Lucian Sârbu a prezentat următorul text, ca bază de discuție
Problema comunicării specifice unui partid socialist nu este diferită față de orice altă problemă de comunicare. În principiu atunci când se stabilesc coordonatele de comunicare ale partidului ar trebui avute în vedere răspunsurile la următoarele întrebări: cui se adresează, cu ce mesaj și cum (prin ce mijloace)?
Ca principiu de bază trebuie să stabilim de la bun început că ideea forte a socialismului a rămas și azi aceeași de pe timpul lui Marx: „socialism = socializarea mijloacelor de producție”. Sigur, această idee comportă diverse nuanțe – de pildă una e să socializezi toate, sau mai bine zis orice mijloace de producție, alta e să le socializezi doar pe cele care ar putea genera, sau chiar generează, exploatare și câștiguri de tip rentier atunci când sunt în proprietate privată – dar nu discutăm nuanțele ideii, adică diferențele de grad ce se întâlnesc între social-democrație, mai apropiată de centrul politicii, și comunismul revoluționar.
– „Cui se adresează”? Din perspectiva ideii-forte un partid socialist se adresează „celor 99%”, având, la modul potențial, un mesaj interesant pentru orice individ care își câștigă existența ca urmare a muncii cinstite: muncitori/-oare, patroni/-oane de IMM, șomeri/-e, studenți/-te, elevi/-e, pensionari/-e. Salariații mai bogați sau mai săraci. Orice om care își vinde forța sa de muncă pentru a-și putea plăti facturile. Etc. De pildă, unui tânăr corporatist, bine salarizat, i se poate arăta cât din munca sa este extrasă nemeritat de corporație și de stat, făcându-l conștient asupra pretențiilor pe care să le aibă de la corporație și de la stat, în timp ce unui tânăr muncitor sărac i se poate explica de ce e util ca primăria din orașul său să dețină o firmă proprie care să construiască locuințe pentru tinerii ca el la prețuri modice.
– „Cu ce mesaj”? Aceasta este partea cea mai dificilă pentru că ea implică o cunoaștere adecvată a publicului dar și a câtorva tehnici și concepte moderne de comunicare și de marketing. În esență un mesaj politic nu e altceva decât un produs care trebuie să „convingă” pentru a fi „consumat”. Socialiștii clasici, care gândeau clasist (de la „clasă socială”) foloseau în general o comunicare masificată, prin care un același mesaj general era expus publicului țintă, pe considerentul că toți membrii clasei aveau interese, biografii și destin comun. Astăzi, din varii motive (nu în ultimul rând din cauza înțelegerii superioare a psyché-ului uman față de înțelegerea de secol XIX), nu mai putem vorbi de așa ceva. Trebuie să înțelegem adecvat „publicul de pe Facebook”, „publicul de la țară”, „publicul din marile orașe” etc. Altfel zis, trebuie să înțelegem corect segmentele publicului-țintă. Ideea de „clasă socială” nu e greșită, numai că s-a dovedit că o clasă are ea însăși diviziuni interne, care necesită abordări / mesaje diferențiate. Dacă îi vorbim publicului de pe Facebook despre cât de bine era pe timpul lui Ceaușescu și publicului de la țară despre necesitatea sindicalizării, comitem o eroare de comunicare fatală. În plus trebuie să ținem cont și de segmentarea publicului la nivel local. Un partid socialist trebuie să fie apropiat de comunitățile locale, de problemele locale specifice. Este incorect și să crezi că poți da de la București soluții pentru problemele din Dolj sau Iași, dar și crezi că poți sta degeaba la Dolj sau Iași și să primești o soluție de-a gata de la București, care să-ți aducă voturi și vizibilitate politică la nivel local. Socialiștii locali trebuie să se preocupe la nivel local de condițiile de viață și muncă din comunitatea lor.
– „Cum (prin ce mijloace)?” Teoretic mijloacele sunt cele binecunoscute – mass-media audio-vizuală, presa scrisă, internet etc. – dar din experiența acumulată în cadrul PSR știm că mass-media audio-vizuală și presa scrisă sunt impenetrabile (fiind complet ostile). Rămân ca și canale valide internetul și, desigur, comunicarea directă, de la om la om.
Au urmat apoi mai multe intervenţii, din care am reținut:
Gheorghe Răzvan Gabriel. Ar trebui revenit la vechea tradiţie socialistă de a distribui pe bani sau nu, mici broşuri pe teme specifice. Se poate lua ISBN gratuit. Puterea cuvîntului scris încă este mai mare decît a celui vorbit. Se poate apel la biblioteca digitală Dacoromanica (www.digibuc.ro) pentru a descoperi vechi broşuri socialiste care poate sunt interesante şi azi.
Călin Mărginean. Student în Olanda. Ştiinţe politice. Utrecht. A fost la proteste. A citit capitalul. Se consideră anarhocomunist. În lumea de azi se vede o revoltă contra elitismului. Sistemul actual produce o minoritate privilegiată și o majoritate de perdanți. La cine se duce perdantul? La un partid adevărat de stînga. El a devenit de stînga deabia după ce a conștientizat aceste nedreptăți sociale. Cel mai important lucru pe care îl poate face și ar trebui să îl facă un partid de stînga este să fie vocal. Să apere pe cei nedreptățiți. Dacă este vreo grevă, să sprijine greva. Dacă unii sunt evacuați din case să le ia apărarea. Este de mirare cum nu s-a creat o mișcare de solidaritate cu cei aruncați în Pata Rât din Cluj (http://patacluj.ro/despre-pata-rat/) sau cu cei evacuați din Strada Vulturi (http://totb.ro/comunitatea-de-evacuati-de-pe-vulturilor-50-implineste-un-an-de-locuit-in-strada/). Trebuie identificat dușmanul, personalizat și atacat pentru aceste atrocități.
Vlad . Avantajul unui partid de stînga și care nu este nici măcar parlamentar este că nu trebuie să își asume răspunderea soluționării problemelor. El are datoria să le semnaleze și să fie cît mai vocal. Așa cum făceau studenții din mai 1958 din Franța: fiți realiști, cereți imposibilul. El trebuie să fie un partid antisistem. Deocamdată singurul partid perceput ca fiind antisistem este USR, care a reușit performanța să îi scoată la vot pe nehotărîți. Publicul țintă ar trebui, măcar pentru început să fie toată lumea – adică să fie un catch all party (un partid care promite cîte ceva la toată lumea). Dușmanul care trebuie atacat este PSD – ul , pentru că pretinde a fi de stînga și apără interesele unor oligarhi. Cum să se facă comunicarea? De vreme ce nu sunt bani pentru mass media main stream (adică pentru TV, care contează cel mai mult) trebuie folosite cu inteligență mediile de socializare on line. Partidul ar trebui să aibă un departament de comunicare care să reacționeze zilnic la evenimentele care se produc și să creeze el noi evenimente. Internetul are avantajul că putem da și mesaje video de maximum un minut, fiindcă interesul scade. Majoritatea necazurilor pleacă de la sărăcie. Să fim concreți.
Nicu Ciobotaru. Oamenii nu interiorizează că și ei pot fi dați afară din casă și marginalizați. Cred că aste sunt lucruri care se întîmplă altora. Totuși nu crede că am putea să îi ajutăm azi pe acești nedreptățiți. Le-am trezi false speranțe și s-ar putea ca tot pe noi să ne urască dacă nu le rezolvăm problemele. Degeaba suntem vocali dacă nu îi putem și ajuta, concret. De exemplu să apelăm la primărie să le găsească locuințe sociale. Să încercăm să folosim posibilitățile internetului, dar nu numai. Să ieșim în stradă, chiar dacă suntem puțini. Să încercăm să organizăm evenimente – de exemplu de 1 mai. Să ne concentrăm asupra unui public ţintă tînăr. Tinerii sunt cei mai defavorizați și amenințați cu excluderea socială. Am putea face echipe de propagandă prin cartiere sau pe la căminele studențești.
Costi. Nu are sens să fim un catch all party. Noi trebuie să fim partidul clasei muncitoare. Cine e clasa muncitoare? Toți cei care își vînd munca, de la muncitorul necalificat la medic sau corporatist. Mesajele să fie de conștientizare a lor că ei sunt cei care creează valoarea, nu patronii. Să ieșim din logica electoralistă. Activitatea principală a partidului se face între alegeri, așa cum făcea o dată PCR-ul aflat în ilegalitate. Crede că putem folosi manifeste care se citesc ușor și sunt scrise pe înțelesul tuturor. Noi suntem un partid anticapitalist, deci cît se poate de antisistem – de vreme ce sistemul este capitalist.
Iacob. Trebuie să ne luptăm ca statul să construiască locuințe sociale. Ar trebui să impunem și o lege a chiriilor, pentru tineret. Statul nu e nevoie să vîndă neapărat locuințele sociale, ci să le închirieze la o sumă modică, așa cum era pe vremea socialismului. Pentru asta trebuie o lege a chiriilor.
Bobby Bălcăreanu. Nu crede că în etapa aceasta vom avea succes în mediul rural. Să ne concentrăm pe mediul urban și, mai ales, pe legătura cu sindicatele. Ne putem imagina o lege a sindicalizării prin care orice angajator cu peste un anumit număr de salariați va avea obligația de a le asigura și un sindicat. Fără un sindicat care să îl apere, angajatul – chiar supercalificat – va fi defavorizat în fața unui angajator. Nu e o idee bună să încercăm să fim catch all party – să ne concentrăm mesajul căntre cei defavorizați, către clasa muncitoare.
Carmen Petroșel. Cel mai important este să le dăm, oamenilor o cauză dreaptă pentru care să lupte. Să le dăm un sens. Ca să unești oamenii dă-le ceva de făcut. Perceperea unui sens poate mobiliza masele. Și, dacă se poate, o cauză ușor de înțeles și acceptabilă social.
Gheorghiță Zbăganu. Ce? Capitalismul este un sistem criminogen care nu poate exista fără corupție. Cui? Defavorizaților și intelectualilor progresiști. Cum? Așa cum au zis și ceilalți. Cine este inamicul? Imperialismul, corporațiile și idioții lor utili – anticomuniștii.
Concluzii
CE? – socializarea mijloacelor de producție
CUI? – catch all vs cei defavorizați
CUM? – Materiale scrise, internet și acțiune directă, mesaje cu tentă mobilizatoare, personalizarea inamicului.
S-a decis că viitoare dezbatere va fi marți 14 februarie ora 17.
Tema viitoarei dezbateri: Profit economic, social, ecologic.
Moderator: Gheorghiță Zbăganu