De fapt numele partidului este Anorthotikó Kómma Ergazómenou Laoú, AKEL în turcă: Emekçi Halkın İlerici Partisi) iar pe româneşte Partidul Progresist al Oamenilor Muncii .
Congresul al 22-lea a avut loc în perioada 4-7 iunie 2015. În ziua de 4 iunie a avut loc o conferinţă internaţională cu tema „The threats of fascism and reactionary forces in the era of imperialism and wars” – adică „Ameninţările fascismului şi ale forţelor reacţionare în era imperialimului şi a războaielor”. Eu am participat în numele Partidului Socialist Român.
Pe scurt, despre Cipru
Istoria recentă începe în 1878. Imperiul Otoman a pierdut războiul cu Rusia (şi România + alţii). Ca să facă pace cere mediere britanică (aşa cum în 1775, ca să facă pace a cerut medierea Austriei). Dar englezilor ce le iese de aici? Au cerut Ciprul, ca protectorat (aşa cum Austria a cerut Bucovina, ca să poată ajunge mai comod în Galiţia). Sultanul, încolţit, acceptă, cu condiţia ca totuşi, formal, Ciprul să fie sub suzeranitate otomană. Aşa cum a făcut şi cu Bosnia, cedată în acelaşi an. Grecii din Cipru (la acea dată 75% din populaţie) au cerut unirea cu Grecia = Enosis. Englezii plăteau arendă sultanului pentru insulă, cu bani proveniţi din suprataxarea localnicilor. În 1914, englezii au confiscat Ciprul de tot (aşa cum făcuseră austriecii în 1908 cu Bosnia). Nostimada este că s-au oferit să îl cedeze Greciei dacă aceasta ar fi atacat Bulgaria, lucru tărăgănat de regele grec. În perioada 1925 – 1960 a fost Colonie a Coroanei Britanice. Grecii s-au revoltat în mai multe rînduri, cerînd, obsesiv unirea cu Grecia. Guvernatorul englez a introdus legea marţială şi a încercat să se folosescă de turci contra ciprioţilor greci. În timpul celui de al doilea război mondial, Ciprul a dat 35000 de ostaşi în armata britanică, luptători contra Germaniei. După război, se aşteptau ca, în fine, să se unească cu Grecia. Turcii ameninţau cu separarea (Taksim). Regele Paul al Greciei a cerut şi el unirea cu Ciprul în 1948. În 1950 a avut loc un referendum: 97% din grecii ciprioţi doreau Enosis. Au făcut o petiţie în acest sens la ONU. Ca să îi potolească, americanii au primit în 1952 în NATO şi pe turci şi pe greci – aveau nevoie de carne de tun contra URSS. Englezii aveau alte planuri: alungaţi fiind de Nasser din Egipt, şi-au mutat bazele militare de acolo în Cipru. Răspunsul ciprioţilor avea să fie diferit: grecii au creat o organizaţie teroristă EOKA care, în perioada 1955 – 1959, a pus bombe şi a ucis militari englezi (vreo 400), colaboraţionişti greci (cîteva sute) şi, bineînţeles, turci. Se ciocneau interesele Angliei, Turciei şi Greciei. De ciprioţi cui să îi pese?
Ciprioţii turci au răspuns la petiţia grecilor de Enossis cu petiţia lor pentru taksim = separare. Pretindeau nordul Ciprului. Şi-au făcut şi ei o organizaţie teroristă – TMT – care e ocupa şi ea cu bombe şi asasinate contra grecilor şi „trădătorilor” turci; ăştia nu omorau englezi. Cele trei puteri : Anglia, Turcia şi Grecia au căzut de acord să facă un Cipru independent. Ciprioţii turci erau sprijiniţi nu numai de Turcia, ci şi de Anglia, interesată de un Cipru slab şi care să nu mişte în front. În 1960 partea greacă a declarat că renunţă la Enosis şi cea turcă la Taksim. S-a proclamat independenţa. Turcii credeau că sunt naţiune fondatoare a insulei, naţionaliştii greci îi considerau minoritate etnică. După o scurtă acalmie (1960 – 1964) au început iarăşi luptele între extremiştii greci şi cei turci. De vină fiind preşedintele de atunci, Makarios care era suficient de stupid ca să îi favorizeze făţiş pe greci. Numai în 1964 au fost ucişi 364 turci ciprioţi şi 174 ciprioţi greci. Au urmat zece ani de conflicte mai mult sau mai puţin intense pînă în iulie 1974 cînd junta coloneilor din Grecia şi-a pus omul, Samson să îl răstoarne de la putere pe Makarios – prea moale pentru EOKA – şi să declare Enossis. Turcii, care atîta aşteptau, au trimis armata să „restaureze ordinea constituţională”. Aurestaurat-o aşa de bine încît au ocupat partea nordică (35% din teritoriu) şi au proclamat acolo Republica Turcă a Ciprului de Nord cu capitala la Nicosia. Tot acolo e şi capitala Ciprului care a intrat în UE (numai că grecii îi zic Lefkosia). Zidul despărţitor trece prin centru oraşului şi este păzit de soldaţi ONU. Din 2003 ţara este membră UE iar din 2008 este membră în Eurozonă – a trecut la moneda Euro. Zona turcă, nefiind recunoscută, a rămas în afara UE e subdezvoltată şi săracă. Producătorii turci au acce numai pe piaţa turcă.
Concluzie: Din motive complicate, Ciprul este simultan şi unul singur (recunoscut internaţional, membru UE) şi împărţit în trei: Ciprul grecesc (5500 km2, 850000 locuitori), Republica Turcă a Ciprului de Nord (recunoscută doar de Turcia, 3300 km2, 300000 locuitori) şi trei baze englezeşti (vreo 600 km2). O ţară în care se circulă pe partea stîngă.
Pe scurt, despre AKEL
Unde erau comuniştii în toată nebunia asta? Iată ce ne spune wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Progressive_Party_of_Working_People)
Partidul a fost fondat în 1926 cu numele de Partidul Comunist din Cipru (CPC). Ideea era să lupte pentru eliberarea ţării de sub jugul britanic dar şi împotriva explotării omului de către om. Nu avea nici un fel de preferinţă de etnie: nu conta dacă eşti turc sau grec, important era să fii communist. În 1931 a fost scos în afara legii de faimoasa democraţie britanică.După începerea războiului antisovietic, englezii au descoperit că ei de fapt sunt aliaţii lui Stalin şi partidul a fost legalizat în 1941 sub noul nume de AKEL. Lovită brusc de o iubire de democraţie, Marea Britanie a organizat primele alegeri locale în 1943. Surpriză: în Limassol şi Famagusta primarii aleşi au fost comunişti. Secretarii generali ai partidului au fost: Ploutis Servas(1936–1945), Fifis Ioannou (1945–1949), Ezekias Papaioannou (1949–1988), Dimitris Christofias (1988–2009) şi Andros Kyprianou (2009–prezent). Dimitris Christofias a fost şi preşedintele Ciprului în perioada 2008 – 2013, perioada de exacerbare maximă a crizei economice în care troika FMI-BCE-CE i-a impus Ciprului aşa numitul bail in (vezi aici https://en.wikipedia.org/wiki/2012%E2%80%9313_Cypriot_financial_crisis) – adică blocarea a ceea ce depăşea o anumită sumă dintr-un depozit bancar. Asta ca să le dea ciprioţilor o lecţie – să îşi bage minţile în cap şi să nu mai aleagă comunişti. Tot în circa lui Christofias a fost pusă şi explozia (https://en.wikipedia.org/wiki/Evangelos_Florakis_Naval_Base_explosion) unei nave cu muniţie. Iată despre ce e vorba: un vas rusesc sub drapel cipriot naviga în Marea Roşie, transportînd muniţie de la Iran către Siria. În 2009. Marina americană l-a interceptat (cu ce drept?) iar Hillary Clinton a obligat pe ciprioţi să îl confişte ei şi să aibă răspunderea explozivilor. Vasul a fost ţinut în rada unui port doi ani pînă cînd a explodat de la sine. De vină fiind preşedintele comunist cipriot.Nu e culmea cinismului?
În perioada 1955 – 1958 partidul a activat din nou în ilegalitate. Relaţiile cu EOKA au fost de ostilitate, naţionaliştii din EOKA considerîndu-i pe comunişti trădători deoarece aveau şi membri turci.Naţionaliştii turci procedau la fel.Situaţia era complicată. Marele merit al lui Christofias a fost că a reuşit – culmea! tocmai în oribilii ani ’90 marcaţi de contrarevoluţiile anticomuniste şi de prăbuşirea URSS – să facă din AKEL prima forţă politică a ţării. În 2001 partidul a obţinut 34% din voturi, în 2006 31% iar în 2011 33%!
Actualul preşedinte al partidului, ales în 2009 şi reales de al 22-lea congres AKEL este Andros Kyprianou. La alegerile legislative din 2011 partidul a obţinut 33% din voturi. Performanţele la alegerile locale şi europene sunt similare. Poate mai important decît alegerile este faptul că AKEL are o bază muncitorească, controlează cel mai mare sindicat din ţară, PEO. Acesta are în dotare inclusiv baze hoteliere în care membrii îşi pot petrece vacanţele la preţuri modice (35 euro/noapte). La unul din ele au fost cazaţi şi majoritatea membrilor delegaţiilor străine participante la al 22-le congress AKEl. Se numeşte PEO Garden view şi este situate în Pervolia, o localitate de lîngă Larnaka, zonă în care AKEl are constant peste 50% din voturi.
Întîlnirea cu sindicatele
Miercuri, trei iunie am fost contactat de doi reprezentanţi ai sindicatului. Pe unul din ei, cel care mi-a dat cartea de vizită îl cheamă Pieris Pieri şi este secretar în departamentul pentru relaţii internaţionale al sindicatului PEO. Ar fi vrut să ştie care este baza noastră sindicală şi care este legătura dintre PSR şi sindicate şi să afle dacă avem vreo legătură cu muncitorii imigranţi români din Cipru care, vreo 40000 la număr nu sunt toţi sindicalizaţi şi sunt victime sigure ale angajatorilor. Mi se spusese că sunt mulţi români în Cipru ceea ce este ciudat fiindcă rata şomajului acolo este de 16% iar la noi numai de 6%. Da, dar salariul net mediu în Cipru este de 700 euro iar la noi de 350. La Larnaca am întîlnit muncitori români care instalau o reţe de canalizare. Nu prea le-am fost de folos, sindicalistilor fiindcă erau mai informaţi ca mine despre sindicatele din România. Consultaseră http://www.worker-participation.eu/National-Industrial-Relations/Countries/Romania/Trade-Unions şi voiau doar să ştie care din cele 5 centrale sindicale este „a noastră”. Nu era nici una. Le-am zis că în afară de învăţămîntul preuniversitar şi de sănătate, în sectorul privat sindicalizarea este descurajată şi că eu nu cred să fie în total cu mult peste un milion de membri de sindicat. Eu le-am spus ca nu avem parteneriat cu o federatie sau cu o confederatie ci doar colaborari cu unele sindicate de ramura, precum minerii sau cei de la CFR, in diferite actiuni si in special si mai frecvent colaboram sindicate locale.
Conferinţa
Joi 4 iunie a început conferinţa “Primejdia fascismului şi a forţelor reacţionare în era imperialismului şi a războaielor ” la care am participat din partea PSR. Fiecare participant a avut la dispoziţie 5 minute. Au fost 41 de vorbitori, reprezentînd diverse formaţiuni de stînga din peste 30 de ţări. Pentru mine a fost impresionantă organizarea: cred că greul l-au traducătorii la cască. Traducerea se făcea simultan în limbile greacă, turcă, engleză, spaniolă, rusă şi araba. Ar fi trebui să fie 30 de traducători!
Conferinţa a fost deschisă de secretarul general al AKEL, Andros Kyprianou şi se poate citi http://www.akel.org.cy/en/?p=3597#.VX0gbUYYO8g.Normal, fiind gazdă, a beneficiat de mai multe minute. După saluturile de rigoare, ne-a spus, în rezumat cam aşa: Cipru a fost mereu victim NATO, a expansionismului turcesc şi a facismului grecesc. Nu a fost niciodată o ţară independent. Noi vrem să găsim o soluţie paşnică a unificării ţării într-un stat federal cu două conaţiuni fondatoare. Vrem să internaţionalizăm cît mai mult problema nu fiindcă am avea iluzii că imperialiştilor le-ar păsa de ea ci pentru că timpul curge în defavoarea noastră. Au trecut 41 de ani, este posibil ca statu-quo –ul să se păstreze prin politica faptului împlinit. Vrem să cerem de la comunitatea internaţională – care nu este numai NATO – să ne ajute. De ce am convocat această conferinţă? Din patru motive: 1. Criza de acum este mai rea decît cea din 1929 – 1933 care a dus la Hitler; 2. Deja criza a dus la apariţia mişcărilor reacţionare semifasciste xenophobe şi antiimigrante în Europa. UN semnal de alarmă este decizia UE de a lansa un război contra imigranţilor – sub pretextul războiului contra traficului de imigranţi – în Marea Mediterană. 3. Imperialiştii, în competiţia pentru resurse se folosesc de forţele cele mai odioase, unele din ele crete chisr de ei, forte care nu se dau în lături de la genocid şi purificare etnică: în Ucraina, Siria, Libia, Irak, Afganistan. Credem că ei, cu deosebire SUA, au deschis în mod deliberat cutia Pandorei de unde să iasă aceşti demoni ca apoi să se laude că ei i-u învins – aşa cum au făcut şi Hitler, altă creatură a lor. În Ucraina ei au încurajat forţele fasciste, aşa cum tot ei au creat ISIS. Nu le pasă nici de Ucraina şi nici de Irak sau Siria ci vor să distrugă Rusia şi să facă haos în Orientul mijlociu. 4. În fine, Campania antiştiinţifică de egala comunismul cu fascismul are o explicaţie: de a face Istoria o sclavă a politicii lor şi de a nega exploataţilor dreptul la organizare. Socialismul, chiar aşa cum a fost, cu distorsiuni, eşecuri, erori a reprezentat un progress.
Organizatorii au hotărît ca intervenţiile de 5 minute ale străinilor să aibă loc în ordine alfabetică. Aşa că mie mi-a venit rîndul în jurul orei 16. Încă nu ştiu dacă şi unde vor fi publicate toate cuvîntările in extenso, aşa că am să le rezum pe cele care mi s-au părut mie mai interesante.
PADS (Partidul Algerian pentru Democraţie şi Socialism): imperialismul este consecinţa naturală a capitalismului iar consecinţa naturală a lui este războiul: făţiş ca în Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, Africa sau mascat ca în Cuba, Venezuela, Brazilia şi Algeria. Şi totuşi, pe ce se bazează? Pe o industrie de propagandă, pe think tank-uri de spălare a creierelor, pe ONG-uri viclene ca USAID, NED sau Soros. Sub masca luptei împotriva terorismului NATO vrea să folosească armata algeriană în războaiele sale imperialiste din Africa. Ce e de făcut? Viitorul este Socialism sau barbarie. A. Să ne dăm jos guvernele capitaliste la noi în ţară, acolo să facem socialis. B. Să milităm pentru desfiinţare NATO. C. Să abordăm peste tot o perspectivă de clasă.
PCdoB (Partidul Comunist din Brazilia): în Brazilia şi în Vemezuela ideile fasciste sunt de văzut în manifestaţiile antiguvernamentale, cu grade diferite de violentă. Ocazia este data de criza globală a capitalismului şi de afluxul de imigranţi proveniţi din ţări distruse tot de NATO. În Europa de Est demonii au fost treziţi de prăbuşirea URSS, de dezmembrarea Iugoslaviei şi, mai ales de Maidanul care a distrus Ucraina. Anticomunismul este anticamera fascismului. Rolul partidelor comuniste este de a apăra democraţia şi a face alianţe multinaţionale antifasciste.
Partidul Comunist din Boemia şi Moravia: pentru noi, care suntem în UE, prima misiune este să contracarăm agitaţia războinică antirusă. Fascismul este deja dovedit în Ucraina unde Poroşenco a semnat nişte legi ale decomunizării care vin în contradicţie totală cu toate convenţiile internaţionale privind drepturile omului. Susţinem necondiţionat PC Ucrainian.Deficitul de democraţie creşte chiar în UE. În loc ca aceasta să limiteze drepturile societăţilor transnaţionale, a ajuns să fie condusă de ele. Şi s-a osificat atît, încît în curînd va deveni nereformabilă. Uniunea monetară nu serveşte cetăţenilor, ci corporaţiilor.Deja există mişcare contra birocraţiei UE. Să nu lăsăm terenul acesta neacoperit, căci el va fi acaparat de mişcări naţionaliste, xenophobe, anti imingranţi, rasiste. Mişcările aceste semifasciste critică bine situaţia curentă, dar soluţia lor este greşită, este fascistă. Să milităm contra TTIP despre care Hillary Clinton zice că va fi “NATO economic”. Adică izolarea de restul lumii! Îl apreciază pe Milos Zeman, preşedintele ceh care, desi necomunist e patriot şi a declarant că nu se poate face un sistem de Securitate European fără Rusia.
Partidul Comunist din Cuba: să nu ne facem iluzii că fascismul – adică extrema dreaptă – sunt de domeniul trecutului. În caz de criză el reapare, ca un ultim support al capitalismului. Totuşi, în America Latină nu există încă partide de extremă dreaptă ca Frontul Naţional din Franţa sau Zori Aurii din Grecia. Fascismul din America Latină este organizat şi orchestrat din SUA prin intermediul diverelor ONG-uri, cel mai abject fiind NED – creat în 1983 de Reagan contra Nicaraguăi. Ţinta: stoparea proceselor progresiste din Vemezuela, Bolivia, Ecuador, Nicaragua, Brazilia, Argentina prin “mobilizări populare” instigate de provocatori. Dreapta dispune de supremaţie mediatică. EI vorbesc – ca şi în Ucraina, de unde mai recent s-au inspirat protestatarii din Venezuela – despre “revoluţie paşnică”. Foarte paşnică, cu provocatori care ucid cu singe rece pentru a semăna teroare şi haos. Să nu ne pierdem în dispute sterile espre dreapta, extrema dreaptă şi fascism. Imperialismul ştie bine care îi este duşmanul – noi, cei progresişti, comuniştii, antiimperialiştii. În Cuba noi am rezistat de 60 de ani şi încă vom rezista. Nu ne lăsăm atraşi de cîntecele de sirenă ale lui Obama, căci ştim ce vrea: să lăsăm jos steagul roşu. Niciodată.
WFDF (Federaţia mondială a tineretului democratic).Propaganda fascistă are efect în rîndul tinerilor defavorizaţi care o percep ca o luptă a săracilor contra bogaţilor. I-am văzut pe adolescenţii din Odesa cum umpleau cocktailuri Molotov ca să le dea foc comuniştilor. Aici trebuie făcută propaganda noastră: printre adolescenţi, explicîndu-le că fasciştii ucrainieni sunt slugi ale unor bogaţi şi mai mari, din SUA şi UE. Islamofasciştii din Siria, Irak, Libia, Liban sunt şi ei adolescenţi şi luptă pentru o cauză pe care nu o înţeleg. Şi lor trebuie să li se explice că de fapt ei luptă în interesul ghiaurilor americani şi nu numai. La rădăcina fascismului este anticomunismul – ura exploatatorului contra exploatatului. Asta vrea să facă organizaţia noastră.
PCP (Partidul Comunist Portughez): Noul fascism este o consecinţă a prăbuşirii URSS şi a noii crize economice. Pentru privilegiaţi, (islamo)fascismul este o ieşire din criză. Chiar dacă poate duce la un război mondial. Fiecare partid comunist are datoria să lupte contra fascismului din propria sa ţară. Viitorul nu poate fi decît socialist.
PSR (Partidul Socialist Român): Rădăcina fascismului este anticomunismul. Nu orice anticomunism esteautomat fascism – de exemplu cel liberal nu este. Dar dacă se interzic simbolurile comuniste (ca în Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ţările Baltice)distanţa dintre ele se micşorează. Dacă se interzice înregistrarea oficială a unui partid comunist (ca în România, unde au fost respinse 12 asemenea cereri, pe baza aplicării cu rea voinţă legii de o justiţie coruptă) distanţa se micşorează şi mai mult. Dacă, în plus comuniştii sunt bătuţi, asasinaţi, sediile le sunt distruse, atunci, practic, anticomunismul devine similar cu fascismul. Din punct de vedere propagandistic anticomunismul este justificat teoretic de echivalenţa ”fascism = comunism” (care a jucat rolul de anestezic social la Marele Jaf al Secolului – privatizarea şi retrocedările) şi juridic de legile lustraţiei, care au interzis foştilor activişti accesul la funcţii publice. Culmea: peste tot comuniştii au renunţat singuri la putere ca să facă loc şi altor forte. Anticomunismul a trezit din somn un monstru: fascismul, aşa cum se vede acum cel mai bine în Ucraina. În plus, ţările din Est sunt colonii, apare o mişcare de rezistenţă contra birocraţiei de la Bruxelles dar deocamdată, din nefericire, steagul de eliberare naţională este ridicat tot de mişcări fasciste sau de extremă dreaptă. Ce putem face? Coaliţii antifasciste de eliberare naţională care să ducă la o Europă a popoarelor, nu una a corporaţiilor.
CPRF (Partidul Comunist al Rusiei): Capitalismul nu cunoaşte o altă cale decît sprijinirea celor mai reacţionare forţe din ţările pe care le subjugă: Iugoslavia, Irak, Afganistan, Libia, Siria, Ucraina. Popoare care au căzut victimă intereselor geostrategice americane. Renaşterea fascismului în Europa devine o realitate cotidiană în UE. La bază este antisovietismul. Cum se face?Prin falsificarea istoriei. Mărturie stau multe memorandumuri adoptate de Parlamentul European prin care se încearcă eradicarea din memoria colectivă a rolului URSS în eliberarea de Nazism. În loc de eliberatori, sovieticii sunt numiţi ocupanţi. Fructul otrăvit al antisovietismului este fascismul. Noi, comuniştii, vedem ca principal noastră sarcină apărarea valorilor socialiste şi combaterea antisovietismului.
CPUSA (Partidul Comunist American): Asistăm la declinul imperiului SUA şi ridicarea altor actori mondiali. Situaţia este periculoasă căci se va ajunge la o redistribuire a sferelor de influenţă. Normal că elitele politice, economice şi militare din SUA nu vor ceda uşor. Nu este clar cum se va termina povestea: neoconservatorii ar vrea să o resolve prin mijloace militare. Se opun acordului cu Iranul pentru că acesta ar servi intereslor păcii şi se opune interesului Arabiei Saudite de a fi o forţă dominantă în regiune împreună cu Israelul. ISIS este o creaţie americană rezultată din destabilizarea Irakului, a Libiei şi Siriei. Politiceşte, el serveşte complexului militaro-industrial American la creşterea exorbitantă a bugetului de înarmare şi justifică legile care încalcă libertăţile cetăţeneşti. Înainte propaganda spunea că tensiunea internaţională este cauzată de URSS; acum, cu o Rusie capitalistă ea este generate de contradicţiile dintre interesele statelor imperialiste. În SUA nu există pericol fascist classic, ci unul al întăririi forţelor de dreapta, care vor război. Deşi unii tovarăşi cred că este indifferent dacă preşedintele este democrat sau republicn, nu este chiar aşa. În Partiul Democrat există şi o aripă progresistă.CPUSA este forţat de logica raportului de forţe să o susţină. De exemplu, pentru alegerile din 2016, CPUSA va susţine campania (la alegerile primare ale democraţilor) a senatorului Bernie Sanders, care a avut curajul să se declare socialist.
KPU (Partidul Comunist Ucrainian) a fost vedeta de necontestat a conferinţei. Întîmpinat cu aplauze, a vorbit chiar Petro Simonenco: Ne exprimăm admiraţia faţă de iniţiativa AKEL de a organiza această conferinţă. Trebuie să ne mobilizăm cu toţii contra fascismului. În Ucraina chiar avem de a face cu un fascism classic. Este vorba de a se interzice şi libertatea cuvîntului pentru comunişti.Legile decomunizării au o clauză de pedepsire a negaţioniştilor cu închisoare de pînă la 10 ani. Sinistrul Saakashivili,el însuşi o marionetă a CIA, urmărit penal în propria lui ţară a fost pus guvernatorul regiunii Odesa, unde au fost arşi de vii, cu un an în urmă, 50 de protestatari iar unul din membrii mafiei sale personale este acum ministrul sănătăţii. Ucraina nu mai este o ţară suverană, a devenit o colonie NATO unde FMI face experimente pe seama poporului. Confruntarea cu Rusia, generată de lovitura de stat fascist din februarie 2014a dus deja la zece mii de morţi, milioane de refugiaţi, de emigranţi, a dus la sistare obligaţiilor statului în estul Ucrainei. Continuă vînătoarea de comunişti. PCU este contra NATO şi contra UE şi contra FMI. De un an se judecă procesul cu statul ucrainian, care vrea să îi interzică. Legile decomunizării prevăd închisoare pînă la zece ani pentru cei care neagă “crimele” URSS. Neofascismul care unora li se pare o iluzie este, în Ucraina, o realitate cruntă. A devenit un fapt cotidian. Fascismul duce la război şi chiar asta avem acum în Ucraina. Noi trăim acum în Ucraina ceea ceau trait înaintea noastră popoarele din Iugoslavia, Irak, Libia şi Siria. Dar nu ne dăm bătuţi. Numai dacă lupţi poţi să cîştigi. Nu vom fi victime lipsite de apărare.
Nu am cuvîntarea lui Simonenco in extenso. Dar mai am altele, pe care nu le mai menţionez de la delegaţiile din Malta , Irak, Siria, Swaziland, Sudan, Sudanul de Sud şi Turcia.
La finalul conferinţei am semnat, în numele PSR două declaraţii de solidaritate: una cu comuniştii ucrainieni, cu titlul “Opriţi Sabatul Nazist în Ucraina” şi a doua cu titlul “Mesaj de solidaritate cu poporul cipriot”. Documentele, împreună cu lista formaţiunilor participante se pot găsi aici http://www.akel.org.cy/en/?p=3601#.VYbmUUYYO8g
În continuare a venit negociatorul şef al Ciprului în problema cipriotă, Andreas Mavrogyannis care ne-a prezentat problemele privind reunificarea ţării. Partea grecească doreşte o federaţie iar cea turcă confederaţie.În timpul preşedintelui Christofiadis s-au făcut unele progrese, dar după alegerea unui nationalist turc ca preşedinte al Republicii Ciprului de Nord, ele au fost întrerupte. Acum a fost ales preşedinte un moderat – Akingi – aşa că sunt speranţe. Turcii ciprioţi doresc reunificarea, dar se opun coloniştii veniţi din Turcia şi mai contează şi relaţiile dintre Akingi şi Erdogan. De fapt nu Akingi este cel care decide, ci Erdogan. În momentul acela (joi 4 iunie) încă nu se ţinuseră alegerile parlamentare în Turcia, aşa că aşteptau să vadă cine cîştigă.
Congresul al 22 lea
Deschiderea a avut loc în aceeaşi clădire ca şi conferinţa, la ora 19.00. A fost impresionant.Delegaţiile străine au avut şi aici acces la traducere automata, pe toată durata congresului.Toate intervenţiile şi polemicile dintre delegaţi au fost traduse. Doar cîteva delegaţii străine au fost alese pentru a transmite mesaje de succes: China, Vietnam, Rusia, Portugalia şi Ucraina.
Întîlnirea cu conducerea AKEL
Vineri 5 iunie la ora 10 am fost convocat la o întîlnire cu Costas Christoudoulides, şeful biroului de relaţii internaţionale AKEL. A fost o întîlnire de informare: i-am povestit despre traiectoria sinuoasă PSM – PAS1 – PAS2 – PSR. Despre procesul de la CEDO, despre noi, că suntem un partid deschis tuturor oamenilor de stînga, indiferent de curentul ideologic la care se raporteaza: important este să fie patrioţi şi anticapitalişti. Le-am transmis din partea preşedintelui Constantin Rotaru urări de succes şi le-am transmis dorinţa noastră de a coopera. Iar el mi-a relatat despre problemele Ciprului, despre activitatea Akel şi a lui Christofias .