Luna martie e prilej de mai multe comemorări. Agresiunea împotriva Iugoslaviei, Agresiunea împotriva Irakului, lărgirea NATO.
Iar 22 martie va rămâne în memorie ca ziua masacrului de la Moscova.
Exact acum 25 de ani, la 24 martie 1999 a început bombardarea Iugoslaviei de către NATO. Cu 12 zile înainte, la 12 martie au fost cooptate, pe post de complici, trei state : Ungaria, Cehia și Polonia. Pretextul era operațiunea antiteroristă a Iugoslaviei în Kosovo.
NATO a fost implicat în războaiele din Iugoslavia încă din 1992, în 1995 a bombardat forțele republicii Srpska și a ajutat la purificarea etnică a Croației (august 1995) când sute de mii de sârbi au fost expulzați .
Dar atunci se putea pretinde că intervențiile militare au fost conform legislației internaționale.
Mai precis, chiar ONU (la acea vreme secretar general era Boutros Ghali) a chemat în ajutor NATO să facă pace în Iugoslavia. I s-a cerut să acționeze prin rezoluții acceptate în unanimitate de Consiliul de Securitate (rezoluțiile 743/21.02.1992, 816/31.03.1993, 836/04.06.1993: embargou asupra armelor, zone ”no fly”, ba chiar și mai multe. La acea vreme Rusia era la pământ, condusă de Ielțîn, iar China nu avea interes să se opună SUA.
Dar în 1999 nu a fost așa. Rusia și China au respins propunerea NATO de a interveni în Iugoslavia. Deci a fost o agresiune.
O putem numi ”războiul de agresiune neprovocat al NATO împotriva Iugoslaviei”. Ca să folosim mantra actuală a războiului din Ucraina.
Evgheni Primakov, pe atunci primul ministru al Rusiei a observat bine: operațiunea ”Forțele aliate” nu a fost doar un atac împotriva unui stat, ci o lovitură dată ordinii internaționale. Culmea cinismului: agresiunea a fost numită acțiune umanitară.
Am putea spune că atunci a fost inaugurat secolul 21. Forța dreptului a cedat locul dreptului forței. Imperialismul american s-a dezlănțuit, nemaifiind cine să îl oprească.
Spre rușinea noastră, parlamentul – controlat la acea vreme de Convenția Democrată, deja pătată de sângele minerilor – a autorizat avioanele NATO să utilizeze spațiul aerian românesc în timpul operațiunilor din Iugoslavia.
Sârbii nu vor uita prea repede crimele NATO de acum 25 de ani.
Rezultatul agresiunii a fost crearea ilegală a statului Kosovo, condus de o bandă de criminali. Și exodul a 150000 de sârbi din Kosovo. Și referendumul care a dus la secesiunea provinciei.
Agresorii au comis și crime de război. Nu există război fără crime de război. 2000 de morți civili, 100 de copii uciși, folosirea uraniului sărăcit, distrugeri de poduri, spitale, gări.
Sigur că prin comparație cu genocidul actual din Gaza (32000 de morți civili, 11000 de copii, jumătate din clădiri demolate) se poate spune că a fost ceva de mică intensitate.
Așa de mică intensitate, cum a fost, a fost un șoc. A arătat fața hidoasă a imperialismului vestic. Pe atunci noi nu credeam că așa ceva există. Doar intrasem în lumea liberă!
Trist este că o parte a stângii europene (”stânga frecventabilă” sau stânga pro NATO) au sprijinit organizația teroristă UCK, așa numita ”armată de eliberare din Kosovo”, ba chiar și bombardarea Iugoslaviei. Pe ideea că Miloșevici este un dictator naționalist. Așa cum acum sprijină fascismul ucrainian deoarece Putin este dictator.
Ei, prietenii mei stângiști au refuzat să vadă că UCK era o organizație controlată de SUA, vinovată de trafic de droguri, de persoane, de spălare de bani, tortură, crime și chiar atrocități îngrozitoare cum ar fi recoltare de organe pentru transplant. Conducătorul ei, Hashim Thaci era omul NATO și al SUA.
Acest individ a fost și președinte și prim ministru al Kosovo după declararea unilaterală a independenței în februarie 2008. De abia după 21 ani a fost arestat și trimis la Haga pentru crime de război. În aprilie 2020. Hashim Thaci, Kadri Veseli (șeful serviciilor secrete) și alți politicieni din Kosovo au fost acuzați de crime împotriva umanității, crime de război, în jur de 100 asasinate (albanezi, sârbi, romi, oponenți politici), tortură.
În bună tradiție americană, unchiul Sam și-a luat mâna de pe ei: nu mai sunt utili.
Totuși, aceste lucruri se știau chiar de atunci, din 1999. Dar după lovitura de stat din 2000, în locul criminalilor a fost judecat Miloșevici . Nu i s-a permis să prezinte date despre crimele UCK. A murit în închisoare în 2006, probabil otrăvit.
Ironie: în 2016 a fost achitat post mortem.
Totuși, ce a avut Vestul contra Iugoslaviei? Căci propaganda anti iugoslavă a început chiar din 1990. Explicația mea de atunci și de acum este aceeași: era mare pericol ca după prăbușirea modelului sovietic de socialism popoarele din Est să nu fie cumva atrase de ”socialismul de piață” iugoslav. Iugoslavia socialistă și multietnică era un model de succes social și economic. Tragedia a fost că ”bratstvo i jedinstvo ” – adică frăția și unitatea depindeau de Partidul Comunist al Iugoslaviei. În momentul când au intrat demonii naționalismului în societate și el, partidul s-a împărțit în partide republicane, s-a terminat și cu frăția și cu unitatea. Exact așa a fost și cu URSS.
Războaiele din Iugoslavia au fost ațâțate de forțe din afară, forțe anticomuniste din Vest. Un rol urât l-au avut Germania și Ungaria (la început) și apoi SUA (deja îi intrase în cap că e jandarmul mondial pentru că a câștigat războiul rece).
Spre rușinea noastră, la 29 martie 2004, am fost cooptați și noi în NATO. De partea agresorilor.
Nu e motiv de sărbătoare. Suntem o țară ocupată militar și o țintă în caz de război.
