La marea izbândă din 1918, adică înfăptuirea unirii Basarabiei cu țara (martie/aprilie 1918) revenirea în granițele României a Bucovinei (noiembrie 1918) și, în sfârșit, proclamarea Unirii Transilvaniei cu patria mamă la Alba Iulia, pe câmpil martiriului lui Horea, s-a putut ajunge grație eforturilor conjugate ale întregii noastre națiuni. Pe altarul acestei năzuinți s-au depus jertfe nenumărate, umane, materiale etc. Mai apoi, s-au depus eforturi susținute pentru consolidarea statului național unitar și apărarea acestei cuceriri istorice, amenințate de forțe revizioniste și revanșarde. Chiar dacă nu s-a reușit pe termen mai lung, pentru că trupul țării a fost sfârtecat în vara fierbinte a anului 1940; pe termen scurt s-a reușit recuperarea Transilvaniei dar au rămas în afara României Bucovina, Basarabia (azi Republica Moldova) și Cadrilaterul. N-a însemnat, însă, că poporul n-a făcut noi și foarte mari sacrificii, ca în al doilea război mondial, atât pe frontul de Est cât și cel de Vest, sau imediat, după încheierea ostilităților, când țara a fost sub ocupația militară „aliată” și, din februarie 1947, doar sovietică. Sacrificii au fost făcute și după 1958 într-un efort în cea mai mare parte asumat pentru o dezvoltare cât mai rapidă, pentru păstrarea și consolidarea independenței și suveranității naționale. Și aceasta doar până în 1989. În acest an fatidic, presiunile asupra României, nu atât pentru caracterul regimului ei politic, cât mai laes din motive de ordin geostrategic și economic, s-au intensificat venind din varii direcții și în urma cărora prăbușirea a devenit inevitabilă. Ce a urmat se știe: țara a fost devalizată în toate ramurile economiei; resursele ei naturale și nu numai au fost înstrăinate; forța ei de muncă de ordinul milioanelor a plecat pe calea bejeniei; scena politică a fost cotropită de prea mulți incompetenți, nepricepuți, rău intenționați, preocupați doar de propria parvenire și care, pe criteriul clientelismului de partid, au indus în societatea noastră din decembrie 1989 o stare continuă de gâlceavă, de permanentă dezbinare până la ponegrirea propriei țări așa cum s-a petrecut nu odată chiar sub cupola Parlamentului Uniunii Europene.