CIRCARUL BĂSESCU

  Nu s-a încheiat încă pacea în războiul cu arbitrii din fotbal şi în zare apar tancurile unor noi bătălii televizate. De data aceasta, în sfîrşit, este vorba de vreo 7-8 miniştri şi alte vreo 60 de persoane sus-puse. Acum una din două: ori serviciile acelea speciale, care leagă şi dezleagă totul în lume şi la Bucureşti, nu şi-au făcut treaba, ori şi-au făcut-o, dar destinatarul dosarelor nu a ţinut seama de informaţiile primite. Dacă securitatea de tip nou are ultimul cuvînt în promovarea sau descalificarea demnitarilor, am presupune că atunci cînd cineva este vizat să fie numit ministru, de exemplu, dosarul respectivei persoane să fie deja alcătuit şi cunoscut. Dacă nu se întîmplă aşa, înseamnă că serviciile nu merită să mai fie remunerate din banul public. Cum adică, dl. prezident nu ştia că 7 sau 8 miniştri din guvernul alcătuit în urmă cu vreo 5 luni au bube în cap, ori măcar umflături care le anunţau? Şi dacă era informat, de ce dl. prezident nu l-a tras de mînecă pe dl. Boc? Dom’le, putea să îi spună mai marele, nu te încurca, dom’le, cu numirea lui Cutărescu, fiindcă acesta are (sau va avea) probleme cu zornăitul cătuşelor.

CRIZA ÎN RETROSPECTIVA ISTORIEI

          Abordări dintre cele mai diverse ale crizei care ar fi doar de ordin financiar, o realitate ce ne afectează pe toţi atât la nivel de comunitate cât mai ales de individ, au fost deja vânturate şi continuă să fie răspândite în societatea noastră ca şi aiurea. Unele cu o prea vădită intenţie, în opinia noastră, de a narcotiza un segment sau altul al conştiinţelor sociale individuale sau de grup; altele pur şi simplu ca fructe ale mimării actului de cunoaştere economică; în sfârşit nu se duce lipsă de preocupări atente şi asidue pentru ca puncte de vedere raţionale, ştiinţifice în adevăratul sens al cuvântului, să fie estompate sau doar ignorate dacă nu chiar combătute de pe poziţiile unei ideologii hiperdominante în societatea românească postdecembristă. Şi toate acestea în pofida logicii simple a capitalismului care are ca punct de sprijin esenţial producţia de bunuri, valoarea de întrebuinţare fiind suportul plus-valorii ce trebuie să-i revină posesorului de capital pentru care se impune ca valoarea să fie realizată, marfa să fie vândută. În caz contrar procesul de acumulare se blochează ceea ce înseamnă inevitabil declanşarea unei crize.

EU CU CINE VOTEZ?

          O întrebare pentru mine retorică dar pe care n-o pot ignora nefiind nici pe departe în situaţia celebrului erou din O scrisoare pierdută a nemuritorului Caragiale. Şi totuşi ... este o întrebare generatoare de multe alte întrebări.

          Aş putea vota pentru lista PSD devenit prin excelenţă un „partid al mincinoşilor” cu un prototip în materie numit Mircea Geoană şi o sintagmă intrată triumfal în istoria noastră electorală care este „Pactul pentru România”?  Evident  NU.

          Să-mi dau votul pentru lista PNL, partidul celor care n-au alt Dumnezeu decât interesul individual/personal pentru a cărui împlinire sacrifică totul, inclusiv ceea ce se mai poate înţelege prin interes naţional, prototip fiind Călin Anton Popescu Tăriceanu şi emblema numită contractul secret cu firma Sterling Resources. Evident NU.

ŢARA A FOST SCOASĂ LA MEZAT

  Guvernarea Băsescu-Boc-Geoană trăieşte din şi pentru biruri. Aud că o să plătim haraciuri noi ca să purtăm ceas la jiletcă. O să plătim pentru fumul de la ţigară. Pentru numărul de la bocanci. Pentru cerul înstelat. Pentru cerul înnorat. Dări şi iarăşi dări. Guvernarea nu are bani. De unde parale dacă nu produce nimic Guvernul? El cheltuie banii, nu-i cîştigă. Şi nici nu dă semne că ar fi preocupat de o asemenea problemă din moment ce ni se pregăteşte chemarea la referendum. Astfel încît boborul să ceară să i se pună noi şi ciudate poveri, cum ar fi, bunăoară, impozitul pe zborul rîndunicii. Nu există alternative? Sigur că există: întîi de toate introducerea impozitului progresiv de la o anumită cifră de afaceri în sus. Şi, legat de acesta, neimpozitarea profitului reinvestit. În al doilea rînd, rechemaţi trupele care acţionează peste hotare, participînd, pe banii poporului, la războaie de agresiune, războaie imperialiste, de pe urma cărora nu avem nimic de cîştigat! În al treilea rînd, daţi-l afară pe guvernatorul BNR şi puneţi acolo un om preocupat de banii Ţării şi nu de propria-i îmbogăţire. A lui şi a camarilei sale din interior şi din exterior.

TU CU CINE VOTEZI?

            Bună şi indiscretă întrebare, nu-i aşa?!

            Din timp în timp „democraţia” de tip occidental oferă românilor „şansa” „panaramelor” electorale, momentul în care, în ciuda foamei, păduchilor, râiei, tuberculozei  şi altor forme de mizerie umană, băieţii „dăştepţi” dar, de obicei ,  neşcoliţi, cei cu iniţiativă politică, apar -  în maşinile lor 4X4, cu geamuri fumurii şi cu „pipiţe” blonde la volan – şi solicită românilor votul lor. Aşa este în „democraţia” capitalistă, cea de tip occidental.

            Grizonaţi şi bine îmbrăcaţi, râgâind discret de prea-plinul din burdihanele răsfrânte peste brăcinare, băieţii politici, căci despre ei este vorba, cei care se erijează în vajnici „luptători” de stânga, anunţă „prostimea” că lor, băieţilor în cauză, „le pasă de locurile ei, ale prostimii, de muncă”. I-auzi !!! Să vezi şi să nu crezi!

Ziua Independenţei de Stat - o sărbătoare ignorată

                De 20 de ani încoace puterea de la Bucureşti se bîlbîie în faţa datelor istorice importante pentru Neamul Românesc. Cum, totuşi, guvernanţii noştri se află în permanentă campanie electorală, poporul are ocazia să-i vadă pe premieri, miniştri şi preşedinţi făcîndu-şi de lucru printre oameni la 24 Ianuarie, la 1 Decembrie, ori la marile sărbători creştine (Crăciunul, Învierea, Rusaliile). În goană după voturi, prezidentul îmbracă straie de ga lă, d-na Udrea descalecă din Dubai şi încalecă pe cai, primul-ministru deprinde ceardaşul, finanţele îşi cănesc mustăţile, alaiurile se flutură de colo-colo, buimace ca după o ţuică fiartă. Evenimentele ca atare se golesc de conţinut şi nu ştie nimeni ce semnificaţie mai au. La fel se întîmplă şi cu ziua de 9 Mai, zi cu o mare încărcătură emoţională. La 9 mai 1877, ţara noastră iese de sub suzeranitatea otomană şi devine stat suveran. Era etapa finală a mişcărilor de emancipare ale românilor, mişcări ce au dominat veacul al XIX-lea prin Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 1859.

SOLIDARITATEA  PE  TIMP  DE  CRIZĂ

“Din criză ori vom ieşi toţi, cei 22 milioane, ori nu va ieşi niciunul.  Asta înseamnă  SOLIDARITATE”,  afirma Traian Băsescu, preşedintele României, la adunarea electorală a PDL din 11 mai 2009.

             Cu numai şase luni în urmă, într-o altă campanie electorală,  Traian Băsescu, pe post de remorcher al PDL-ului, afirma că toate promisiunile electorale pot fi înfăptuite pentru că nu există niciun motiv care să confirme o eventuală criză economică în România.

            La numai câteva luni, începând chiar din primele zile ale Guvernului PDL-PSD, a început să constate că ne confruntăm cu o problemă care se numeşte  CRIZĂ.  După ce au întârziat, nespus de mult, aprobarea bugetului, după câteva săptămâni s-au apucat să-l rectifice. Adică, să-l înjumătăţescă.  Nu mai sunt bani!  De ce?  Culmea,  E CRIZĂ!

            Lăsând la o parte faptul că toată lumea era îngrijorată de eminenta criză care se apropia, EI amăgeau electoratul cu promisiuni absolut aberante, iar acum, guvernanţii noştri în frunte cu şefii lor, Geoană, Boc şi preşedintele Băsescu, nu mai încetează cu lamentările:  „Nu  era niciun semn de criză”,  „instituţiile europene  sau analiştii economici nu prevesteau aceasta criză”  etc. 

Ce fel de oameni politici sunt cei care pot fi luaţi prin surprindere, de pe o lună pe alta, ca să nu zicem, de pe o zi pe alta, de o criză economică?  Cine ar trebui să ştie mai bine  cum merge economia într-o ţară dacă nu cei care o guvernează?

Un om politic  ar trebui să înţeleagă cu mult înainte efectele pe care le va produce un act normativ. Dar putem să avem o asemenea pretenţie în condiţiile în care miniştrii  sau  parlamentarii, primul-ministru sau preşedintele ţării spun, de foarte multe ori, că nu ştiu „care vor fi urmările legilor”  pe care le aprobă şi că  „vom vedea ce se va întâmpla şi după aceea, dacă nu e bine, o schimbăm”, afirmă ei.  Legile produc efecte în viaţa oamenilor, iar acestea, în cazul în care  nu sunt bine gândite,  pot avea  urmări dramatice pentru oameni.