Dezbaterea a fost joi 18 mai 2017. Moderator: Gheorghiță Zbăganu care a citit următorul text
Si vis pacem, para bellum
1. Scurt istoric
În 1946 capitalismul occidental a declanşat războiul rece prin cuvîntarea lui Churchill de la colegiul Fulton din mai 1946. Valul revoluţionar care a urmat după măcelul mondial era interpretat ca o dovadă a expansionismului URSS şi nu ca o trezire la demnitate a popoarelor. Mai ales UK dorea să-şi menţină forţă militară la întreagă capacitate şi să îşi protejeze imperiul colonial. Churchill chema la o uniune a statelor de anglo saxone care să oprească ofensiva bolşevică – aşa o vedeau ei.
- 1947 – Tratatul de la Dunkirk: apărare colectivă între Franţa şi Marea Britanie mutuală în cazul unui „atac german” (!!) asupra uneia dintre ele şi prevenirea Germaniei de a redeveni o mare putere.
- 1948 – este încheiat Tratatul de la Bruxelles. Franţa, Marea Britanie, Benelux: colaborare economică, socială, culturală li de securitate. Sunt invitate şi Danemarca, Islanda, Norvegia, Portugalia.
- 4 aprilie 1949 – tratatul fondator de la Washington cu 12 ţări fondatoare: SUA, Canada, Franţa, Marea Britanie, Benelux, Danemarca, Norvegia, Islanda, Portugalia. Ca pretext a fost folistă blocada Berlinului (24 iunie 1948 – 12 mai 1949) de către sovietici (https://en.wikipedia.org/wiki/Berlin_Blockade#April_Crisis_and_the_Little_Air_Lift
Tratatul garanta democraţie, libertate individuală şi statul de drept. (La vremea aceea Portugalia gemea sub dictatura lui Salazar).
- rezolvarea conflictelor pe cale paşnică (în 1956 Franţa şi Anglia au atacat paşnic Egiptul fiindcă Nasser naţionalizase Canalul Suez)
- solidaritate în cazul unui atac asupra unui membru NATO (SUA face excepţie iar Islanda zice că nu vrea să participe la nici un război, chiar aşa, membră fiind)
- aderarea la NATO prin care statele se pun de acord şi invită statul care vrea să adere, actele fiind depuse la Washington.
- tratatul poate fi denunţat după 20 de ani cu notificarea SUA
La început structura de conducere a NATO nu era prea clară. Toată lumea ştia că NATO este de fapt o extensie a forţei militare americane, dar asta nu era de zis. Deabia în 1952, la conferinţa NATO de la Lisabona, capitala democraticei Portugalii a lui Salazar s-a inventat funcţia de secretar general NATO. Primul a fost un prieten al lui Churchill, baronul Hastings Ismay care a priceput despre ce era vorba: ideea alianţei era “să îi ţină pe ruşi afară, pe americani înăuntru şi pe nemţi la pămînt”. Ismay fusese șeful de stat major al armatei britanice din India și și-a adus prețioasa contribuție la sîngerosul război civil care a urmat după împărțirea viceregatului britanic al Indiei în India și Pakistan (două milioane de morți vezi de exemplu https://en.wikipedia.org/wiki/Partition_of_India)
Din motive de camuflare, nici un secretar general NATO nu a fost american. Iată pe unii din cei care au „domnit” mai mult:Hastings Ismay (UK 1952 – 1957), Paul Henry Spaak (Belgia, 1957 – 1961), Dirk Stikker (Olanda, 1961 – 1974) , Manlio Brosio (Italia 1964 – 1971) , Josef Luns (Olanda din nou, 1971 – 1984), Peter Carington (UK 1984 – 1988) , Manfred Worner (Germania, 1988 – 1994), Rafael Solana (Spania, 1995 – 1999 , călăul Iugoslaviei) , iar din 2014 un norvegian Jens Stoltenberg.
2. Extindere
- 1952. Grecia şi Turcia. Nici una nu era democraţie, Grecia tocmai ieşise din războiul civil, avea zeci de mii de comunişti în lagărele din insule iar Turcia parcitipa la războiul din Coreea. Ideea era să fie încercuită URSS. Interesant: Grecia şi-a retras trupele din structurile NATO între 1974 şi 1980 din cauza invaziei Ciprului de Nord 1974.
- 1955. Germania. Trecuseră 10 ani şi se putea considera că Germania este la pămînt pentru viitor.
- 1966. Franţa îşi retrage trupele de sub comanda NATO şi cere tuturor trupelor străine să părăsească Franţa. Cică ministrul american de externe de atunci, Dean Rusk k-ar fi întrebat pe De Gaulle dacă decizia se referă şi la „trupurile soldaţilopr americani din cimitirele franceze”. Curiozitate: Franţa reintră în NATO abia în 2009, adică după România.
- 1982. Intră Spania. Da, dar abia în 1985 a fost un referendum pentru rămînerea în NATO.
- 12 martie 1999. Intră grupul de la Vişegrad. Fără Slovacia. Pe vremea aceea ei erau cei buni care ni se dădeau de exemplu. Explicaţie: se premedita peste 12 zile crima împotriva Iugoslaviei. Eventualele ajutoare ruse pentru victimele atacului nu aveau pe unde să vină pe calea cea mai scurtă.
- 29 martie 2004. Intră cu toptanul cele şapte ţări second hand: trei baltice, Slovacia, România, Bulgaria şi – surpriză! Slovenia. Utilă în dezmembrarea Iugoslaviei,
- 2009. Croaţia şi Albania. Revine Franţa!
Aflu din https://en.wikipedia.org/wiki/Member_states_of_NATO că NATO dispune de 3,585,000 militari. Primele armate sunt SUA (1,4 mil), Turcia (620,473), Franţa (222,215), UK (205,851), Germania, Italia, Grecia (180000). În Grecia armata este obligatorie. România are 73,350 militari.
Tot acolo avem şi cheltuielile militare ale statelor membre NATO: 905 miliarde de dolari. Aproape două treimi din sumă (595 miliarde) sunt cheltuite de SUA. Urmează UK, Franţa, Germania,Italia, Turcia, Canada şi Spania – toate peste 16 miliarde.. România cheltuieşte 3 miliarde de dolari. Mai paşnică este Ungaria (1 md armată de 30000) şi mai paranoică Polonia (12 md dolari,. Armata 120000)
O afacere bună pentru industria de armament americană şi nu numai. Singura ţară în care s-a făcut o consultare populară orivind NATO a fost Spania. La ce e bună consultarea?
3. La ce e bun NATO?
Statele socialiste au reacţionat tîrziu la provocarea NATO. Deabia după 6 ani s-a făcut, de Hruşciov, tratatul dela Varşovia. România, deşi membră, făcea opinie separată. După 1958 nu a mai acceptat trupe străine în ţară. Ca Franţa în NATO. În 1991 tratatul a dispărut. Se putea spune că NATO şi-a îndeplinit misiunea: Americanii erau înauntru, Rusia era afară iar Germania era tot jos. De ce nu a dispărut şi NATO, aşa cum era normal?
Avocatul: saitul oficial http://www.nato.int/cps/en/natohq/nato_countries.htm)
Cităm “Scopul esenţial al NATO este apărarea libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare.
POLITICE – NATO promovează valorile democratice şi încurajează consultarea şi cooperarea în apărarea problemelor de securitate cu scopul de a construe încredere şi a preveni conflictele.
MILITARE – NATO este dedicate rezolvării paşnice a disputelor. Dacă eforturile diplomatice eşuează, are capacitatea militară necesară pentru operaţii de management al crizelor. Acesta se face pe baza Articolului 5 din Tratatul de la Washington Treaty – sau prin mandatul ONU singur sau ăn cooperare cu alte ţări sau organizaţii internaţionale.
NATO oferă un prilej unic statelor member de a se consulta şi de a lua decizii în probleme de securitate în multe domenii.
O “decizie NATO” este expresia voinţei colective a tuturor celor 28 de ţări membre deoarece toate deciziile se iau prin consens.
În fiecare zi sute de experţi militari şi civili vin la cartierul general NATO să schimbe informaţii, să împărtăşească idei şi să ajute la elaborarea deciziilor în cooperare cu delegaţiile naţionale şi cu personalul de la Cartierul General NATO”
Idilic.
Mai găsim şi „NATO a reprezentat legătură transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. NATO este o manifestare practică a efortului colectiv depus de membri pentru susţinerea intereselor comune în problema securităţii”. Mai pe româneşte, NATO este o anexă a politicii americane de supremaţie. Cică “Statele îşi menţin suveranitatea şi independenţa. Forţa militară se bazează pe forţă militară a statelor membre”. Poate SUA să fie aşa – dar Trump crede că nici ea.
4. Crimele NATO
Dacă scrieţi “NATO crimes” găsiţi 1.390.000 saituri. Dacă adăugaţi Libia sunt 635.000. Dacă puneţi Yugoslavia sunt 511.000. Nu le putem consulta pe toate
Atîta vreme cît a existat URSS, NATO nu a intervenit. Ar fi putut să o facă în Vietnam sau în insulele Malvine, cînd UK chiar fusese atacată de Argentina. În problema Ciprului nu ştiu ce ar fi poutut face: se ciorovăiau doi aliaţi.
După dispariţia URSS însă lucrurile s-au schimbat. Crima fondatoare a fost în Iugoslavia. După ce au stîrnit războiul civil în Iugoslavia, statele NATO au găsit şi vinovatul : Serbia şi Miloşevici. Au bombardat poziţiile sîrbeşti în 1995 dar nu au mişcat un deget cînd în acelaşi an toţi sîrbii din Krajna croată au fost expulzaţi în infama operaţiune Storm (https://en.wikipedia.org/wiki/Republic_of_Serbian_Krajina#Operation_Storm) şi cîteva mii (!) au fost ucişi. https://www.hrw.org/reports/2000/nato/Natbm200-01.htm
Crima odioasă a fost însă în 1999, bomardarea a ceea ce mai rămăsese din Iugoslavia – Serbia şi Muntenegru. Şi este cinic că acum Muntenegru este invitat să adere la alianţa agresorilor – desigur, ca Serbia să nu mai aibă vreo ieşire la mare. Au fost ucişi între 2000 şi 5000 de civili – pagube colaterale. http://www.fort-russ.com/2016/01/the-crimes-of-nato-and-united-states.html
A urmat Afganistan (http://www.telesurtv.net/english/opinion/NATO-War-Crimes-in-Afghanistan-A-Never-Ending-Story-20160319-0047.html)
Apoi Irak. În loc să fie pedepsiţi agresorii, au fost ucise victimele (Milosevic, Saddam, Gaddafi)
Dacă e adevărat că hotărîrile se iau prin consens, atunci România nu poate fi acuzată pentru cazurile Iugoslavia (cel mult preşedintele de atunci, penibilul Constantinescu şi ministrul de externe de atunci, Pleşu, care s-au grăbit cu slugărnicie să aprobe agresiunea). Dar în 2011 România era membră NATO. Deci suntem vinovaţi pentru nimicirea Libiei (acum sunt cel puţin şase Libii care se bat una cu alta). Dacă NATO se amestecă în Siria , suntem din nou complici la crimă.
5. Ce poziţie trebuie să aibă stînga? Dar PSR?
Despre asta e dezbaterea.
Sunt cel puțin trei variante.
Prima ar fi ca ” Stînga si PSR-ul ar trebui sa militeze ca Romania sa iasa din NATO si sa refuze orice alianta militara permanenta sau sa refuze participarea la interventiile militare fără mandatul ONU.”
A doua ar fi să adoptăm poziția francezilor din perioada 1966 – 2009 și a grecilor din perioada 1974 – 1980. Nu ieșim formal, dar rechemăm trupele române trimise în zone unde se duce un război în interesul altora (Afganistan, Irak, Kosovo) . În același timp milităm pentru dizolvarea NATO și înlocuirea pactului cu un aranjament de securitate European în care să fie inclusă și Rusia.
A treia ar fi varianta minimalistă: milităm pentru un referendum pe tema NATO așa cum a fost în Spania. În definitive nimeni nu a întrebat electoratul dacă dorește o asemenea alianță rușinoasă. Nici nu contează dacă referendumul se va ține sau nu: vom aduce problema în atenția publicului, care acum doarme, anesteziat de propaganda oficială.
Oricum, PSR are deja lozinca ”Trupele române în țară, trupele străine afară”.
Și, desigur, ar trebui ca statul roman să își ceară scuze vecinilor sîrbi în mod oficial pentru rolul nedemn jucat de România în 1999, cînd a permis aviației agresoare să folosească aeroporturile noastre pentru realimentare. Bulgaria a vut mai multă demnitate, deși exista o dispută istorică între sîrbi și bulgari…
Personal, cred că soluția fezabilă ar fi a doua. Să ne comportăm față de NATO așa cum ne-am comportat față de tratatulde la Varșovia. Să nu acceptăm trupe străine în țară și nici baze militare și nici să nu acceptăm trupe române în străinătate, în conflicte care nu ne privesc.
Au urmat, ca de obicei intervențiile participanților.
Au fost mai mulți, dar am primit pînă acum trei rezumate.
Lucian Sârbu. Suntem prea săraci să ieșim din NATO. În primul rând deoarece, așa cum a remarcat și Bogdan, e de interes strategic pentru noi să fim în același bloc militar cu Ungaria. În al doilea rând fiindcă dacă ne uităm pe bugetele apărării cheltuite în ultimii 27 de ani observăm că în anii 90 ele erau constant peste 2-2,5% din PIB, pe când acum, de când suntem în NATO, au avut ani în care au fost și 1,2%. În 1990 aveam 300.000 de militari. Acum mai avem 73.000. Dacă am ieși din NATO ar trebui să cheltuim iar sume binișor peste 2% din PIB, doar ca să ne înzestrăm militar. (GZ:Am verificat și așa e dacă ne uităm aici: http://data.worldbank.org/indicator/MS.MIL.XPND.GD.ZS?locations=RO) Nu e vina NATO că politicienii noștri și-au bătut joc de banii economisiți odată cu aderarea la NATO și nu-i vedem azi în autostrăzi sau în alte lucrări de interes public. Ce putem face în interiorul NATO, ca să nu fim părtași la crimele dezgustătoare ale alianței, este să adoptăm poziția Ungariei și să le dăm cu flit ori de câte ori suntem solicitați acolo unde nu e cazul. Ungaria nu e în Afganistan. Ungaria a intrat în NATO doar din interes economic, ca să „dea bine” la investitori. Trebuie să ne limităm și noi strict la apartenență, fără să ne propunem să facem valuri. Politicienii noștri sunt excesiv de slugoi.
Gheorghe Zob.La terminarera celui de al doilea război mondial Uniunea sovietică putea să înainteze cu trupele până la capătul Europei instaurând socialismul până în Spania. Idealismul conducătorilor Uniunii Sovietice ne-a costat pe toți dezastrul trădării gorbacioviste care prin desființarea Uniunii Sovietice și a Tratatului militar de la Varșovia a deschis calea revanșei antisocialiste și împotriva popoarelor din est din partea oligarhiei capitaliste occidentale. Îmediat după desființarea Uniunii Sovietice brațul militar al oligarhiei capitaliste occidentale NATO a încălcat angajamentele pentru a doua oară după al doilea război și într-un mod decisiv pe care oligarhia imperialistă nici nu l-a visat. A înaintat ocupând țară după țară distrugându-i pe cei care s-au opus fasciei capitaliste (ex. Iugoslavia).
Sub efectul propagandei mincinoase a imperialiștilor capitaliști occidentali popoarele nu mai înțeleg ce este NATO. NATO este parte integrantă din arsenalul instrumentelor războinice al capitaliștilor imperialiști occidentali alături de armele neconvenționale: arma subminării economice, arma sabotării tehnice și științifice, arma cenzurării informării și a dezinformării, arma degradării axiologice a culturii popoarelor (arma spirituală), arma sociologică (a destructurării sistemelor sociale întemeiate pe experiența milenară a popoarelor), arma psihologică (a denaturării acitivității psihice), etc.
Marea acaparare capitalistă postsocialistă s-a bazat pe acțiunile războinice neconvenționale, acțiuni prin care au colonizat și subjugat jumătate din Europa declanșând o distrugere a popoarelor europene atât de bine circumscrise și îngrijite în timpul socialismului postbelic. În stadiul actual în orice țară postsocialistă NATO este instrumentul de ocupație și reprimare a oricărei revolte împotriva stăpânirii imperiale capitaliste.
În perspectivă, NATO oligarhia capitalistă occidentală ( economică, militară, industrială, științifică și politică va încercui ultimele țări rămase libere (în afara imperiului american) și la momentul oportun prin arme complexe neconvenționale le va distruge.
Calea colonizării țărilor a fost una complexă:
1. Prezentarea bunelor intenții;
2. Deposedarea popoarelor de baza tehnico materială a economiilor;
3. Destructurarea armatelor naționale;
4. Distrugerea bazei tehnice de apărare;
5. Slăbirea puterii de stat prin integrare (subordonarea activităților statale) în sistemele imperiale occidentale;
6. Degradarea sistemului și procesului de învățământ și paralel furtul de creiere;
7. Odată desființate condițiile materiale de viață socială au deportat cel puțin din România 4-5 milioane de oameni apți de muncă destructurând prin aceasta și sistemul sindical pentru a nu mai exista baza umană pentru apărarea drepturilor câștigate în socialism;
8. Inocularea pseudovalorilor și distrugerea sistemului cultural faciltând crearea zombilor culturali de sorginte capitalistă.
Acțiunea organizației militare NATO vine în această conjunctură să asigure ocupația teritorială, reprimarea eliberării naționale și apărarea corporațiilor transnaționale și în nici un caz nu apără poporul român pe care parțial l-a distrus oligarhia imperialistă și slugile ei interioare. NATO este deci parte integrantă din sistemul imperial al oligarhie capitaliste occidentale.
În aceste condiții de risc trebuie inițiate acțiuni de denunțare a tratatelor abuzive cu toate instituțiile occidentale, de separare de agresiunile imperialiste occidentale, de atașament față de toate forțele păcii și apărării identității popoarelor agresate. Se impun manifestații publice pentru pace și bună înțelegere între popoare. Trebuie acțiuni fățișe împotriva împilării imperialiste capitaliste. Totul trebuie făcut acum până nu va fi târziu.
În cazul unui război imperialiștii vor scăpa de noi omorându-ne și vor pune mâna pe țara noastră.
Iulian Molodoi. România nu trebuie să iasă din NATO, dar să înceapă să învețe să spună NU. Să refuze trupele NATO de pe teritoriul său, scutul să fie dezafectat deoarece atrage ostilități și, la fel ca la începutul primului război mondial, să știm să ne poziționăm în cazul în care suntem chemați la războaie care nu sunt în interesul nostru.
De la ceilalți am reținut așa:
Vlad Tache. Toată clasa politică este slugarnică față de NATO, la fel și toate televiziunile. Ce putem face este să ne ascundem în spatele ONU și să încercăm să avem o conduită verticală.
Bogdan Oneață. Suntem o colonie. Nu are sens să vorbim de referendum, probabil că 90% din români ar spune că vor NATO, sub influența mass mediei. Pe de lată parte dacă Ungaria este în NATO trebuie să fim și noi acolo.
Titus Dobrotici. În mod normal NATO trebuia să dispară după dispatiția tratatului de la Varșovia. Scopul real al alinaței este să genereze false probleme la care să găsească false soluții. NATO vs Rusia este o falsă problemă. Soluția? Să încercăm varianta 2: sabotare din interior.
David Marin. Soldații români morți în Afganistan sunt mercenari. Trebuie militat pentru ieșirea din NATO. Pînă atunci să sfidăm NATO. Nu trebuie să le acceptăm ordinele.
Paul Constantin Marinescu. Nu am avea nici o șansă cu referendumul. Să fim vicleni, să apelăm mereu la rezoluții ONU. Și să stîrnim o dezbatere publică în ideea referendumului undeva într-un viitor ăndepărtat. Deocamdată e nerealist să ieșim din alianță, mai ales că e și Ungaria acolo. De Rusia nu ne putem apropia, așa cum face Ungaria pentru că avem problema națională nerezolvată – unirea cu Moldova.
Ion Săracu. Să cerem chirie pentru scutul de la Deveselu și pentru folosirea teritoriului țării. Una mare.
Francisc Nagy. E nerealistă ieșirea. Propune varianta 2: lupta din interior pentru desființarea NATO.
Petru Dumintrașcu . Toate variantele sunt fanteziste. E nevoie de NATO fiindcă Rusia a intrat în Ucraina. Să nu ne băgăm în asemenea probleme pînă cînd nu vom cîștiga alegerile.
Marin Badea. E geopolitică. E nevoie de NATO fiindcă Rusia a anexat Crimeea. Deja structurile NATO s-au cristalizat, nu avem ce face. E nevoie de Real Politik. Scutul de la Deveselu e necesar.
Costi Ozzi. Scopul NATO este apărarea intereselor oligarhiei mondiale. Să asigure siguranța marilor investitori. Să propunem ieșirea din alianță. Este una îndreptată împotriva clasei muncitoare mondiale.
Dacă am omis ceva sau am răstălmăcit îi invit pe participanți să comenteze după acest articol. Se poate face și de pe facebook și e ușor. Vă mulțumesc.
Viitoare dezbatere va avea ca temă poziția stîngii față de mișcarea LGBT și va fi moderată de cel care a propus-o, adică de Petru Dumitrașcu. Va avea loc joi 8 iunie la ora 18.