• mar. mart. 25th, 2025

SOCIALISTUL.RO

Schimbarea e tot mai aproape! Cont curent ROMÂNIA SOCIALISTĂ: RO27 BRMA 1210 0251 8257 RO01

Apelul Partidului Comunist Ucrainian către partidele comuniste, muncitoreşti şi de stînga

Dragi prieteni

În primul rind vreau să mulţumesc tuturor partidelor şi formaţiunilor de stînga pentru sprijinul pe care ni l-aţi dat. Sunt timpuri grele. Zeci de mii de comunişti activează astăzi la noi în condiţii de teroare. Ei continua să apere idealurile noastre şi interesele poporului şi nu intenţionează să capituleze. De aceea avem nevoie să simţim solidaritatea voastră.

Noi v-am informat despre poziţia noastră şi înaintea evenimentelor tragice din zilele de 20-22 februarie, cînd au murit mulţi din compatrioţii nostri.

Am subliniat rolul negativ al intervenţiei străine în treburile interne ale Ucrainei. Am arătat nevoia de a organiza un larg dialog între toate forţele politice din Ucraina pentru a stabiliza situaţia şi a evita violenţele. Am cerut crearea unei autorităţi naţionale independente de control care să organizeze un referendum privind viitorul geopolitic al ţării. Am cerut introducerea eligibilităţii judecătorilor şi reforme politice pentru descentralizarea puterii de stat din ţară.

Propunerile noastre nu au fost luate în considerare nici de fostul preşedinte Ianucovici şi nici de liderii fostei opoziţii. Urmarea o ştiţi: divizarea ţării, anarhie şi violenţă.

Cel mai periculos lucru acum este haosul şi lipsa de ordine datorită demoralizării forţelor de asigurare a ordinii publice. Acum nimeni nu asigură ordinea publică şi respectarea legilor.

Rolul poliţiei şi al jandarmeriei şi l-au asumat miliţiile ultranaţionaliste, de extremă dreaptă – care se consideră creaţii legitime ale Revoluţiei. Ele, aceste miliţii, intimidează cetăţenii, se dedau la jafuri, violenţe şi huliganisme – chiar la linşaj. Situaţia a ieşit de sub control pentru că actualii responsabili cu respectarea legii şi a ordinii publice – membrii fostei opoziţii – fie că nu au oameni, fie că nu sunt respectaţi sau – ceea ce este mai grav – sunt în conivenţă cu bandele armate care creează teroare în Ucraina.

Primii care au avut de suferit şi sunt în continuare terorizaţi sunt liderii şi activiştii PCU. Un vechi vis al ultranaţionaliştilor ucrainieni şi ai sporterilor lor din Vest este suprimarea mişcării comuniste din Ucraina.

Contra noastră, a comuniştilor din Ucraina s-a dezlănţuit teroarea. Contra noastră se foloseşte şantajul, intimidarea, violenţa fizică, jaful şi atacul asupra mijloacelor noastre de comunicare. Se vrea paralizarea completă a mişcării comuniste. Cel mai clar exemplu este confiscarea de către “revoluţionari” a sediului central al PCU de la Kiev, proprietate privată a PCU. Au fost furate obiectele personale ale activiştilor care lucrau la sediu. Au fost atacate sediile regionale şi orăşeneşti din majoritatea regiunilor iar unele au fost jefuite şi arse. Au fost distruse sute de monumente din epoca sovietică. Nu numai în memoria comuniştilor, ci chiar ale altor personalităţi ale istoriei Ucrainei.

Din nefericire toate aceste evenimente tragice sunt rezultatul politicilor autodestructive ale multor formaţiuni politice care în lupta pentru putere au ignorat dialogul şi compromisul, satanizîndu-şi adversarii. Fiind pînă de curînd în opoziţie, ei cred că acum au dreptul moral la fărădelege şi violenţă.

În aceste vremuri grele Partidul Comunist al Ucrainei continua să apere interesele oamenilor simpli şi să lupte pentru implementarea obiectivelor din programul său, îşi adaptează tactica activului său şi încearcă să pună bazele unei viitoare creşteri a influenţei sale în rîndul maselor.

Continuăm să apărăm interesele Ucrainei şi integritatea sa teritorială. Pentru aceasta este nevoie de cel mai larg dialog între toate forţele politice.

Partidul Comunist al Ucrainei consideră că doar federalizarea şi creşterea puterii regiunilor vor putea garanta integritatea teritorială a Ucrainei şi va putea crea condiţii pentru stoparea violenţelor şi revenirea la un climat de pace, armonie şi înţelegere între cetăţenii Ucrainei. Partidul Comunist al Ucrainei face un apel la toate mişcările comuniste, muncitoreşti şi de stînga din lume cerîndu-le să continue să ne sprijine şi să coopereze cu noi în greaua luptă pentru realizarea obiectivelor noastre.

În numele miilor de militant comunişti ucrainieni vă mulţumim anticipat

Cu solidaritate

Primul secretar al CC al PCU
Petro Symonenko

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.