Circulă de mai multă vreme în spațiul nostru mediatic o sintagmă: războiul româno-român. Autorul acesteia este prea bine cunoscut așa că nu-i nevoie să-l reamintim și să-l menționăm cu nume și prenume. Dar de întrebat parcă am fi tentați să-l întrebăm: care ar fi „taberele militare” ce s-ar afla într-o continuă înfruntare? Care ar fi obiectivele strategice urmărite de către fiecare dintre taberele existente (2,3,4,5..)? Care ar fi armamentul din dotare?
Poate că dacă ar fi să ne și răspundă la întrebări precum cele de mai sus, poate că și la altele ce s-ar putea formula, autorul sintagmei cu pricina sau alți analiști ori comentatori politici care s-au grăbit s-o adopte ne-ar indica cel puțin două „tabere”: Palatul Cotroceni, Palatul Victoria adăugând la acestea probabil și Palatul Parlamentului. Dar, din punctul nostru de vedere, o confruntare mai degrabă pe marginea unor (pseudo)idei dar de regulă, adeseori mai contondentă, mai încrâncenată, poate și trebuie să fie neapărat asemănată cu un… război? Transformarea unei neînțelegeri mai generale a noțiunii de coabitare ce ar trebui să fie între reprezentanți ai principalelor instituții precum Președinția și Guvernul, într-o confruntare gen războiul ce s-ar duce între două tabere ambele „populate” de români, este prin ea însăși o sursă suculentă de confuzii mai ales în rândurile oamenilor simpli, ale oamenilor mai puțin cultivați. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în înțelesul comun conferit noțiunii de război, gândul se duce la confruntări armate, la acțiuni militare de ocupație a unor teritorii străine. Sau, în spatele fiecăreia dintre imaginatele tabere româno-române, ce străini ar sta sau ce interese străine de România le-ar anima?
Iar dacă ar fi să mai amintim, ca fapte concrete, de existența în timp a diferite înțelegeri transpartinice (cum a primit în procesul de privatizare pedelistul Videanu de la Guvernul Adrian Năstase Societatea comercială Titan-Mar sau Dinu Patriciu (liberal) tot de la Guvernul Năstase, Rompetrolul), atunci sintagma referitoare la războiul româno-român n-am putea-o considera decât un simplu artificiu lingvistic ori nici mai mult nici mai puțin decât o gogoriță mediatică.