La data de 18 August 1949, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri, era stabilită data de 23 August ca sărbătoare naţională. Contextul politic determinat de abdicarea lui Mihai I de Hohenzolern şi trecerea la forma de guvernământ republicană a creat climatul favorabil românilor să-și aleagă o zi națională care să reflecte un act de voinţă populară şi care să marcheze un eveniment de mare însemnătate pentru ţară. În timpul regimului monarhic, poporul era forţat să considere că sărbătorile naționale trebuie să aibă legătură cu familia „regală”.
Tot în contextul anilor ’40 când întreaga lume se confrunta cu răul suprem, fascismul, masele populare au rupt lanţurile sclaviei şi s-au alăturat forţelor progresiste aliate, făcând ca şi în România să se pună capăt dominaţiei Germaniei hitleriste. Prin urmare, actul eroic de la 23 August, când ţara noastră a întors armele împotriva fasciştilor, trebuia marcat aşa cum se cuvine, fiind cu adevărat un motiv de sărbătoare naţională, de sărbătoare populară. Dictatura minorităţii antonesciene, fasciste şi monarhiste lua sfârşit….
Vreme de 45 de ani, în ROMÂNIA, a fost sărbătorită ziua de 23 August ca SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ, ca zi a bucuriei, a eliberării. În ciuda tuturor acţiunilor din ce în ce mai intense de falsificare a istoriei acelor ani, în țara noastră încă mai există destui români care pot să povestească realitatea, care pot să vorbească despre cum era şi cum ar trebui să fie o adevărată SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ. Mai există şi locuri care amintesc despre însemnătatea politico-militară a actului eroic de la 23 August 1944, locuri în care au fost ridicate monumente ce amintesc despre jertfa soldaţilor români şi sovietici pentru eliberarea ţării de sub jugul fascist-imperialist. Din nefericire, revenirea forţelor liberale, fasciste şi pro-imperialiste la conducerea Republicii, au dus la distrugerea, vandalizarea, negarea sau ignorarea unor lucruri şi realităţi istorice.
Iată un fragment din Monitorul Oficial:
„Consiliul de Miniștri în ședința de la 18 August 1949,
Având în vedere însemnătatea zilei de 23 August, ziua în care, datorită înaintării vijelioase spre București a glorioasei Armate Sovietice eliberatoare, forțele muncitorești populare, patriotice, conduse de Partidul Comunist Român au înlăturat dictatura fascistă antonesciană, asigurându-i-se astfel țării noastre independența și suveranitatea națională și deschizându-i-se drumul spre democrație populară și socialism;
În scopul de a da posibilitatea oamenilor muncii de la orașe și sate să cinstească aniversarea acestei zile istorice;
Pe temeiul dispozițiunilor art. II din Decretul nr. 285 din 16 Octombrie 1948, pentru stabilirea sărbătorilor legale,
Hotărăște:
ART. 1 – Ziua de 23 August se declară sărbătoare națională.
ART. 2 – Tovarășul ministru al muncii și prevederilor sociale va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.”
Monitorul oficial, nr. 54, 20 august 1948.
Ce ştim astăzi despre 23 August 1944?
Forțele politice capitaliste, anti-naționale și pro-imperialiste aflate la conducerea Republicii ROMÂNIA după 1990 au acţionat constant în direcţia denaturării realităţii istorice. Mai mult, nu mai este o noutate faptul că, referitor la un anumit eveniment, istoricii şi politicienii capitalişti folosesc exprimări şi caracterizări diferite când vorbesc despre acelaşi lucru.
Concret, despre ziua de 23 August 1944, aceşti falşi istorici şi corupţi politicieni spun în funcție de interesele lor, că a fost o zi neagră în istorie pentru că cele întâmplate s-au datorat comuniştilor şi a fost un lucru rău să ne aliem Uniunii Sovietice contra Germaniei naziste… apoi, dacă cineva le atrage atenţia că actul eroic de la 23 August a însemnat salvarea de vieţi omeneşti, scurtarea războiului, redobândirea Transilvaniei etc, aceiaşi indivizi laudă cele întâmplate atunci prezentându-le ca merite ale „majestăţii sale Mihai de Hohenzolern”… Pe scurt: dacă evenimentele de la 23 August 1944 s-au făcut de comunisşti, a fost rău… dacă le-a făcut regele, a fost bine!
Iată ce spunea la 19 august 2021 o enciclopedie „liberă”, on-line, despre 23 AUGUST:
„Lovitura de stat de la 23 august 1944 (denumită și actul de la 23 august) a fost acțiunea prin care, regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.
Numit de regele Carol al II-lea, prin decretul regal din 4 septembrie 1940, în funcția de prim-ministru al României și reconfirmat de Mihai I al României la 6 septembrie 1940, la 23 august 1944 Antonescu a fost arestat de regele Mihai și demis prin decret regal. Acest act a pus capăt regimului instaurat prin puciul lui Ion Antonescu de la 6 septembrie 1940, în urma căruia acesta se auto-intitulase „conducător al statului” și își însușise puteri discreționare. Regimul Antonescu a fost o dictatură militară, s-a aliat puterilor Axei într-un război, finalmente, dezastruos pentru România, refuzând să se supună cererii regale din 1944 de semnare imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică, trecerea țării și Armatei române de partea Aliaților și încetarea războiului împotriva acestora.
În situația în care Armata Roșie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944 (frontul oprindu-se pe linia Cernăuți–Botoșani–Iași–Chișinău–Tighina), desprinderea de puterile Axei și semnarea imediată a armistițiului cu Uniunea Sovietică devenise o necesitate urgentă și vitală, iar guvernul sovietic, fiind în tratative cu opoziția românească la Stockholm, prin intermediarul ambasadoarei Uniunii Sovietice, Alexandra Kollontai și al trimisului român Frederic Nanu, amenința România cu reluarea ofensivei în septembrie, în caz de menținere a țării printre Puterile Axei. Actul de la 23 august 1944 a fost programat sub auspiciile regale de către o coaliție formată din partidele democratice interbelice (liberal, țărănist și social-democrat) și partidul comunist, aliate în Blocul Național Democrat), cu colaborarea unor ofițeri superiori ai armatei, precum generalii Constantin Sănătescu, Aurel Aldea, Ion Negulescu ș.a.
Imediat după demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, a declarat încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaților și a declarat război Germaniei și Ungariei. Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte, și guvernul României, pe de altă parte, a fost ulterior semnat la Moscova, pe 12 septembrie 1944, acord în care au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României, precum și plata de despăgubiri materiale către URSS în valoare de 300 milioane de dolari defalcate pe 6 ani, sub formă de bunuri. Alt rezultat al schimbării de alianță din 23 august 1944 a fost revenirea Transilvaniei de Nord în granițele României, în timp ce Cadrilaterul retrocedat Bulgariei, precum și Basarabia și Bucovina de nord cedate Uniunii Sovietice, în 1940, rămâneau în posesia acestora. Schimbarea de alianță a României din 23 august 1944 a accelerat înaintarea Aliaților (printre care se număra acum România) spre granițele Germaniei, armata română participând la operațiunile din 1944 contra Germaniei naziste pe teritoriul țării sale, precum și la cele de pe teritoriile Ungariei și Cehoslovaciei până la sfârșitul războiului”.
Surse istorice distruse deliberat după 1990
Sărbătoarea Națională a României (Republica Populară Română până în 1965 şi Republica Socialistă România între 1965 şi 1989) ar putea fi un subiect de studiu istoric, în special pentru generaţia tânără. Din nefericire, forţele politice de după 1990 au acţionat şi acţionează – cum spuneam – în mod constant, deliberat şi chiar criminal am putea spune, pentru distrugerea, ascunderea şi deformarea realităţilor istorice.
O banală încercare de documentare la una dintre cele mai importante biblioteci din România cu informaţii despre cum s-a sărbătorit 23 August ca Zi Naţională a României, scoate la lumină o realitate cruntă: au fost distruse dovezi constând în ziare, reviste, cărţi etc, multe dintre ele sub un pretext banal: „Aveau poze cu Nicolae Ceauşescu!”… Colecţia ziarului SCÂNTEIA a fost distrusă, evident pentru a nu mai exista informaţii din presa vremii! Mai mult de atât, solicitând orice alte ziare din perioada 1944-1965, dar cu precădere din anii 1944-1945 când în România nu se instaurase o guvernare a forţelor comuniste, nimic nu s-a mai găsit!!!
Şi totuşi, cum era „de 23 August”?
În cele ce urmează o să vă prezint două aspecte diferite despre 23 August: scris şi „vorbit”!
O să prezint mai întâi ce era scris în anumite ediţii ale ziarului „România Liberă”, iar mai apoi şi unele „povestiri”, unele amintiri ale celor ce astăzi au peste 55 de ani şi care au trăit din plin în perioada în care 23 August era SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ
Ce spunea presa?
În ediţia de sâmbătă, 23 August 1969, pe prima pagină a cotidianului România Liberă era prezentată „CUVÂNTAREA TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU la Sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată celei de-a 25-a aniversări a eliberării României de sub jugul fascist”, iar în paginile de interior erau publicate telegramele şefilor de state şi guverne din întreaga lume adresate României şi lui Nicolae Ceauşescu la marea Sărbătoare Naţională.
Iată un exemplu:
„Excelenţei Sale
Domnul Nicolae CEAUŞESCU
Preşedintele Consiliului de Stat
al Republicii Socialiste România
Cu ocazia celei de-a XXV-a aniversări a zilei naţionale a României, din însărcinarea poporului Statelor Unite ale Americii, vă transmit felicitări şi cele mai bune urări pentru dumneavoastră şi pentru poporul României. Doamna Nixon şi cu mine ne amintim cu profundă plăcere de recenta noastră vizită în România şi dorim să profităm de această ocazie pentru a vă transmite calde mulţumiri personale dumneavoastră şi doamnei Ceauşescu.
RICHARD M. NIXON”
Richard Nixon era Președintele Statelor Unite ale Americii și, în aceeași notă, curg mesajele din partea lui Ludvik SVOBODA (Cehoslovacia), ELISABETA (Regina Marii Britanii), Georges POMPIDOU (Republica Franceză), KIM IR SEN (Republica Populară Democrată Coreea), Giuseppe SARAGAT (Republica Italiană), Franz JONAS (Austria), Olav al V-lea (Regele Norvegiei), HIROHITO (Împăratul Japoniei), Zalman SHAZAR (Israel), Roland MICHENER (Canada), Rafael CALDERA (Venezuela) și mulți alții.
Tot în presa „comunistă” devenise o obişnuinţă să fie prezentate realizările poporului român sub conducerea PCR şi a lui Nicolae CEAUŞESCU. Cu toate că erau frecvente, în foarte multe zile din an, prezentări ale unor întreprinderi nou înfiinţate, ale unor obiective edilitare, sociale sau culturale realizate peste tot în ţară, la jumătatea lunii august aceste inaugurări de investiţii realizate sau pentru care se punea piatra de temelie, erau dedicate Marii Sărbători Naţionale… erau prezentate ca fiind „…în cinstea zilei de 23 August”!
Remus-Florin MĂNOIU