21 august, Ziua militantului pentru drepturile poporului muncitor
Se împlinesc 30 de ani de la un eveniment tragic și neașteptat – asasinarea lui Virgil Zbăganu, la 21 august 1992 – militant pentru drepturile poporului muncitor. Dispariția acestui cavaler al speranței inteligent și entuziast, ce activase ca secretar al Federației Sindicatelor din Industria Tipografică, a fost doar începutul terorii lansate împotriva lumii muncitoare de regimul plutocratic instaurat după 1989, în România. Atacul și criminalizarea mișcării sindicale și politice a muncitorilor începuse însă din 1990. Împotriva loviturilor de forță lansate cu sprijin extern, de grupări complotiste, în anii 1990-1991 se mobilizaseră forțele muncitorești și mai ales minerii, avangardă unită și disciplinată a muncitorimii române în luptele de clasă încă de la sfârșitul secolului XX. Dar acțiunea demnă și responsabilă a colectivelor muncitorești a fost ținta celor mai virulente atacuri ale publicațiilor controlate de capitalul național, dar mai ales internațional. Denigrarea și chiar criminalizarea acțiunilor muncitorilor, în general, și ale minerilor, în special era menită să blocheze rezistența, nu doar a acestora, ci și a altor categorii de salariați față de sălbăticia capitalismului ce punea stăpânire pe țară, împotriva rezistenței populare ce încerca să oprească distrugerea economiei naționale și eliminarea drepturilor sociale. Represiunea autorităților era încă limitată, încercând să salveze impresia că acestea au o legătură cu poporul pe care pretindeau că îl reprezintă. Dar această mască ipocrită a fost smulsă în 1999, când represiunea armată deschisă împotriva protestelor minerilor, sprijiniți de populație, a culminat cu violențele de la Costești și atacul și dispariția unor protestatari la Stoenești. Și astfel, la asaltul furibund împotriva rezistenței muncitorești al mass-mediei deservite capitalului, s-au alăturat instituțiile de forță ale statului oligarhic: justiția și structurile militare. Opozanții față de noul sistem economico-social din România au plătit cu numeroase suferințe, cu libertatea, cu sănătatea și chiar cu viața. Virgil Săhleanu, în anul următor, a fost asasinat la comanda investitorilor străini rămași nepedepsiți. Ionel Ciontu, suferind, i s-a refuzat tratamentul, pierind în închisoare. Dorin Loiș, la scurtă vreme după ieșirea din temniță, s-a stins și el, cu sănătatea măcinată de chinurile îndurate. Au supraviețuit pușcăriei politice conducătorii sindicali Miron Cozma, Constantin Crețan, Romeo Beja, Vasile Lupu, dar și ei cu sănătatea ruinată și supuși hărțuielilor regimului, hotărât să le scurteze viața. Iar celor evocați mai sus li se adaugă zeci de militanți ai muncitorilor, cărora acest regim inuman le-a oferit prigoană și suferință pentru că au îndrăznit să ceară pâine, muncă și demnitate. Acestor neînfrânți luptători care nu s-au vândut, care n-au îngenuncheat, care șiau împletit viața și moartea cu idealurile celor ce muncesc, le este închinată ziua de 21 august. Și această zi este nu doar spre neuitarea numelui și faptelor acestor martiri, ci și spre neștirbita credință în izbânda luptei lor, pentru o lume mai bună și mai dreaptă.
PREȘEDINTE,
Constantin Crețan
