Mai mult ca oricând, Moldova are nevoie de stabilitate, continuitate și suveranitate în politica internă. Dintre cele două state românești de pe ambele maluri ale Prutului, Republica Moldova a rămas singurul dintre ele, ca stat independent și suveran pe propriul său destin. Este un merit care i se datorează și lui Igor Dodon, care a reușit în mandatul său de până acum, să păstreze Moldova neutră între presiunile geopolitice străine care se confruntă pe teritoriul său. Este un angajament pe care acesta îl păstrează în continuare și îl întărește și prin participarea Moldovei în Mișcarea de Nealiniere.

Este și singurul președinte al unui stat românesc care are în programul său reîntregirea țării. În timp ce conducătorii români s-au grăbit să-și abandoneze frații din Bucovina de Nord, pentru a face pe plac decidenților străini, Președintele Republicii Moldova s-a angajat în rezolvarea diferendului Transnistrean, în mod pașnic, democratic și în colaborare cu toate părțile implicate.

De asemenea, este de salutat efortul acestuia pentru aplanarea conflictului etnic, artificial întreținut de partidele dreptei. Statul Moldovean rămâne un stat în care conviețuirea multietnică se face în pace și cu drepturi egale pentru toți, indiferent de naționalitate, religie și viziune politică.

Igor Dodon este și singurul președinte al unui stat românesc care ridică problema cetățenilor săi care sunt forțați să plece în afară pentru căutarea unui loc de muncă și efectele dezastruoase asupra populației și economiei naționale. Și singurul care îi reprezintă și pe cetățenii de la sate și pe cei vulnerabili social.

Salutăm angajamentul acestuia de a nu închide instituțiile medicale din rural și de a păstra în fiecare sat un centru medical, precum și angajamentul pentru asistență medicală gratuită pentru toată populația și în toate localitățile.

Am fost plăcut surprinși să găsim în programul actualului președinte socialist, ca punct principal în definirea securității energetice – garantarea accesibilității resurselor energetice pentru toți cetățenii.

Ne face onoare să salutăm programul și angajamentul Socialist al Președintelui Moldovean Igor Dodon și îi urăm mult succes acestuia în slujba poporului Moldovean.

 

PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 4464 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]