• vin. feb. 7th, 2025

SOCIALISTUL.RO

Schimbarea e tot mai aproape! Cont curent ROMÂNIA SOCIALISTĂ: RO27 BRMA 1210 0251 8257 RO01

O CRIMĂ IMPRESCRIPTIBILĂ A REGIMULUI CAPITALIST

ByRedactia

feb. 16, 2017

psr          16 februarie, orice ar face guvernanţii noştri postdecembrişti, rămâne o zi marcată cu culoarea roşie pe răbojul istoriei noastre naţionale şi îndeosebi pe acela al luptelor sociale în care s-au văzut obligaţi să se angreneze muncitorii feorviari din toată ţara dar îndeosebi cei de la Atelierele Griviţa din Bucureşti. Aceştia se angajaseră pe calea luptei, a confruntării deschise cu autorităţile din cauza vieţii extrem de grele în care fuseseră aduşi de regimul capitalist şi o guvernare naţional-ţărănistă iresponsabilă precum guvernarea portocalie de acum câţiva ani sau recenta guvernare tehnocrată. Feroviarii români, şi nu numai ei, se hotărâseră, sub conducerea unor sindicate care le reprezentau cu adevărat interesele, nu ca liderii sindicatelor de astăzi, pentru a-şi apăra dreptul la muncă, pentru a obţine salarii decente, pentru a le fi respectate drepturile şi libertăţile democratice

          Pe fondul uneia dintre cele mai grave crize economice pe care o cunoscuse societatea capitalistă de-a lungul istoriei sale, confruntarea sângeroasă de la Atelierele Griviţa din zilele de 15-16 februarie 1933 a fost momentul culminant al sutelor de conflicte de muncă în care se angajaseră îndeosebi muncitorii începând cu toamna anului 1929.

           Atunci, guvernanţii au ales să scoată ţara din criză pe seama celor asupriţi, a celor nevoiaşi, a celor cu venituri modeste fie din salarii, fie din pensii: disponibilizări de personal angajat la Societatea Naţională a Căilor Ferate, dar şi cadre didactice, funcţionari etc., reducerea salariilor celor rămaşi în posturi (aşa numitele curbe de sacrificiu), creşterea preţurilor la diverse servicii către populaţie etc. Răspunsul ceferiştilor, conduşi de sindicate, a fost greva a peste 7000 de oameni. Guvernanţii, în replică, au promis, iniţial, angajarea de negocieri cu conducătorii greviştilor, dar în cursul unei “crize de socializare” organizate de liderii naţional-ţărănişti la Capşa în seara zilei de 15 februarie, s-a luat hotărârea de reprimare a greviştilor. În zorii zilei de 16 februarie 1933 unităţi ale Poliţiei şi Armatei au înconjurat Atelierele Griviţa, au deschis focuri de armă împotriva celor ce protestau, au pătruns cu forţa în incintă și au ucis și rănit un mare număr de muncitori. Peste 2000 au fost arestaţi și Atelierele au fost închise. Mulţi dintre cei arestaţi şi anchetaţi aveau să fie aduşi în faţa instanţelor judecătoreşti unde, circa 120 de avocaţi cu vederi democratice sau prezentat din proprie iniţiativă pentru a-i apăra pe inculpaţi.

          Pedepsele, mai ales pentru cei consideraţi a fi fost conducătorii luptelor muncitoreşti din februarie 1933, între care unii dintre viitorii lideri ai Partidului Comunist (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Vasilichi sau Constantin Doncea, acesta din urmă fiind pe atunci liderul Federaţiei sindicatelor din Bucureşti şi principalul animator al organizării grevei feroviarilor), au fost foarte aspre, iar apoi regimul de temniţă la care au fost supuşi extrem de dur. Unii dintre ei, de pildă Ilie Pintilie, n-au mai văzut lumina zilei găsindu-şi moartea sub zidurile prăbuşite de cutremur ale închisorii Doftana.

          Pilda regimului naţional-ţărănist de-acum 84 de ani a fost preluată aidoma în planul politicii sociale cu precădere de fostul regim portocaliu Băsescu-Boc sau Băsescu-MRU. O politică ce şi-a promovat-o în voie, până în primăvara anului 2012, reparaţiile operate de guvernul Ponta I/II nefiind, în ultimă instanţă, decât simple paleative. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât alianţa USL s-a dovedit a fi tot una de factură oligarhică, dusă mai departe de regimul Iohannis ale cărui tendinţe antidemocratice sunt din ce în ce mai accentuate Masca „populară” a demonstraţiilor de stradă aduce mai degrabă cu marşurile de noapte ale mişcării legionare de la noi şi ale altor mişcări politice de extremă dreaptă din alte ţări, în timp ce partidele cu adevărat de stânga şi, implicit, de factură populară au fost reduse la tăcere printr-o politică sistematică de excludere de pe scena politică în urma conivenţei antidemocratice şi chiar criminale dintre partidele de dreapta şi Partidul Social-Democrat.

 

 

Conf. univ. dr. Marin  BADEA

Bucureşti,  16 februarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.