Iadul este pavat cu intenții bune.
Joi 29 iunie 2017 a avut loc la Clubul socialiștilor o dezbatere privind situația din Venezuela. Am prezentat rezultatele vizitei mele la Caracas.În perioada 20-26 iunie 2017 am fost invitat, din partea PSR la al cinsprezecelea congres al Partidului Comunist din Venezuela (PCV). Partidul a fost fondat în 1931, a activat multă vrem,e în ilegalitate, acum este aliatul PSUV în așa numitul Marele Pol Patriotic care grupează formațiuni antiimperialiste care vor să continue revoluția bolivariană începută de Chavez. Despre performanțele sale electorale puteți găsi rezultate aici https://es.wikipedia.org/wiki/Partido_Comunista_de_Venezuela .
Organul oficial este revista Tribuna Popula rcare are și un sait foarte bine pus la punct:
https://prensapcv.wordpress.com/
Miercuri 21 iunie a avut loc seminarul dedicat aniversării a 100 de ani de la revoluția din Octombrie. Mi-am notat cîteva rezumate. Au luat cuvîntul mai mulți. Prima a fost expunerea lui
Oscar Figuera, secretarul general al PCV: odată cu revoluția din Octombrie s-a intrat în epoca revoluțiilor socialiste. Revoluția nu se poate face fără teorie revoluționară. Lenin a început această teorie în ”Statul și revoluția”, unde a definit ce înseamnă un partid revoluționar: unul care să vrea și să știe cum să schimbe lumea; să folosească și mijloace legale și extralegale. Ei au avut multe dispute în partid dacă să fie sau nu un partid leninist și au hotărît că da. “Organizația noastră este leninistă. Suntem, partidul revoluției, cu o definiție de clasă foarte clară, ideologia și programul nostrum sunt ale clasei muncitoare, vocația noastră este internaționalistă, conducerea noastră este colectivă și avem o independență absolută față de burghezie și de instrumental de clasă burghez”. Asta e deosebirea față de PSUV, care nu e un partid de clasă, este colaboraționist și vrea să se împace cu burghezia. Nu ne dăm la o parte și colaborăm pentru realizarea unui front larg, antiimperialist , dar numai atît. Ideea e de a submina hegemonia ideologică și economică a burgheziei. Ce avem acum în Venezuela? O dreaptă fascistă – chiar mai rea ca fascismul, aceia măcar erau naționaliști, aceștia sunt lacheii SUA. E utopic să crezi că poți colabora cu ei. Noi avem de a face cu o luptă de clasă și națională și internațională. Mica burghezie ar trebui și ea să fie de partea proletariatului. Reformismul încercat de Chavez merge o vreme, dar se blochează cînd ajunge la interesele fundamentale ale burgheziei – proprietatea privată și profitul. . PCV este un instrument necesar pentru emanciparea clasei muncitoare. E nevoie de disciplină liber consimțită, de colaborare cu sindicatele și da! Nu se poate fără centralism democratic. În mod obiectiv un partid ca al nostru intră în conflict deschis cu imperialismul
A urmat
Mario Rias, DKP: socialismul este un obiectiv strategic. Pînă atunci, în Europa cel puțin, trebuie încercate schimbări sociale în favoarea săracilor. Chiar în Germania, una din cele mai dezvoltate țări din lume există 2,5 mil copii care trăiesc în sărăcie; și există și un million de milionari cărora nu el pasă. Din nefericire clasa muncitoare germană are o falsă conștiință de clasă, acceptă hegemonia culturală burgheză. DKP luptă pentru formarea unei conștiințe de clasă a proletarilor. Situația este îngreunată de contrarevoluțiile din anii 90 din Europa și de desmembrarea URSS.
Andres Tokarski, PCdoBrazil.: Da, suntem în epoca revoluțiilor socialiste dar capitalismul, deși este un system depășit în mod obiectiv, nu este depășit subiectiv. Neoliberalismul a fost creat pentru depășirea crizei ideologice a capitalismului. PCdoB sprijină crearea unei lumi multipolare. 50% din schimburile economice dintre țări se fac în $USA. Dilma Rusev a încercat ieșirea de sub bocancul American aderînd la BRICS. Ca să formeze al treilea pol de putere după SUA și UE (care de fapt e sub hegemonie germană). Dilma a căzut, în țară continuă proteste zilnice dispersate cu brutalitate de forțele de ordine.
Bela Polikarpa: Cipru. A prezentat de fapt situația din Cipru de cînd AKEL e în opoziție. Problema lor e reunificarea.
Jorge Gomez, Columbia. În polemica Lenin vs Kautsky (Revoluția proletară și renegatul Kautsky) nu se poate spune că unul din ei a avut dreptate și celălalt era un renegat. Ambii erau marxiști autentici, Lenin a avut atunci cîștig de cauză dar nu se poate spune că acum sunt aceleași condiții ca atunci. FARC a început tot ca o mișcare Marxist leninistă, apoi a continuat cu o ideologie maoistă și guevaristă. PCC sprijină procesul de pace și nu poate fi adversarul ideologic al FARC.
Ri Sung Gil, ambasadorul RPDK: Ei continuă implacabil linia revoluționară. Linia lor: nici un pas înapoi în fața imperialismului, fiindcă așa i-au învățat și îi învață liderii eterni Kim Ir Sen, Kim Jong Il și marele conducător actual Kim Jong Un. Ideologia lor este Ciuce – o perfecționare a Marxism leninismului adaptată la conițiile specifice ale Coreei. Esențială este acum consolidarea puterii militare a țării, crearea unei puternice armate populare modern. Industria de apărare, cea nucleară sunt esențiale ca să îi potolească pe imperialiștii americani și pe marionetele sud coreene. Situația din peninsulă este ff complicată datorită acumulării de mijloace militare; dar nici ei nu se lasă, creează arme și mai sophisticate. Ei sunt solidari cu PCV și accentuează că socialismul nu poate fi decît științific. La fraza “Poporul nord coreean este pregătit în orice moment să treacă la ofensivă împotriva agresorilor imperialiști” a fost cel mai aplaudat, s-a sculat lumea în picioare!
Orlando Nieto, PC de los pueblos de Espana a ținut o cuvîntare concentrată pe istoria revoluției ruse. Ea a împărțit lumea în două: progresiști și reacționari. Lenin e actual și acum. De la el se învață eliberarea clasei muncitoare de sub jugul burghez. Problema crucială este cea a puterii. Proletariatul are o singură armă: organizarea. Lupta lor este împotriva oportunismului, a reformismului și a gradualismului. Fără teorie revoluționară nu poate exista practică revoluționară. Conștiința revoluționară nu apare de la sine. De aceea trebuie un partid de avangardă, ca să o creeze. Acel partid este – ghici cine? – al lui.
Steve Johnson PC UK a învățat de la Lenin ortodoxia: stîngiștii mic burghezi, comuniștii de stînga, deviaționiștii cei care se abat de la linie, din cauza lor nu progresează mișcarea comunistă în Anglia. Că nu îl respectă pe Lenin. Și troțkiștii nu sunt buni de nimic, numai să încurce.
Jesus Lopez PC Mexic. Despre ce vorbim? Despre cum să învățăm de la Lenin să aducem clasa muncitoare le putere. Dictatura proletariatului este o necesitate istorică. Nu se poate altfel: să nu fim naivi. Dar aceasta va fid oar o etapă tranzitorie, pînă se va ajunge la socialismul complet. Ideile acestea ale lui Lenin au fost răstălmăcite de cretinismul parlamentar și de colaboraționismul de clasă. Renunțarea la dictatura proletariatului a fost păcatul mortal care a dus la prăbușirea socialismelor de stat din Europa de Est și URSS. Asta trebuie să învețe și PSUV care vor să trateze burghezia cu mănuși. Nu merge decît cu măciuca. PSUV face o farsă contrarevoluționară cînd vorbește că ei construiesc socialismul secolului 21: nu e nici un socialism. Este tot capitalism. Socialismul înseamnă putere muncitorească, socializarea mijloacelor de producție și planificare. Nici una nu e în Venezuela. Dacă PSUV vrea să nu aibă soarta lui Allende trebuie să aprofundeze lupta de clasă.
Hakon Saakson PC Norvegia. Foarte radical, ce îi pasă, e în Norvegia.
Moises Caraztilla PC Panama. Un bătrîn înțelept călit în lupte. ”Oameni buni, Lenin a fost acum 100 de ani. El are niște principii corecte universale. Noi trebuie să îl adaptăm pe Lenin la secolul 21. Să facem diferență clară dintre tactică și strategie. Strategia este socialismul. Dar tactica poate fi ff complicată. De exemplu toți spun că Torrijos a fost un dictator. Da, a fost, dar noi l-am sprijinit pentru că a recuperat canalul Panama – chiar dacă eu personal eram la închisoare. Ca să putem lupta contra imperialismului trebuie mai întîi să ne răfuim cu oligarhia locală. Un PC este un partid de avangardă. Nu unul opportunist. Unul care să privească în viitor și să aibă pregătite scenarii”. El, ca un avangardist vede că PSUV greșește acum cu adunarea constituantă de 560 de persoane împărțite teritorial și sectorial. Lenin nu ar fi făcut una ca asta.
Myrtha Macdonaldo, PC Paraguay. Este un partid de cadre. Un partid de avangardă trebuie să își formeze cadre. Selecționate din rîndul clasei muncitoare. Un istoric al PC Paraguay din 1928 pînă azi. 75% din timp în ilegalitate, mulți au murit prin închisori sau au fost asasinați.
Pedro Fereiro, PC Portughez. Ei vor organiza la Lisabona o altă dezbatere pricind 100 de ani de la revoluția rusă. Unul specializat, în care se va analiza ce e de făcut, ce se poate învăța din revoluția rusă. PCP e un partid vechi, cu rădăcini în popor care era gata să ia puterea în 1974 după revoluția lalelelor. Partidul lui Alvaro Cunhal! nu a fost niciodată infectat de reformism și este un partid de avangardă, preocupat nu atît de vot, cît de organizarea clasei muncitoare.
Gheorghiță Zbăganu , PSR. Capitalismul a dus lumea într-o înfundătură. Acum 100 de ani a fost prima amenințare serioasă la adresa lui, Revoluția din Octombrie. Nu s-a materializat speranța ca ea să fie doar începutul unei revoluții mondiale. Totuși, a fost prima experiență de a crea o societate post-capitalistă. Mai mult, a creat un system socialist mondial care cuprindea o treime din omenire. După contrarevoluțiile din 1990 sistemul socialist a pierdut o treime din populație și două treimi din teritoriu. Această înfrîngere din prima bătălie mondială pentru socialism a dat o grea lovitură luptei pentru socialism în Europa, darn u numai acolo. Contrarevoluțiile și reformele neoliberale care au urmat (privatizările, retrocedările și șomajul care a urmat) au demoralizat forțele emancipării sociale. Baza socială a mișcărilor pentru socialism – sau de stînga, dacă vreți – adică munca salariată din industrie s-a redus nu numai numeric, ci și politicește. S-a redus numeric din cauza politicilor de des-industrializare din fostele țări socialiste și din cauza emigrării forței de muncă în statele capitaliste dezvoltate din Europa. Dar ceea este mai dureros este că s-a redus politicește. Clasa muncitoare a devenit din nou ceea ce Marx numea o clasă în sine, nu pentru sine. Mai pe șleau: nu areușit nicăieri (poate cu excepția Cehiei) să producă o forță politică cu care să își apere interesele de clasă. Adică să iasă din ”regatul necesității” și să intre în cel al libertății. Și mai pe înțeles: să producă demnitate și bunăstare. Principala problemă este că drumul spre eliberare socială este blocat de un system complicat de relații alienante: hegemonia culturală a burgheziei, lupta pentru traiul de zi de zi și propaganda anticomunistă.
PSR dorește să reprezinte interesele muncitorilor salariați. Caută o bază socială mai mare decît muncitorii industriali. Din punct de vedere obiectiv toate persoanele care cîștigă un salariu ar trebui să fie de partea noastră. Sicgur, cu excepția unei aristocrații de manageri sau alții din aristocrația salarială.
Încercăm să unificăm vechiul cu noul: să combinăm principiile de organizare ale partidelor comuniste (munca în organizații, disciplina liber consimțită) cu cele ale rețelelor sociale (deschidere, experimentare, relații neierarhice).
Seara participanții la seminar au fost invitați la o emisune de televizune, gen ”Cenaclul Flacăra” organizată de Diosdado Cabello, al doilea om în PSUV. Emisiunea se numește ”Dînd cu măciuca” (Con el mazo dando) și se poate vedea aici. https://www.youtube.com/watch?v=IB-C7W5BUKk
Se pare că relațiile dintre PCV și PSUV sunt foarte bune de vreme ce Diosdado Cabello a simțit nevoia să ne prezinte pe toți în uralele miilor de spectatori. DAcă nu credeți, uitați aici: https://www.youtube.com/watch?v=DkfwmwMbnpc
Joi 22 iunie.
Congrtesul a început la ora 15. De dimineața am fost cu Andre Tokarski la casa memorială Bolivar. Este cu intrare gratuită. Ghizii îți prezintă momentele mai importante din viața lui El Libertador – așa i se zice prin America Latină. Provenea dintr-o familie foarte bogată din CAracas și avea și sclavi. Sclavia s-a desființat în venezuela deabia în 1954. Cu doi ani înainte de Muntenia (1856), cu trei ani înainte de Moldova (1857) și cu 8 ani înainte de SUA (1862)
Deschiderea congresului.
A început cu un spectacol cu formația lor Comunicacion. Actori comuniști. Au interpretat niște scenete în care apărea Iezechil Zamora cu pălărie și sabie (un alt erou al lor, considerat un fel de Tudor Vladimirescu al lor) și înfiera derbedeii care distrug țara – los guarimbeiros .
La sfîrșitul spectacolului a urcat pe scenă și Oscar Figuera, cu nelipsita lui borsetă și a început să danseze cu actorii. Altă cultură politică. Apoi urmează prezentarea delegațiilor internaționale și a saluturilor lor (34 delegații). Atmosfera era incendiară. Toți erau salutați cu urale și se scanda ”Salutos proletarios/ Y revolucionarios
”https://prensapcv.wordpress.com/2017/06/23/xv-congreso-del-pcv-saluda-a-las-delegaciones-internacionales-comunistas-y-obreras/
Vineri 23 iunie.
Apelul celor 387 de delegați naționali. Se îmcepe cu apelul solemn al eroilor lor la care toți strigau: presente! 37% muncitori, 15% studenți, 25% țărani, 23% alții.
Urmează cuvîntarea lui Oscar Figuera.. https://prensapcv.wordpress.com/2017/06/27/pcv-informa-del-exitoso-xv-congreso-nacional-del-partido-comunista-de-venezuela/
Ce am reținut: în Venezuela nu socialismul este în criză, ci capitalismul. Nu există aici socialism, nici măcar al secolului 21. s-a ajuns la criză tocmai din cauză că nu s-a avansat de către PSUV spre o economie diversificată și planificată, ci s-a mulțumit să distribuie veniturile din petrol. Fără să atenteze la baza socială a capitalismului, la marea proprietate privată. Oportunismul, moderația și lașitatea PSUV a adus țara în criză. Și totuși, e nevoie disperată de un larg front anti-imperialist. Pentru că raportul de forțe se schimbă. Dreapta politică mai rea ca fascismul cîștigă teren, fiind ajutată și din exterior. Capitalul financiar care e parazit are nevoie de oligarhia parazitară – și de cea veche, și de cea chavistă, apărută prin corupție. Cu cine să faci frontul anti-imperialist? Cu sectoarele progresiste chaviste. De ce cîștigă dreapta? Scăderea prețului la țiței, lipsa de planificare, harababura adminstrativă, hegemonia informațională a dreptei (la chioșcuri găsești doar ziare ale opoziției). Dușmanul e puternic. Cine e el? Oligarhia, imperialismul SUA, imperialismul UE. Violențe, asasinate, linșări. Fără unitate suntem terminați. În 2014 Maduro punea problema lichidării PCV prin absorbirea lui de PSUV. Multe cadre au plecat acolo. Acuma vede și el că are nevoie de PCV.
După masă la casa memorială Chavez. Cultul lui Chavez. Poate că ăsta este specificul lor național? Garda la sarcofag. Salvele de tun.
Sîmbătă 24 .
Dimineața: convorbiri bilaterale cu Oscar Figuera. Carolus Wimmer, Secretarul cu relațiile internaționale: “Revoluția din Octombrie nu s-a sfîrșit. Asiatăm acum, la centenarul ei la o contraofensivă a imperialismului. Totuși lupta de clasă conduce inevitabil la dictatura proletariatului”.
Toată ziua se dezbate linia politică a partidului. https://issuu.com/tribuna_popular/docs/tribuna_xv_congreso
Seara : cocktail oferit de noul Birou Politic. Oscar ni-i prezintă pe toți cu un scurt CV
Duminică 25. La sediu. Ni se prezintă membrii comitetului central.
Convorbiri bilaterale cu reprezentanta Partidului Comunist Turc și cu Carolus Wimmer. I-am luat un interviu
Conferință de presă. Apelul la unitate către PSUV.
https://prensapcv.wordpress.com/2017/06/27/xv-congreso-del-pcv-envio-mensaje-de-unidad-al-psuv/
Rețin din discursul lui Oscar : ” să construim spații de unitate pentru a garanta Victoria poporului în Asamblea Nacional Constituyente (ANC). Reiterînd dispoziția comuniștilor de a participa la o alianță antiimperialista și antifascistă mai largă cu toate celelalte forțe revoluționare”
Obiective turistice: Casa memorială Chavez, Panteonul , piața Simon Bolivar.
Concluzii.
Venezuela este sub presiunea formidabilă a imperialismului. Situația este foarte complicată, agravată de birocrație și incompetență managerială. Nu înțeleg cum e posibil ca teroriștii să fie lăsați să blocheze circulația mărfurilor și să manifesteze ”pașnic” cu măști de gaze, lansatoare de grenade lacrimogene, coctailuri Molotov și arme de foc. Nu înțeleg de ce la chioșcuri am văzut doar ziare ale opoziției și altele. Am acum mai multe întrebări decît cînd am venit. S-a ajuns la o stare de luptă de clasă acută. PCV nu are de ales. Dacă nu cîștigă partea bolivariană a societății va urma un val de teroare de dreapta ca în Chile. Primii sacrificați vor fi comuniștii. Deja lui Maduro i se spune de propaganda imensă internațională antibolivariană că e un fel de Stalin.
Au urmat discuții libere. Participanții au dorit să știe
- cum este cu cursul valutar în Venezuela. Este complicat. Sunt două cursuri. Pe piața neagră se speculează un dolar la 6000- 9000 de bolivari, ceea ce este aberant.
- Cît costă benzina. Este aproape gratis, ceea ce este iarăși aberant . Este o invitație la contrabandă. Cu o apă minerală (1000 bolivari) poți face plinul la mașină.
- Cît este un salariu minim. 90000 de bolivari dacă am înțeles eu bine; și studenții zic salariu la bursă. Bursa e de 200000 bolivari. Posibil ca ”salariul” minim să fie venitul minim garantat. Salariul mediu era în jur de 400000 bolivati.
- Ce se găsea în magazine. De toate. AM văzut cozi la pîine în ultimele două zile
- Care e proporția capitalului privat în formarea PIB. E mare 67%. Nu s-au tăiat ghearele burgheziei
- Cum s-a format clasa bogătașilor. E o clasă de cleptocrați vechi și noi.
- Ce se dorește prin schimbarea Constituției. Aici e aici. Dreapta amenință că după ce va ajunge la putere va restaura statu quo ante. Să fie cum a fost înainte de revoluția boliovariană. Ideea este să se înscrie în Constituție ireversibilitatea reformelor: bogățiile naturale să fie gestionate doar de poporul Venezuelei, milioanele de case construite pentru săraci să nu poată fi luate înapoi, învățămîntul și sănătatea să fie gratuite. Abia atunci Maduro ar putea să se retragă. Să vină la putere dreapta, dacă asta vrea poporul, dar să nu fie lăsată să își bată joc de rezlizările revoluției, așa cum s-a întîmplat în fostele state socialiste.