcia în care se află, ci pentru că nu i se dă nici măcar o șansă. M-am întors în Spania pentru că mi-am dat seama că nu am nici o șansă în țara unde m-am născut și am crescut. Cu multe regrete, cu durere în suflet, pentru că mi-am dezamăgit FAMILIA care credea că o să mă aibă aproape. Când unul nu se poate adapta, când simte că nu are nici o șansă, cea mai bună decizie pe care o poate lua este să caute un loc în care să se simtă împlinit. Și asta am făcut, chiar dacă nu mă simt pe deplin împlinit. Sunt goluri pe care nu le poți umple și duc în final la răni sufletești. Atunci mi-am dat seama că România are nevoie urgent de noi, de poporul român, fără noi țara e într-o adâncă prăpastie din care cu greu mai poate ieși. Oamenii aceia săraci, nu din vina lor, au nevoie de noi, de toți. Sunt sleiți de puteri. Sărăcia îți fură libertatea, îți ia din putere. Nu mă refer la cei care stau toată ziua și se plâng că nu au bani, fără să caute orice loc de muncă pentru a putea cumpăra o pâine. Mă refer la românii care poate au studii, poate sunt meseriași, mă refer la bieții oameni ce au muncit o viaţă întreagă pentru o pensie mizeră. La acești oameni mă refer. Statul i-a abandonat, îi consideră un gunoi și nu le acordă nici o atenție.
Eu nu pot să fiu indiferent față de tot ce se întâmplă în România și față de sărăcia ce a cuprins întreaga țară. Mama este pensionară și are o pensie de mizerie, după zeci de ani de muncă. O ajut când pot și eu pentru că e imposibil să trăiești într-o țară cu prețuri de Occident, dar cu salarii și pensii africane. Poate că și acesta a fost motivul pentru care am decis să mă implic atât cât pot. Gândește-te că și tu ai o familie rămasă în țară, un părinte, poate un bunic, o rudă, un prieten. Nu crezi că merită să îi ajutăm? Nu putem fi atât de indiferenți, atât de egoiști și să nu ne pese de suferința celui de lângă noi. Oare am devenit mașini fără pic de suflet? Eu unul nu. Încă mai bate în piept o inimă ce nu a uitat să aibă sentimente.
Asta a și fost intenția Păpușarilor care au preluat România după 1989. Să dezbine un popor, o întreagă națiune. Să nu ne mai pese unul de altul. Să nu ne gândim decât la binele nostru, al familiei, al Comunității sau Grupului din care facem parte. De restul oamenilor să nu ne pese, să nu avem pic de milă. Important este că îmi merge mie bine, ce mă interesează că altul de lângă mine moare de foame, de frig sau că nu are bani să își cumpere medicamente, ori să dea unui doctor, că altfel nu îl bagă în seamă. Nu vorbesc de caritate, să îi dai unui cerșetor sau unui om amărât niște bani ca să își ia ceva de mâncare. Asta știu cu siguranță că sunt mulți care sunt dornici să ajute un om sărman. Vorbesc despre lipsa de implicare a unei majorități pentru a încerca măcar să schimbăm ceva în țara unde cu toții ne-am născut și am copilărit. Să facem ceva pentru toți românii, fără să pretindem ceva în schimb. Nu spun că este o muncă ușoară sau că vom reuși să schimbăm ceva, dar și să stai să privești cum țara ta se adâncește din ce în ce mai mult în SĂRĂCIE, ANALFABETISM, să privești cum Asistența Sanitară aproape lipsește și nu este accesibilă decât celor cu bani, nu consider că poate reprezenta o soluție. Cu părere de rău în suflet observ cum poporul român a fost adâncit din ce în ce mai mult într-un somn din care cu greu se poate trezi.
România a devenit o junglă, o colonie cum spun unii, în care se fură pe capete, de la politicieni, primari până la femeia de serviciu din Școala generală, supraviețuiește cine poate și, nu în ultimul rând, mor oameni nevinovați fără puterea de a face sau schimba ceva. Cu alte cuvinte scapă cine poate. România a devenit o țară în care românul se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta. Oare asta ne-am dorit? Așa viață vrem să aibă poporul român? Unii suntem plecați în străinătate și ne merge bine. Alții sunt în țară și au avut succes să își găsească un job bine plătit sau au avut succes în „afaceri”. Bun, dar chiar nu ne mai gândim la sărmanii României ce reprezintă mai mult de 80% din populaţia ţării?
Stând de vorbă cu fel și fel de oameni, unii cu mai puțină carte, alții cu studii superioare, am ajuns la concluzia că există o INDIFERENŢĂ mare față de ceea ce se întâmplă în țara noastră și față de suferința atâtor români ce au rămas prizonieri într-o sărăcie generalizată. Cei cu mai puțină carte nu știu decât să înjure Guvernele ce au trecut pe la Conducerea țării, să își bage și să își scoată – „fără număr”, iar cei mai instruiți, mai culți, se pare că au obosit deja să mai lupte. Atât pe cei cu puțină carte, cât și pe cei mai școliți, i-aș putea împărți în 4 categorii :
– Una indiferentă, ce consideră o pierdere de timp implicarea personală într-un proiect comun pentru țara noastră;
– Una resemnată, ce a lăsat deja garda jos, a acceptat înfrângerea și își așteaptă verdictul;
– Una ce nu mai are încredere în nimeni și nimic;
– Una, o mică parte, ce duce bătălia pe diverse fronturi și care, pe lângă faptul că reprezintă un procent destul de mic, este destul de împrăștiată și dezbinată.
M-a bucurat faptul că am cunoscut chiar și dacă nu personal oameni ce nu și-au pierdut curajul și care încearcă din răsputeri, fiecare cum poate, să ducă o luptă împotrivă răului ce a invadat România. Și cu restul ce ne facem? Oare chiar suntem atât de nepăsători, ne-am resemnat atât de repede, nu mai putem avea încredere în nimeni și nimic?
Tocmai din cauza acestei nepăsări, indiferențe, resemnări au venit la putere numai hoți și corupți, numai analfabeți. Au mizat și încă mizează pe nepăsarea noastră a tuturor. Și mai mizează pe ceva. Pe dezbinarea unui popor, a românilor. Știu că suntem dezbinați, că ne invidiem unul pe altul, că avem orgolii din alea mari peste care nu putem trece. E normal să fim conduși de niște Hoţi? Eu zic că nu. Credeți că dacă poporul român ar fi unit, ar mai putea să ne conducă și să ne manipuleze o haită de corupți? Vă spun eu că 100%, NU. De ce o haită de lupi e capabilă să lupte cu un URS? Pentru că sunt uniți. Vânează în haită, în grup, își coordonează atacurile. Pot fi înfrânți? Da. Dar au curajul de a se lupta cu un animal mult mai mare și mai puternic decât ei?
Asta ne lipsește, dragii mei români – UNITATEA. Dacă am fi uniți, nimeni și nimic nu ne-ar putea sta în cale. Suntem un popor inteligent, destul de inteligent. Am câștigat bătălii grele în fața unor dușmani puternici pentru că eram uniți și isteți. Nu pentru că eram mulți. Pentru că eram uniți. De ce oare credeți că tot românul spune „Unde-i unul nu-i putere”? Am mai trecut prin clipe grele, mult mai grele. Și s-a dovedit că fără să fim uniți suntem ușor de învins. Dezbină și cucerește.
Pe când încercam și Noi un Gol, ca să vorbim în termeni sportive, ce ziceți?
Multă lume o să mă întrebe : Cum putem câștiga, ce putem face ca să luptăm împotrivă RĂULUI?
Să ne unim, să ne asociem, să luptăm cot la cot, dar să luptăm împreună. Să câștigăm încet-încet câte un petec, cum se spune, și să avansăm. De jos trebuie să începem. Putem începe de la Sate, Comune mici după care ne îndreptăm către orașe mai mici, după care orașe mai importante. Tactică de luptă. Să ținem strâns unul cu altul. Să nu creadă cineva că vorbesc despre violenţă. Vorbesc despre strategie, front comun, nu despre violenţă. Cu violenţă chiar nu se rezolvă nimic. Să convingem cât mai multă lume să ni se alăture, să informăm pe toate căile pe cei mai puțin informați. Fraților, să fim uniți, despre asta vorbesc. Doar așa putem avea o șansă de câștig în fața Păpușarilor.
Române, nu te lăsa pradă INDIFERENŢEI, APATIEI, EGOISMULUI. Ascultă-l pe cel de lângă tine, ajută-l, informează-l pe cel ce nu cunoaște. Fiți uniți, români dragi și buni. Dușmanul sau mai bine spus DUŞMANII, nu sunt nici eu, nici cel de lângă tine, nici cel de acasă ce trăiește dintr-un salariu de mizerie sau o pensie amărâtă. Toți avem un dușman comun, cel ce fură de 27 de ani, cel ce încearcă să dezbine poporul ăsta, cel ce a colonizat România, cel ce a prostit generații întregi printr-o educație de slabă calitate, cel ce a hotărât că dacă nu ai bani, nu ai dreptul la sănătate și la viață. El este dușmanul tuturor românilor din țară și de peste hotare. El este singurul ce nu îți vrea binele, nici ție, nici mie, nici familiei tale, nici României și nici Poporului Român.
Nu este vorba despre Noi, despre generația noastră. Vorbim despre ce lăsăm generațiilor următoare, copiilor mei, ai tăi, nepoților noștri, strănepoților.
NU FII INDIFERENT, ROMÂNE!