Articole recente

                    Două aniversări

Anul acesta au fost două aniversări ale NATO.

Prima a fost legată de crearea aliantei acum 70 de ani,la 4 aprilie 1949, în toiul războiului rece. Era o perioadă revoluționară, în care mișcarea pentru socialism se extinsese nu numai în Europa, ci și în restul lumii. Lordul Hastings, primul secretar general avea să lanseze butada că scopul alianței era ”să țină URSS afară, America înăuntru și Germania jos .

            Deabia peste șase ani, în 1955 statele socialiste au format propria lor alianță militară, Pactul de la Varșovia. Era o alianță defensivă, așa cum pretindea și NATO că este.

Este interesant că atîta vreme cît a existat Tratatul de la Varșovia, NATO nu a avut nici o acțiune militară. Nu a avut tupeul să intervină nicăieri. Tratatul de la Varșovia s-a desființat în 25 Februarie 1991. La 25 decembrie 1991, URSS a dispărut. Războiul rece se încheiase. Logic era să să se desființeze și NATO. Nu mai avea sens să vrei URSS afară. Dar pentru SUA avea sens să rămînă în Europa. Se învățase să o considere vasală. Trebuiau găsite alte pretexte ca alianța defensivă să se păstreze.

Primul test a fost Războiul din Golf. Acolo NATO nu a intervenit formal: în 1991 încă mai exista URSS.  Războiul a fost dintre o coaliție  de state (SUA, Anglia, Franța, Egipt, Arabia Saudită) contra Irakului – care făcuse greșeala fatală de a invada Kuveitul. Dacă dușmanul dispăruse, trebuia inventat un alt dușman al omenirii: Saddam era perfect pentru acest rol. Cică avea o armată de milioane de oameni înarmați pînă în dinți care abia aștepta să ocupe tot Orientul mijlociu și, firește și Israelul.

Irakul a cedat prea repede. Apăruse un nou dușman împotriva căruia lumea liberă trebuia apărată: Miloșevici. URSS și Tratatul dispăruseră. Gorbaciov devenise ridicol prin pretenția că avusese el un gentlemen’s agreement că după unirea Germaniei NATO nu se va extinde. A început nebunia. NATO nu  mai era o alianță defensivă, ci una umanitară: să apere populația de tiranie. Aici trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului: Blair, fostul premier laburist al UK inventase eufemismul ”intervenție umanitară” prntru ”agresiune”. Nu știu dacă asta a fost și în Irak în 2003.

În loc să se dizolve, NATO s-a extins. Cu 12 zile înainte de agresiunea contra Iugoslaviei a primit Ungaria, Cehia, Polonia. Aici avem a doua aniversare: 20 de ani de la agresiunea contra Iugoslaviei. Cele trei țări s-au trezit în război cu vecina lor. Teoretic toate hotărîrile sunt luate prin consens, deci Ungaria, Cehia și Polonia au fost părtașe la agresiunea care a avut efecte umane și de mediu devastatoare.

În 2004, la un an după agresiunea contra Irakului a primit multe alte state, în așa fel încât acum Serbia este practic înconjurată de NATO.  (https://en.wikipedia.org/wiki/Enlargement_of_NATO#/media/File:Map_of_NATO_chronological.gif)

În niciunul din statele componente nu s-a făcut vreun referendum, pentru a consulta populația asupra aderării. La lucrurile cu adevărat importante nu s eface referendum.

        O scurtă listă a isprăvilor NATO

(https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_NATO_operations)

1992 (iulie – noiembrie): operația Maritime Monitor. Scop: blocada împotriva Iugoslaviei. Scuza: așa a zis Consiliul de securitate. Atunci unii au făcut averi în România cu vînzarea de benzină. România mai avea ceva demnitate, nu a luat prea în serios blocada (deși a fost pîrîtă de Rațiu).

1992 – 1993: operația Sky Monitor. Scop: crearea unei zone în Bosnia unde nu era voie să zboare avioane. No fly zone. Fără nici o aprobare de la Consiliul de Securitate.

1992 – 1993: Operația Maritime Guard. Scop: întărirea blocadei navale. NATO își lua libertatea de a folosi forța pentru a percheziționa toate navele care veneau sau plecau din porturile fostei Iugoslavii

1993 – 1995: operația Deny Flight. Să întărească controlul asupra respectării zonei de no fly. De data asta cu rezoluția 816 a Consiliului de Securitate. Operația Sharp Guard : să întărească și mai mult Maritime guard.

1995: august-septembrie: operația Deliberate force. Scop: să bombardeze armata Republicii Srpska. Pentru că nu respecta ”zonele sigure” pentru musulmani. Pretext: Srebrenița. Între timp, sub protecția NATO armata croată a alungat toți sârbii din Krajna. Peste 200 de mii de oameni.

1995 – 2004. Operația Bosnia. Menținere a păcii. Provocăm un război și apoi ne ocupăm de menținerea păcii: iată la ce e bună alianța. Nume frumoase IFOR, SFOR. Crearea unui protectorat NATO: Bosnia.

Acesta a fost preludiul unor acțiuni ”umanitare” mai serioase. Fără aprobarea Consiliului de securitate, și chiar împotriva statului NATO

24 martie – 10 iunie 1999: operațiunea Allied Force. Scop: alungarea din Kosovo a administrației iugoslave și sprijinirea teroriștilor din UCK. Peste 2000 de civili uciși, pagube de zeci de  miliarde, sfîrtecarea Iugoslaviei. Încheiată cu tratatul de la Kumanovo.

12 iunie 1999 – prezent. KFOR: o forță internațională de  menținere a păcii cf rezoluției 1244. (https://en.wikipedia.org/wiki/United_Nations_Security_Council_Resolution_1244)

Decembrie 2001 – Decembrie 2014. International Security Assistance Force. Ocuparea militară a Afganistanului.

2009 – 2016. Ocean Shield. Să curețe Golful Aden de pirați.

  1. Unified Protector. Asasinarea Libiei. Să interzică armatei libiene să folosească aviația împotriva rebelilor.

2012 – prezent. Operația Active Fence. Chipurile să se apere de rachetele siriene.

2015 –  prezent. Operația Resolute Support Mission. Să antreneze armata și securitatea afgană.

 

        De ce NATO este o amenințare globală

În prezent, statele NATO – de fapt SUA, care este hegemonul – conduc diverse forme de război hibrid împotriva Rusiei, a Chinei, a Iranului, a Coreei de Nord, a Venezuelei, a Siriei, a Irakului, a Afganistanului și a altor state din Africa.  Amenințarea cu forța sau chiar forța brută este din nou folosită, împotriva oricăror principii ale ONU. Orice națiune mică se poate aștepta să fie distrusă dacă nu se supune acestor seniori neo-feudali care promit protecție în schimbul predării totale a poporului și a resurselor naturale pentru a crește rata profitului pentru țara care controlează mașina militară a NATO. Ca să poată asigura protecție creează dușmani fictivi cum ar fi Rusia sau China.

Libertatea presei a devenit o glumă. Dacă vedem ce se scrie despre Venezuela, Cuba, Siria sau Rusia devine clar că presa main stream nu  mai este o sursă de informație, ci o armă în războiul mass media, în care opresorii vor să arate că lumea este un loc periculos, că ei sunt protectorii. Mitologia este construită și prezentată prin intermediul tuturor mijloacelor de informare; reviste, filme, televiziune, radio, muzică, publicitate, cărți, internetul în toată varietatea sa; toate sistemele informatice disponibile sunt folosite pentru a crea și menține scenarii și drame pentru a convinge oamenii că ei, protectorii, sunt cei buni și toți ceilalți sunt răi. Suntem bombardați cu acest mesaj neîncetat. Noțiunea de ”fake news” a devenit ”un adevăr ce nu trebuie spus” . Exemplu: încercarea de lovitură de stat a lui Guaido din 30 aprilie anul curent a fost legitimă deoarece poporul este contra dictaturii ”socialiste” a lui Maduro. A doua zi, de 1 mai,  poporul a ieșit în stradă din nou contra dictaturii iar dictatorul a folosit forța. Ce nu se spune este că în ambele zile cei care au ieșit în stradă ca să îl apere pe Maduro au fost mai mulți și că oamenii lui Guaido au inceput violențele. Tehnica demonizării s-a folosit cu succes și contra lui Milosevici, a lui Saddam, Assad, Gaddafi. Uneori nu a avut succes: se pare că presa l-a uitat pe Lucașenco, după vreo 20 de ani de demonizare fără succes.

Explicația: presa main stream apără interesul proprietarului ei. Iar proprietarul este format din finanțatori și bancheri care folosesc guvernele în propriul interes. NATO le apără privilegiile iar presa devine o armă de distrugere: cu fiecare minciună mormântul democrației este săpat mai adânc. Propaganda NATO este chiar o crimă de război, deoarece propaganda este folosită pentru a provoca război, a susține războiul, a transforma alți oameni, declarați a fi dușmani, în ființe care trebuie ucise. New York Times, BBC, CNN, CBC și restul mass-mediei occidentale sunt pline în fiecare zi de minciuni împotriva Rusiei, Chinei, Coreei de Nord, Iranului, Siriei Venezuelei, toate țintele cunoscute. Propaganda este o amenințare la adresa păcii înseși.

Ori noi, socialiștii suntem partizanii păcii. Pe lîngă armele nucleare trebuie să eliminăm și armele psihologice folosite pentru a provoca sau a justifica războiul.  URSS a fost statul care a impus la ONU idealurile păcii și responsabilității internaționale, interzicerea folosirii forței și chiar a amenințării cu forța. Un proiect sovietic de definire a agresiunii prezentat Adunării Generale în 1957 a definit propaganda de război ca agresiune ideologică. Agresiune ideologică este atuncoi când un stat „încurajează propaganda de război, încurajează propaganda pentru utilizarea armelor atomice sau a altor de exterminare în masă și stimulează …, superioritatea rasială sau națională, sau ura și disprețul față de alte popoare. “

URSS nu  mai este iar amenințarea cu forța și folosirea forței sunt la ordinea zilei. Principalul huligan internațional este NATO.

Există teoretic o instanță care judecă crimele de război (Curtea Penală Internațională https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_Penal%C4%83_Interna%C8%9Bional%C4%83) la care SUA, Rusia, China nu au aderat dar care, pe lângă faptul că este controlată efectiv de către SUA și Uniunea Europeană, nu are o secțiune privind propaganda de război.  Totuși, dosarul penal împotriva NATO crește și sperăm că odată și odată ei responsabili de propaganda de război se vor confrunta cu justiția.

             Poziția Partidului Socialist Român

PSR militează pentru desființarea NATO și pentru constituirea unei apărări unice europene, racordată la interesele reale ale Europei, nu ale SUA. România a intrat în NATO în 2004, fără nici o consultare populară. Se știa încă de atunci că NATO este principalul vinovat pentru dezmembrarea vecinei noastre, Iugoslavia. Că NATO este o alianță militară condusă ferm de SUA, prin care controlează Europa. Că  SUA a provocat războiul civil din Bosnia, a folosit NATO pentru intervenția în război de partea teroriștilor musulmani (de fapt tot SUA = NATO a creat și terorismul islamic) . În esență, Vestul a fost vinovat pentru că a recunoscut secesiunile fără să accepte dreptul sîrbilor de a rămîne în federația Iugoslavă. A existat o contradicție între două principii de drept internațional: inviolabilitatea frontierelor și dreptul la autodeterminare al popoarelor. NATO s-a amestecat în războiul civil de partea coaliției croato-musulmane chiar din 1995, cînd a bombardat pozițiile armatei Republicii Srpska sub pretextul masacrului de la Srebrenica , facilitînd cea mai mare epurare etnică: alungarea sîrbilor din Croația. Iar în 24 martie1999 este data la care a început crima fundamentală a secolului 21 – agresiunea împotriva a ceea ce mai rămăsese din Iugoslavia. Cu încălcarea oricărui drept internațional, inclusiv a statutului NATO. Actul al doilea a fost agresiunea împotriva Irakului.

Apreciem că aderarea noastră la NATO nu a fost doar imorală și ilegitimă dar, mai rău, a fost o greșeală politică. Poziția noastră este că Europa nu are nevoie să participe la războaie prin Africa, Orientul Mijlociu și Asia. Nu putem să ne plângem că „vin refugiații” dar să nu observăm că refugiații aceștia sunt produsul politicilor criminale ale NATO, la care Europa – inclusiv România –  a fost complice. Noi, europenii, nu avem nevoie de războaie nici în Siria, nici în Libia, nici în Yemen sau în cine știe ce altă parte a lumii. Noi, europenii, trebuie să trăim în pace cu popoarele de acolo.

Nu mai vrem să sprijinim aventurile militariste ale SUA.  Intrarea noastră în NATO acum 15 ani ne-a costat peste 10 miliarde de dolari. Dar, ceea e și  mai rău, a dus la desființarea armatei noastre naționale și înlocuirea ei cu un corp de mercenari conduși de peste ocean. La care se adaugă desființarea industriei noastre de apărare. Iar din punct de vedere al securității am devenit o țintă într-un eventual conflict spre care ne mînă o clasă politică vasalizată și iresponsabilă. Vasalizare manifestată prin relații proaste cu Rusia și China (o piață însumată de 1,5 miliarde consumatori), cu pierderi economice inestimabile, dar și prin sprijinirea agresiunilor SUA. Este suficient să amintim recunoașterea de către România a autoproclamatului Juan Guaido, o marionetă iresponsabilă a lui Trump. Apartenența la NATO face România un vasal al hegemonului SUA, complice la crimele lui. Complice la asasinarea economică a Cubei, Venezuelei, Iranului și a micii Nicaragua.

Poziția PSR și a Partidului Stînga Europeană este că, chiar dacă nu putem desființa NATO acum, să milităm pentru acesta în continuare. România a mai fost membră în Tratatul de la Varșovia, dar nu a acceptat trupe străine în țară. Dacă atunci se putea (eram în ”totalitarism”) de ce nu s-ar putea și acum ? Doar suntem în ”libertate” și – atenție! – toate hotărîrile NATO se iau prin consens! Milităm pentru început ca toate trupele să fie retrase în teritoriul lor național.

Trupele române în țară, trupele străine afară!

 

 

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 2366 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *