Așa cum conchideam episodul trecut, încercările unora pentru prezentarea „crimelor comunismului” nu rămân fără replici. „Cărții negre a comunismului” i s-au contrapus imediat  „Cartea neagră a capitalismului” și „Cartea neagră a  colonialismului”.

„Le livre noir du capitalisme”, în traducere – Cartea neagră a  capitalismului, a fost publicată la Editura Le Temps des cerises, Paris, în anul 1998, la câteva luni de la apariția „Cărții negre a comunismului”. Este elaborată de un grup format din 27 de istorici, economiști, scriitori, avocați, geografi, jurnaliști, sub coordonarea lui Gilles Perrault, care declara că „a fost necesară scrierea acestei cărți negre a capitalismului pentru a arăta cât de odios este acest sistem care ucide milioane de persoane și care pe restul îi dezumanizează, pentru a arăta cum acest sistem divizează lumea în două categorii de oameni, mult mai puternic decât ar fi putut face orice alt sistem totalitar. Și cum ajungem să aceptăm această viziune bipolară a lumii ca inevitabilă. Toată lumea noastră modernă, publicitară, a negocierilor, încearcă să ne facă să credem că nu există altă soluție. Și totuși, este greșit.”… „Cartea neagră a capitalismului se scrie zi de zi, sub ochii noștri și în viețile noastre. Populații cocoșate sub dictatura piețelor financiare; șomaj distructiv; războaie tribale declanșate cu cinism pentru a prelua controlul bogățiilor subsolului, peste marionetele locale; dictate economice impuse de instituții internaționale care, reducând drastic cheltuielile publice pentru sănătate, reduc speranța de viață; nenumărați migranți condamnați la exil pentru a scăpa de condiții disperate… Și dacă fiecare sistem este judecat după numărul victimelor sale nevinovate, ce greutate au cei 40 000 de copii care, potrivit  UNICEF, mor în fiecare zi de malnutriție în lumea a treia? Nefericirea oamenilor merită mai mult decât o carte zgomotoasă. Speranța de a remedia situația merită mai mult decât o operațiune de propagandă”.

După cum ați înțeles deja din spusele autorilor, cartea denunță la nivel global, ceea ce se consideră drept greșeli ce pot fi atribuite capitalismului. Se califică drept crime ale capitalismului decesele cauzate de comerțul cu sclavi (comerțul transatlantic); de războaiele și represiunile coloniale, de majoritatea războaielor secolului al XX-lea (inclusiv ale celor două războaie mondiale); de războiul civil și foametea din Rusia, apoi din URSS în perioade de război civil și de intervenție străină; de reprimarea Comunei din Paris (1871); de reprimarea mișcărilor sociale; de fascism, de către Germania nazistă.

Am să mă opresc numai la cele peste 100 de milioane de decese, prezentate pentru perioada  1900 – 1997. Nu am să dau cifrele ce nu depășesc un milion de decese care sunt prezentate pentru: ultimele represiuni anti-indieni din SUA; războiul anglo-bur pentru controlul Africii de Sud (1902); cucerirea Coreei de către Japonia (1908); războiul ruso-japonez (1904-1905); represiunea Revoluției din Rusia (1905); războiul italo-turc (1911); războaiele balcanice (1912-1913); represiunile mișcărilor revoluționare din Finlanda, Belgia, Ungaria, România, Germania, Polonia, Bulgaria (1918-1923); intervențiile militare americane în America Centală, de Sud și Caraibe (1910-1940); războiul fascist italian în Ethiopia; războiul civil din Spania declanșat de Franco; represiunile colonialiste după război în Algeria, Maroc, Tunisia, Africa neagră, Madagascar; masacrele anticomuniste în Indonezia, după septembrie 1965; represiunile anti-kurde ale Turciei, Iranului și Irakului; războiul Iran-Irak; războiul în Timorul Oriental; intervențiile americane directe sau prin grupuri de gherilă și paramilitare în Nicaragua, Salvador, Guatemala, Panama, Republica Dominicană; represiunile susținute de  seviciile americane în America Latină; războiul din Golf; victimele malnutriției din Irak datorate blocadei internaționale etc.

Rețin câteva dintre crimele cu număr foarte mare de victime: genocidul armean al Turciei –  1 mil. victime; primul război mondial – 8,5 mil.; războiul civil, foametea și epidemiile din Rusia, urmare a intervențiilor străine și blocadelor occidentului – 6 mil.; victimele foametei și epidemiilor în India, China și Indochina – 8 mil., din care 6 mil. în China, (1900-1945); represiunile masive și războiul civil declanșat de Chiang Kai-shek în China – 1mil., (1927-1937); războiul de agresiune japonez în China – 1 mil., (1931-1941); al doilea război mondial, victime militare și civile, incluzând și holocaustul – 50 mil.; războiul francez în Indochina –    1, 2 mil., (1946-1955); războiul american în Vietnam – 2 mil., (1956-1975); războiul în Algeria – 1,2 mil., (1956-1962); războiul și represiunile dintre Bengalul de est/Bangladesh – 3 mil.; războaiele din Angola și Mozambic – 3 mil.; masacrele din Somalia, Liberia, Rwanda, Burundi, Sierra Leone, Congo/Zair, Congo/Brazzaville, Africa de Sud, inclusiv victimele foametei în Sahel, Somalia, Ethiopia –  4 mil. etc.

Dar mai sunt și altfel de situații, care s-au soldat nu numai cu victime, dar și cu dislocări de mase mari de locuitori, de pildă: războiul greco-turc cu 100 000 de victime și 1,5 mil. de exilați, (1920-1922); masacrul indo-pachistanez, urmare împărțirii Indiei din 1948, care a cauzat 300 000 de decese și strămutarea a 14 mil. de persoane; cele patru războaie israelo-arabe cu 300 000 victime și 700 000 de palestinieni strămutați, (1948-1956-1967-1973); războaiele și masacrele etnice din fosta Iugoslavie, provocate de dezintegrarea țării cu încurajarea puterilor occidentale, cu 200 000 de victime și peste 1 mil. de refugiați, (1996) etc.

Acestui tablou incomplet al secolului XX, i se mai adaugă, pentru perioada 1990-1995, peste   5,5 mil. morți civili în războaie, 6 mil. de copii morți de malnutriție și, în anul 1997, se înregistra deja un număr de 40 mil. de refugiați și exilați.

Nu cred că mai trebuie adăugat ceva, cifrele vorbesc de la sine. Totuși, merită un mic comentariu. Difuzarea și audiența „Cărții negre a capitalismului” au fost mult mai mici decât cele ale „Carții negre a Comunismului”. Nu era în interesul propagandei capitaliste, deci cine ar fi susținut, mai ales financiar, prezentarea concretă a tragediilor continue provocate de capitalism, fizic și psihic. Cu toate acestea, cartea a beneficiat de o a doua ediție, la 1 februarie 2002.

Cea de a doua lucrare la care m-am referit anterior este Le livre noir du colonialisme. xvie-xxie siècle : de l’extermination à la repentance. Paris, Robert Laffont, 2003, în traducere – Cartea neagră a colonialismului, secolele XVI – XXI: de la exterminare la pocăință,  editată de Editura Robert Laffont, Paris, în anul 2003, elaborată de un colectiv de 20 de istorici, etnologi și antropologi francezi și străini, sub coordonarea lui Marc Ferro.

(Marc Ferro este un istoric francez preocupat de fenomenul colonizărilor, anterior a publicat „Histoire des colonisations, des conquêtes aux indépendances (XIIIe-XXe siècle)”, Paris, Le Seuil, 1994, în traducere: „Istoria colonizărilor, a cuceririlor independenței (secolele XIII-XX)”, publicată la Paris, Editura Le Seuil, 1994.)

Despre această lucrare, Gilles Perrault, coordonatorul „Cărții negre a capitalismului”,  spunea: „Autentică istorie a violențelor coloniale, <Cartea neagră a colonialismului>, coordonată de Marc Ferro, crează un tablou a șase secole de jefuire, opresiune și exterminare care au permis ascensiunea civilizației occidentale și a capitalismului. Putem paria că această carte nu va avea același impact mediatic ca al <Cărții negre a comunismului>, chiar dacă prefațatorul, Marc Ferro, afirmă de la început, derutând un pic cititorul, că cele două cărți formează un cuplu. De această dată nu este vorba de un produs ideologic. Este o sinteză a giganticului val de violență care a însoțit creșterea civilizației occidentale și a capitalismului, începând cu secolul XVI. Pentru prima dată cititorul dispune de o viziune de ansamblu asupra costurilor umane și sociale ale colonialismului. Nimic cu adevărat nou, deoarece fiecare dintre temele tratate aici, a făcut deja obiectul a numeroase studii, dar această panoramă generează o nouă percepție. Cititorul poate trage singur concluzia: societățile noastre occidentale – capitalismul liberal, prezentat acum ca cel mai bun din toate sistemele – se bazează pe un cortegiu de violențe, suferințe și moarte.”

Ce merită reținut din „Cartea neagră a colonialismului”? Poate referirile la atrocitățile sclavagismului și capitalismului timpuriu (secolele IX – XIX), poate câteva aspecte legate de perioada numită „cursa  pavilionului (drapelului)”, adică începând din secolul al XIX-lea, odată cu formarea statelor-națiune și răspândirea ideilor „progresiste” printre burghezii liberali ai Europei. Poate, mai concret, la „cel mai mare genocid din istorie”, la cei peste 100 mil. de amerindieni, locuitorii Americilor la sosirea lui Columb, exterminați intenționat de cotropitorii albi. Așa s-a creat puternicul capitalism american, așa s-au creat averile fabuloase ale lui Rockefeller, Morgan și Ford, luând cu japca pământul și omorându-i, în masă, pe băștinași. Sau, poate la genocidul asupra celor peste 1 mil. de aborigeni din Australia și Tasmania. În anul 1921, din cei 1,5 mil. de aborigeni din Australia, rămăseseră numai 60 000. Ca să nu mai amintim atrocitățile produse de capitaliști în Africa, de comerțul cu sclavi, succesul capitaliștilor englezi traficanți de sclavi, ridicarea orașelor Liverpool, Bristol sau Londra pe spatele sclavilor negri, prosperitatea companiilor private de comerț cu sclavi ale căror acțiuni se tranzacționau cu succes la bursele din Amsterdam, Londra și Paris. Se apreciază că genocidul sclavilor negri africani se apropie de 100 mil. Este clar că ideologiile colonialiste sunt totalitare, unele minorități guvernamentale impun „fericirea” cu forța, altor popoare,  împotriva voinței lor. S-a trecut foarte repede de la faza negustorilor și aventurierilor, la cea a competiției între guverne pentru cucerirea a cât mai mult teren, resurse naturale și forță de muncă.

Și astăzi, acesti coloniști, aceste imperii coloniale, vin să ne explice ce virtuți are capitalismul, ce puternic este în comparație cu socialismul și câte mai avem noi de învățat. Din păcate, „elita noastră” nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă mecanismele parșive ale colonizării moderne și, direct sau ocult, au predat țara și pe noi odată cu țara, colonizatorilor neo-liberali. Și așa, într-o perioadă foarte scurtă, la scara istoriei, ROMÂNIA A AJUNS O COLONIE EUROPEANO-AMERICANĂ. Românii, în marea lor majoritate, trăiesc din zgârciurile picate de la ospățul transnaționalelor sau au plecat în exil, cu speranța de a găsi niște coloniști mai sătui decât cei ce ne cotropesc pe noi.

 

Cărțile prezentate mai sus, ce se disting printr-o evidentă atitudine, pro sau contra unuia dintre cele două sisteme politice, din punctul meu de vedere nu reușesc să mulțumească cititorul, decât în măsura în care acesta se situează a prióri pe o astfel de poziție. Poate ar merita să facem o scurtă explicitare a cuvântului „crimă”. Uzual, se referă la un asasinat, la un omor, la o infracțiune ce violează legile fundamentale ale umanității sau  legile și uzanțele de război. Din punct de vedere juridic, crima este o infracțiune foarte gravă săvârșită contra legilor penale sau morale, pedepsită de legi; este infracțiunea cu cel mai ridicat grad de pericol social. Dacă, în ceea ce privește legile penale crimele pot fi constatate, evaluate și sancționate, mai puțin obiective și cuantificabile sunt abaterile de la legile morale.

În fond, ce este morala?

Morala este o „formă a conștiinței sociale, care reflectă și fixează în principii, norme, reguli, cerințele de comportare privind raporturile dintre indivizi și dintre individ și colectivitate (familie, clasă, națiune, popor, societate). Ca parte a conștiinței sociale, morala reflectă existența socială și se află în raporturi de interinfluențare cu celelalte forme ale conștiinței sociale, în special cu filozofia și conștiința politică. În societățile împărțite în clase, morala are un profund caracter de clasă; în fiecare orânduire social – economică, morala dominantă este morala clasei dominante. Caracteristica principală a moralei claselor exploatatoare a fost și este, în toate orânduirile întemeiate pe dominarea lor, individualismul, opoziția dintre indivizi, dintre individ și societate…” conform Dicționar politic, Editura POLITICĂ, București, 1975, pag. 377.

Sau

Morala este „Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică.”, conform DEX online.

Astfel fiind definită MORALA, din punct de vedere juridic, despre legile morale se discută puțin spre deloc. Citeam de curând un proiect de lege privind pedepsirea hărțuirii morale la locul de muncă, care include pe lângă acțiunile și gesturile de lezare a drepturilor și demnității angajatului și stresul și epuizarea fizică. Și asta, la câți ani de feroce exploatare capitalistă a forței de muncă românești?

Iată deci ce dificultăți teoretice ai de întâmpinat atunci când vrei să te apuci de o analiză cât mai completă a relelor aduse de un sistem politic. Nu cred că autorii prezentați mai sus nu s-au gândit și la crimele morale ale puterilor politice. Au ales calea pe care puteau găsi elemente concrete, acțiuni și cifre cunoscute sau bănuite de cei interesați. Chiar și în acest caz lipsesc multe alte tipuri de crime, cum ar fi spionajul sau defăimarea țării și a națiunii. Mult mai interesant ar fi fost dacă  s-ar fi aplecat și asupra unor elemente de mai mare finețe, de pildă asupra rolului pe care politicul l-a avut asupra spiritului supraviețuitorilor, asupra factorilor existențiali opuși materiei, asupra conștiinței, asupra gândirii și intelectului. Nu vreau să fiu prea critică pentru că înțeleg foarte bine dificultățile unui astfel de demers, eu însămi am încercat o documentare cât mai complexă asupra crimelor capitalismului în România și concluziile nu răspund încă exigențelor mele. Dar pot să apreciez că în acest tip de lectură se găsesc cu dificultate texte scrise cu seriozitate, ca să nu spun cu obiectivitate și, mai toate, se referă la un singur tip de „crime”.

 

După părerea mea, lucrare care merită cu adevărat interesul și care, dacă nu ai ști de la început la ce țară se referă, ai putea crede că se referă la România, este „CRIMELE CAPITALISMULUI versus CRIMELE COMUNISMULUI”, scrisă de slovacul Karol Ondrias, publicată de Editura BIBLIOSTAR, Râmnicu Vâlcea, în anul 2012. Originalul – Crimes of Democracy Versus Crimes of Communism -, a fost editat de Trafford Publishing, în anul 2007.   Aceasta va fi prezentată detaliat în episodul următor.

Lucia STANCIU

Articol scris de ing. Lucia Stanciu

vicepreședinte al Partidului Alternativa Socialistă

Vizualizari: 1035 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *