„…aderarea la UNIUNEA EUROPEANĂ se va dovedi a fi o greșeală istorică uriașă pentru țara dumneavoastră, pentru că ce ați făcut e să intrați într-un sistem care este din ce în ce mai rău ca cel pe care l-ați părăsit acum 20 de ani. Este o greșeală foarte mare, iar clasa voastră politică, politicienii voștri, sunt practic cumpărați cu bani, foarte mulți bani.”

Are dreptate europarlamentarul britanic NIGEL FARAGE, sută la sută dreptate, când afirmă ceea ce afirmă. Mi-ar fi făcut plăcere să nu aivă dar, după cum ne demonstrează viața, are. Că trăim astăzi mult mai rău decât înainte de 1989, eu nu-mi amintesc să fi trăit atunci rău dar din dorința de a-i face plăcere lui Farage zic ca el, este un adevăr de care nu mai poate să se îndoiască nimeni zdravăn la cap. Argumentele mele ?! Sunt cele furnizate de statisticile europene. Cum, după vorba deșteaptă a poporului român, gura păcătosului adevăr grăiește și în cazul situației actuale a României, aceea de colonie europeano-americană, adevărurile etalate de statistici sunt toatal descurajatoare. Nu excelăm, astăzi, la niciun capitol al economiei sau vieții sociale, de cea politică nu cred că mai este cazul să vorbim. De câte ori deschid televizorul, mai aflu că România este pe ULTIMUL loc în U.E. la … La orice. Deunăzi, tocmai am aflat că și la educație suntem pe ultimul loc în Europa. Desigur, tot legat de educație, am fost citați ca fiind pe primul loc la analfabetism. Ca un clișeu, după ce apare o asemenea constatare, se umplu ecranele televizoarelor de liote de ”spălători de varză”, autointitulați analiști politici sau economici, care încearcă să ne convingă că nenorocirea este o fatalitate pentru care sistemul capitalist ”nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase”. Se cântă pretutindeni, pe toate canalele mass-media adică, refrenul jigodios ”nu sunt bani”. Nu sunt bani pentru educație, nu sunt bani pentru asigurarea sănătății, nu sunt bani pentru pensii (au fost banii depuși de actualii pensionari pe vremea când lucrau, dar au fost furați), nu sunt bani pentru cultură (nu este vorba de cea din agricultură, sprijinită de APIA), ÎN ROMÂNIA NU MAI SUNT BANI PENTRU NICIO ACTIVITATE CU CARACTER SOCIAL.

Sunt bani pentru vile cu turnulețe (stil arhitectononic care a înflorit în România postdecembristă), sunt bani pentru”dricuri” 4X4, sunt bani pentru concedii excentrice în care se lăfăie ”burtă-verzimea” și ”neam-prostimea” de pe plaiurile mioritice, sunt bani pentru ”baluri de lux” în care se bălăcesc ”telectualii”, autodefiniți, de pe malurile Dâmboviței, mai sunt bani pentru tot felul de alte aiureli menite să excite vanități de tot felul. Sunt, deci, și bani. Și atunci, pe ce lume trăim, în ce lume trăim ?! Eu mă întreb dacă poporul meu, abrutizat de sărăcie, de foame, de frig și de multe alte mizerii de tot felul, mai gândește normal, mai poate fi lucid atunci când își evaluează propria situație. Spun aceasta deoarece la evidențele statisticilor europene eu nu văd nicio reacție. Cum să-mi explic această stare de letargie păguboasă sau această lehamite cronică ? Poate prin scârba pe care le-o provoacă fantomaticii prim-miniștrii care, dimpreună cu liotele lor de potentați, îi hoțesc și îi mint aiurindu-i cu promisiuni perverse care i-ar putea face geloși chiar și pe marii maeștrii în excrocherie. Periculoasă situație !

Ei, excrocii de dreapta, speră SĂ DORMI LINIȘTIT, POPOR ROMÂN, CĂCI CAPITALISMUL VEGHEAZĂ SĂ NU TE MAI TREZEȘTI NICIODATĂ.

Eu, un om de stânga, comunist adică, speriat de starea ta de muribund, te implor TREZEȘTE-TE, POPOR ROMÂN, ȘI IA-ȚI SOARTA ÎN PROPRIILE MÂINI !

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 618 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]