Bravo fată dragă!

Acum, la ceas târziu din noapte văd, la TVR HD, o înregistrare de la Europenele de gimnastică de la Glasgow. Denisa Golgotă a câștigat argintul la sol. Bravo fată dragă! Nu știu de unde ai apărut tocmai când mă gândeam că steaua gimnasticii românești a apus odată cu retragerea Cătălinei Ponor, care și așa s-a întins cât mai mult, vrând parcă să fie un liant între trecutul glorios al gimnasticii și viitorul timid și incert.
Gimnastica românească a scris file importante în istoria gimnasticii mondiale. Antrenorii români erau cei mai curtați. Gimnastele, după ce își încheiau activitatea, antrenau echipe din alte țări, astfel că la marile concursuri, Olimpiade, Campionate Mondiale etc, românii erau nelipsiți și mereu în frunte. Am dominat ani întregi podiumurile concursurilor spre disperarea altor nații care își doreau cu ardoare o medalie. La Olimpiada de la Sidney, atunci când podiumul era ocupat numai de românce iar catargul se înălța cu trei drapele ale României, un antrenor al unei echipe străine i-a șoptit la ureche lui Octavian Bellu (antrenorul României) să-și țină campionatele naționale acasă la el. Ulterior, Andreea Răducanu a fost descalificată din cauza unei pastile de Nurofen.
Câte amintiri plăcute, câte satisfacții, câte noduri în gât atunci când se intona imnul României în timp ce din ochi, fără să vrei îți picurau lacrimi. Câtă bucurie!
Și tocmai când voiam să întreb pe unde mai este gimnastica românească, apare fetița aceasta, DENISA GOLGOTĂ, care aprinde speranța că România mai are încă ceva de spus și că, poate, va mai fi cândva ceea ce a fost odată.
Felicitări!