INSOMNIE DE SEPTEMBRIE
Deși mă-mpinge un refuz
Să-nchid cutia cu uitarea,
Constat că sunt tot mai confuz
Cu cât sporește depărtarea.
Cine-am fost eu ?
Cine-am fost noi?
Îl uimesc chiar pe Dumnezeu
Cu câte știu despre noi doi.
A fost doar vară,
Cu mult fum.
Imaginea este neclară.
Nu se mai văd urme pe drum.
Eram într-un lan de nevoi
Căci ne pierdusem de pe drum.
Ne strecuram printre strigoi
Și printr-un nor vâscos de fum.
Filozofam despre popor,
Neavând altceva mai bun.
Lăsam bancurile cu amor
La o lingură de tutun.
Urla comunismul în noi
Cum urlă apa în cascadă.
Dar, din păcate, eram goi
Sub o plapumă de zăpadă.
Și, supărați, vă spuneam vouă
De seceta din câmpul muncii,
Care, chiar dac-afară plouă,
Va afecta cu foamea pruncii.
Dar, pentru toți, discursul nostru
Era gol, fără conținut.
Poporul îl făcea pe prostul
Ce n-a avut și n-a pierdut.
Ne agitam fără soluții,
Căzuți în cursa de sistem
Și mai visam la revoluții
Ca leacuri certe la BLESTEM.
Dumitru Stanciu Septembrie, 2023