In memoriam

Lui Viorel Știrbu

ȘAPTE

În fiecare an mă întâlnesc cu toamna.

Iau trei covrigi și-o țuică și, mai ales, m-iau Doamna

Și vin la o șuetă cu tine, Viorel,

Să ne-amintim trecutul, să tainim nițel.

Dat fiind datul sorții, iarăși voi fi mâhnit

Căci  și de data asta tu nu vei fi venit.

Afară suflă vântul. Eu simt timpul cum trece

Și văd câteva frunze cum cad pe piatra rece.

Deși am fost cu tine când ai plecat, amice,

Speranță-n mine încă-i și nu vrea să abdice.

Privesc la piatra albă sub care dormi și tace

Și nu vreau să accept că nu mai ești, și pace!

Din ambianța sumbră eu nu observ nimic.

Nu mă interesează cei ce sosesc pe dric.

Eu te vreau doar pe tine. Coboară din Olimp,

Căci nu ne-am mai văzut de-atât amar de timp!

Stau și îl socotesc ca pe un teanc de bani

Și constat cu durere că s-au dus ȘAPTE ANI.

O constatare dură: ce grei sunt anii goi,

Fără prietenia ce curgea de la noi,

Fără tot ceea ce emana viață.

Acum privesc în jur și simt totul de ghiață.

Trăiesc un scurt moment pierdut printre frisoane

Și am halucinații cu sfinții din icoane.

Ca și în alte timpuri, când simt c-am dat de greu

Îmi caut alinarea la Bunul Dumnezeu.

Și într-un vis cu tine, care aievea nu-i,

Îl rog ca să te mute chiar pe genunchii Lui.

O meriți, Viorele, căci ai fost un om bun

Și-aș trage pentru tine ȘAPTE salve de tun!

       Dr.  Dumitru Stanciu                                   Pt.  20. 09. 2022,  București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.