Partidul Socialist Român îşi exprimă îngrijorarea faţă de proiectul de lege al parlamentarilor USR care doresc să interzică organizaţiile şi simbolurile comuniste, propunând pedepse de până la 10 ani pentru abateri. România devine astfel următoarea ţară din fostul bloc socialist în care se încearcă criminalizarea comunismului, în drumul spre instaurarea unei dictaturi a capitalului transnaţional, într-o perioadă marcată de criza profundă a capitalismului global.
Această iniţiativă loveşte nu doar într-o doctrină politică, ci într-o întreagă tradiţie istorică de luptă socială şi emancipare naţională. De la Nicolae Bălcescu, care a legat idealul naţional de dreptatea socială şi de împroprietărirea ţăranilor, la mişcarea socialistă de la începutul secolului XX, la comuniştii persecutaţi în puşcăriile burghezo-moşiereşti şi până la perioada construcţiei socialiste, când România şi-a afirmat suveranitatea economică şi politică, istoria progresistă a acestei ţări este inseparabilă de ideea de egalitate socială şi independenţă naţională.
Perioada de construcţie socialistă din România, inclusiv sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, nu poate fi ștearsă prin decrete și interdicții ideologice. Indiferent de controversele ulterioare și de erorile reale ale epocii, faptele istorice rămân: statul român a cunoscut atunci cea mai amplă industrializare din istoria sa, suveranitate economică, control asupra resurselor strategice, acces universal la muncă, locuire, educație și sănătate, precum și o politică externă independentă, care a refuzat subordonarea față de marile puteri. Demonizarea totală a acestei perioade, fără analiză materială și istorică, este o formă de propagandă menită să justifice dezastrul social produs după 1989.
Acest anunţ vine în zilele în care clasa politică elogiază lovitura de stat din 1989, prin care capitalismul a fost restaurat violent în România, distrugând economia naţională construită în socialism şi forţând milioane de oameni să plece din ţară. Sub conducerea statului socialist, România a cunoscut industrializare, acces universal la educaţie şi sănătate, locuire garantată şi o politică externă independentă, recunoscută inclusiv la nivel internaţional. Faptul că aceste realităţi sunt astăzi negate sau caricaturizate ţine de nevoia actualei clase conducătoare de a justifica eşecul prezent.
Deşi au câştigat în urmă cu 36 de ani şi ţin să ne amintească anual cine este la putere şi cum a ajuns acolo, hegemonia clasei politice instalate de contrarevoluţie este tot mai fragilă. Conştiinţa populaţiei, formată prin experienţa directă a ultimelor decenii, a înţeles că sistemul capitalist înseamnă crize repetate, austeritate, precaritate, lipsa siguranţei sociale şi pierderea oricărei perspective de viitor pentru tineri.
