Hugo Chavez a trăit aproape 59 de ani. Între 28 iulie 1954 și 5 martie 2013. A marcat definitiv istoria Americii de Sud.
Istoria Americii Latine este plină de revoluții eșuate. După un regim progresist urma o lovitură de stat – de regulă cu sprijinul SUA – și apoi o nouă dictatură sau un regim vasal SUA. Guatemala, Chile, Bolivia, Peru, Argentina, Ecuador, Brazilia stau mărturie. Ultimul caz este cel mai grotesc – Argentina a adus la putere un măscărici, combinație de Trump cu Zelenski, un individ care declară că nu mai vrea ca țara să aibă moneda sa, vrea să iasă din BRICS, vrea să dispară palestinienii din Gaza și alte orori.
Încă din adolescență, Chavez a fost un rebel.
A fost influențat de ideile generoase ale lui Omar Torrijos din Panama (la 19 de ani, student la Academia Militară Chavez a vizitat Panama și s-a împrietenit cu fiul președintelui), iar peste un an l-a cunoscut și pe Velasco Alvarado (a vizitat Ayacucho – se aniversau 150 de ani de la bătălia care a pus capăt dominației spaniole, câștigată de generalul Venezuelean Sucre. Președintele peruan i-a dăruit o carte, La Revolución Nacional Peruana pe care a citit-o de mai multe ori . De aceea, Chavez declara ”Cu Torrijos am devenit Torrijist. Cu Velasco am devenit Velascist. Iar cu Pinochet am devenit anti-Pinochetist”
Ideea era că armata era a poporului și avea tot dreptul să preia puterea atunci când elitele politice devin subordonate intereselor străine sau guvernează doar pentru o clică de privilegiați. Și în Venezuela chiar aceasta era realitatea. Părea să nu fie condusă de președinte, ci de ambasadorul SUA. Cum era posibil ca o țară cu atâtea bogății să aibă atâția săraci și analfabeți?
Chavez a format o mișcare revoluționară în armată, MBR-200 cu care intenționa să preia puterea dacă va fi cazul.
În primăvara lui 1989 au izbucnit revolte împotriva politicii de austeritate dictată de FMI, înăbușite de armată. Au fost sute – dacă nu chiar mii de morți. Revolta se numește ”El Caracazo”, este și un film despre ea.
În 1992 organizația MBR-200 a încercat o lovitură de stat, fără succes. Organizatorii loviturii de stat au fost arestați. Chavez a fost închis până în 1994, când a fost grațiat de noul președinte, Caldera.
Hugo Chavez a devenit președinte al Venezuelei după alegerile din 1998. Se anunța ceva nou: când a depus jurământul a spus că actuala constituție era muribundă.
La exact zece ani de la El Caracazo, în februarie 1999 Chavez a lansat Planul Bolivar 2000 – armata poporului va repara drumuri, spitale, va asana bălțile creatoare de țânțari, va vinde alimente la preț mic și va oferi gratuit servicii medicale populației. În același an s-a adoptat prin referendum noua Constituție, în care Venezuela devenea republică bolivariană. În 2000 a fost ales președinte, conform noii Constituții.
A îndrăznit să încalce embargoul SUA asupra Cubei, să vândă petrol contra ajutor medical, să se împrietenescă cu Fidel Castro să se opună războiului contra terorii al lui Bush în Afganistan.
Ba a îndrăznit să preia controlul asupra PDVSA, compania de extracție a petrolului care, până la el, era ”independentă”.
A crescut redevențele la stat la 30% și a dat lege ca toate companiile care extrag petrol să aibă minimum 51% participarea statului Venezuelean. Banii obținuți în plus trebuiau să finanțeze ”misiunile Bolivariene” : alfabetizare, învățământ și sănătate gratuite și multe altele.
Și uite așa a devenit dușmanul imperialismului american. Și al slugilor lui, care au încercat o lovitură de stat 2002, apoi un referendum de demitere în 2004.
La început credea încă în capitalism. Dar după sabotajele elitei compradore a constatat că sistemul capitalist nu permite progresul social și, în 2005, a lansat programul ”Socialismul secolului 21”. Organul care va implementa acest tip de socialism (e mult de discutat aici) va fi PSUV, partid care în 2007 deja depășise cinci milioane de membri.
Propaganda l-a demonizat încontinuu de atunci. Când a murit, la 5 martie, exact la 60 de ani după moartea lui Stalin, reacționarii s-au bucurat.
Îmi aduc aminte de ziua aceea de cinci martie 2013. Noi, cei din asociația de prietenie cu Venezuela, am fost la ambasada Venezuelei să îl omagiem . Recunosc că mă temeam că fără Chavez va dispărea și mișcarea spre socialism în Venezuela și atunci ar fi dispărut și asociația noastră – nu aveam chef să fiu prieten cu o Venezuelă vasală SUA.
Faptul că nu a dispărut este meritul lui Chavez. A știut care este baza puterii : cooperarea populației cu armata, a știut ce locțiitor să își aleagă – pe Nicolas Maduro. Și ce partid să formeze – Partidul Socialist Unit din Venezuela.
Îmi aduc aminte de un grafitti din Caracas: ”Chavez vive, la patria sigue”
