Începem o rubrică nouă a revistei noatre.
Beatrice Anghelache are o idee care merită salutată și pentru care îi mulțumesc : o trecere în revistă a persoanelor care se consideră de stînga.
În actuala cacofonie ideologică , dînsa colectează interviuri cu oameni care se cred de stînga și le pune două întrebări : 1. Ce este ”stînga” pentru tine? și 2. Cum ai ajuns să te crezi de stînga?
Primul care s-a oferit să răspundă este Romeo Anghelache doctor în fizica materiei condensate, foarte activ acum ceva ani la revista Critic Atac.
Respectăm ortografia originală a autorului,
Invităm și pe alți doritori dintre cititorii ”Socialistului” să răspundă cu aceeași sinceritate. Poate facem ceva lumină în obscuritatea ideologică a stîngiștilor noștri autohtoni.
Deci
”1. Mai întîi ce’nseamnă stânga pt. mine:
- înseamnă efort de înțelegere a realității, adică un minim de universal înțeles (de ex. ce e viu e o clasă de echivalență) și toleranță pt. restul neînțeles (e liber la vedenii până se decantează).
Mai concret: un subset al realității e societatea umană. Existența ei e stabilitate într’un context ecologic, iar stabilitatea unei societăți umane e posibilă fizic doar între două limite/parametri de putere=avere personală:
- limita inferioară: venit universal necondiționat (care asigură supraviețuirea demnă, adică nu poți fi silit în sclavie)
- limita superioară: egală cu o viață maximă umană de venituri medii pe societate (care permite democrația = comparabilitatea politică între oameni)
Democrația, economia, politica, stânga, chiar știința, devin inteligibile și reale numai în aval de cele două condiții.
În lipsa limitelor de mai sus viața socială e un joc de oglinzi, chin van și (auto)distructiv. Cu alte cuvinte trăim de ceva timp într’o societate care’și invită disperat sfârșitul, se cheamă capitalism.
2. Am devenit de stânga treptat, subteran, subconștient, structural, prin educația publică și gratis pe care am primit’o alături de toți cei din generația mea și prin lecturile întâmplătoare de prin biblioteci și librării.
Am devenit conștient că sunt de stânga în USA, în 1999, când am aflat, într’o săptămână de la sosire, că’i musai să aleg o asigurare de sănătate.
Revelația a fost: nu veneam dintr’o țară înapoiată chinuită sub dictatură, ci dintr’o țară în care orice om și găina lui aveau dreptul la servicii de sănătate gratis și sosisem într’o țară care nu și le poate permite încă, deși o lume întreagă cumpără petrol exclusiv în dolari, susținând’o.
Apoi mi s’au devăluit celelalte, care se pot rezuma în câteva concluzii:
- capitalismu’ se bazează pe înșelăciune și are drept scop perpetuarea sclaviei sub forme învăluite în cuvinte sforăite ca „economie”, „lege”, „stat de drept” etc. ; în practică, încurajează cele mai josnice trăsături posibile ale caracterului uman: lăcomie, agresivitate, lipsă de empatie, hubris…
- în capitalism rostu’ omului născut e să trăiască silit pentru alții sau alții silit pentru el, iar urmașii lui să’i devină silit clienți sau silit competitori: realitatea în capitalism e bicoloră cu infinite intensități de gri, culorile aparțin doar naturii, externe capitalismului. da, silă, cum libertate?.
- „puterile” capitaliste de azi ale lumii sunt agresive din cauza propriei sărăcii și ignoranțe, sunt doar aparent puteri.
- rostul existenței banilor e schimbul social (comunicare), prin urmare orice guvernant care pronunță: „bugetul nu permite”, e un nou-născut ales din greșeală, sclav celor care’și generează banii când le lipsesc. Întârziat de poveștile (fascinante) legate de spirit și credințe, am devenit ateu asumat (din agnostic în practică) abia după 50 ani, când am înțeles că:
- monoteismu’i (doar) intuiția, într’o gândire lânoasă, a matematicii, așa cum iconoclastia e intuiția, într’o gândire lânoasă, a algebrei.
- o lume în care’i posibilă o vietate care are nevoie să mânce o alta pentru a supraviețui nu poate fi creată de vreun zeu presupus perfect și complet. ”