Adevăr. Pretențios spus. EU sunt CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA!, a spus Mântuitorul IISUS CRISTOS. Dar numai EL avea dreptul să o spună. ADEVĂRUL rostit de El însemna DUMNEZEU. Adevărul rostit de noi ceilalți este în mare parte minciună. Îmi asum în întregime ceea ce am rostit, de fapt am scris, fără să intru în alte detalii filozofice sau de altă natură. N-am să închei, însă, fără a remarca faptul că ceea ce spunem cuprinde, să zicem din păcate, eroare. Errare humanum est!
Am urmărit și eu, ca orice român, evenimentele legate de funeraliile Regelui Mihai I. Vedeți!?, nu am scris ExRegelui și aceasta deoarece îmi este din ce în ce mai greu să înțeleg exact, aici în sensul de corect, ceea ce s-a întâmplat în zilele „pline de fum”, ale Războiului al II-lea Mondial, mai ales acele zile fierbinți ale lui august 1944. Că vreau eu sau nu vreau, că îmi place mie sau nu îmi place, lucrurile acelea s-au petrecut iar eu am datoria să mi le asum ca făcând parte din istoria, de prea multe ori chinuită, a neamului meu. Îmi este greu să accept, și, de fapt, nici nu prea accept, că românul de etnie română ION ANTONESCU a fost „terminat” de românul de etnie, dar ce importanță mai are!?, MIHAI de HOHENZOLLERN. Dar, oare, așa să fi stat lucrurile? Aici e „buba” iar eu tare mult aș vrea să cunosc care ar fi putut fi „tratamentul” corect pentru „buba politică” din acel moment? Nu mai sper să-l aflu, din motive de timp. Regret numai, mult de tot, că doi EROI ROMÂNI „s-au înfruntat”, spre nenorocirea poporului meu. Dar, cum istoria dintr-o etapă o scriu învingătorii din acea etapă, va trebui să o acceptăm și să o „înghițim” ca fiind realitatea. „Realitatea” cu ruptura dintre cei doi este mult prea dificilă și prea amară pentru a putea fi abordată de mine aici și acum. Nu sunt în stare. Altceva vreau eu să spun în aceste rânduri. Până în aceste zile am fost tentat, recunosc sincer, să îl plasez pe Mihai de Hohenzollern, întotdeauna, de cealaltă parte a baricadei lângă care mă aflam și eu. Cu ocazia grelelor evenimente, la care am avut nefericirea să fiu martor, am aflat multe lucruri „interesante” privind istoria recentă a poporului meu dar și multe lucruri care fac cinste acestui popor. Am aflat, printre altele, că OMUL, desemnat, în acea perioadă, ca fiind REGE al ROMÂNILOR, a fost, din toate perspectivele, un om cu un comportament exemplar inegalabil, dacă avem în vedere poziția sa socială care îl expunea la numeroase tentații. Ireproșabil din punct de vedere moral, un tată fără de cusur, coborât parcă din basmele lui Ion Creangă, un soț cum numai Mihai I, Rege fiind, putea să fie, un credincios ortodox cum nu prea se mai întâlnesc prin bisericile din România și un „vecin”, cum spuneau țăranii din Săvârșin, care nu prea era Rege ci, mai degrabă, un adevărat „tovarăș”. Pe de altă parte, Mihai I a fost un om cu un pronunțat cult al muncii pe care a folosit-o, în perioadele sale existențiale grele, ca singură resursă pentru a se realiza și a realiza cele necesare traiului pentru familia sa. A fost șofer, mecanic auto, pilot de încercare și multe altele.
A fost un om cu un pronunțat cult al dreptății, al echilibrului și păcii. A cultivat respectul pentru oameni și, mai ales, pentru români și pentru România. Nu a incitat niciodată la nesupunere și nu și-a provacat concetățenii la uzurparea Republicii pentru revenirea la Regalitate.
Când a fost deposedat de glorie, de Patrie și de avutul său, s-a despărțit de Armata Română, armata căreia îi era Comandant Suprem, cu durere, deoarece soldații săi îl „onorau” cu spatele dar și cu „arma la picior”, lăsându-i viața și speranța că va reveni. Și a revenit.
Când alți doi EROI ai României, alți Comandanți Supremi ai Armatei Române, au fost deposedați de Patria lor, de România, ei au fost priviți în ochi de ostașii „glorioasei”, LA ACEL MOMENT, lor armate, dar „PRIN CĂTAREA PUȘTILOR LOR”, ostași care le-au oferit „în dar”, din partea „poporului român recunoscător”, câte un GLONȚ, luîndu-le șansa de a mai reveni.
În ultimii cincizeci de ani, omenirea a parcurs segmentul din istoria sa în care s-a realizat, aproape în întregime, întregul său progres tehnologic în timp ce România a parcurs segmentul din istoria sa în care, ARMATA ROMÂNĂ din această perioadă, a nu se confunda cu GLORIOASA ARMATĂ ROMÂNĂ din alte vremuri, și-a batjocorit sau și-a asasinat trei COMANDANȚI SUPREMI, TREI EROI ROMÂNI. Pentru mine toți la fel de EROI. Cine sunt eu!? Eu sunt, poate, partea sănătoasă a poporului român. Poate! Dar ce am făcut eu pentru a împiedica aceste sinistre evenimente? Nimic. De aceea regret enorm că am fost ursit să-mi trăiesc viața în ultimii cincizeci de ani.
19. 12.2017
Dar despre trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat nu pomeniți nicăieri. Nu pricep de ce vă mai dați socialist când preocupările pentru problemele cotidiene lipsesc cu desăvârșire?
Vai de voi dacă astea-s subiectele. Să nu mai zic de conținut, total aiurea!
Într-un partid de stânga o astfel de abordare ar trebui să fie aspru sancționată, este inadmisibil să te declari de stânga și să fi monarhist, să vorbești despre unul care a patronat armata într-un război în care au pierit un milion de soldați fără ca noi să avem ce căuta în război, ca fiind erou.
Cum e posibil ca un impostor ce își zice că e de stânga, să zică de doi eroi ai fascismului, Antonescu și Mihai I, ambii permițând exterminarea evreilor, iar cel din urmă ne având nici o atitudine critică asupra acestor fapte?
Dacă parazitul regal n-a muncit vreodată ca mecanic, era o pasiune personală, în schimb a practicat munca de broker la bursă, care presupun ca vi se pare una cinstită? Halal socialist dl. Stanicu!