Re-amintirea lui 1907: 112 ani de la înfricoșătoarea Răscoală țărănească

Evenimentul dramatic și pe deplin românesc nu trebuie și nu poate fi uitat

 Țăranii mor de foame?!/Ei bine, ce mai așteaptă?/N-au pâine? Greșeală, o vor găsi în hambarele bogaților./N-au dreptul s-o ia de acolo?/Greșeală: Dreptul de a se folosi de un produs nu-l are decât producătorul!/N-au puterea? Greșeală: Unească-se, hotărască-se și vor face minuni./Căci pământul este al lor și rodul pământului tot al lor este!

1885. C. Bacalbașa, Drepturile Omului, Nr. 104, 10 iunie 1885.

Pe 21 februarie (8 februarie) 1907 a început, la Flămânzi în județul Botoșani, cea mai mare răscoală țărănească din istoria României, Răscoala de la 1907. Răscoala a fost înăbușită în sânge de către armată, miile de victime stând mărturie în acest sens – 11.000 este cifra (intens vehiculată) celor morți, una atât de intens contestată. Sânge se vărsase și în trecut, spre exemplu, la Răscoala din 1888, iar narațiunea complotului/comploturilor socialiste, una care a revenit în prim-plan și în perioada post-1989, a înfierbântat inclusiv mințile economiștilor. P. S. Aurelian, în discursul asupra Răscoalelor țărănești, cuvântare rostită în ședința Camerei la 6 februarie 1899, nota: ‘La 1888 repet s-a vărsat sânge dar până astă-zi nu cunoaștem oficial adevăratele cauze și agenții răscoalelor țărănești. S-a zis că sunt jugănarii și iconarii și alți agenți, azi se zice că sunt socialiști… În discursul său de alaltăieri dl. ministru a declarat categoric, înaintea dumneavoastră, că singurii vinovați în aceste răscoale rurale, sunt socialiștii.ʼ

Pentru P. S. Aurelian, mișcarea socialistă a fost una din cauzele principale pentru răscoala de la 1888. După ce trece în revistă liniile de forță ale mișcării, dând câteva citate pentru a sublinia dezastrul ce ar pândi o lume devenită socialistă[1], cu jumătate de gură, Aurelian vorbește de anumite reforme ce ar trebui înfăptuite pentru a îmbunătăți viața țăranilor. Cea mai mare parte a discursului se centrează pe ideea răspândirii ideilor socialiste la sate. Surprinzător pentru un economist, nicio un fel de date economico-statistice nu sunt indicate pentru a ilustra viața cotidiană a țăranilor români de atunci.

Există date statistice, cel puțin pentru anii premergători teribilului 1907. Victor Axenciuc (Avuția națională a României. Cercetări istorice comparate, 1860-1939, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată și Consensuală, București, 2000) citează un Raport asupra statisticii impozitelor directe prezentat D-lui ministru de finanțe Emil Costinescu. Ce aflăm din acest raport? Ceea ce este important este referința la polarizarea proprietăților și veniturilor, starea materială incredibil de proastă a clasei țărănești: 71% din țărănime avea la dispoziție pentru o familie, în medie de 4,5 persoane, un venit de 1 leu pe săptămână sau 0,14 bani pe zi, echivalentul a 1 kg de mălai. Una din concluziile analizei lucrării menționate afirma: ‘Disproporția cea mai izbitoare o găsim la ultima categorie (de venituri peste 100.000 lei), aceea a marilor proprietari, unde numărul lor nu e decât de 182, adică 0,014% din totalul proprietarilor rurali, pe când venitul lor însumează 17,4% din totalul veniturilor, aproape tot atât cât au cei 894.629 țăraniʼ, Mai mult, 2.250 proprietari rurali, adică 0,17% din totalul proprietarilor cu veniturile lor de aproape 41% din totalul veniturilor au mai mult decât are întreaga pătură țărănească, care număra 1.201.799 de proprietari[2].

Tabelul de mai jos încastrează în cele câteva cifre întreaga mizerie și suferință a țăranilor. Toată mitologia, ce nici măcar nu mai trebuie amintită, cu acele conspirații străine ce au pus țara și țăranii pe jar, pălește în fața realității crude (Tabelul 1).

Tabelul 1. Categoriile de proprietăți și de venituri funciare în preajma lui 1907

Sursa datelor: Raport asupra statisticii impozitelor directe prezentat D-lui ministru de finanțe Emil Costinescu, București, 1909, citat în Victor Axenciuc, Avuția națională a României. Cercetări istorice comparate, 1860-1939, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată și Consensuală, București, 2000, p. 282.

De la D. Chirot (Schimbarea socială într-o societate periferică. Formarea unei colonii balcanice) știm că violența răscoalei a fost mult sporită în județele în care rata analfabetismului a fost mare iar suprafața de teren agricol per familie a fost mică – cauze economice și sociale la ordinea zilei.

Redau aici un episod privind represaliile pentru liderii răscoalei: la Dăbuleni aceștia au fost executați de soldați. ‘În seara zilei de 12 martie 1907 din Dăbuleni s-au văzut flăcări mari spre apus. Se dăduse foc conacelor din Ostroveni și Orășani… La răsăritul soarelui, în ziua de 14 martie, a sosit în comună venind de la Sadova, locotenentul Pîrîianu cu un pluton de cavalerie… În ziua de 18 martie au fost legați cot la cot și porniți «între puști», spre Bechet, nu spre Caracal, toți 4: Dumitru Creac, Constantin Marin Nohai (Arete), Gheorghe Preoteasa și Dumitru Amza Copcă… Ieșind din comuna Călărași și mergând spre Bechet, patrula care trebuia să-i execute pe aceștia s-a întâlnit cu o altă patrulă care venea de la Ostroveni aducând pe Nicolae Arambașul capul revoltei de acolo. La întâlnirea patrulelor, Pîrîianu a dat ordin să-i dezlege și li s-a spus să fugă spre nord că au scăpat. Preoteasa mai dârz n-a vrut să fugă. S-a întors cu fața spre ei. S-a comandat foc și l-au împușcat în plin. În prezența fratelui său care venea de la Bechet și care s-a oprit la circa 200 de metri să vadă ce se petrece. Constantin Arete s-a ridicat țipând: Trageți în noi, mama voastră de bandiți! L-au țintit apoi drept în cap.ʼ[3]

Mă trebuie să-i amintim pe:

Octav Băncilă  și impresionanta figură a țăranului din celebrul 1907.

Ion Luca Caragiale, ‘1907 și astăzi este de actualitate. Este singura lucrare de «sociologie» a lui Caragiale, ce stă cu onoare alături de marile analize ale societății românești, săvârșite în piesele și nuvelele saleʼ (Dumitru Gusti, fragment memorialistic – mulțumesc, Paul Cernat!): 1907. Din primăvară până-n toamnă. câteva note, http://www.criticatac.ro/1907-din-primvar-pan-toamn-cateva-note/.

Philip Gabriel Eidelberg (1974). The Great Rumanian Peasant Revolt of 1907: Origins of Modern Jacquerie, Brill: Leiden.

Irina Marin (2018). Peasant Violence and Antisemitism in Early Twentieth-Century Eastern Europe, Palgrave Macmillan. (Info de la Călin Cotoi, merci!)

Constantin Mille și campania sa de presă din Adevărul.

Radu Rosetti (1907). Pentru ce s-au răsculat țăranii, Atelierele grafice Socec & Co., București. Un fragment aici: http://www.criticatac.ro/pentru-ce-au-rsculat-ranii/.

Alexandru Vlahuță: poezia 1907 – Minciuna stă cu regele la masă…/Doar asta-i cam de multișor poveste:/De când sunt regi, de când minciună este,/Duc laolaltă cea mai bună casă…

Aurelian Giugăl, 15 Februarie 2019

Notă. Acest text a apărut în 2019 pe platforma Baricada: https://ro.baricada.org/reamintirea-lui-1907/

[1] Printre alții, e citat Herbert Spencer: triumful socialismului ar fi cel mai mare dezastru ce va fi încercat vreodată lumea și sfârșitul ar fi despotismul militar.

[2] Raport asupra statisticii impozitelor directe prezentat D-lui ministru de finanțe Emil Costinescu, București, 1909. În Axenciuc, op. cit., p. 282.

[3] Ștefan C. Petrescu, Gheorghe C Petrescu, Comuna Dăbuleni, județul Dolj. Monografie, Craiova: Comitetul de Cultură și Educație Socialistă al Județului Dolj, 1973, pp. 82-86.