– Numele şi prenumele
– Adrian Păunescu
– Din ce ţară vii?
– Din România.
– N-am auzit de ea.
– Păcat! Îţi dau să citeşti ceva.
Să ştii că-i o mică fortăreaţă
C-o istorie măreaţă.
Ea are sute de poeţi
Ar trebui să-i înveţi.
– Când te-ai născut şi când ai murit?
– M-am născut la seceriş, vara.
Am murit când e gata vinul, toamna.
– Şi-n răstimpul ăsta ce-ai muncit?
– Cu condeiul am muncit.
Am scris mii de poezii, proză, articole şi câte şi mai câte.
– Când ai scris aşa de mult?
– N-am mai dormit demult, demult.
Am vise şi viziuni
Premoniţii, clarviziuni.
– Dar viaţa ţi-a plăcut?
– Am fost un bărbat normal
Nu m-am scăldat în banal.
Îl ştiu pe Eminescu pe de rost
Citesc Biblia şi ţin post.
– Spune-mi în ordine ce iubeşti mai mult.
– Ţara, poporul, „Flacăra” şi familia sunt sacre pentru mine.
Iubesc cu patos această ţară
C-o istorie milenară
Şi frumoasă ca o zi de vară.
Iubesc folclorul minunat
Ce pe toţi ne-a încântat.
– Dar poezia?
– A! Asta-i cu totul altceva!
Ca orice român m-am născut poet.
Unii se pierd, eu am rămas poet.
Prin poezie îmi exprim sentimente ascunse.
Cine vrea poa-să-le-asculte.
Să mă înţeleagă e mai greu
Fiindcă poezia e urcuşul meu.
– Ce culoare preferi?
– Roşie!
– A! Eşti comunist! E clar!
– Ba nu! Sunt optimist şi vizionar!
Am speranţa ca într-un viitor
S-o ducem mai binişor
Că de rău ne-am săturat
Şi de-un trai împovărat.
– Nu ţi-e frică de răuvoitori?
– Nu bag seama la spoitori.
Eu îmi văd de-a mea cale
Şi mă duc, mă duc spre zare.
– Aş vrea sincer să-mi spui ce
Intenţionezi să faci în Rai?
– Aş vrea doar două lucruri mari.
– Anume?
– Întâi, puţin să m-odihnesc
Şi-apoi să scriu, dar nu livresc.
– Cu ce te putem ajuta?
– C-o hârtie, un creion şi linişte deplină.
Să fie scris pe-o placă velină
Atenţie! Păunescu lucrează!
Atenţie! Păunescu creează!
Nu deranjaţi!
Lasă un răspuns