Pentru noi, socialiştii, oameni cu adevărat de stânga, gestul preşedintelui proaspăt ales de a-l decora cu cea mai înaltă distincţie a ţării pe preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici este un act cel puţin suspect, generator de numeroase întrebări strâns legate de destinul însuşi al democraţiei româneşti, al cursului pe care îl va urma viaţa politică a ţării în următorii ani.

1. Care vor fi fost actele de bravură ale domnului Octav Bjoza, condamnat de instanţe ale regimului antedecembrist în 1962 când se declanşase de câţiva ani procesul de îndepărtare a Bucureştilor de Moscova? Când erau deja în derulare diverse tratative de fortificare a relaţiilor României cu ţările occidentale şi întâi de toate cu Franţa, Marea Britanie, RFG şi SUA? Când, pe fondul unor divergenţe deosebit de acute în cadrul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), de aproape 2 ani se derulau negocieri între Bucureşti şi Washington pentru reglementarea litigiilor financiare din trecut şi se ajunsese la un acord în materie, ba, în plus, chiar la intenţia, anunţată public de Departamentul de Stat al SUA, de ridicare a legaţiilor celor două ţări la rang de ambasade (primăvara anului 1961)?

2. Cum şi de ce s-a ajuns la condamnarea politică a domnului Octav Bjoza într-un moment în care se declanşase procesul de eliberare a deţinuţilor politici, alţii decât adepţii Mişcării legionare, care, după cum bine se ştie, foarte mulţi dintre ei fuseseră condamnaţi la ani grei de închisoare de către regimul antonescian în urma rebeliunii antistatale declanşate în ianuarie 1941 de către Garda de Fier condusă de Horia Sima?

3. O fi vreo filiaţie istorică, de ordin ideologic, politic şi de alte naturi între simpatiile declarate de domnul Octav Bjoza faţă de Mişcarea Neolegionară care acţionează nestingherită în România postdecembristă şi Grupul Etnic German, nestingherit şi acesta în acţiunile sale, atât în anii regimului legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), cât şi ai regimului dictaturii antonesciene?

Întrebările de mai sus sunt valabile şi pentru domnul preşedinte Klaus Iohannis şi, îndeosebi, pentru consilierul domniei sale, domnul Andrei Muraru.

Oricum, noi am reţinut din primul act politic al domnului preşedinte că avem obligaţia de a-i preţui pe reprezentanţii, în viaţa noastră politică, ai forţelor de extremă dreaptă, de unde şi întrebarea următoare: Schimbarea profundă, dorită de domnul Klaus Iohannis, să vizeze cumva construcţia unui regim politic de extremă dreaptă?

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 599 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]