De ce sunt eu „recalcitrant”

Eu am fost declarat recalcitrant şi înainte de 1989 şi după. Prin urmare nu prea mi-am găsit locul printre „oamenii de treabă” niciodată. Ar fi o explicaţie dacă s-ar lua în consideraţie că eu „fac
alergie” la proşti şi la prostie, la hoţi şi la hoţie, la tâlhari şi la tâlhărie, la pungaşi şi la pungăşie ( a nu se confunda hoţul cu tâlharul şi cu pungaşul). Vă veţi întreba, poate, de ce i-am pus în aceeaşi oală pe hoţi, tâlhari şi pungaşi cu proştii ? Pentru că fără ultimii, primii ar fi într-un real faliment şi, dacă cercul nu s-ar închide, tabloul social nu ar mai fi pragmatic. Ca să mă înţelegeţi imaginaţi-vă că oligofrenul urechist adus în scaunul de mare „stâlp al pământului” de proştii neamului ( printre ei fiind şi cei care, ulterior deşteptaţi, afirmau că mai bine le pica mâna cu care l-au votat) ar vorbi acum, seara la ora 18, în faţa unor deştepţi. Cine l-ar asculta fără să-i dorească îngrijire medicală de specialitate la un spital de psihiatrie ? Din păcate pentru România, el vorbeşte, zbârcinduşi figura transpirată de vierme intestinal, şi, culmea, este ascultat iar „mesajul” lui îşi face efectul în gloata naivilor, proştilor şi interesaţilor. La urma urmelor România este şi ţara lor şi, în virtutea „democraţiei”, ei fiind şi numeroşi şi vizibili au posibilitatea să impună în ţară circul care este pentru omul normal „iadul pe pământ”. Fără îndoială că cititorul care are tăria de caracter să-şi piardă timpul cu acest text se întreabă de ce omul normal se împacă cu ideea de „iadul pe pământ”? De ce nu reacţionează, de ce nu face nimic pentru a ieşi din această stare ? Şi eu mă întreb, mă tot întreb. Ba chiar, în afară de întrebări, încerc să mai fac câte ceva pentru a schimba această stare de lucruri. În naivitatea mea de profesor universitar, încerc, ori de câte ori am posibilitatea, să explic oamenilor de ce şi cum ar trebui să iasă din acest „iad pe pământ”. Mă lovesc însă mereu de fatalistele „lasă că ştiu eu” sau „lasă că ştim noi”. Despre ceea ce ne vorbeşti dumneata, adică ceea ce a fost nu ne mai interesează. Aceste lucruri mi le spun cei care în sondaje, atunci când nu îi vede nimeni, afirmă că înainte de 1989 a fost pentru ei mult mai bine. Cu mult amar constat cât de bine au funcţionat şi mai funcţionează încă clişeele cu care propaganda capitalistă a satanizat comunismul. În faţa acestei situaţii am două posibilităţi: să mă las păgubaş în munca mea politică sau, tenace, s-o iau de la capăt utilizând alte metode de trezire şi de convingere. Optez pentru a doua variantă. De ce ? Pentru că sunt un recalcitrant politic.