Pandemia COVID 19 arată falimentul politicilor neoliberale de subfinanțare a sistemelor publice de asigurare a sănătății. Sub pretextul mai bunei gestiuni a banului public și folosind axioma ”statul este prost administrator”
Pînă la pandemie indicația prețioasă a UE era să se micșoreze numărul de paturi din spitalele publice ca să se facă loc la spitalele private.
In 1989 in Romania erau 130000 de paturi de spital,în aprilie 2019 erau 119.579 (https://rohealthreview.ro/ordinul-privind-numarul-de-paturi-din-spitale-la-nivel-national-publicat-in-monitorul-oficial/). In 2015 erau 125000 de paturi in spitalele publice si 6600 in cele private (https://www.zf.ro/companii/radiografia-spitalelor-367-publice-187-private-125-000-de-paturi-la-public-6-600-paturi-la-privat-doar-4-din-cei-4-24-mil-pacienti-internati-la-privat-15557013). In Romania ar fi 368 spitale de stat şi 147 private, cele private avand cam 10000 de paturi.
Finanțarea sistemului public de sănătate nu a fost niciodată o prioritate. Dimpotrivă, el a fost căpușat de afaceri private de ”servicii medicale”. Ultima lovitură a primit-o de la guvernul liberal, care a taiat cu 23% fondurile alocate sănătății, și așa puține (https://www.euractiv.ro/economic/Proiectul-de-buget-pentru-2020-mai-multi-bani-pentru-armata-si-servicii-mai-putini-la-sanatate-16949) și a sărit în ajutorul privaților care căpușau sistemul public, venind cu idea că ”banii urmează pacientul”, pe baza cărora spitalele private puteau avea acces la fondurile CASS.
Repet: indicația prețioasă de la UE era – pînă la începutul pandemiei – ca să se micșoreze micșoreze numărul de paturi la spitalele publice (https://adevarul.ro/news/societate/de-taie-romania-paturile-spitale-1_58989aa05ab6550cb83200fd/index.html) ca să intrăm în rîndul lumii. Avem prea multe paturi la suta de mii de locuitori.
România nu este singura țară confruntată cu lipsuri în gestiunea sistemului de sănătate publică. De fapt toate statele UE sunt infestate de neoliberalism. Peste tot sistemul a fost căpușat de interese ale monopolurilor de medicamente și de ”servicii” medicale private. In statele cele mai afectate de pandemie numarul de paturi de spital sa suta de mii de locuitori a scăzut constant în ultimii 20 de ani. (https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tps00046/default/table?lang=en)
O harta a numărului de paturi la suta de mii de locuitori este aici (https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tps00046/default/map?lang=en)
In Spania și Italia – cele mai afectate state pînă acum acest număr este de 300 , respective 315 paturi. Pentru comparative la noi sunt 690,la unguri 700 iar la nemți 800. Cele mai puține sunt în Anglia (250) ,(220) Suedia, Danemarca (260)
Nu numai numărul de paturi a scăzut, ci și producția de medicamente sau materiale de protecție a fost lăsată la cheremul marilor monopoluri, de așa manieră încît acum , cînd e mai mare nevoie , statele au rămas fără echipamente de protecție și materiale de igienizare.
Nu, nu e vorba de o întîmplare
Este rezultatul logic al politicilor pro-bussiness promovate în UE și aiurea, de a transforma bunurile publice – sănătatea și educația – în afaceri. În afaceri se urmărește profitul. Pretextul este că statul risipește banii , este corupt și prost administrator. Privatul eliberează statul de o povară și scoate și el acolo un profit, că și el trebuie să trăiască. Dacă lumea nu se înghesuie la serviciile lui, privatul mai are un principiu: ”banul urmează pacientul” . În educație, banul urma elevul/studentul. Practic, principiul înseamnă că privatul nu poate scoate profit singur și se milogește la stat.
Dar asemenea politici se răzbună. Ele anulează posibilitățile imense ale științei și tehnologiei de a face față crizelor și în sănătate și în educație. Dacă Italia sau Spania aveau un sistem socialist de apărare a sănătății nu ajungeau să depășească China la numărul de morți. Nu ajungeau să fie în criză de ventilatoare și de paturi ATI. Medicii nu ajungeau să decidă pe cine aleg între mai mulți nefericiți.
Experiența pe care o avem de la declanșarea pandemiei arată clar superioritatea socialismului și a economiei planificate în gestionarea pandemiei.
Într-un stat socialist există o planificare a resurselor necesare pentru asigurarea sănătății populației: o planificare a producției de medicamente, a numărului de medici și de personal medical, a producției de echipamente sanitare, de produse de igienă judicious distribuite geografic pentru a putea face față unei crize.
Dacă UE ar fi fost Uniunea Socialistă Europeană atunci nu se punea problema costumelor de protectie pentru medici: se produceau imediat prin comandă la companiile europene în proprietate publică. Nu se punea problema paturilor de spital și a spațiilor de carantină: se foloseau hotelurile. Nu se punea problema medicamentelor – se produceau în UE, nu se importau. Nu se punea problema banilor și a profitului furnizorilor de ”servicii medicale”: specula era imediat pedepsită.
Comparația dintre răspunsul rapid al Chinei cu bîjbîielile UE și SUA arată cu claritate cum sistemul neoliberal este incapabil să salveze vieți chiar în centrul sistemului. Culmea este că statele de la periferia sistemului neoliberal s-au descurcat – pînă acum mai bine. Dacă adunăm morții din toate statele fost socialiste și din Africa, Asia, America Latină nu egalăm nici măcar morții din Franța.
Ce se poate face, chiar în condițiile haosului actual?
- Întărirea sistemului public de sănătate prin naționalizarea celui privat. O să piardă o minoritate niște profituri nesimțite.
- Rechiziționarea tuturor mijloacelor de protecție (măști, mănuși, antiseptice) și distribuirea lor gratuită acolo unde este nevoie. Prima urgență: protejarea personalului medical.
- Rechiziționarea laboratoarelor care produc kituri de testare pentru COVID 19 și mărirea producției, eventual apelînd la ajutorul Chinei și al Cubei.
- Protejarea veniturilor salariaților prin impunerea de urgență a unei taxe de solidaritate la veniturile mari. Banii trebuie căutați acolo unde sunt – la milionari.
Să ne fie de învățătură. Capitalismul ucide.
Există în România forțe care să realizeze reformele necesare? Deocamdată nu se văd.
Există în UE asemenea forțe? Dacă nu, lumea post-Covid 19 va fi mult mai urîtă.