Împotriva războiului, de azi, de ieri și de mâine !

Sau cum de mai bine de 20 de ani SUA și NATO au pregătit tragedia actuală în Ucraina

Rusia a declanșat o operațiune militară împotriva Ucrainei producând victime nevinovate.

Forțele care reprezintă categoriile populare, lumea muncitoare, mișcarea pentru socialism, au condamnat de la început acest război imperialist,  prin care Ucraina a fost sacrificată în lupta oligarhilor ruși și oligarhilor americani.  Adevărul este că acest război – da,  imperialist  – a fost generat și pregătit de mai mult timp, prin acțiunile celor două mari puteri rivale  și face parte din lupta pentru controlul resurselor lumii și pentru stăpânirea popoarelor.

Cauzele reale și profitorii aceste nenorociri sunt ascunse însă de canalele mass media dominante, controlate de guvernele Rusiei și alianței NATO, rămânând  puține surse de informare care să demaște barbaria  sistemului imperialist al marii proprietăţi private în care marile multinaționale și structuri economice oligarhice sacrifică nu doar bunăstarea, ci și vieţile oamenilor simpli, din toate colțurile lumii, pentru a obține profituri. Cei care au declanșat, de peste 20 de ani, agresiunile nu au fost opriți, iar autorii politici și militari ai nenorocirilor nu au fost pedepsiți.

Ar fi trebuit să fi fost judecați și condamnați preşedinţii SUA : Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama, conducătorii altor ţări aliate, precum şi miniştrii de război, de externe şi şefii statelor majore din  ţările  care au participat la agresiuni  sîngeroase şi ilegale. În cazul Ucrainei ar fi trebuit judecați și condamnați autorii loviturii de stat sîngeroase din februarie 2014 și cei care au comis masacrele din Ucraina de Est,  în primul rînd Turcinov și Poroșenco.

Dacă responsabili SUA și NATO şi-au putut impune cu impunitate voința sângeroasă împotriva popoarelor, iată că și și conducătorii Rusiei consideră că poț să facă același lucru.

Abandonarea unei politici internaționale care să se bazeze pe principii și înlocuirea sa cu o politică ce se bazează pe interesele unor grupuri de oligarhi, din diferite țări,  nu mai reprezintă o excepție în viața internațională ci a devenit o regulă. Şi după ce această regulă ticăloasă a fost promovată de la vest, (1999) iată că este aplicată și de la est, ca o continuare a acţiunilor din  2014, când s-a făcut modificarea  unor frontiere stabilite internațional.

SUA și NATO au sacrificat popoarele pentru a satisface interesele oligarhilor din țările lor, prin războaie ce încălcau legile internaționale și nu aveau acordul unor instituții pentru o intervenție străină.

Faptele ce urmează sunt  cunoscute, dar merită reamintite deoarece publicul actual nu apelează de regulă lamemorie.. Iată agresiunile SUA și NATO împotriva unor țări.

Kosovo 1999  [1]

După distrugerea Yugoslaviei, acțiunile de război ale SUA și NATO au continuat împotriva Serbiei. O grupare militară, cu membrii de origine albaneză (UCK),  susținută din exterior, a lansat un război împotriva Guvernului Serbiei, pentru a obține independența provinciei Kosovo, ce aparținea istoric Serbiei, dar era dominate de etnici albanezi. Prin intervenția militara a SUA și NATO, fără acordul Națiunilor Unite, provincia s-a separat de Serbia . A fost prima modificare a granițelor unei țări în Europ,  după al doilea război mondial,  fără acordul țării respective. În 2014 granița Ucrainei a fost modificată în același mod,  doar că in locul SUA a fost Rusia, ce  a preluat regiunea Crimeea,  fără acordul Ucrainei.

Agresiunea împotriva Iugoslaviei a pus sistemul ONU „între paranteze” caci a fost lansată fără un mandat ONU [2]  Soldații occidentali din KFOR priveau cu indiferență cum cartierele țigănești ale orașelor mari din Kosovo erau distruse de albanezi kosovari [3] . Consecința agresiunii:crearea  unui « stat » Kosovo care, contrar argumentelor lui Bill Clinton, „nu este nici multietnic, nici pașnic”. În realitate este un teritoriu care a cunoscut o  epurare etnică a „non-albanezilor”, violînd normele dreptului  internațional  și care a fost apoi preluat de către „clanurile mafiote” [4]. Organizaţia Human Right Watch estimeaza că SUA şi NATO au produs peste 500 de victime civile în timpul războiului numai în Kosovo [5].

Afganistan 2001 [6]

După unele atacuri sângeroase ale organizației Al-Qaida, s-a realizat o înțelegere la nivel internațional ca liderul acesteia, Osama Bin Laden (care colaborase cu serviciul CIA al SUA in timpul intervenţiei sovietice în Afganistan) să fie arestat și judecat. Se presupunea că acesta se află în Afganistan. Ar fi trebuit să se desfășoare o operațiune sub controlul ONU şi prin înțelegere cu guvernul taliban, care controla mare parte din Afganistan . SUA au respins colaborarea cu ONU și o înțelegere cu guvernul de la Kabul, lansand un război lung și sângeros în Afganistan dar fără să fie prins liderul Al-Qaida. In septembrie 2001 SUA au cerut autoritatilor talibane ca Osama Bin Laden sa fie inlaturat din Afganistan. Pe 20 septembrie, Consiliul liderilor religioşi afgani i-a cerut liderului Al-Qaida să părăsească Afganistanul.

Pe de altă parte, talibanii au anunțat că vor răspunde oricărui atac al Statelor Unite. În același timp, armata americană începe misiuni de recunoaștere în Afganistan. O dronă a fost astfel pierdută (poate doborâtă) pe 24 septembrie. Americanii au decis că războiul împotriva talibanilor va fi sub conducerea lor. Ei au refuzat astfel ONU dreptul de a organiza operaţiuni și chiar dreptul de a  monitoriza acţiunile militare americane  (în special prin decizia guvernului SUA de a împiedica judecarea soldaților americani vinovaţi de crime de razboi de către Curtea  Penală Internaționale de la Haga) [7] . În primele 3 luni de război se afirmă că au fost peste 4000 de civili ucişi şi pînă în 2009 numarul victimelor a ajuns la 9 500 iar războiul a continuat pînă în 202 cînd SUA şi alte ţări aliate lor au abandonat războiul acesta. [8]

Irak 2003 [9])

Serviciile secrete ale SUA au anunțat că regimul irakian al lui Saddam Hussein are arme chimice de distrugere în masă și se pregătește să le folosească. În aceste condiții s-a considerat că trebuie înlăturat un astfel de regim și capturate armele chimice, înainte ca să fie folosite. De menționat că marile puteri dețin atât arme chimice și biologice și evident nucleare. S-a declanșat un război lung și sângeros împotriva Irakului fără acordul instituțiilor internaționale. Irakul a fost ocupat de SUA dar nu s-au găsit arme nucleare și s-a aflat că dovezile prezentate de americani au fost fabricate. Acest război a reprezentat o inovație fiind vorba de un „război preventiv” în care s-a atacat o țară fără ca ea să întreprindă operațiuni de război numai datorită presupunerilor că ea prezintă o amenințare militară și că ar putea pregăti o agresiune. Negocierile din cadrul Națiunilor Unite pentru a încerca să găsească o soluție pașnică la „problema irakiană” nu au reușit. Franța, Rusia și China, trei membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, au amenințat că își vor folosi dreptul de veto pentru a împiedica ONU să aprobe intervenția armată împotriva Irakului. Probabilitatea ca o majoritate a Consiliului de Securitate să refuze să urmeze Statele Unite și Regatul Unit era foarte probabilă, iar acestea au decis să atace Irakul fără aprobarea Consiliului de Securitate, ceea ce constituia o încălcare a Cartei Națiunilor Unite. Diferite surse estimează victimele irakiene între 100 000 persoane şi un million, majoritatea fiind civili. [10]

Libia 2011 [11]

În Libia s-a declanșat o revoltă împotriva guvernului colonelului Gaddafi. Puterile occidentale au afirmat că prin acțiunile forțelor guvernamentale se produc victime în rândul civililor. S-a obținut o rezoluție la ONU care propunea să fie protejați civilii. Activități în acest sens au lansat SUA și aliații din NATO dar s-a dovedit că ei nu doreau doar o protejare a civililor, ci o intervenție militară împotriva guvernului libian pentru a aduce un alt guvern la putere. După înlăturarea și executarea lui Gaddafi, țara a cunoscut război civil şi războaie tribale. Situaţia populaţiei este foarte grea deşi în ţară există mari zăcăminte petroliere dar sunt exploatate de companii occidentale. În timp ce într-o conferință purtătorul de cuvânt al NATO, a afirmat de două ori că acționează doar în cadrul mandatului ONU, anumiți observatori au considerat că rolul militar al NATO a depășit simpla protecție a civililor, în special prin desfășurarea forțelor speciale pe teren și în ajutorul acordat rebelilor în afara mandatului de protecție a civililor [12], [13]. La acest ultim punct, Anders Fogh Rasmussen, Secretarul General al NATO, răspundea: „Nu este în mandatul nostru să-l țintim pe colonelul Gaddafi ca individ. Dar, firește, pentru a proteja efectiv populația, a trebuit să lovim centrele de comandă, deoarece acestea pot fi folosite pentru a planifica și organiza atacuri împotriva civililor. Prin urmare, afirm că ne-am desfășurat operațiunile strict în conformitate cu mandatul ONU.” [14]. Această afirmație contrazicea declarația ministrului britanic al apărării Liam Fox, care a menționat în mod deschis contribuția NATO la căutarea lui Muammar Gaddafi, spunând: „Pot confirma că NATO furnizează echipamente de informații și de recunoaștere Consiliului Național de Tranziție pentru a ajuta la localizarea colonelului Gaddafi și a altor membri ai regimului care au mai rămas. »  [15]). Unii observatori după a doua bătălie de la Tripoli au criticat rolul NATO și s-au întrebat dacă NATO a depășit mandatul Națiunilor Unite şi cum ar fi decurs conflictul fără intervenția NATO.  [16], [17]. Unii activiști au susținut chiar că rebeliunea (contra lui Gadafi) a fost comandată de NATO cu scopul de a interveni în Libia, că această rebeliune nu a reprezentat voința populară. Se preciza că de fapt, NATO a luat act de impasul în care se afla rebeliunea și nu a mai aplicat o soluție militară clasică, ci tactica NATO a fost concepută pentru a sprijini acțiunile politice subterane menite să provoace o dezintegrare a structurilor  a statului libian, iar în realitate nu rebelii erau cei care luptau împotriva armatei libiene ci soldaţii NATO. Această intervenţie se apreciază că a costat 60 000 de vieţi umane. [18]

Siria – 2014 [19]

Organizația ISIS (Stat Islamic) a declanșat acțiuni militare în Irak și Siria ocupând unele teritorii.

În Siria a izbucnit și o revoltă împotriva guvernului condus de Bashar Al Assad. SUA au decis că vor interveni împotriva ISIS pentru că reprezintă o amenințare teroristă, dar au anunțat că vor sprijini și trupele rebelilor antiguvernamentali. Evident pentru o astfel de acțiune nu a existat acordul de la nici o instituție internațională și nici de la guvernul legal de la Damasc. În discursul său adresat națiunii din 10 septembrie 2014, președintele american Obama și-a anunțat intenția de a bombarda ținte ISIS (Statul Islamic) în Siria și a cerut Congresului SUA să autorizeze un program de antrenament și înarmare a rebelilor care luptă împotriva ISIS dar și a rebelilor care luptă împotriva forțelor siriene ale lui Bashar al-Assad. [20].  În acelaşi an, cu o săptămână înainte de primele lovituri aeriene ale SUA, Ali Haidar, ministrul sirian al reconcilierii naționale, a declarat că „orice acțiune de orice fel fără acordul guvernului sirian ar fi un atac asupra Siriei”.[21]. Pe  americani nu-i interesa acordul instituţiilor internaţionale sau ale guvernului sirian şi au lansat începînd din 2014 mai multe atacuri singeroase în Siria în care au pierit civili nevinovaţi. Organizaţia Airwars estimează între 7 500 şi 12 077 victimele civile ale bombardamentelor  SUA şi aliaţilor lor în Siria şi Irak între 2014-2019 dar sunt surse care avansează numărul civililor ucişi între 18 471 şi 28 312. [21, [22]]  

Bibliografie

  1. https://fr.wikipedia.org/wiki/Guerre_du_Kosovo#Critiques_de_la_guerre
  2. Les Balkans, la guerre du Kosovo : comment en sortir : forum tenu le 29 novembre 1999 au palais du Luxembourg, au Sénat à Paris, L’AGE D’HOMME, 2000, p. 124.
  3. Hélène Despic-Popovic, « Le Kosovo, un autre enfer pour les Roms », Libération,‎ 17 octobre 2013 (lire en ligne [archive], consulté le 13 septembre 2020).
  4. Le Figaro.fr, « Balkans : le Kosovo n’est pas le dernier conflit territorial » [archive] (consulté le 4 septembre 2015.
  5. https://www.hrw.org/fr/news/2000/02/07/human-rights-watch-publie-le-bilan-des-victimes-civiles-dans-la-guerre-du-kosovo ) dar autorităţile sîrbe au evaluat pierderile la peste 2000 persoane
  6. https://fr.wikipedia.org/wiki/War_of%27Afghanistan_(2001-2021)#%C3%89v%C3%A9nements_ant%C3%A9rieurs
  7. THE UNITED STATES AND THE GLOBAL COALITION AGAINST TERRORISM, SEPTEMBER 2001-DECEMBER 2003, Site officiel du Département d’État américain [archive]
  8. https://fr.wikipedia.org/wiki/Guerre_d%27Afghanistan_(2001-2021)#Victimes_civiles
  9. https://fr.wikipedia.org/wiki/War_of%27Iraq#Efforts_in_view_of_a_vote_at_the_Council_of_s%C3%A9curit%C3%A9
  10. https://fr.wikipedia.org/wiki/Guerre_d%27Irak#Bilan_humain_pour_les_Irakiens
  11. https://fr.wikipedia.org/wiki/Intervention_militaire_de_2011_en_Libye#L%C3%A9gitimit%C3%A9_de_l’intervention
  12. Gavin Fogg, « Libye : le voile se lève sur le rôle de l’OTAN auprès des rebelles » [archive], L’Express, 26 août 2011 (consulté le 26 août 2011) : « Pour Shashank Joshi, analyste au Royal United Services Institute de Londres, il s’agit d’une précaution purement oratoire. Ce qu’affirme l’OTAN « est totalement absurde », dit-il, « il s’agit d’une fiction nécessaire visant à s’en tenir aux limites de la résolution 1973 de l’ONU et à éviter des difficultés juridiques et politiques », estime-t-il. ».
  13. Leon Stebe, « Die undurchsichtige Rolle der NATO » [archive], Tagesschau, 26 août 2011 (consulté le 26 août 2011) : « NATO-Generalsekretär Rasmussen betont immer wieder: Das Militärbündnis hält sich an sein Mandat und greift in Libyen nur von der Luft aus ein. Doch scheint es fast sicher, dass westliche Einheiten auch Rebellen ausbilden – und zwar am Boden. »
  14. « Rasmussen : « Je suis fier de ce que nous, Alliés, avons fait » » [archive], Le Journal du dimanche, 27 août 2011 (consulté le 29 août 2011).
  15. « Rasmussen : « Je suis fier de ce que nous, Alliés, avons fait » » [archive], L’Express, 26 août 2011 (consulté le 20 octobre 2017).
  16. « EUROPE – L’Otan outrepasse le mandat de l’ONU en Libye, affirme Moscou – France 24 » [archive], sur France 24 (consulté le 19 janvier 2016).
  17. « Libye: une avancée impossible sans l’Otan » [archive], sur lexpress.fr (consulté le 19 janvier 2016).
  18. https://www.cairn.info/revue-politique-africaine-2012-1-page-23.htm
  19. https://en.wikipedia.org/wiki/American-led_intervention_in_the_Syrian_civil_war#U.S._airstrikes
  20. „Obama outlines plan to target IS fighters”. Al Jazeera. 11 September 2014. Retrieved 24 September 2014.
  21. „Russia warns US against strikes on Islamic State in Syria”. BBC News. 11 September 2014. Retrieved 22 September 2014.
  22. https://fr.wikipedia.org/wiki/Coalition_internationale_en_Irak_et_en_Syrie#Bilan_de_la_coalition_2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.