• lun. apr. 21st, 2025

SOCIALISTUL.RO

Schimbarea e tot mai aproape! Cont curent ROMÂNIA SOCIALISTĂ: RO27 BRMA 1210 0251 8257 RO01

Felicitarea președintelui PAS, dl. Constantin Rotaru, adresată lui Alexis Tsipras

ByRedactia

ian. 27, 2015

Excelenței Sale
Domnului Alexis TSIPRAS,
președinte al SYRIZA

În numele membrilor și simpatizanților Partidului Alternativa Socialistă și al tuturor românilor harnici și onești, vă adresez călduroase felicitări pentru succesul Dumneavoastră și al partidului pe care îl conduceți, succes fără precedent al stângii autentice într-o țară europeană marcată profund de practicile criminale ale capitalismului neoliberal contemporan.

Cunoscând preocupările Dumneavoastră constante pentru eliberarea poporului grec de condiționalitățile austerității impuse de Troika financiară în cârdășie cu trădătorii politicieni greci de dreapta, am sperat că rezultatele în creștere constantă obținute de tânărul partid Syriza, în plan intern și internațional, vor conduce la cucerirea puterii în Grecia. Astăzi, poate mai repede decât am sperat noi, toți politicienii credincioși popoarelor lor, putem să ne mândrim că unul dintre tovarășii noștri este învingător și să sperăm că prima victorie a stângii în această zonă europeană va ajuta, fie și numai cu puterea exemplului, partidele din alte țări, la fel de chinuite și umilite de Fondul Monetar Internațional și acoliții săi.

Partidul Alternativa Socialistă, ca membru al Partidului Stânga Europeană a prezentat și susținut permanent în fața românilor, eforturile, dificultățile și succesele Dumneavoastră pentru afirmarea politicii de stânga, nu numai în țara natală, ci și în întreaga Europă, în mod deosebit prin popularizarea programului de candidat la conducerea Comisiei Europene. Putem spune că astăzi am obținut și noi o primă victorie, este victoria adevărului asupra minciunii, a binelui asupra răului, iar cei care ne interzic dreptul la liberă exprimare și manifestare sunt obligați să recunoască corectitudinea acțiunuilor noastre și să-și pună întrebări asupra propriului lor viitor.

Stimate tovarășe Tsipras,

Știm că munca grea abia acum începe, că așteptările votanților sunt foarte mari, iar atacurile opozanților vor fi de acum mai concrete și mai periculoase, dar adăugați la puterea și priceperea personală și entuziasmul și dragostea susținătorilor.

În ceea ce mă privește, vă asigur de toată admirația și susținerea mea și a partidului pe care îl conduc, singurul partid autentic de stânga ce încă mai rezistă în România.

FELICITĂRI SYRIZA!

FELICITĂRI Alexis TSIPRAS!

Mult succes în nobila misiune primită din partea poporului elen,

Dr. Constantin ROTARU,
Președintele Partidului Alternativa Socialistă
București, 26.01.2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *