România: țara lui Bulă și a bulibășelii

Fără îndoială că dacă veţi căuta în orice dicţionar serios nu veţi întâlni aceste cuvinte cu sensul pe care îl au în această intervenţie a subsemnatului. Astăzi la români, la glumeţul meu popor adică, hâtrul dar isteţul Păcală s-a metamorfozat în prostănacul dar arogantul „bulă”. Ceea ce produce mintea lui îngălată, prin zonele prin care el bântuie, se chiamă bulibăşeală. Mă chinuie o durere cumplită când constat că România mea, „Ţara de glorii” căreia Bădia Eminescu dar şi alţii ca domnia sa îi preziceau un „viitor de aur” şi o „înălţare prin secoli”, urmare a unei involuţii sociale denumită simandicos revoluţie, a căzut, după 1989, multe trepte pe scara evoluţiei istorice. Şi uite aşa, întocmai ca în filmul „Procesul maimuţelor”, am ajuns sub comanda unor creaturi mai puţin evoluate decât „distinsele” primate. Contemporanul bulă este mult mai prost şi cu manifestări mult mai periculoase pentru comunitatea în care trăieşte decât lemurienii, de pildă. Înarmat cu românescul „da ce eu nu pot ?”, bulă al nostru, ajutat de nerozii, interesaţii şi naivii neamului, din păcate cam multicei pe aceste meleaguri, s-a cocoţat pe unde nici nu vă puteaţi imagina, în locurile de decizie adică, acolo unde să fie el cel care „apasă pe butoane”. Singurul gând care i-a încolţit în creierul lui mic şi neted a fost că numai în acest fel poate fura nestingherit pentru el şi ai lui asigurându-şi întâietatea în toate. Tabloul social cu bulă la comandă ar putea fi unul foarte comic dacă nu ar avea consecinţe sociale grave pentru cei „încălecaţi”. Cum vi se pare, de pildă, ca unui copil suferind să-i fie operat piciorul sănătos nu cel bolnav, ca unui pacient de la stomatologie „dinţarul” să-i scoată măseaua sănătoasă şi să i-o protejeze pe cea bolnavă, ca unui cetăţean dintr-un sat moldovean să i se aducă la cunoştinţă că a fost declarat mort într-un spital din Timişoara prin care nu călcase în viaţa lui, ca un bolnav adus de salvare să fie abandonat pe trotuar, la porţile unui spital care nu-l primeşte şi îi oferă „şansa” să moară liniştit dincolo de gard ? Culmea durerii pentru „mortul” din Timişoara este că pentru a fi reconsiderat în viaţă îi trebuie o hotărâre judecătorească pe care nu o poate obţine decât cu nişte bani buni pe care, evident, nu îi are. Ceea ce vă semnalez eu par nişte scene decupate din filmele cu Stan şi Bran. Din păcate sunt numai câteva decupaje din marea bulibăşeală din România lui bulă. Se pare că am nimerit într-un cotlon, al istoriei, fără ieşire. La conducerea statului bulă, la conducerea guvernului bulă, la conducerile tuturor organizaţiilor din administraţie bulă. Cea mai definitorie preocupare a lui bulă este vânzarea de ţară. Pe tarabe sau „pe sub mână”, cum spun ţăranii din satul meu, el comercializează terenurile arabile, pădurile, sarea, gazul, petrolul, aurul şi toate celelalte resurse pentru care se găsesc samsari. Este atât de abil comerciant încât şi-ar vinde şi soacra dacă ar găsi cumpărător. Dar neobositul bulă, în acelaşi timp cu negoţul de ţară, ameninţă, supraveghează şi fură. Fură tot ce-i pică sub mână. Fură cu o dexteritate inimaginabilă. Iar pentru a se pune la adăpost, plin de iniţiativă, bulă înfiinţează servicii peste servicii de supraveghere şi urmărire a nesupuşilor. Dacă totuşi, prin absurd, se trezeşte careva să scormone în putregaiul produs de bulă el, contestatarul adică, riscă să fie supus oprobriului public fiind stigmatizat cu: „COMUNISTULE”.