Am primit de la tovarășul nostru, istoricul Silviu Șomîcu un articol din 1900 scris de martirul clasei muncitoare I.C. Frimu.
Își păstrează actualitatea.
Paştele muncitorimei
Sunt 1900 de ani de atunci.
Fiul tîmplarului din Nazaret, revoltat de nedreptăţile fariseilor şi cărturarilor de pe vremuri, a ridicat steagul revendicărilor sociale.
Toţi cei asupriţi şi obijduiţi, toţi cei săraci cu duhul au venit să asculte pe mîntuitor.
Era prea mare mizeria şi prea mare nedreptatea, ca la glasul lui de bine să nu se răscoale omenirea întreagă. Dragoste şi frăţie între oameni propovăduia el, iar ca răsplată de răul ce sufereau, le-a făgăduit o viaţă mai bună după moarte.
Peste tot locul a căutat să ridice pe cel asuprit şi nedreptăţit. Iar celor bogaţi le spunea: ,, Mai curînd va trece funia corăbiei prin urechile acului decît bogatul în împărăţia cerului”.
Dar fariseii şi cărturarii, prin trădătorul Iuda, l-au prins şi răstignit. Poporul l-a ridicat mîntuitor, sărbătorind învierea lui.
Sunt 1900 de ani de atunci.
Fariseii şi cărturarii în decurgerea atîtor veacuri au falsificat învăţăturile blîndului Iisus.
Din poveţile lui mari şi frumoase au făcut o religie pe care o impun ca pe o lege împotriva celor de jos. Apostolii lui s-au transformat în unelte servile în mîinile celor bogaţi, asuprind şi întunecînd poporul.
Nedreptăţile sunt mai mari astăzi decît atunci. Foamea bîntuie în popor. Mii de oameni fără lucru, muritori de foame pe străzile oraşelor. Poporul e împuşcat cînd cere ce-i scris la lege, pe cînd apostolii lui Hristos, preoţii, cîntă în biserici mărirea celui de sus. La toate zilele mari, la paşti ca şi la praznicele împărăteşti, numele celor bogaţi sunt pomenite întîi.
Preoţii vor cînta în biserici învierea Domnului, slăvind in acelaşi timp pe cel mai mare asupritor, urmînd apoi toţi marii şi micii despoitori ai poporului, pentru care el, Hristos, a fost răstignit.
Îngenuncheat şi robit, poporul muncitor ridică şi astăzi steagul revendicărilor sociale. Poporul asuprit, nedreptăţit, flămînd şi gol, va sărbători a doua înviere, ziua de 1 Mai, dezrobirea clasei muncitoare.
În această zi toată suflarea muncitorească de pe întreg pămîntul va da mîna pentru a sărbători cea mai mare sărbătoare, ziua în care să nu mai fie asupriţi şi asupritori, preoţi şi călăi.
Steagul roşu va fîlfîi în această zi peste întreg pămîntul, în Transvaal ca şi în Anglia, în Franţa ca şi în Rusia. Uralele vor umple aerul, căci muncitorimea sărbătoreşte ziua dezrobirii, înfrăţirea universală.
Muncitori! Veniţi să sărbătorim şi noi paştele poporului muncitor, ziua de 1 Mai !
,, Lumea nouă”, nr. 39 din 9 aprilie 1899
Notă :
Ion Costache Frimu (1871-1919) a fost un conducător al mişcării socialiste şi sindicale de la hotarul secolelor XIX şi XX din România. Pentru că a participat le greva şi demonstraţia muncitorilor tipografi din Bucureşti, din 13 Decembrie 1918, a fost arestat şi torturat.
Ca urmare a murit astfel în închisoarea Văcăreşti, din România Mare, condusă de guvernul « democratic » burghezo-moşieresc al lui Ion I.C. Brătianu desemnat de regele Ferdinand I, autorităţile interzicînd familiei să-i facă autopsia şi impunînd ingroparea imediată.
Simion Silviu Șomîcu